page
stringlengths 33
136k
|
|---|
Zona de climă temperată indică în geografie cele două zone din emisferele nordică și sudică care sunt cuprinse între latitudinile tropicelor și ale cercurilor polare. Schimbările climaterice generale dintre vară și iarnă în aceste zone sunt treptate, indiferent dacă vremea se încălzește ori că se răcește, generând două anotimpuri intermediare, primăvara și toamna, între extremele temperaturilor celor mai scăzute (iarna) și a celor mai ridicate (vara). Indiferent de "vremea obișnuită" și de localizare geografică, climatul zonelor temperate poate oferi uneori vreme extrem de schimbătoare și greu de prezis. Zona nordică de climă temperată se extinde între Tropicul Racului, de la aproximativ 23,5 grade latitudine nordică până la Cercul polar de nord, la circa 66,5 latitudine nordică. Corespunzător, zona sudică de climă temperată se găsește între Tropicul Capricornului, situat la 23,5 grade latitudine sudică și Cercul polar de sud, la 66,5° latitudine sudică. Climatul corespunzător zonei temperate se numește climat temperat. Oricum, denumirea este generică și vagă, întrucât în cadrul larg al "climatului temperat" există o multitudine de climate tipice, atipice sau specifice, care sunt grupate în general în climat temperat continental și climat temperat oceanic (sau maritim). Climatul oceanic sau maritim este evident influențat de masele mari de apă sărată, oceane și mări, a căror prezență ajută sensibil la stabilizarea umidității și a temperaturii de-a lungul unui an întreg. Deoarece în zonele temperate, vânturile predominante sunt cele care bat dinspre vest, climatul maritim este tipic pentru marginea vestică continentelor din emisfera nordică. Astfel, în Europa, întreg vestul acesteia, din sudul Portugaliei până la jumătatea Norvegiei, la circa 65°-66° latitudine nordică, respectiv întreaga coastă americană a Statelor Unite și a Canadei la Oceanul Pacific, între 40° și 60° latitudine nordică sunt exemple tipice de climat oceanic. Climatul temperat continental este de obicei situat în interiorul continentelor, unde există suprafețe mari de uscat în toate direcțiile, deși alteori este determinat de orientările lanțurilor muntoase. Masa mare de uscat amplifică efectul climatului continental atât în absorbția cât și în pierderea căldurii. Spre exemplu, în Asia, Siberia, Mongolia și Asia Centrală ilustrează foarte clar rolul maselor mari de uscat în definirea climatului temperat continental tipic. Celălalt factor determinant îl reprezintă lanțurile muntoase înalte, care rețin umiditatea transportată de nori. Spre exemplu, în America de Nord, din cauza orientării lanțului Munților Stâncoși de la nord spre sud-vest și sud-sud-vest, toate zonele situate la est de aceștia au climă temperat continentală, din cauza barieriei naturale a Stâncoșilor. Ca un contraexemplu se poate menționa lanțul Alpilor, care deși suficient de înalt, fiind orientat de la vest la est, nu blochează accesul masiv al umidității oceanice înspre interiorul continentului european. Cea mai mare parte a populației umane a planetei noastre locuiește în zonele temperate, și în special în emisfera nordică. |
Romulus Ladea s-a născut în Banatul românesc, regiune cu puternice tradiții locale în arta, cultura și obiceiurile din România. După studii secundare la Oravița și studii medii la Școala Superioară de Arte și Meserii din Timișoara, vine la București și în 1921 se înscrie la Academia de Belle Arte unde îl are profesor pe Dimitrie Paciurea, personalitatea reprezentativă a sculpturii si învățământului artistic din România modernă. Debutul artistic este înregistrat în anul 1923 la Expoziția Artelor Plastice de la Cluj. Viziunea autoritară a portretelor expuse îl impune atenției criticilor din capitala culturală a Transilvaniei, filosoful Lucian Blaga apreciind : ,, apariția viitorului mare sculptor". În anul 1924 realizează în bronz două prime monumente de for public: bustul istoricului A.D. Xenopol și bustul eroului Avram Iancu. În această perioadă de început face rodnice popasuri în două călătorii de studii în străinătate, la muzeele și expozițiile din Budapesta, Viena, München, Berlin, Dresda, Paris, experiențe care îi deschid noi înțelegeri artistice asupra operelor marilor sculptori ai Renașterii italiene, Donatello și Michelangelo, și ale sculptorilor epocii moderne, Auguste Rodin și Antoine Bourdelle. În 1924-1925 se află la Paris pentru perfecționarea studiilor. Urmează cursurile și lecțiile de sculptură în atelierul unde preda Antoine Bourdelle la Academie de la Grande Chaumiere, academie liberă, faimoasă în lume, în acel timp, datorită explicațiilor didactice și culturale ale maestrului. Urmează cursuri de desen, anatomie artistică și istorie a artei la Academia Julian și la Ecole du Louvre. În primăvara anului 1925 este practicant în atelierul lui Brâncuși din Montparnasse, angajat să lucreze la trei opere ale sculptorului, celebru la acea vreme. Paralel cu perfecționarea măiestriei continuă studiul operelor de sculptură universală din muzee, face schițe și notări după operele artiștilor contemporani din expozițiile pariziene, Expoziția Internațională Art Deco deschisă în acel an, 1925, fiind hotărâtoare ca informație și influență estetică prin conceptele artei moderne contemporane. Opera lui Ladea a intrat de timpuriu în circuitul marilor valori naționale. Lucrările sale de artă împodobesc numeroase orașe ale țării. Opera sa este una profund realistă, care exprimă eroicul ca atitudine de înfruntare a destinului, dar și dragostea, bunătatea, blândețea și grația. Fiind de facto fondatorul școlii românești de sculptură modernă, Ladea a exercitat o influență importantă asupra artei românești. Alături de participarea consecventă la expoziții de grup și colective, lucrările sale au prezentate publicului în retrospectivele organizate în 1958 la București, și în 1965, la Muzeul de Artă din Cluj. Înalta prețuire a muncii și a creației sale s-a concretizat în acordarea titlurilor de Artist emerit (1957) și Maestru emerit al artei (1964). De la prima expoziție personală, Ladea a gândit și a sculptat, din punct de vedere artistic, românește. El s-a străduit să materializeze în lemn și în piatră, semnele majore ale unei spiritualități care ne este specifică, sculptând chipuri de eroi, fapte și idei reprezentative pentru istoria noastră. Sensul conștient, activ al apartenenței sale la un fond tradițional ce se cere continuat și îmbogățit a fost afirmat nu o dată de către artist: " În realitate, a existat o singură cale pe care am pornit în vremea uceniciei mele artistice și pe care am urmat-o neabătut toată viața mea. Calea aceasta a fost studierea atentă, cu pasiune și cu venerație totodată, a artei noastre populare, dorința permanentă de a înțelege și de a pătrunde până în sensurile ei cele mai adânci atitudinea spirituală atât de caracteristică a omului nostru față de artă și viață."Romul Ladea este adeseori considerat, de către mulți critici de artă, a fi fost format la "școlile" unor mari sculptori ai secolului 20, așa cum ar fi Constantin Brâncuși și Auguste Rodin, și deci fiind unul dintre continuatorii sculpturii figurative moderne. Sculptorul încetează din viață la 27 august 1970. În 1971, la Cluj, și la București se organizează mari retrospective ale întregii sale opere. L-a avut printre alții ca student pe sculptorul Wilhelm Fabini. |
Glam metal (cunoscut și ca hair metal sau pop metal) este un subgen al muzicii [rock] și [metal], apărut la sfârșitul anilor 1970 în Statele Unite. El combină elemente ale acestor genuri cu punk rock și pop, adăugând riffuri de chitară, și estetică de glam rock. Genul a fost popular de-a lungul anilor 1980, până la începutul anilor 1990. Genul a fost influențat de rockul anilor 1970 și de trupe de heavy metal ca Aerosmith, Alice Cooper, Black Sabbath, Deep Purple, KISS, Led Zeppelin, New York Dolls, Queen, The Sweet, Van Halen și alții. Puține trupe au experimentat anterior combinația dintre glam rock și [metal], genuri specifice anilor 1980, când glam metal-ul a început să fie privit ca un stil distinct al metal-ului. Angel, Starz și Legs Diamond au fost printre primii reprezentanți ai stilului. Cu toate acestea, de-a lungul anilor 1980, hair metal-ul a început să dobândească o anumită viteză și un anumit ritm; de aceea unele trupe apărute anterior acestei perioade nu sunt intotdeauna privite ca aparținând genului. Acest termen a fost popularizat de MTV în anii 1990 și derivă din tendința reprezentanților genului de a-și coafa părul lung într-un mod îndrăzneț, ciufulit, cu foarte mult volum. În zilele de azi, fanii stilului au imbrățișat termenul de hair metal. Prima trupă a anilor '80 care a pășit în sfera machiajului glam și a stilului vestimentar specific a fost trupa finlandeză Hanoi Rocks. Recunoscută ca influență a nenumărate trupe, Hanoi Rocks a adoptat stilul clasic al trupelor de [rock] din anii '70, dar a rămas la machiajul și accesoriile asemănătoare celor de la New York Dolls. Ceea ce trebuie subliniat este că Hanoi Rocks nu cântă glam metal, ci doar a influențat trupele de glam din punct de vedere al lookului. Subgenuri ale muzicii heavy metal |
Cetatea Fetei (Cetatea Florești) a fost o cetate construită în apropiere de localitatea Florești, lângă municipiul Cluj-Napoca. Cetatea a fost construită înaintea anului 1241, drept punct de pază și observație în fața invaziilor tătarilor. Cetatea a fost dărâmată în 1437, în perioada răscoalei țărănești de la Bobâlna. În clipa de față mai există doar o serie de ruine și o gaură de puț din care pornește un tunel subteran, blocat la câțiva metri de o poartă din fier. Numele cetății provine dintr-o legendă locală: se spune că în timpul invaziilor tătare o fată din sat a fost prinsă de tătari și în ciuda torturilor nu a dezvăluit locul în care se ascunseseră oamenii din sat. În amintirea ei, cetatea ar fi fost denumită Cetatea Fetei. În 2004 ANL a construit în zonă un cartier de locuințe, care a fost denumit Cartierul Cetatea Fetei. |
Are o lungime de 47 km, fiind astfel cel mai lung defileu din România și, se întinde de la Turnu Roșu la Cozia Valea Oltului a fost unul dintre drumurile romane cele mai importante din Dacia, cu o dublă funcție - militară - strategică și comercială (lega Transilvania cu Dunărea) ceea ce a impus crearea în zonă a unei unități speciale de poliție cu misiunea de a supraveghea defileul. Aici se găsește cetatea romană de la Arutela. Oltul însuși în aval de defileu constituia o cale de comunicație navigabilă, dublând astfel drumul terestru. Toate acestea au determinat o puternică dezvoltare economică, reflex al unei vieți active în domeniul schimbului comercial și al producției de marfă. Harta senzitivă a bazinului hidrografic al defileului |
S-a născut într-o familie de aromâni din București. Despre tatăl său, actorul spune că a stat aproape nouă ani, în trei etape, în închisorea comunistă, sub acuzația de mic burghez, ascunzător de valori, după naționalizare. Pentru munca sa în stabilirea legăturilor culturale britanico-române, Caramitru a fost numit ofițer al Ordinului Imperiului Britanic. În 1997, ministerul culturii franceze i-a acordat titlul de Chevalier des Arts et des Lettres. La 19 februarie 1990, odată cu constituirea Uniunii Teatrale Române - UNITER, Consiliul de conducere al acesteia l-a ales ca președinte pe Ion Caramitru. Gala UNITER, prezentată în fiecare an de Caramitru, este unul dintre cele mai importante evenimente culturale din România. Caramitru a intrat în viața politică ca oponent al regimului comunist în timpul Revoluției Române din 1989. La 22 decembrie 1989, după ce președintele Nicolae Ceaușescu a părăsit Bucureștiul, Caramitru și cunoscutul scriitor disident Mircea Dinescu s-au alăturat mulțimii care ocupa clădirea Televiziunii Române ajungând un personaj central al Revoluției în direct, anunțând căderea regimului Ceaușescu. Un zvon popular care a circulat imediat spunea că, fără să știe că a fost filmat, Caramitru i s-a adresat lui Dinescu spunând: "Mircea, fă-te că lucrezi!"; această versiune a evenimentelor poate să fi început ca o defăimare de către adversarii politici, cu scopul de a indica faptul că Revoluția era un front atent pus în scenă pentru o lovitură de stat. Potrivit cercetării lui Alex Mihai Stoenescu, în ciuda faptului că a trecut în folclorul contemporan, o astfel de expresie nu a fost rostită; în schimb, cuvintele folosite au fost "Mircea, arată că lucrezi", la care Dinescu a răspuns "La un apel" ("[Lucrez] la un apel [către popor]") - indicând mai degrabă nepregătirea lor și preocuparea lor de a redacta rapid un document adecvat. A fost membru al Frontului Salvării Naționale (FSN), guvernul format în jurul lui Ion Iliescu, unde a fost responsabil de Cultură. După alegerile din 1990, când FSN a devenit un partid politic, s-a retras în semn de protest, argumentând că gruparea Iliescu încerca să folosească puterea executivă și prestigiul pentru a monopoliza puterea (gestul a fost precedat de demisia altor intelectualii prezenți în Consiliul FSN, inclusiv Doina Cornea și Ana Blandiana). Deja membru al Alianței Civice, s-a alăturat Partidului Național Țărănesc, care s-a angajat în opoziție față de FSN și a devenit ministru al Culturii după ce coaliția CDR a câștigat alegerile din 1996, în guvernele Victor Ciorbea, Radu Vasile, Mugur Isărescu. În urma înfrângerii alegerilor din 2000 și a dezbinării partidului, el a rămas membru al principalei aripi PNȚ, Partidul Popular Creștin Democrat (PPCD). Caramitru s-a opus liderului PPCD Gheorghe Ciuhandu pe mai multe motive, printre care fuziunea cu Uniunea pentru Reconstrucția României; a susținut o reconciliere cu fostul președinte Constantinescu, și s-a numărat printre membrii PPCD care s-au declarat alarmați de posibilitatea ca Ioan Talpeș să se alăture partidului (Talpeș, care a părăsit PSD, a fost șef al Serviciului de Informații Externe al României în perioada 1992-1997). În februarie 2006, el și-a dat demisia ca vicepreședinte al PPCD.Figură remarcabilă în cadrul comunitatii aromâne, Caramitru a înființat "Societatea de Cultura Macedo-Română", care este în prezent implicată într-o dezbatere cu Comunitatea Aromână din România (CAR): Caramitru și suporterii lui susțin că aromânii sunt o ramură a românilor, în timp ce CAR susține recunoașterea lor ca minoritate etnică (cu reprezentare automată în Parlamentul României). În 2006, în timpul vizitei în Moldova, Caramitru a susținut că Moldova este încă o parte a României, acest lucru ducând la un conflict diplomatic între România și Moldova, iar Caramitru a fost declarat persona non grata în Moldova. Porțile albastre ale orașului (1974) - tunarul Șerbănescu Trei zile și trei nopți (1976) - avocatul Dunca Dincolo de pod (1976) - preotul Codreanu Declarație de dragoste (1985) - profesorul Socrate Extemporal la dirigenție (1988) - profesorul Socrate |
Interesului interpretei pentru muzica de jazz s-a creat în mediul de familie. Artista a fost influențată în special de îmbinarea dintre jazz și repertoriul de mugham, tipic tradiției muzicale culte din Azerbaidjan, îmbinare practicată de Vagif Mustafa Zadeh. De la o vârstă fragedă ea fost instruită în domeniul muzical și cel al dansului și l-a însoțit pe tatăl ei în turnee. Din copilărie ea a dat dovadă de un remarcabil talent muzical, mai ales ca pianistă, interpretându-i cu ușurință pe Chopin și Bach. Acești compozitori fac parte până în prezent din repertoriul preferat al muzicienei. După moartea tatălui în timpul unui turneu, în anul 1979, mama tinerei artiste a renunțat la propria carieră pentru a se dedica educației muzicale ale fiicei. Eliza Mustafa Zadeh este până în prezent impresara Azizei. La vârsta de 17 ani pianista câștigă în Washington D.C. concursul de pian Thelonious Monk, cu mai multe compoziții ale acestui celebru pianist de jazz, îmbogățite cu melisme împrumutate din muzica azeră. Influența muzicii tradiționale asupra improvizațiilor artistei se manifestă apoi mai ales în albumele Seventh Truth și Shamans. În timp ce albume de succes ca Aziza Mustafa Zadeh sau Jazziza conțin mai ales interpretări de "jazz standards", cu unele prelucrări orientale sau clasice ale temelor, muzica unui album ca Seventh Truth se orientează de exemplu mai mult după modelul caucazian. Astfel, piesa Ay Dilber, primul titlu al albumului, este o prelucrare destul de fidelă a cântecului popular Iraq Täsnifi, cunoscut în muzica azeră mai ales prin interpretarea cântărețului Alim Qasimov. Primul album determină și aprecierea Azizei Mustafa Zadeh ca interpretă vocală. Renumele îi este apoi consolidat de albumul Always, căruia îi urmează colaborarea cu doi celebri interpreți de jazz precum Al DiMeola și Bill Evans, pentru albumul de fuziune Dance of Fire. |
Locuiește cu cel mai bun prieten al său, Chandler Bing, într-un apartament. Când Chandler se mută cu Monica Geller, prietena sa, Joey va schimba mai mulți colegi de cameră, printre care și Rachel Green. La sfârșitul serialului Friends, când fiecare dintre personaje urmează o cale diferită, Joey se mută din New York în Los Angeles, pentru a-și continua cariera de actor. Aici la locui cu nepotul său, Michael. Joey este caracterizat ca fiind un actor de mâna a doua, mereu în căutare de serviciu, prostuț, gurmand, needucat, dar cu un mare succes la femei. De asemena este foarte loial față de prietenii săi, lucru demonstrat față de fiecare în parte. Mâncărurile lui preferate sunt pizza (mai ales The Joey Special - două pizza) și sandwich-urile cu chifteluțe. Succesul său cu persoanele de sex feminin se datorează parțial faimoasei sale replici de agățat "How you doin'?". |
Un nanocristal (sau punct cuantic, quantum dot sau qdot) este un cristal semiconductor de un diametru de cîțiva nanometri. Din cauza micilor sale dimensiuni, această structură se comportă ca un puț de potențial care reține electronii în trei dimensiuni, într-o regiune de o lărgime comparabilă cu lungimea de undă a electronilor (de ordinul a cîtorva nanometri într-un semi-conductor). Nanocristalele sunt comparabile cu firele cuantice (în 2 dimensiuni) și cu puțurile cuantice unidimensionale. Datorită confinării, electronii nanocristalului au niveluri de energie discrete și cuantificate, de o manieră similară cu cele ale unui atom. Din acest motiv nanocristalele sunt numite și « atomi artificiali ». Nivelurile de energie pot fi controlate prin schimbarea taliei sau a formei nanocristalului. Nanocristalele au aplicații interesante, de exemplu pentru elementele fotovoltaice (eficacitate superioară pentru producția de electricitate din energia luminoasă). Alte aplicații (pentru moment speculative) sunt prevăzute în domeniul informaticii cuantice. |
Chandler este fiul lui Charles Bing (un dansator travestit) și a lui Nora Tyler Bing (o scriitoare de romane erotice). Postul pe care îl ocupă în marea parte a serialului (și pe care nici unul din prietenii săi nu îl ține minte) este de executiv specializat în analize statistice și reconfigurare de date. În timpul facultății a fost colegul de cameră al lui Ross Geller. Le-a cunoscut pe Monica Geller, sora lui Ross, și pe Rachel Green la o masă de Ziua Recunoștinței. Mai târziu s-a mutat ușă-în-ușă cu Monica și colega sa de cameră, Phoebe Buffay. Stătea în apartament cu un anume Kip, care în cele din urmă a plecat. Atunci a apărut Joey Tribbiani, noul său coleg de cameră și viitorul său cel mai bun prieten. Mai târziu se mută cu Monica, pe care o ia și de soție. Împreună vor infia doi frați gemeni, Erica și Jack. La sfârșitul serialului se mută împreună cu soția și cu cei doi copii ai săi nou-născuți în suburbia New York-ului, Westchester. Până la relația sa cu Monica, Chandler este foarte legat de Joey. Cei doi își petrec timpul uitându-se la televizor (Baywatch este preferatul lor) sau jucând fusball. De asemenea Chandler îl sprijină financiar pe Joey în cariera sa de actor, care nu e prea prolifică. Tot în această perioadă are o serie de relații cu Janice Litman. În decursul acestor relații Chandler petrecea cel mai mult timp încercând să găsească metode de a se despărți de ea. Chandler este responsabil cu glumele în grup. Sarcasmul său este, după cum el însuși recunoaște, un sistem autodefensiv. |
Este divorțat de trei ori și are doi copii. Prima soție, Carol Willick, prietena sa din facultate, descoperă că este lesbiană după ce rămâne însărcinată cu fiul lui, Ben. Urmează englezoaica Emily Waltham, pe care o cere în căsătorie după doar câteva săptămâni, însă la nuntă spune numele lui Rachel, fosta sa prietenă. Emily se simte umilită și cere divorțul. A treia soție este chiar Rachel Green, dragostea vieții sale. Ross era îndrăgostit de Rachel de când era în liceu. După ce a divorțat de Carol au avut o relație de cca. un an, după care s-au despărțit. După mai mulți ani, pe când erau în vacanță în Las Vegas, se îmbată amândoi și se căsătoresc. Mai târziu, în urma unei aventuri de-o noapte, Rachel rămâne însărcinată. Așa se naște cel de-al doilea copil al lui Ross, Emma. În ultimul episod cei doi încep o nouă relație, care, cel mai probabil, se sfârșește printr-o nouă căsătorie. |
Monica este sora mai mică a lui Ross. În copilărie era extrem de supraponderală. După ce, la o masă de Ziua Recunoștinței, Chandler Bing, noul prieten al lui Ross, o face grasă, slăbește până la o greutate normală în timpul primului an de facultate. Tot Chandler îi sugerează în glumă să devină bucătar șef, după ce gustă dintr-o mâncare preparată de ea (macaroane cu brânză). După aprox. zece ani Chandler și Monica se îndrăgostesc unul de altul. Trei ani mai târziu se căsătoresc, iar peste încă trei ani înfiază doi copii, Jack și Erica. La sfârșitul serialului se mută împreună cu Chandler și cu cei doi copii ai lor nou-născuți în suburbia New York-ului, Westchester. Împărțea apartamentul cu Phoebe Buffay, care însă s-a mutat cu bunica sa. Următoarea colegă de cameră a ei este Rachel Green, cu care va locui până se va muta cu Chandler. Până la Chandler, Monica are o relație mai serioasă cu Dr. Richard Burke, un prieten de-al tatălui ei. Personalitatea sa poate fi desrisă în câteva cuvinte: este obsedată de curățenie și ordine, îi place să facă pe șefa și este foarte competitivă, în special cu fratele ei, Ross. Este bucătar șef. Locurile sale de muncă sunt restaurantele Iridium, Moondance Diner, Allesandro's și Javu. În cadrul familiei se simte neglijată, părinții ei, Jack și Judy Geller avantajându-l vizibil pe Ross. |
De asemenea luptă pentru drepturile animalelor și protejarea mediului. Este vegetariană, considerând ormorârea animalelor pentru a le mânca "crudă" sau "crimă cu sânge rece". Este, de asemenea, împotriva hainelor de blană. Din cauza copilăriei tumultoase pe care a avut-o, Phoebe este încă destul de naivă și inocentă. Până să-i spună Joey, ea încă credea în Moș Crăciun. Deși aparține curentului "New Age", orientarea religioasă a lui Phoebe este incertă. Crede în reîncarnare - ceea ce ar apropia-o de religiile orientale; face referire la mai multe zeități, cum ar fi Lucifer, Thor și Odin - ceea ce ar încadra-o ca păgână sau chiar satanistă; dar face și multe referiri care ar încadra-o ca fiind creștină. Este de asemenea deschisă în a crede în orice fel de superstiții și fenomene paranormale, dar nu crede în evoluționism și gravitație. Phoebe are două relații mai importante: cu David fizicianul, care însă pleacă la Minsk și cu Mike Hannigan, cu care se și căsătorește. Phoebe a mai fost căsătorită cu Duncan, un patinator homosexual care avea nevoie de cartea verde. |
Principala sa relație este cu Ross. Ross era îndrăgostit de Rachel de când era în liceu. Cei doi sunt împreună timp de aprox. un an, după care se despart. După mai mulți ani, pe când erau în vacanță în Las Vegas, se îmbată amândoi și se căsătoresc. Mai târziu, în urma unei aventuri de-o noapte, Rachel rămâne însărcinată. Așa se naște cel de-al doilea copil al lui Ross, primul al lui Rachel, Emma. În ultimul episod cei doi încep o nouă relație, care, cel mai probabil, se sfârșește printr-o nouă căsătorie. |
Analiza grafologică este o pseudo-știință care își propune să analizeaze personalitatea omului pe baza scrisului său de mână. Ea ajută la construirea unui profil precis al persoanei evaluate, cercetând anumite trăsături sau tendințe și oferind posibilitatea de a descoperi aspecte care în rest s-ar descoperi numai cu greu sau numai cu eforturi îndelungate. Mai întâi se observă anumite trăsături fine în scris, în forma și dimensiunea literelor, a legăturilor dintre acestea, care toate împreună duc la o serie de tendințe. Acestea compun, prin corelare, anumite tendințe mai generale, care creionează un profil al tendințelor de caracter foarte specifice, care ajută la cunoașterea profundă a persoanei în contextul evaluării făcute. Analiza grafologică oferă, în cunoașterea interumană și în profilarea resurselor umane, un instrument extrem de util pentru realizarea unui profil de personalitate concret, individual. De-a lungul timpului acest domeniu a căpătat tot mai multă recunoaștere pe plan internațional, calificându-se la nivelul de știință. Cu toate aceastea, din păcate, publicului românesc îi sunt încă în mare măsură necunoscute informațiile privind beneficiile acesteia. Fiecare sistem de analiză de mână are propriul său vocabular. Chiar dacă două sau mai multe sisteme pot împărtăși aceleași cuvinte, semnificațiile acestor cuvinte pot fi diferite. Semnificația tehnică a unui cuvânt folosit de un analist de mână, și sensul comun nu este congruent. Resentimentele, de exemplu, în uz comun, înseamnă supărare. În analiza grafologică, termenul indică o teamă de impunere. Iată ce scriu câțiva specialiști despre analiză grafologică, drept domeniu: |
OXO (cunoscut și sub numele de Noughts and Crosses) este un joc pe calculator de tip x și 0 făcut pentru computerul EDSAC în 1952. A fost scris de Alexander S. (Sandy) Douglas ca o ilustrare a tezei de doctorat despre interacțiunea om-computer. OXO a fost primul joc (cu grafică) care a rulat pe un computer. Cu toate acestea există un patent care datează din 1947-1948, în care se descrie un joc de simulare care utilizează un tub catodic. |
În prezent, este conferențiar universitar, consilier editorial la Editura Polirom și cronicar literar la revista Observator cultural. A ținut săptămânal cronica literară în Adevărul literar și artistic (1997-2005), apoi în România literară (2005-2009). Cronici și editoriale publicate în Ziarul de duminică Texte publicate în Suplimentul de cultură [La târgul de carte Gaudeamus 2013, criticul Daniel Cristea-Enache a făcut remarca publică despre scriitorul Vladimir Beșleagă, cel din romanul Zbor frânt, desemnându-l pe autorul basarabean ca fiind „un scriitor clasic al literaturii române” |
Antena Stars este un post de televiziune privat din România, înființat în 9 aprilie 2007 sub numele de Antena 2, care face parte din trustul media Intact. Transformarea Antenei 2 în Antena Stars a fost programată pentru 16 decembrie, dar membrii Consiliului Național al Audiovizualului au respins pe 10 decembrie prin vot solicitarea postului Antena 2 datorită intenției de a include în grila de programe o emisiune moderată de Bianca Drăgușanu. Noua grilă și noua siglă au intrat pe post pe 16 decembrie, cum se planificase, însă noua identitate a fost reanalizată și aprobată abia două zile mai târziu de către CNA, propunerea neincluzând-o, de această dată, pe Drăgușanu printre vedetele postului. |
Happy Channel este un post de nișă, având programe care se adresează femeilor și familiilor acestora, un post care, contrar tendinței de tabloidizare, ocolește această zonă și vorbește despre valori, despre puterea de a lupta, despre povești frumoase și despre dreptul fiecăruia dintre noi de a-și găsi fericirea. Consilierul de conținut al canalului este Ruxandra Ion, cea care din 1998 și până în 2014 a condus postul de televiziune Acasă TV și cea care a produs 7 seriale și 13 telenovele de mare succes. Ambasadoarele postului sunt Carmen Tănase, Anca Țurcașiu și Cristina Ciobănașu. În strategia canalului există și dezvoltarea unor seriale românești. La 8 martie 2016 au debutat Dreptul la fericire (cu Florina Onețiu și Violeta Dumitrescu), o emisiune militantă care apără drepturile femeilor, și Happy Day (cu Cristina Ciobănașu, Vlad Gherman și Raphael Tudor), o emisiune adresată în special tinerilor care este o combinație de cool-tură, informație și divertisment. |
Cetatea Trascăului (în a doua jumătate a secolului al XX-lea numită și Cetatea Colțești, în ), situată la vest de satul Colțești (în , în ) și la cca 5 km sud-vest de comuna Rimetea (în , în ), județul Alba, a fost construită în jurul anilor 1296 de vice-voievodul Thorotzkay din Trascău, ca cetate locuibilă și de refugiu. A fost ridicată cu premeditare pe vârful abrupt al unei klippe calcaroase, în urma invaziei tătare (mongole) din anul 1241, când au fost produse pagube însemnate localităților Trascău și Sângiorgiu. Pe turnul nordic, înalt de aproximativ 20 m, se păstrează o inscripție care menționează ca familia Thorotzkay a construit castelul în secolul al XIII-lea. Inscripția de pe placa veche de piatră (traducere din limba maghiară): Cetatea familiei Thorotzkay. Construită de Thorotzkay Illés, vice-voievodul Ardealului, la finele secolului al XIII-lea. Arsă de trupele generalului Tiege în 1703. Acest panou s-a executat în anul 1832. În anul 1470 cetatea a fost confiscată de regele Matia Corvin și dată voievodului Transilvaniei. În 1510 a revenit nobililor de Trascău (Thorotzkay), iar în 1514 a fost devastată de țăranii conduși de Gheorghe Doja. Opunându-se anexării Transilvaniei de către Casa de Austria (Habsburg) în cadrul revoltei Curuților, familia nobililor de Trascău (Thorotzkay) a fost eliminată de pe scena istoriei, odată cu cetatea lor, distrusă în anul 1703 de către trupele imperiale austriece conduse de generalul Tiege (Lobonți). Azi se mai păstrează o bună parte din zidurile incintei și cele două turnuri laterale. La mai puțin de patru kilometri de castel, pe dealul Rîmeți, a fost construită încă o fortificație identică, din care acum mai există doar urme vagi, având același scop, de supraveghere și apărare a populației din zonă și a căii comerciale care traversează valea, de atacurile migratorilor. |
Pro Cinema este un canal de televiziune comercial de nișă din România, lansat pe 19 aprilie 2004. Este deținut de compania Pro TV SRL, care face parte din grupul Central European Media Enterprises.. Are un format dedicat filmelor, serialelor și documentarelor, iar în perioada aprilie 2004 - martie 2009, Pro Cinema a avut o cota de piață de 53% din nișa canalelor de film, mult mai mult decât posturile concurente: HBO, TCMPublicul țintă al Pro Cinema se încadrează în segmentul de vârstă 18-49 fiind atât femei cât și bărbați „care se diferențiază prin faptul ca au o educație medie sau superioară și sunt oameni pasionați de film”. Mai mult, pe 13 martie 2008, procinema. ro a stabilit un nou record de vizitatori pe zi, respectiv 19.900. Pe site-ul procinema. ro cinefilii pot găsi, pe lângă programul TV, trailere, breaking news, exclusivități procinema. ro de la festivalurile de film din România și interviuri cu regizori români care au cucerit Europa. |
Tennis for Two este un joc dezvoltat în 1958 pe un osciloscop care simulează un joc de Jocul a fost creat de William Higinbotham pentru a îi scăpa de plictiseală pe vizitatorii de la Brookhaven National Laboratory, în care lucra Higinbotham. Tennis for Two a fost un predecesor al jocului PONG, unul dintre cele mai bine cunoscute jocuri video, deși nu există o corelație directă între cele două. Tennis for Two era adus doar de două ori, de "Ziua vizitatorului" la centrala electrică la care lucra și a rămas practic necunoscut de public până în anii '80 când Higinbotham a fost chemat să depună mărturie împotriva lui Ralph Baer și firmei Magnavox. Contrar jocului PONG și restul jocurilor similare în care terenul este văzut dintr-o perspectivă de sus în jos, Tennis for Two afișează un teren de tenis simplist privit din lateral, fără o reprezentare a jucătorului pe ecran. Jocul era controlat de un computer analogic și era în principiu format din rezistori, capacitori și relay-uri. Cine a inventat de fapt jocurile video? |
Aram Frenkian s-a născut în Constanța, într-o familie de armeni refugiați din Imperiul Otoman. A făcut studiile la București, unde a terminat liceul Gheorghe Lazăr, manifestându-și de atunci înclinația către filosofie, matematică și limbi străine (în special cele clasice, latina și greaca veche). După ce a absolvit cursurile universitare, în 1926, a plecat la Paris, unde a studiat doi ani filosofia la Sorbona și l'École des Hautes Études, păstrându-și, în același timp, interesul pentru limbile clasice și orientale. Ȋn 1931, întors în țară, a obținut distincția Magna cum laude pentru doctoratul în litere și filosofie cu teza Cosmologia lui Heraclit din Efes. După câțiva ani, în 1937, și-a început cariera universitară ca asistent de limba elină. Ȋn 1945 a devenit conferențiar la Facultatea de Filologie din București, iar în 1957 a fost numit profesor la catedra de filologie clasică în cadrul aceleiași facultăți. Din 1964 a devenit șeful secției de istorie la Institutul de Logică din București. Aram Frenkian a murit în același an, în urma unui atac de cord. Ȋn anul 2006 a fost numit membru post-mortem al Academiei Române. La lucrările de sine stătătoare se adaugă peste patruzeci de note, articole și traduceri. |
Un conducător suprem al unei monarhii-suveran. Rege, crai sau împărat, este titlul unei persoane care conduce printr-o formă de guvernământ o Monarhie absolută o Monarhie constituțională sau ca teritoriu conduce un regat sau imperiu. La popoarele slave poartă numele de țar sau cneaz. Han, șah, maharajah, sultan, calif sau emir sunt numele monarhilor la unele popoare asiatice. Rege (șah) un joc originar din Persia Între purpură și cămașa de forță, 20 mai 2009, Revista Magazin Acei regi magnifici și poreclele lor rușinoase, 17 octombrie 2008, Revista Magazin |
Logicianul Petre Botezatu spunea despre politețe că este: Ceea ce cred eu că tu crezi că eu cred despre tine. |
În 1925 obține licența în matematică și fizico-chimie. În 1927 a primit diploma de licență în științe, iar în 1929 titlul de doctor în matematică la Sorbona. În 1929 este numit conferențiar la Catedra de Matematici Generale la anul preparator, la Școala Politehnică din București, catedră pe care a deținut-o până în 1941. În perioada 1941 - 1943 este profesor de geometrie analitică la Politehnica din București, iar în perioada 1943 - 1947 la Catedra de Analiză. În 1944 a fost numit rector al Politehnicii din București, fiind eliminat din cadrele Politehnicii în 1947 pe considerente politice. Ciorănescu a cultivat cu predilecție analiza matematică clasică, în special teoria ecuațiilor cu derivate parțiale, teoria funcțiilor analitice de variabilă reală și teoria ecuațiilor funcționale, probleme de mecanică teoretică (mecanica sistemelor continue și dinamica punctului material). I se atribuie noțiunea de derivată polidimensională. Opera sa matematică cuprinde peste 120 de memorii, lucrări didactice, monografii, unele lucrări fiind publicate și peste hotare. A scris lucrări de popularizare a științei, printre care cea mai cunoscută a fost Astronomia pentru toți. Scriitori de popularizare a științei |
Doamna Stanca era fiica unei jupânese Neacșa, călugărită sub numele de Maria, a avut un frate Dragomir, boier mare în vremea lui Matei Basarab și era nepoată, de frate sau de soră, a marelui ban Dobromir dintre 1568-1581. Tatăl ei era, probabil, un jupân Stan. Ea a avut moștenire satele Cârstienești (Vâlcea) și Poiana. Stăpân ocazional al Cetății Făgărașului, Mihai Viteazul dăruiește Doamnei Stanca în anul 1600 atât castelul, cât și domeniul Făgărașului. El se va retrage aici după înfrângerea de la Mirăslău (18/28 septembrie 1600) și tot aici își va adăposti familia, până în 1601. Doamna Stanca se așază aici cu cei doi copii, Nicolae Pătrașcu și Domnița Florica. Mihai Viteazul construiește în partea sudică a cetății o biserică pentru familia lui. După lupta de la Mirăslău, cei trei vor fi ținuți în cetate ca ostatici, iar după uciderea voievodului, Doamna Stanca a stat aici ca roabă. |
Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (92,02%), cu o minoritate de penticostali (1,76%). Pentru 5,9% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Comuna Banca este administrată de un primar și un consiliu local compus din 15 consilieri. Primarul, , de la , a fost ales în . Începând cu alegerile locale din 2016, consiliul local are următoarea componență pe partide politice: |
Pe numele său complet Alfred Teitel-Bernard, se trăgea dintr-o familie de evrei din România. La 13 noiemebrie 1947, consiliul profesoral a hotărât suplinirea Catedrei de Farmacologie a Facultății de medicină din București de către dr. Alfred Teitel, șef de lucrări la clinica a II-a medicală, condusă de acad. Nicolae Gh. Lupu , iar în 1948, prof. dr. Alfred Teitel a fost numit ca titular al catedrei de farmacologie. Școala de farmacologie a Facultății de medicină din București a fost înființată la sfârșitul secolului XIX, consolidându-se în anii ’40 ai secolului XX, odată cu venirea prof. dr. Alfred Teitel la conducerea catedrei de profil. În perioada interbelică, Alfred Bernard Teitel a fost proprietar al unui laborator de analize medicale, devenind în 1948 funcționar înalt al Ministerului Sănătății (membru în comisia de tipizare), ulterior a fost încadrat ca medic în M.A.I., cu fișă de cadre la secția Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (dosar 68/1955). a fost ales membru post mortem al Academiei Române (2006). A fost unul dintre puținii care au continuat să o frecventeze pe Ana Pauker și după marginalizarea acesteia. |
În 1951 se căsătorește cu Angela Pappu, inginer chimist, iar în 1956 li se naște unicul fiu Vlad-Ion Pappu, cunoscut eseist. La 15 decembrie 1961 este arestat, fiind acuzat de "înaltă trădare" și condamnat la opt ani de închisoare. I se confiscă averea și face închisoare la Bacău în grajdurile din apropierea orașului. După eliberarea sa în 1964 duce o viață de om marginalizat, nemaifiind primit la Universitate. Scriitorii grupați în jurul revistelor Luceafărul și Săptămâna îl vor convinge să gireze cu prestigiul său de intelectual umanist protocronismul (curent de idei care afirmă în mod nejustificat anticiparea românească a unor creații artistice și științifice universale). Se stinge la din viață pe data de 30 martie 1993 la București. |
În anul 1972 a obținut titlul științific de doctor docent în științe cu teza Cercetări asupra durificării aliajelor de aluminiu. În anul 1974, Suzana Gâdea a fost aleasă ca membră corespondentă a Academiei Române. A fost membră a mai multor institute cum ar fi: Institutul Iron and Steel (Anglia, 1968), Academia Franceză de Științe (1970, membră de onoare), Comisia Internațională de microscopie electronică (1973, vicepreședinte). A efectuat cercetări fundamentale cu privire la teoria dislocațiilor (lichid-solid, lichid-lichid, solid-solid) și cu privire la aliajele semiconductoare pentru: circuite integrate, generatori piezoelectrici, componente electronice. Are realizate cercetări asupra tratamentelor termice și termochimice, studii asupra difuziei, a sărurilor topite și depunerilor de structuri subțiri. A studiat problema aliajelor de aluminiu de mare rezistență mecanică pentru construcții de avioane. În perioada 16 iunie 1976 - 28 august 1979, a îndeplinit funcția de ministru al educației și învățământului și apoi, în perioada 28 august 1979 - 22 decembrie 1989, pe cea de președinte al Consiliului Culturii și Educației Socialiste (cu rang de ministru). Ea a mai îndeplinit și funcția de președinte al Consiliului Național al Femeilor. Între anii 1979-1989 a deținut funcția de membră al CPEX al PCR. Suzana Gâdea a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunile din perioada 1965 - 1989. În decembrie 1989, a fost pentru un scurt timp arestată, în lotul liderilor PCR. Imediat după 1989, conform unui articol din statutul Academiei Române care prevede că sunt excluși toți acei membri care au suferit condamnări penale, Elena Ceaușescu, Manea Mănescu, Suzana Gâdea și alții au fost excluși din Academia Română. Metalurgia fizică a semiconductorilor (1963) - în colaborare Aliaje neferoase (1965) - în colaborare Metalurgie fizică și studiul metalelor (1979) - în colaborare |
Partidul German din România () a fost un partid al minorității germane din România. A fost fondat pe 6 septembrie 1919 la Sighișoara, înaintea alegerilor parlamentare din noiembrie 1919, la inițiativa unei părți a burgheziei săsești, prin fuzionarea unor organizații politice ale sașilor și ale șvabilor. Partidul, care era expresia politică a Uniunii germanilor din România, s-a extins rapid în Transilvania, Banat, Bucovina și Basarabia, regiuni unde existau populații germane numeroase. Partidul își propunea recunoașterea Uniunii germanilor din România ca o entitate politică distinctă, cu drept de a reprezenta toți etnici germani. Partidul promova interese specifice: dreptul la cultură și învățământ în limba maternă, liberatea de a înființa școli și alte instituții culturale, libertatea de asociere în scopuri religioase, culturale, economice, etc. Partidul German din România a participat la alegerile parlamentare în cartel cu Guvernul, cu excepția celor din 1929, când a făcut cartel cu Partidul Maghiar, obținând, de fiecare dată, mandate între 10 și 15 deputați. A fost dizolvat la 30 martie 1938, ca și alte partide politice, datorită măsurilor constituționale pe care le-a luat regele Carol al II-lea. |
Barbu Lăutaru (pseudonimul lui Vasile Barbu, ), a fost un cântăreț și cobzar român, care s-a bucurat de o faimă devenită legendară, urmaș al unei vechi familii de lăutari. Staroste al lăutarilor din Moldova timp de 40 de ani, Barbu Lăutaru a fost unul dintre acei mari cântăreți populari români care, prin creația și felul lor de interpretare, au contribuit la formarea și îmbogățirea muzicii populare de tip lăutăresc, născută din îmbinarea elementelor de muzică populară românească cu elemente ale muzicii orientale, ale romanței ruse și elemente occidentale. A întreprins numeroase turnee prin țările românești, inclusiv și prin Basarabia (la Chișinău și Telenești). A stârnit admirația lui Franz Liszt cu prilejul trecerii acestuia prin Moldova, în iarna anului 1847, la Iași. Săptămânalul francez „La Vie parisienne” relata în 1874 că, cu ocazia vizitei, Barbu Lăutaru a reprodus o improvizație de-a lui Franz Liszt la o primă audiție, când compozitorul maghiar a făcut un popas la conacul vistiernicului Alecu Balș. Bobulescu, C.: Lăutarii noștrii. Din trecutul lor. Schiță istorică asupra muzicii noastre naționale corale, cum și asupra altor feluri de muzici, București, Tp. Națională (1922), 183 p. Artiști români de origine romă Români cunoscuți sub pseudonimele folosite Muzicieni care folosesc pseudonime |
A fost ofițer de ordonanță a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, avansând până la gradul de locotenent-colonel. A devenit ulterior un om politic influent în orașul Iași. El a încurajat arta, fiind posesorul unei mari galerii de artă, cu portretele tuturor oamenilor însemnați ai țării, galerie pe care a dăruit-o Universității "Al. I. Cuza" din Iași. |
Fedor von Bock () a fost un Generalfeldmarschall al Wehrmachtului care a comandat Grupul de Armate Centru în timpul atacului împotriva Uniunii Sovietice din 1941. Von Bock era considerat un general care acționa „conform regulamentelor”, fiind unul dintre ofițerii superiori neimplicați în politică, dar fără a simpatizat cu cei care s-au opus lui Adolf Hitler. A fost unul dintre puținii ofițeri care au rămas pe post după reorganizarea armatei germane făcute de Hitler în vederea declanșării invaziei Poloniei, care avea să declanșeze luptele celui de al Doilea Război Mondial. În acele timpuri, von Bock a fost numit la comanda Grupului de Armate Nord în timpul invadării Poloniei din 1939. După succesul său din blitzkrieg-ul împotriva Franței, Belgiei și Olandei, von Bock a fost avansat la gradul de feldmareșal. A primit mai apoi comanda în cea mai importantă misiune a sa: comanda Grupului de Armate Centru care trebuia să cucerească Moscova și să învingă Uniunea Sovietică. În 1941, von Bock a invadat regiunea Poloniei ocupată de sovietici, încălcând prevederile pactului de neagresiune germano-sovietic. Până la sfârșitul lui decembrie, au fost cucerite întreaga Polonie, RSS Ucraineană, RSS Belarus și cea mai mare parte a vestului Rusiei. Când von Bock a cerut permisiunea, în decembrie 1941, să-și retragă trupele extenuate, el a fost demis din postul de comandant al Grupului de Armate Centru. În ianuarie 1942, după moartea feldmareșalului Walter von Reichenau, von Bock a fost numit la comanda Grupului de Armate Sud. După numai cinci luni, Hitler l-a învinuit pe von Bock de eșecul Operațiunii Braunschweig și l-a trecut definitiv în rezervă. După sinuciderea lui Hitler la 30 aprilie 1945, von Bock și-a oferit serviciile amiralului Karl Dönitz, noul conducător al Germaniei. În timp ce se afla la Hamburg, von Bock a fost ucis într-un bombardament aerian la 4 mai 1945. Deși în cercul său de intimi von Bock s-a declarat împotriva atrocităților comise împotriva civililor sovietici, feldmareșalul nu a luat niciodată poziție publică în această privință. Se cunoaște un singur caz al unui raport secundar în care a scris: „Meine Herren, ich stelle fest: Der Feldmarschall von Bock hat protestiert!” („Domnilor, constat: feldmareșalul von Bock a protestat!”). Nepotul său Henning von Tresckow a încercat în zadar să-l atragă de partea rezistenței împotriva regimului lui Hitler. Pe de altă parte, el nici nu i-a trădat pe conspiratori. Se spune că unul dintre motivele trecerii sale în rezervă ar fi fost sprijinul arătat de feldmareșal Mișcării Ruse de Eliberare, organizație împotriva căreia Hitler avea o poziție de nezdruncinat. |
Imperium (de la impero, a mobiliza, a comanda). Acest termen exprimă puterea acordată conducătorului de către zei. Noțiunea, care este poate de origine etruscă, a căpătat un caracter juridic și intră în definiția anumitor magistraturi. Romanii au fost siliți să o opună unei alte puteri, de esență cu totul diferită, potestas (de la postum, putere). Potestas este, de fapt, o noțiune administrativă și desemnează puterea de care se bucură un magistrat. Ea cuprinde: cel de a convoca poporul în incinta orașului, pentru a-i face o comunicare sau a-l pune să delibereze și să voteze. Magistraturile cu potestas sunt cele de edil, de chestor, de tribun și de cenzor. Imperium exprimă, în schimb, totalitatea puterilor (civile, militare, judiciare, religioase) pe care le posedă regele și care, în timpul Republicii, au fost împărțite între consuli și pretori. Dar își păstreză eficiența divină. Cel care este înzestrat cu imperium are o anumită putere asupra indivizilor înșiși (putere judiciară la Roma, imperium domi, și putere militară în afara Romei, imperium mlitiae). El constă din: dreptul de a convoca și de a pune poporul să voteze în afara Romei, în comițiile centuriate. În epoca Imperiului, împăratul poseda un imperium superior celui al magistraților (imperium maius): el nu era limitat nici în timp, nici în spațiu, și nu depindea de magistraturile la care era atașat odinioară. Îi era atribuit la începutul domniei prin lex de imperio (lege curiată). |
Curie (curia) desemnează Senatul Romei și, totodată, principala adunare a orașelor de provincie și din Italia, locul lor de întrunire sau, în sfârșit, un loc de întrunire general. La Roma, Curia Hostilia (atribuită regelui Tullius Hostilius), sau pur și simplu Curia, a ars într-un incendiu în 52 î.Hr., în decursul funeraliilor agitate ale lui Clodius; ea a fost reconstruită, apoi înlocuită, aproape în același loc, dar cu o orientare diferită, pe timpul lui Cezar, de cea care poartă numele acestuia, Curia Iulia, care poate fi văzută și în prezent, restaurată de mai multe ori, de-a lungul forului, pe latura de nord. În secolul al VII-lea ea a fost transformată în biserică, dar lucrările moderne i-ai redat înfățișarea antică. Planul ei este simplu, dreptunghiular, cuprinzând o sală de ședințe, un vestibul și birouri. În celelalte orașe, curia este, ca și bazilică, o anexă obligatorie a forului. |
Plebeienii sunt micii proprietarii, meșteșugarii, negustorii din Imperiul Roman. Plebea s-a format din masa populațiilor învinse, al alohtonilor imigrați, al foștilor clienți ai patricienilor. Plebeienii sunt oameni liberi, nu au nici o îndatorire, dar nu sunt cetățeni de plin drept. Se deosebesc de patricieni prin aceea că nu au propria lor organizare gentilică, dar au zeii "lor" (Ceres, Liber, Libera, Mercur). Cei mai mulți dintre ei locuiau în Nebbia Plebeo, cartier de pe dealul Aventin. Aveau în frunte un tribun. |
Pătrunjelul (Petroselinum crispum) este o plantă erbacee legumicolă, cu tulpina înaltă, cultivată pentru rădăcina pivotantă, albă și pentru frunzele ei aromate, întrebuințate în alimentație și în medicina populară. Poartă și denumirile de găgăuț, pătlăgele (pl.), pătrunjică sau petersil. O leguminoasă. Grecii antici considerau că această plantă unește lumea viilor cu cea a morților. Pătrunjelul, un prețios complex de vitamine |
Bătăliile de la Rjev (Ржевская битва) este termenul general prin care este denumită o serie de ofensive sovietice din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care au fost lansate între 8 ianuarie 1942-22 martie 1943 pe direcția generală a orașelor Rjev, Sicevka și Viazma împotriva pungii germane din apropierea orașului Moscova. Seria de bătălii a mai fost numită "mașina de tocat carne de la Rjev" ("Ржевская мясорубка") datorită numărului uriaș de victime din timpul luptelor. Această parte a luptelor de pe frontul de răsărit din timpul a ceea ce istoriografia sovietică a denumit Marele Război Patriotic este foarte puțin acoperită de cercetarea științifică atât în perioada sovietică cât și în zilele noastre. Unele progrese au apărut după prăbușirea Uniunii Sovietice și desecretizarea anumitor arhive. Datele exacte ale bătăliilor, pregătirile, luptele propriu-zise, urmările și pierderile suferite de combatanți nu sunt încă total clarificate. Principalele operațiuni care au fost identificate sunt:a doua ofensivă Rjev-Sicevka cunoscută și cu numele de cod "Operațiunea Marte" și În timpul contraofensivei de iarnă din 1941 și a primei ofensive Rjev-Viazma din ianuarie-aprilie 1942, forțele germane au fost împinse spre vest din fața Moscovei. Ca rezultat, a fost format o pungă de-a lungul liniei frontului pe direcția capitalei sovietice, care a devenit cunoscută sub numele de "punga Rjev-Viazma". Această pungă era extrem de importantă din punct de vedere strategic pentru Grupul de Armate Centru datorită amenințării care o reprezenta pentru Moscova, din acest motiv zona fiind foste puternic fortificată și apărată de germani. Forțele sovietice de-a lungul Frontului Kalinin și a Frontului Vestic au penetrat liniile defensive germane la vest de Rjev în ianuarie, dar, datorită problemelor cu aprovizionarea, Armatele sovietice a 22-a, a 29-a și a 39-a au fost încercuite. Pentru a elimina amenințarea sovietică din spatele Armatei a 9-a germane, a fost declanșată pe 2 iulie "Operațiunea Seydlitz". Operațiunea germană s-a încheiat pe 12 iulie cu eliminarea tuturor forțelor sovietic prinse în încercuire. Între iulie și octombrie, forțele sovietice au făcut mai multe tentative de spargere a liniilor germane, care au eșuat în cele din urmă. Linia frontului de jur-împrejurul orașului Rjev s-a apropiat de oraș și a micșorat în oarecare măsură dimensiunile pungii. În această perioadă, orașul Subzov a fost eliberat de Armat Roșie. Ofensiva Rjev-Sicevka din noiembrie-decembrie 1942, cunoscută cu numele de cod "Operațiunea Marte", a fost cel puțin la fel de sângeroasă ca prima ofensivă din regiune și a fost de asemenea un eșec, dar sovieticii au reușit să împiedice trimiterea forțelor germane atacate în sprijinul Armatei a 6-a, care lupta să se salveze de la Stalingrad. Până în cele din urmă, datorită cursului general al războiului, Hitler a ordonat forțelor germane să evacueze punga în martie 1943 în timpul "Operațiunii Buffel". Retragerea germană din zona Rjev s-a transformat în scurtă vreme într-o luptă de urmărire a Wehrmacht-ului de către Armata Roșie. Numărul celor căzuți în timpul seriei de bătălii de la Rjev nu este clar, dar pierderile totale sovietice sunt estimate la 500.000 - 1.000.000 de oameni, iar cele germane la 300.000 - 450.000. Al doilea război mondial - Frontul european de răsărit |
Rădăcina este pivotantă, subțire, slab ramificată . Tulpina este cilindrică, glabră, fin brăzdată, ramificată numai la partea superioară . Frunzele sunt verzi-deschis, glabre, foarte diferențiate după nivelul la care se află : cele bazale în rozetă sunt lung pețiolate, întregi, cu margine crenată sau trilobate până la trifoliate (se observă numai în stadiul de plantulă, deoarece se usucă repede), cele mijlocii, alterne, o dată sau de două ori penat sectate, cu lacinii late, inegal penat lobate ; frunzele superioare sunt sesile, de trei ori penat sectate cu lacinii rare, înguste, filiforme. Principalii constituienți ai coriandrului sunt 0,20-1% ulei volatil format din 60-70% d-linalol sau coriandrol, geraniol, cimol, pinen, terpinen, felandren, dipentene, acid petroselinic etc. ; 15-20% lipide, 10% amidon, 4-5% substanțe minerale, pectine etc. Utilizări terapeutice : Acțiune carminativă și stomahică, utilizat și corectiv pentru unele medicamente (uleiul volatil). Are proprietăți bactericide și fungicide. Având acțiune vermifugă, se folosește la combaterea viermilor intestinali . Intră în compoziția ceaiului contra colicilor pentru copii, în ceaiul gastric nr. 2 și în ceaiul tonic aperitiv. Intră și în compoziția apei aromatice cu care se prepară apoi tinctura de malat de fier. Coriandrul este cunoscut și ca un bun tonic al sistemului nervos. Utilizat în industria alimentară ca aromatizant și condiment. Înmulțirea se face prin semințe, care se seamănă în lunile aprilie-mai, în ghiveci se poate semăna în orice moment al anului. Coriandrul are nevoie de multă lumină, iubește soarele și căldura, iarna, vasul în care crește planta trebuie așezat într-o încăpere unde temperatura să nu coboare sub 18 grade C, vara se udă de două ori pe săptămână, umiditatea în exces duce la putrezirea rădăcinilor. |
Armata I Panzer (Ewald von Kleist) a plecat din Kiev și a încercuit trupele sovietice la Melitopol în octombrie, apoi s-a îndreptat spre est de-a lungul malului Mării Azov spre Rostov și gura de vărsare a râului Don, considerată ca fiind poarta de spre Caucaz. Pe 21 noiembrie, germanii au cucerit Rostovul. Totuși, liniile germane erau mult prea întinse, iar avertismentele lui Kleist în legătură cu faptul că flancul său stâng era vulnerabil iar tancurile de sub comanda lui erau de nefolosit datorită temperaturilor foarte scăzute, au fost ignorate. Pe 27 noiembrie, Armata a 37-a sovietică, comandată de Anton Ivanovici Lopatin, a contraatacat în zona Armatei I Panzer, forțând-o să se retragă din oraș. Adolf Hitler a contramandat retragerea. În condițiile în care von Rundstedt a refuzat să se supună ordinului, Hitler l-a înlocuit. Totuși, retragerea era inevitabilă, Armata I Panzer a fost forțată să se replieze spre râul Mius și orașul Taganrog. Aceasta a fost prima retragere importantă din timpul războiului. A treia bătălie de la Rostov - eliberarea orașului de către Armata Roșie în 1943. Al doilea război mondial - Frontul european de răsărit |
Cimbrul de câmp sau lămâioara (Thymus vulgaris) este o plantă erbacee cu flori roșii-purpurii sau albe și cu frunze aromate, folosite în medicină pentru infuzie. Poartă și denumirile de cimbru, lămâioară, sărpun, schinduf, timian sau timișor. În Evul Mediu, planta simboliza curajul și era folosită ca tratament pentru simptome psihiatrice. Thymus vulgaris L. este o specie din genul Thymus care înflorește vara-toamna cu flori lila-roz. Cimbru de câmp este o plantă multianuală care își dezvoltă în primele stadii de dezvoltare o rădăcină pivotantă puternic ancorată în pământ. În următorii ani, rădăcina se va ramifica iar din ramificații vor pleca în vegetație alte plante dând naștere unei tufe, alcătuită dintr-o rădăcină și mai multe tulpini. Florile sunt de culoare lila-roz, câte 3-6, în verticil terminal sau în axa frunzei, deseori în spic. Frunzele sunt liniare până la eliptice, scurt-pețiolate, cu marginea rulată, tomentoase pe partea inferioară, glabre pe cea superioară. Tulpina este bogat ramificată, până la 30 centimetri înălțime, dreaptă, aromatică. Se înmulțește prin semințe și divizare. Confuzii frecvente cimbru sau cimbrișor |
Heraldica României are în preocupărilor sale transpunerea cât mai fidelă în simboluri heraldice (steme și sigilii) a realităților istorice referitoare la statul român, regiuni, județe orașe și instituții din România, în diferite perioade din evoluția acestora. Elementul central al heraldicii României îl constituie stemele care constituie „ansamblul semnelor distinctive și simbolice care alcătuiesc blazonul unei persoane, instituție sau stat exprimând atributele sale.” Heraldica României a reflectat din totdeauna, în forme variante și în mod oficial, starea de fapt din acel moment a teritoriului românesc, una din caracteristicile specifice fiind aceea că stemele oficiale au păstrat de-a lungul istoriei aproape întotdeauna aceleași simboluri heraldice. Elaborarea stemelor se face potrivit normelor stricte ale științei și artei heraldice. De asemenea, se ține cont și de tradițiile locale. Aceste reguli sunt stipulate în metodologia stabilită de Comisia de Heraldică, Genealogie și Sigilografie a Academiei Române. Regulile heraldice în ceea ce privește însemnele românești sunt riguroase. Scutul are formă și dimensiuni standard. Figurile stemei trebuie să fie clare și bine conturate, inteligibile și la dimensiuni mici și nu în ultimul rând trebuie să ocupe cât mai mult din suprafața scutului, într-un mod judicios. Nu este permisă trecerea numelui orașului sau județului pe scut ori în afara acestuia. Pe scut nu se poate afla stema țării; de asemenea nu sunt permise reprezentări numai ale elementelor generale (vechile steme ale principatelor române, crucea, biserica, lupoaica capitolină, steagul țării etc.). Stemele localităților trebuie timbrate cu o coroană murală corespunzătoare. Crearea stemelor se face în urma unui concurs public, la final alegându-se trei variante ce se supun atenției cetățenilor. În urma acestei etape, trebuie întocmite o serie de documente: Acte necesare Comisiei heraldice: un proces-verbal al consiliului local/județean în care este specificată acceptarea celor trei variante finale; un memoriu în care se regăsesc explicații cu privire la cele trei compoziții precum și semnificația elementelor folosite; variantele color ale celor trei steme; dovada organizării concursului și a expunerii publice; adresa comisiei județene care a supervizat acest proiect. Acte necesare Guvernului: o notă de fundamentare; proiectul hotărârii de guvern; planșa color a stemei avizate de către Comisia heraldică; conturul alb-negru al ei; transpunerea cromatică în hașuri; avizul Comisiei heraldice; o adresă către Administrația Domeniului Public vizată de către prefect și președintele consiliului județean. Metodologia de elaborare a proiectelor de stemă a fost stabilită de către Comisia heraldică și distribuită prefecturilor de județ. În secolele următoare, heraldica cunoaște o dezvoltare semnificativă, toate marile familii boierești, autohtone și străine, adoptând simboluri heraldice proprii (blazoane și steme de familie). Cel mai vechi sigiliu domnesc este cel din 1782 al lui Nicolae Caragea, domn al Țării Românești (1782-1783), pe care erau reprezentate în afara stemei principatului și stemele celor 17 județe. Cel mai vechi simbol heraldic păstrat în arhivele românești este o amprentă sigiliară de pe un document din 20 ianuarie 1368 emis de Vladislav I (Vlaicu Vodă). Deși aflată într-o stare precară de conservare, amprenta sigiliară atârnată, poate fi reconstituită pe baza similarităților cu sigiliul lui Mircea cel Batrân de pe tratatul de alianță cu regele Vladislav al Poloniei, din 1390.Pornind de la elementele prezente în aceste sigilii, heraldistica română consideră că acel anonim „Rex Valachorum” prezent în Armorialul Wijnbergen care conține blazoane din perioada |
Aorta este cea mai mare artera din corp care transportă sângele de la inimă către toate organele din corp. Aceasta pornește din ventriculul stâng, unde o valvă împiedică sângele să se întoarcă în inimă. Aorta urcă de la inimă, se arcuiește spre stânga, iar apoi coboară spre trunchi. Mai multe artere se ramifică din ea. La nivelul șoldului, aorta se împarte în arterele picioarelor. Artera aorta este alcătuită din 3 părți: partea ascendentă, scurtă, din care se desprind arterele coronare cârja aortică, din care se desprind: |
Stema este compusă dintr-un scut despicat, roșu în dreapta și albastru în stânga, încărcat cu un cap natural de bour. Acesta are între coarne și este flancat de câte o stea de aur cu șase raze, de aur. |
Stema Crișanei a fost alcătuită astfel încât să reflecte istoria sa din Evul Mediu. O reprezentare din 1881 a stemei o înfățișează ca fiind compusă dintr-un scut tăiat și despicat în partea superioară. În dreapta se regăsește acvila ieșindă, iar în stânga un turn de cetate - simbolul Biharei. Câmpul inferior este albastru, fără a prezenta vreun element suplimentar. |
Râul Feneș este un curs de apă, afluent al râului Ampoi. Cel mai important afluent al Ampoiului este Valea Feneșului care izvorăște de sub masivul Negrileasa primind de pe partea dreaptă ca afluent pârâul Groza. Până la confluența cu valea Feneșasei străbate forme de relief domoale, construindu-ṣi o luncă întinsă care este teritoriul de fânețe ṣi pășunat al feneșerilor, denumită lunca Feneșasa. De la confluența cu Feneșasa, valea Feneșului străbate regiunea calcaroasă Dâmbău-Corabia,unde pe o distanță de cca. 5 km formează o vale cu aspect de cheie (Cheile Piatra-Caprei sau Bulzii), iar de aici se lărgește continuu până la vărsare în râul Ampoi. În localitatea Feneș primește ca afluent de pe partea stângă Valea Bradului. Înainte de a părăsi satul, primește tot de pe partea stângă Valea Călinesei, canalizată datorită aluviunilor ce le transporta în timpul viiturilor și le depunea înainte de vărsare, închizând drumul de acces în partea de sud a satului. După ce străbate hotarul și localitatea,curgând in exclusivitate pe teritoriul Feneșului, parcurgând o distanță de aproximativ 20 km, se varsă în Ampoi în apropierea gării Feneș-Galați. Cantitatea destul de mare de precipitații care cade în bazinul hidrografic superior al văii, învelișul protector al pădurii asigură rețelei hidrografice un debit constant, permanent. Primăvara, în special, odată cu dezghețul și la începutul toamnei pot avea loc ieșiri din matcă, producând inundații, așa cum au fost în anii 1925,1971,1972, la 25 iunie și 5 iulie 1973 și 12 mai 1975, inundații care au produs mari pagube locuitorilor cu gospodării și terenuri în imediata apropiere a văii. |
Stema Dobrogei a apărut relativ târziu, în secolul al XIX-lea. În 1881 Dobrogea era reprezentată printr-un scut în care se afla un turn de cetate, crenelat. Erau astfel simbolizate vechile cetăți de apărare din zonă. În aceeași perioadă, congresul de la Berlin (1878) stabilea ca România să primească Dobrogea de la Rusia, în schimbul (re)cedării celor trei județe primite în 1856. Drept urmare, simbolul ținutului mării - doi delfini de aur, afrontați - a fost transferat noului teritoriu românesc, prin „Legea pentru organizarea Dobrogei” din 9 martie 1880. Această atribuire a fost păstrată până în zilele noastre, regăsindu-se și în stema actuală a României. |
Banatul nu a avut o stemă proprie în Evul Mediu. Comisia Heraldică a României a elaborat în 1921 o compoziție care să îi fie atribuită. Aceasta amintește mai mult de Banatul de Severin și reprezintă podul lui Apollodor din Damasc, construit între 103 și 105. Încă din momentul elaborării a fost contopită cu stema Olteniei. Banatul sârbesc a preluat stema Banatului Timișoarei, leu de aur pe fond roșu. Așadar stema Banatului este compusă dintr-un scut roșu în care e reprezentat un pod de aur, cu două arcade, la baza căruia se află valuri albastre. |
Primele studii și le-a făcut în satul natal, Copăcel, iar liceul la Blaj. A fost unul dintre elevii excepționali ai Liceului din Blaj. S-a remarcat la matematici, rezolva ecuații mental, cu ușurință. Președintele comisiei examenului de maturitate (bacalaureat), delegat al ministerului maghiar al învățământului, care era profesor la Universitatea Tehnică din Budapesta, observând ușurința cu care rezolva cele mai dificile probleme, i-a propus tânărului Vasile Suciu să urmeze studiile superioare la facultatea de inginerie din Budapesta, oferindu-i și o bursă de studii. Însă Vasile Suciu a optat pentru chemarea preoției. Astfel a fost trimis la Roma, unde și-a continuat studiile teologice la Colegiul „De Propaganda Fide”. Acolo a obținut titlul de doctor în filosofie (1894) și în teologie (1898). A fost un elev și student eminent. După anii de studii la Roma, tânărul teolog Vasile Suciu, doctor în filosofie și teologie, îl întâlnim în calitate de profesor la Seminariul teologic din Blaj, prefect de studii, profesor de religie la liceul de băieți, precum și bibliotecar al Bibliotecii arhidiecezane. Purta o barbă îngrijită, tradițională în rândul îndrumătorilor sufletești români. A intrat în politica militantă, ca membru al Partidului Național Român, și a obținut succese în circumscripția Vințu de Jos, din actualul județ Alba. În anul 1912, când era deja canonic, a fost trimis la Roma, de către mitropolitul Victor Mihali de Apșa, unde a rămas 3 săptămâni. Acolo a înaintat din partea Bisericii Române Unite cu Roma un memoriu de protest și a insistat pe lângă dicasteriile de la Vatican contra înființării Episcopiei Greco-Catolice Maghiare de Hajdúdorog. În luna ianuarie a anului 1918, după decesul mitropolitului Victor Mihaly de Apșa, canonicul dr. Vasile Suciu a fost ales vicar general capitular. Deși avea importanta și de mare răspundere funcție de girant al Arhiepiscopiei Române Unite de Alba Iulia și Făgăraș, dr. Vasile Suciu, cu toate riscurile care puteau apărea, a primit funcția de președinte al Consiliului Național Român de la Blaj și a luat jurământul tuturor subalternilor săi, în Catedrala „Sfânta Treime” de la Blaj. Aceasta se întâmpla în perioada când soarta războiului nu era încă decisă și armatele de ocupație germane se aflau încă, la București, iar guvernul român se afla tot la Iași, în pribegie. Generalul român Constantin Prezan a trimis la Blaj primul avion al Marelui Cartier Român, întrucât acolo se afla cel mai sigur loc de aterizare din Transilvania, sub apărarea gărzii naționale române, al cărui comandant spiritual era vicarul general capitular dr. Vasile Suciu.„Unirea”, publicație a Mitropoliei Române Unite cu Roma, care apărea în vremea respectivă sub directa conducere a lui Vasile Suciu. În anul 1919 mitropolitul Suciu a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Sinodul electoral mitropolitan, ținut la data de 9 mai 1918, la Blaj, l-a desemnat, pe primul loc pe Vasile Suciu, pe locul al doilea aflându-se tânărul episcop al Gherlei, Iuliu Hossu, viitorul prim cardinal român (in pectore) al Bisericii Universale. Însă guvernul de la Budapesta s-a opus numirii lui Vasile Suciu, cunoscându-se atitudinea sa de nesupunere la ordinele autorităților chezaro-crăiești. De aceea, numirea și confirmarea sa în funcția de mitropolit al al Bisericii Române Unite cu Roma va fi amânată pentru vremuri mai prielnice. La 1 ianuarie 1920 Vasile Suciu a fost hirotonit arhiereu și instalat în scaunul de Arhiepiscop de Alba Iulia și Făgăraș și Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, devenind astfel primul mitropolit român unit învestit de regele României Mari, Ferdinand I, în fața căruia a depus jurământul de credință. În cuvântul său, pronunțat cu acest prilej, în fața regelui românilor, Ferdinand I, mitropolitul Vasile Suciu i-a raportat acestuia că porunca dată de la București primului episcop al Bisericii Române Unite, Atanasie Anghel, de către patriarhul ortodox Dositei al Ierusalimului de a săvârși slujbe bisericești doar în limba „elinească sau slovinească” a fost încălcată, nu a fost ținută, iar în Biserica Română Unită s-a slujit doar în limba română. Pentru întreținerea și educarea orfanilor de război, mitropolitul Vasile Suciu a înființat Congregația Surorilor Maicii Domnului, care a deschis la Blaj un orfelinat înzestrat de Mitropolie cu atelierele necesare. Cu ajutorul papei, precum și cu donații ale foștilor elevi ai școlilor blăjene, a construit, la Blaj, Institutul Recunoștinței, care cuprindea liceu teoretic, școală normală de învățătoare, școală comercială superioară de fete, școală de aplicație, școală de menaj. Institutul era menit să ofere instrucție și educație fetelor, în vederea însușirii de către acestea a unei profesii în învățământ, în comerț, precum și în familie. Încredințează educația fetelor Surorilor Congregației „Maicii Domnului”, pe care o înființase, la Blaj, la 2 februarie 1921, (prima congregație de surori din Biserica Română Unită cu Roma). Această congregație îi va sprijini, material și spiritual, pe cei umili, pe bolnavi, pe orfani. „De atunci, în timpuri bune și mai puțin bune, tinere fete s-au înrolat în această armată smerită și disciplinată precum Maica Domnului, pentru slujirea lui Isus în semenii lor.". Mitropolitul Vasile Suciu a făcut toate acestea în scopul refacerii vieții morale în rândul poporului român, având speranța că aceste eleve, prin educație, vor deveni, mâine, adevărate soții și mame creștine. A trimis o parte din dintre surorile călugărițe din Blaj, la Cluj și le-a dat posibilitatea acestora să se ocupe, de educația moral-creștină a studentelor cazate într-un cămin studențesc. Această operă a fost continuată de episcopul Iuliu Hossu, după mutarea sediului episcopiei române unite de Gherla la Cluj, în 1930. Mitropolitul Vasile Suciu urmărea crearea unei clase mijlocii românești, bazate pe morala creștină. De aceea mitropolitul Vasile Suciu poate fi numit al treilea ctitor al Blajului. La Roma a sfințit piatra fundamentală a Colegiului „Pio Romeno”, unde vor fi trimiși tinerii studenți, iar cu prilejul împlinirii a 175 de la întemeierea școlilor Blajului, a sfințit Palatul Cultural din Blaj. În timpul arhipăstoriei sale, la 10 mai 1927, a fost încheiat Concordatul cu Sfântul Scaun, care a fost ratificat la 7 iulie 1929, în timpul guvernului condus de Iuliu Maniu. Mitropolitul Vasile Suciu, om de mare cultură și mare teolog, a participat la diferite congrese internaționale teologice. În anul 1929 a înființat AGRU (Asociația Generală a Românilor Uniți), iar în anul 1930 a reușit să să obțină înființarea Episcopiei Române Unite a Maramureșului. Anual, la Blaj, erau organizate pentru preoți reculegeri, exercițiile spirituale devenind obligatorii. Aceste exerciții spirituale aveau loc în Catedrala „Sfânta Treime”, la care erau aduși cei mai buni oratori din Provincia Mitropolitană.„După una din serii, ținută de canonicul Octavian Domide de la Gherla, mitropolitul a dispus ca meditațiile să fie adunate și publicate în volum. Așa a apărut „Știința mântuirii de veci”, cu douăzeci de meditații în 275 de pagini, în tipografia Seminariului din Blaj în anul 1928.”. Mitropolitul era îngrijorat de situația românilor secuizați, lucru care i-a produs nenumărate zile și nopți de zbucium. În viața particulară, Mitropolitul Vasile Suciu a fost de o modestie simplă și austeră. Nu avea decât un singur slujitor în întregul castel mitropolitan. Sănătatea mitropolitului Vasile Suciu s-a șubrezit, suferea de ateroscleroză și de diabet. A fost nevoit să suporte o operație chirurgicală grea, de amputare a piciorului stâng. Însă trăia o viață sufletească deosebit de echilibrată, ca urmare a unei desăvârșite convingeri religioase.„Rar suflet atât de împăcat cu sine și cu hotărârile Providenței”. A continuat să muncească până la moarte, care a survenit la 25 ianuarie 1935. Nicolae Iorga: „În loc de a se striga nepolitic, antinațional și fără recunoștință contra Bisericii blăjene, mai bine am lua învățătură de la dânsa”. Ioan Bianu, fost elev al școlilor Blajului, și mai târziu președinte al Academiei Române, privind de pe vârful unui deal spre ansamblul noilor palate școlare din Blaj a exclamat: „Da, da, omul acesta fără picior de colo, din chilia de schimnic al vechiului castel princiar, a făcut adevărate minuni.” Autor al Teologiei Dogmatice Fundamentale și Speciale, ctitor al noilor instituții de învățământ din „Mica Romă”, apărător al neamului prin toate mijloacele care îi stăteau la îndemână, întemeietor al Congregației Maicii Domnului, mitropolitul Vasile Suciu constituie figura unui „sfânt și ostaș”, după cum îl numea Nicolae Iorga.„Este primul Mitropolit al Bisericii noastre din România Mare. La începutul anului 1918, fiind vicar general capitular, a primit președinția Consiliului Național Român, luând jurământul membrilor acestui Consiliu aici, în Catedrală”, apoi „ocrotind și coordonând întrunirile sfatului de canonici și ofițeri ai regelui românesc” pentru realizarea actului de la Alba Iulia, prin Unirea Ardealului cu Patria Mamă. Raporturi dintre religie, știință și societate, Blaj, 1910,80 p. Studii și articole, pastorale, cuvântări etc., mai ales în periodicele bisericești de la Blaj. |
După 1980 a fost cadru superior in Securitate, însărcinat cu paza lui Ceaușescu. După absolvirea Școlii de ofițeri, începând din anul 1978 a lucrat ca ofițer cu funcție de comandă și de execuție în cadrul Inspectoratului General de Miliție. După Revoluția din decembrie 1989, devine adjunct al comandantului Brigăzii de Asigurare a Ordinii și Liniștii Publice din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (1990-1998) și apoi prim-locțiitor al șefului de stat major al Serviciului de Protecție și Pază (SPP) (1998-1999). La data de 1 martie 2005, generalul Costică Silion este numit în funcția de Inspector General al Jandarmeriei Române. În această perioadă a fost înaintat la gradele de general-maior (cu 2 stele) la 29 noiembrie 2005 , general-locotenent (cu 3 stele) la 10 decembrie 2007 și general (cu 4 stele) la 1 decembrie 2008 . Costică Silion este căsătorit și are doi copii. Numele generalului Silion este vehiculat într-o serie de dosare în care a fost cercetat pentru infracțiuni conexe celor de corupție (fals în declarația de avere și abuz în serviciu). El a apelat la unul dintre subordonți: colonelul (r) Nicolae Lecu, fostul comandant al UM 0260 București, care i-ar fi ridicat generalului Silion un gard de cărămidă pe o proprietate din județul Ilfov, folosind militari în termen și materiale de construcție de la Jandarmerie. Procurorii au decis neînceperea urmăririi penale la adresa lui Silion, care ar fi explicat în decursul audierii că a fost mințit în permanență de subordonatul său, care l-a convins că i-a ridicat gardul cu angajați ai unei firme de construcții. |
Isac Ludo s-a născut la data de 4 noiembrie 1894, în orașul Iași, într-o familie de mici comercianți evrei. Înscris la liceu în anul 1904, nu a putut urma decât patru ani de studii, fiind nevoit să abandoneze din cauza lipsurilor materiale. La vârsta de 14 ani, s-a angajat ca funcționar de birou. A debutat ca jurnalist în anul 1913, tipărind o revistă proprie cu titlul de „Absolutis”, după care desfășoară o intensă activitate publicistică la un număr mare de ziare și reviste. A lucrat în calitate de corector la ziarele ieșene „Opinia” și „Iașul”, îndeplinind, din anul 1915, funcția de redactor la diferite publicații din țară. El a fost activ în cercurile literare de stânga din perioada interbelică. În anii de ascensiune ai fascismului, Ludo a publicat un număr mare de articole demascând regimul hitlerist și politica statelor fasciste. Ca scriitor, el a cultivat în special efectul comic în literatură. Criticul literar George Călinescu consideră perioada interbelică ca fiind perioada scrierilor cele mai valoroase ale lui Ludo, considerând ca cea mai bună carte a sa culegerea de nuvele umoristice „Hodje-Podje” (1928), care cuprinde câteva viziuni burlești de factură expresionistă, excelente (În ghearele artei, Eu, capodopera părinților mei). Alte scrieri ale sale sunt Mesia poate să aștepte (Cu mașina pe urmele profeților) (1934) și Domnișoara Africa (1935), romane jurnalistice pline de spirit și vervă imaginativă. Pasajul acesta face trimitere la o celebră polemică purtată între Sebastian și Ludo la editarea romanului De două mii de ani. Mihail Sebastian scria într-un pasaj din "Cum am devenit huligan": "În ulița evreiască d. I.Ludo este un fel de Tănase evreu, cu destul haz uneori".I.Ludo susținea ipoteza destul de fantezistă că Sebastian a scris un roman "simulând iudaismul", pentru a-i atrage pe evrei în cursă, ca "să pupe ciomagul" arienilor. În anul 1945, Isac Ludo a lansat un atac virulent la adresa „Istoriei literaturii române” editată de către George Călinescu în 1941. El a afirmat că George Călinescu s-ar fi discreditat atât sub aspect estetic, cât mai ales moral, prin aceea că nu își revizuise în chip radical ediția din 1945 a „Istoriei” sale, neeliminând numele unor autori care n-ar mai fi meritat să figureze într-o asemenea lucrare, printre care: Ioan Alexandru Brătescu-Voinești, Liviu Rebreanu, Nichifor Crainic, Radu Gyr sau Nae Ionescu, considerați exponenții unei gândiri retrograde, emblematică pentru curentul ideologic al legionarismului. Cei menționați ar fi fost dominați de un șovinism excesiv, fiind exponențiali pentru inspirarea cumplitelor crime ale extremei drepte din România . Preluarea puterii politice de către regimul comunist și climatul politic din deceniul 1950-1960 îi înlesnește lui Ludo publicarea majorității scrierilor și traducerilor sale. Renunță la activitatea sa de publicist, folosindu-și pasiunea sa de polemist în scrierea unor romane cu un minimum de ficțiune, în care își putea exercita verva și sarcasmul asupra evenimentelor politice. Alte romane sau povestiri păstrează caracterul gazetăresc:„Ilustrul N.N. din N.N.” (1958) - o panoramă a formelor de exploatare a țărănimii în timpul secolului al XX-lea. Scriitor prolific, cu o vervă jurnalistică neîntrecută, sensibil la aspectele vieții prin care a trecut, Ludo și-a circumscris opera necesităților de moment ale acesteia. În anii regimului comunist a adoptat poziții conformiste în raport cu linia politică oficială, inclusiv atitudinea ostilă față de mișcarea națională evreiască, pe care o simpatizase în tinerețe („Scrisoare lui Ben Gurion”, etc.), și aceasta în plină perioadă de represiune a sionismului in România. Ludo a publicat, de asemenea, traduceri în limba română din scriitorul de limbă idiș Șalom Alechem, precum și din scriitorii ruși Mihail Saltîkov-Șcedrin, Maxim Gorki, Ilya Ehrenburg, unele în colaborare. Isac Ludo a decedat la data de 23 mai 1973, în orașul București. Iuda trebuie să sufere pentru că e suferind (Ed. Adam, București, 1934). Frații din vile și frații din corturi (E.S.P.L.A., București, 1951). Scriitori evrei români interziși de regimul Antonescu Români cunoscuți sub pseudonimele folosite |
Adrian a participat în două filme, unde s-a interpretat pe sine: Gadjo dilo (1997) și Furia (2002). Adrian Simionescu a fost consilier local al comunei ilfovene Ștefăneștii de Jos, poziție din care a demisionat pe 20 aprilie 2011. La adresa lui s-au făcut numeroase referiri în presă (ziare, radio, televiziune), în cultura orală (bancuri) și chiar în film. De pildă, regizorul Cătălin Mitulescu a realizat un scurt-metraj documentar în anii de studenție, numit „Adrian Copilul Minune” (1999), în care interpretul este filmat în timp ce povestește despre sine. Artiști români de origine romă Muzicieni care folosesc pseudonime Români cunoscuți sub pseudonimele folosite |
Are multe albume și prezente pe compilații, precum și apariții TV și a cântat în străinătate. Carmen Șerban a înregistrat în jur de 20 de albume. Cel mai mare succes solista l-a înregistrat cântând solo, albumele sale având vânzări impresionante de fiecare dată. Carmen Șerban a lansat, printre altele, albumul de folclor „Măi Bădiță fii deștept” (2008), care include și single-ul „Măi Bădiță fii deștept”. De-a lungul carierei sale, artista a lansat pe piața muzicală peste 24 de albume care s-au vândut în tiraje excepționale, însumând cu aproximație peste 6 milioane de CD-uri și casete vândute. Colinde și cântece de petrecere |
Costi Ioniță s-a născut pe 14 ianuarie 1978 în Constanța. A început să cânte de la vârsta de 6 ani, decizia aparținând părinților, aceștia înscriindu-l la „Clubul pionierilor” din Constanța. La 12 ani a intrat în taraful clubului din Constanța, unde l-a avut ca profesor pe Ion Rădulescu. În adolescență, a intrat la Liceul de informatică “Ovidius”, unde a format o trupă de rock Agartha. A urmat continuarea proiectului Valahia în formula de 3 cu apariția piesei „Banii și fetele”, având primul videoclip rulat pe Atomic Tv.După ceva timp, a creat prima melodie manea „Femeia te iubește”, cu influențe orientale. Au urmat trupele Kosovo și Elegance (această trupă având mai multe formule), care au susținut stilul de manea ce ajunsese în mare vogă. Din cauza apariției neînțelegerilor între Valahia și o serie de întâmplări negative, Ioniță s-a despărțit de formația Valahia. După această despărțire, Valahia a fost continuată câțiva ani de către Dorin T. și Mihai T., iar Costi și-a început cariera solo. Costi Ioniță deține postul de radio Party Radio și postul de televiziune Party TV care nu mai este difuzat și Mynele TV.Costi a fost nominalizat în 2012 la "Premiile Grammy" cu hitul produs și cântat de Shaggy cu Kat DeLuna intitulată "Dame".. |
În 2006 a fost condamnată la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare pentru că a dat 3500 de dolari americani pentru a obține de la Facultatea de Drept din cadrul Fundației Române pentru Tineret (FRPT) din Băile Herculane actele necesare la înscrierea pentru examenul de licență fără să fi urmat cursurile facultății și fără să fi susținut examenele. Nu pot să cred că prietena mea |
Disc compact, dispozitiv utilizat pentru stocarea datelor Candelă, unitatea fundamentală pentru intensitatea luminoasă cd, prescurtare din engleză de la chdir sau change directory, în traducere: schimbă directorul, este o comandă de calculator utilizată în sistemele de operare MS-DOS și UnixClub Deportivo, denumirea în limba spaniolă pentru „club sportiv”Indicativul „Corpul Diplomatic” de pe plăcile de înmatriculare ale autovehiculelor ambasadelor. |
Cuvântul medie (substantiv feminin: o medie, două medii) înseamnă de obicei media aritmetică a două numere. Pe lângă media aritmetică a două sau mai multe numere, în matematică se mai definesc și alte genuri de medii. Utilizat ca adjectiv (masc.=mediu, fem.=medie, pl.=medii) cuvântul înseamnă "mijlociu" (ca mărime, valoare sau poziție). A nu se confunda cu "mediile de mase" numite și mass-media, și nici cu Mediu (dezambiguizare). |
Porcul domestic (Sus scrofa domesticus sau Sus domesticus) este, alături de câine, cel mai vechi animal domesticit de oameni. Se pare că domesticirea lui s-a produs acum 9000 de ani. În Europa și Orientul Îndepărtat, carnea de porc este preferată de consumatorii de carne. Numărul porcilor domestici este de aproximativ 961 de milioane capete, din care 190 de milioane în Europa și 489 de milioane în China. Porcul este omnivor, putând fi hrănit atât cu furaje de origine animală, cât și vegetală. Gestația la scroafe durează intre 112-114 de zile. Durata naturală de viață a porcului este de aproximativ 12 ani. Unele religii (islamul, iudaismul și cultul adventist de Ziua a Șaptea) interzic consumul cărnii de porc. În întreaga lume există aproximativ o sută de rase de porci. În România, porcii cei mai răspîndiți sunt următorii: |
Iftimie Bârleanu s-a născut la data de 6 octombrie 1916, în satul Măzănăești din județul Suceava. După ce a absolvit școala primară din satul natal, a urmat cursurile Școlii de arte și meserii din Câmpulung Moldovenesc între anii 1929-1934, secția sculptură în lemn, sub îndrumarea sculptorului Ion Pâșlea (1869-1952). A urmat apoi cursurile Academiei de Arte Frumoase din Iași, cu sculptorul Ion Irimescu, ale cărei cursuri le-a absolvit în anul 1945. După absolvirea Academiei în 1945, a lucrat ca șef de lucrări și profesor la Institutul de Arte Plastice din Iași, îndeplinind și alte diferite funcții. A fost membru al Uniunii Artiștilor Plastici, președinte al UAP Filiala Iași și vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici din R.S.R. Începând cu anul 1945, a participat la numeroase expoziții de sculptură atât în țară, cât și în străinătate. El a călătorit în străinătate pentru perfecționarea măiestriei artistice, lucrând intens și participând la expoziții cu opere de-ale sale. Sculptorul Iftimie Bârleanu a trecut la cele veșnice la data de 19 ianuarie 1986 la Iași. A lucrat în lemn, piatră și bronz, subiecte inspirate din foclorul românesc, chipuri de țărani bucovineni sau portrete ale unor personalități ca Ion Creangă, Garabet Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu, Nicolae Iorga ș.a. Iftimie Bârleanu este autor a mai multor monumente care impresionează prin forță și expresivitate artistică, dintre acestea menționând: |
Râsul este o formă de expresie a feței umane care exprimă veselie, fiind în corelație cu o serie de procese fiziologice. Este reacția normală a unui om sănătos la o situație comică, însoțită de o stare de relaxare după constatarea lipsei pericolului, sau conflictului fiind și o reacție de autoapărare față de senzația de teamă. Ramura științifică care se ocupă cu studiul râsului se numește gelotologie (grec. „gelos” = râs). În relațiile dintre oameni râsul poate exprima o formă de simpatie, înțelegere reciprocă, atenuarea conflictelor, necesare unei bune conviețuiri. Unii cercetători consideră râsul ca o formă de comunicare între oameni care a existat înaintea apariției vorbirii. Pentru a sprijini această teorie se ia considerare centrul râsului din creier care este mult mai vechi ca și centrul vorbirii. De cele mai multe ori râsul este vesel, voios, dar poate fi și un râs sarcastic, ironic, răutăcios. Râsul în mod obișnuit este un act involuntar, care este declanșat în creier prin sosirea impulsurilor senzitive, din centrul râsului sunt transmise impulsuri prin ramurile nervilor motori de contracție a musculaturii. Astfel se formează un arc reflex perfect, râsul poate fi până la un anumit grad întrerupt sau controlat prin autocontrol. Râsul poate fi provocat și prin impulsuri senzitive transmise de la senzorii tactili ca gâdilatul, care dacă durează un timp mai îndelungat poate determina un râs convulsiv. Ca o completare la caracteristica socială, râsul în afara rolului de a indica simpatie interlocutorului, râsul în cadrul unei grupe poate delimita grupa îndepărtând pe cei din afara grupei. Astfel din punct de vedere negativ un râs poate fi disprețuitor, dușmănos, amenințător, batjocoritor, umilitor, jignitor care este folosit ca o armă împotriva altora, în aceste cazuri se poate vorbi de rânjet. Pe când din punct de vedere pozitiv râsul poate salva anumite situații încordate un râs care dezarmează, îmbunează, împacă, apropie pe parteneri. Caracter de afect teatralizare, ritualizare a râsului este caracteristică Europei de sud (Italia). Râsul ca instrument de ironizare a regimului deconducere, societății, moravurilor având un anumit ritual fiind acceptat de societate se realizează pe valea Rinului în perioada de carnaval, sau prin filme, spectacole comice, satirice. Râsul forțat, sardonic, sau râsul convulsiv, poate fi considerat în unele cazuri ca un râs patologic, generat de tulburări psihice, fiind simptomele unor boli de natură nervoasă. Din punct vedere medical, râsul cu un efect terapeutic este râsul vesel, relaxant, de unde vine zicătoarea din limba germană Lachen ist gesund = râsul e sănătos. Din punct de vedere social-psihologic răsul excesiv este o izbândă a corpului asupra puterii dominatoare a rațiunii lucide, fapt dovedit la grupe de persoane care râd, prin dinamica râsului sunt refractare la gândiri raționale momentane. În procesul de vindecare a unor boli râsul (de 3 - 8 minute) joacă un rol important, îmbunătățește starea psihică, reducerea consecințelor stressului, producerea crescută a unor [endofine prin care se stimulează sistemul imun al organismului, stimularea respirației prin mișcările accentuate a musculaturii abdominale și mușchiului diafragm, un masaj intern care stimulează de asemenea circulația |
Scopul acestei facultăți este realizarea unei educații economice de nivel academic. Cursuri de Economie Politică, Doctrine Economice și Finanțe Publice au fost predate în cadrul Facultății de Drept mulți ani înainte de înființarea unei facultăți separate. La solicitarea Senatului Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prin Ordinul Ministerului Învățământului nr. 575/1962 din 19.07.1962 a fost înființată Facultatea de Științe Economice cu următoarele secții: „Economie politică și planificare”; „Finanțe și credit”; „Evidență contabilă”.În anul universitar 1998 Consiliul facultății a solicitat Senatului Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași aprobarea pentru o denumire nouă, și anume „Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor” pentru a asigura o denumire corespunzătoare stucturilor din școlile occidentale pentru a contura mai clar cele două domenii majore ale educației academice: științele economice - cu orientare spre teoria economică - și administrarea afacerilor - cu orientare spre „business”. |
În anul 1971 a obținut titlul științific de Doctor în Economie cu teza: Probleme ale creditării bancare în agricultură, susținută la Academia de Studii Economice din București. Vasile Turliuc a încetat din viață la data de 10 iulie 2008, în municipiul Iași . Vasile Turliuc a fost autor, coautor și coordonator al mai multor lucrări în domeniul tehnicilor financiar-bancare și de creditare și al studiilor monetare. Dintre acestea menționăm: De asemenea, el a publicat peste 70 de studii și articole din domeniul științelor economice în general și Monedă-credit-finanțe, în special. |
După sosirea conquistadorilor spanioli, numele din limba quechua (Qosqo) a fost tradus în spaniolă drept Cusco, apărând cu acest nume pe hărțile din secolele 17 și 18. Pe hărțile din secolul 19 și jumătatea secolului 20 (până în 1976), numele apare drept Cuzco. Astăzi în cartografia peruană(în spaniolă) numele s-a reîntors la transliterarea originală: Cusco cu S sau cu Z. În limba engleză ambele variante sunt acceptate. Enciclopedia Britannica îl scrie Cuzco. Killke au ocupat regiunea din 900 până în 1200 d.Hr, înaintea sosirii incașilor în 1200. Arheologii au descoperit pe 13 martie 2008 ruinele unui templu străvechi, cu drumuri și sistem de irigare la Sacsayhuaman, o faimoasă fortăreață lângă capitala incașilor Cuzco. Datarea cu carbon radioactiv a Sacsayhuaman-ului a arătat că cultura killke a construit fortăreața în anul 1100. În 2007, săpăturile au dezvăluit un alt templu la marginea fortăreței, indicându-i întrebuințarea religioasă cât și cea militară. După legenda incașă, orașul a fost construit de către Sapa Inca Pachacuti, omul care a transformat orașul-stat Cuzco în mărețul imperiu Tahuantinsuyu. Dovezile arheologice indică o creștere mai lentă a orașului încă dinainte ca Pachauti să ajungă la putere. A existat, însă, un plan al orașului, și două râuri au fost canalizate în jurul orașului. Orașul incaș original, despre care se spune că a fost înființat în secolul XI, a fost ruinat de Francisco Pizarro în 1535. Însă, mai există rămășițe, care să ateste existența incașilor pe aceste teritorii, cum ar fi Templul Soarelui. Printre cele mai notabile clădiri din oraș se numără Catedrala Santo Domingo. În apropiere de oraș se află și presupusa locuință de iarnă a împăratului Pachautti, Machu Picchu, la care se poate ajunge fie pe o potecă incașă, fie cu trenul. Pe lângă aceasta se mai găsesc și fortărețele Ollantaytambo și Sacsayhuaman. Zona înconjurătoare, localizată în valea Huatanay, este o zonă agricolă importantă, unde se cultivă porumb, orz, quinoa, ceai și cafea. Site de turism deținut de guvernul peruan |
În timpul unor experimente, fizicianul german Wilhelm Conrad Röntgen, bombardând un corp metalic cu electroni rapizi, a descoperit că acesta emite radiații foarte penetrante, radiații pe care le-a denumit raze X (descoperire realizată în anul 1895). Radiațiile X au fost numite mai târziu radiații Roentgen sau Röntgen. Fizicianul german Wilhelm Röntgen este de obicei creditat ca descoperitor de raze X în 1895, deoarece el a fost primul care le studiază sistematic, deși nu este primul care a si observat efectele. El este și cel care le-a dat denumirea de "raze X" (care semnifică o cantitate necunoscută ), deși multe altele le-au denumit "raze Röntgen" (și radiografiile asociate cu raze X ca "Röntgenograme") pentru la câteva decenii după descoperirea lor și chiar și până în prezent în unele limbi, inclusiv în limba germană a lui Röntgen. S-au găsit raze X provenind din tuburile Crookes, tuburi experimentale de descărcare inventate în jurul anului 1875, de către oamenii de știință care investigau razele catodice, adică grinzile electronice energetice, create mai întâi în tuburi. Tuburile Crookes au creat electroni liberi prin ionizarea aerului rezidual în tub printr-o tensiune DC ridicată de oriunde între câțiva kilovolți și 100 kV. Această tensiune a accelerat electronii proveniți de la catod la o viteză suficient de mare încât au creat raze X atunci când au lovit anodul sau peretele de sticlă al tubului. Multe dintre tuburile timpurii ale Crookes au radiat, fără îndoială, raze X, deoarece cercetătorii timpurii au observat efecte care le puteau fi atribuite, după cum este detaliat mai jos. Wilhelm Röntgen a fost primul care le studiază sistematic, în 1895. Descoperirea razelor X a stimulat o adevărată senzație. Biograful Röntgen, Otto Glasser, a estimat că numai în 1896 au fost publicate 49 de eseuri și 1044 articole despre noile raze. Aceasta a fost probabil o estimare conservatoare, dacă se consideră că aproape fiecare lucrare din întreaga lume a raportat în mod extensiv despre noua descoperire, cu o revistă, cum ar fi Știința, dedicându-i numai 23 de articole în acel an. Reacțiile senzationiste la noua descoperire includ publicații care leagă noul tip de raze de teoriile oculte și paranormale, cum ar fi telepatia. Utilizarea razelor X în scopuri medicale (care a evoluat în domeniul radioterapiei) a fost pionieră de către maiorul John Hall-Edwards din Birmingham, Anglia. Apoi, în 1908, el a trebuit să aibă brațul stâng amputat din cauza răspândirii dermatitei cu raze X pe brațul lui [41]. În 1914, Marie Curie a dezvoltat aparate radiologice pentru a sprijini soldații răniți în Primul Război Mondial, mașini ce permiteau imagistica rapidă cu raze X pentru soldații răniți pe câmpul de luptă; astfel chirurgii puteau să opereze mai rapid și cu mai multă acuratețe. [42] Observatorul de raze X din Chandra, lansat pe 23 iulie 1999, a permis explorarea proceselor foarte violente din univers care produc raze X. Spre deosebire de lumina vizibilă, care oferă o imagine relativ stabilă asupra universului, universul cu raze X este instabil. Ea prezintă stele care sunt rupte de găuri negre, coliziuni galactice și novae și stele neutronice care creează straturi de plasmă care apoi explodează în spațiu. Un dispozitiv cu laser cu raze X a fost propusă ca parte a Inițiativa de Apărare Strategică Administrației Reagan în 1980, dar singurul test al dispozitivului (un fel de laser „blaster“ sau rază a morții, alimentat de o explozie termonucleară) a dat rezultate neconcludente. Din motive tehnice și politice, proiectul general (inclusiv cel cu laser cu raze X) a fost de-finanțat (deși a fost ulterior reînviat de către administrația Bush ca o apărare națională antirachetă folosind diferite tehnologii). Razele X cu energii fotonice ridicate (mai mari de 5-10 keV, sub lungimea de undă de 0,2-0,1 nm) se numesc raze X dure, în timp ce cele cu energie mai mică se numesc raze X moi. Datorită capacității lor de penetrare, razele X sunt utilizate pe scară largă pentru a imagina interiorul obiectelor, de exemplu în radiografia medicală și securitatea aeroportului. Termenul de raze X este folosit metonimic pentru a se referi la o imagine radiografică produsă utilizând această metodă, în plus față de metoda în sine. Deoarece lungimile de undă ale razelor X sunt similare cu dimensiunile atomilor, ele sunt, de asemenea, utile pentru determinarea structurilor de cristal prin cristalografie cu raze X. Prin contrast, razele X moi sunt ușor absorbite în aer; lungimea atenuării a 600 de eV (- 2 nm) raze X în apă este mai mică de 1 micrometru. [55] Fotonii cu raze X transporta suficientă energie pentru a ioniza atomii și pentru a întrerupe legăturile moleculare. Aceasta face ca acesta să fie un tip de radiație ionizantă și, prin urmare, dăunătoare țesutului viu. O doză foarte ridicată de radiații într-o perioadă scurtă de timp provoacă boală prin radiații, în timp ce dozele mai mici pot da un risc crescut de cancer indus de radiații. În imagistica medicală, acest risc crescut de cancer este, în general, mult mai mare decât beneficiile examinării. Capacitatea ionizantă a razelor X poate fi utilizată în tratamentul cancerului pentru a ucide celulele maligne folosind radioterapia. De asemenea, este utilizat pentru caracterizarea materialelor utilizând spectroscopia cu raze X. Lungimea de atenuare a razelor X în apă arătând marginea de absorbție a oxigenului la 540 eV, dependența de energia 3 a fotosaborbției, precum și o nivelare la energii fotonice mai mari din cauza împrăștierii Compton. Lungimea atenuării este de aproximativ patru ordine de mărime mai mare pentru razele X (jumătatea dreaptă), comparativ cu razele X moi (jumătatea stângă). Razele X pot traversa obiecte relativ groase fără a fi mult absorbite sau împrăștiate. Din acest motiv, razele X sunt utilizate pe scară largă pentru a imagina interiorul obiectelor opace vizuale. Cele mai des întâlnite aplicații sunt în radiografia medicală și în scanerele de securitate ale aeroportului, dar tehnicile similare sunt de asemenea importante în industrie (de exemplu, radiografia industrială și scanarea CT industrială) și cercetarea (de exemplu CT de animale mici). Adâncimea de penetrare variază cu câteva ordini de mărime pe spectrul de raze X. Aceasta permite ajustarea energiei fotonice pentru aplicație astfel încât să asigure o transmisie suficientă prin obiect și în același timp să asigure un contrast bun în imagine. Razele X au lungimi de undă mult mai scurte decât lumina vizibilă, ceea ce face posibilă cercetarea structurilor mult mai mici decât se poate vedea utilizând un microscop normal. Această proprietate este folosită în microscopia cu raze X pentru a obține imagini de înaltă rezoluție și, de asemenea, în cristalografia cu raze X pentru a determina pozițiile atomilor în cristale. Razele X interacționează cu materia în trei moduri principale, prin fotoabsorbție, împrăștiere Compton și împrăștiere Rayleigh. Rezistența acestor interacțiuni depinde de energia razelor X și de compoziția elementară a materialului, dar nu și de proprietățile chimice, deoarece energia fotonilor cu raze X este mult mai mare decât energiile de legare chimice. Absorbția fotoabsorbției sau fotoelectrică este mecanismul de interacțiune dominant în regimul cu raze X moi și pentru energiile mai joase ale raze X. La energii mai mari, împrăștierea Compton domină. Probabilitatea unei absorbții fotoelectrice pe unitatea de masă este aproximativ proporțională cu Z3 / E3, unde Z este numărul atomic și E este energia fotonului incident. [61] Această regulă nu este valabilă în apropierea energiilor de legare electronică ale coajelor electronice, unde există schimbări bruște în probabilitatea de interacțiune, așa numite margini de absorbție. Cu toate acestea, tendința generală a coeficienților de absorbție ridicat și, prin urmare, adâncimile de penetrare scurte pentru energiile fotonice scăzute și numerele atomice ridicate este foarte puternică. Pentru țesuturile moi, fotoabsorbția domină până la energia fotonică de aproximativ 26 keV în cazul în care împrăștierea Compton preia. Pentru substanțele cu numărul atomic mai mare, această limită este mai mare. Cantitatea mare de calciu (Z = 20) din oase, împreună cu densitatea lor ridicată, este ceea ce le face să apară atât de clar pe radiografiile medicale. Un foton fotosabsorbit transferă toată energia către electronul cu care acesta interacționează, ionizând astfel atomul la care era legat electronul și producând un fotoelectron care este probabil să ionizeze mai mulți atomi pe calea sa. Un electron exterior va umple poziția de electron liber și va produce fie un foton caracteristic [clarificare necesară], fie un electron Auger. Aceste efecte pot fi utilizate pentru detectarea elementară prin spectroscopie cu raze X sau spectroscopie electronică Auger. Imprastierea Compton este interacțiunea predominantă între razele X și țesutul moale în imagistica medicală. [62] Imprastierea Compton este o dispersie inelastică a fotonului cu raze X de către un electron de coajă exterior. O parte din energia fotonului este transferată la electronul de împrăștiere, ionizând astfel atomul și mărind lungimea de undă a razelor X. Fotonul împrăștiat poate merge în orice direcție, dar o direcție similară cu direcția originală este mai probabilă, mai ales pentru raze X de înaltă energie. Probabilitatea pentru diferite unghiuri de împrăștiere este descrisă de formula Klein-Nishina. Energia transferată poate fi obținută direct din unghiul de împrăștiere din conservarea energiei și a impulsului. Imprastierea Rayleigh este mecanismul dominant de împrăștiere elastică în regimul cu raze X. [63] Dimpotrivă, împrăștierea spre înainte inegală dă naștere la indicele de refracție, care pentru raze X este doar puțin sub 1. [64] Razele X se pot obține în tuburi electronice vidate, în care electronii emiși de un catod incandescent sunt accelerați de câmpul electric dintre catod si anod (anticatod). Electronii cu viteză mare ciocnesc anticatodul care emite radiații X. Electronii rapizi care ciocnesc anticatodul interacționează cu atomii acestuia în două moduri: Electronii, având viteză mare, trec prin învelișul de electroni al atomilor anticatodului și se apropie de nucleu. Nucleul, fiind pozitiv, îi deviază de la direcția lor inițială. Când electronii se îndepartează de nucleu, ei sunt frânați de câmpul electric al nucleului; în acest proces se emit radiații X. La trecerea prin învelișul de electroni al atomilor anticatodului, electronii rapizi pot ciocni electronii atomilor acestuia. În urma ciocnirii, un electron de pe un strat interior (de exemplu de pe stratul K) poate fi dislocat. Locul rămas vacant este ocupat de un electron aflat pe straturile următoare (de exemplu de pe straturile L, M sau N). Rearanjarea electronilor atomilor anticatodului este însoțită de emisia radiațiilor X. Electroni cu o energie de ordinul GeV sunt constrânși la o orbita aproximativ circulară într-un inel de acumulare, emițând raze X cu un flux deosebit de ridicat. Razele X pot fi generate de un tub de raze X, un tub de vid care utilizează o tensiune ridicată pentru a accelera electronii eliberați de un catod fierbinte la o viteză mare. Electronii cu viteză mare se ciocnesc cu o țintă metalică, anodul, creând raze X. [67] În tuburile medicale cu raze X, țintă este, de obicei, wolfram sau un aliaj mai rezistent la fisuri format din reniu (5%) și wolfram (95%), iar uneori molibden pentru aplicații mai specializate, cum ar fi atunci când sunt necesare raze X mai moi mamografie. În cristalografie, o țintă de cupru este cea mai obișnuită, iar cobaltul este adesea utilizat atunci când fluorescența din conținutul de fier din eșantion ar putea altfel să prezinte o problemă. Energia maximă a fotonului cu raze X produse este limitată de energia electronului incident, care este egală cu tensiunea pe tubul de timp a încărcăturii electronice, astfel încât un tub de 80 kV nu poate crea raze X cu o energie mai mare de 80 keV. Când electronii ating ținta, razele X sunt create de două procese atomice diferite: Deci rezultatul rezultat dintr-un tub constă dintr-un spectru continuu de bremsstrahlung care scade la zero la tensiunea tubului, plus mai multe vârfuri la liniile caracteristice. Tensiunile utilizate în tuburile de diagnosticare cu raze X variază de la aproximativ 20 kV la 150 kV și astfel energiile cele mai ridicate ale fotonilor cu raze X variază de la aproximativ 20 keV la 150 keV. Ambele procese de producere a raze X sunt ineficiente, cu o eficiență de producție de numai aproximativ un procent și astfel cea mai mare parte a energiei electrice consumate de tub este eliberată ca căldură reziduală. Atunci când se produce un flux de raze X utilizabile, tubul cu raze X trebuie proiectat pentru a disipa căldura în exces. Distrugeri scurte de nanosecunde de raze X care ating maximul de 15 keV în energie pot fi obținute în mod fiabil prin îndepărtarea benzii adezive sensibile la presiune din suportul ei într-un vid moderat. Acest lucru este probabil să fie rezultatul recombinării încărcărilor electrice produse de încărcarea triboelectrică. Intensitatea triboluminiscenței cu raze X este suficientă pentru a fi utilizată ca sursă pentru imagistica cu raze X. [69] O sursă specializată de raze X care devine larg utilizată în cercetare este radiația sincrotronă, care este generată de acceleratoarele de particule. Caracteristicile sale unice sunt ieșirile cu raze X de mai multe ordine de mărime mai mari decât cele ale tuburilor cu raze X, spectrele de raze X largi, colimația excelentă și polarizarea liniară. [70] Razele X pot fi de asemenea produse prin protoni rapizi sau prin alți ioni pozitivi. Emisia de raze X induse de protoni sau emisia de raze X induse de particule este larg utilizată ca procedură analitică. Ele prezintă următoarele proprietăți: produc fluorescența unor substanțe (emisie de lumină); Exemple de substanțe fluorescente: silicat de zinc, sulfurǎ de cadmiu, sulfurǎ de zinc, care emit lumina galben-verzuie. pătrund cu ușurință prin unele substanțe opace pentru lumină, de exemplu prin corpul omenesc, lamele metalice cu densitate mică, hârtie, lemn, sticlă ș.a., dar sunt absorbite de metale cu densitatea mare (de exemplu: plumb). Puterea lor de pătrundere depinde de masa atomică și grosimea substanței prin care trec. ionizeazǎ gazele prin care trec. Numǎrul de ioni produși indica intensitatea radiațiilor. Pe această proprietate se bazeazǎ funcționarea detectoarelor de radiații. au acțiune fiziologicǎ, distrugând celulele organice, fiind, în general, nocive pentru om. Pe această proprietate se bazeazǎ folosirea lor în tratamentul tumorilor canceroase, pentru distrugerea țesuturilor bolnave. Detectoarele cu raze X variază în funcție de formă și de funcție, în funcție de scopul lor. Detectoarele imagistice, cum ar fi cele utilizate pentru radiografie, au fost inițial bazate pe plăci fotografice și film fotografic ulterior, dar acum sunt în mare parte înlocuite cu diferite tipuri de detectori digitali, cum ar fi plăcile de imagine și detectoarele cu ecran plat. Pentru protecția împotriva radiațiilor, riscul expunerii directe este adesea evaluat utilizând camere de ionizare, în timp ce dozimetrele sunt folosite pentru a măsura doza de radiație la care a fost expusă o persoană. Spectrele de raze X pot fi măsurate fie prin dispersoare de energie, fie prin spectrometre de dispersie a lungimii de undă. Deoarece descoperirea lui Röntgen ca razele X pot identifica structurile osoase, radiografiile au fost folosite pentru imagistica medicala. Prima utilizare medicală a fost mai mică de o lună după ce a fost publicată această lucrare. [29] Până în 2010, au fost efectuate 5 miliarde de examinări medicale la nivel mondial. [77] Expunerea la radiații din imagistica medicală în 2006 a reprezentat aproximativ 50% din expunerea totală la radiațiile ionizante din Statele Unite [78]. Radiografia proiecțională este practica de a produce imagini bidimensionale utilizând radiatia cu raze X. Oasele conțin mult calciu, care datorită numărului său atomic relativ ridicat absoarbe razele x eficient. Aceasta reduce cantitatea de raze X care ajung la detector în umbra oaselor, făcându-le să fie vizibile clar pe radiograf. Plămânii și gazul prins, de asemenea, apar în mod clar din cauza absorbției mai scăzute în comparație cu țesutul, în timp ce diferențele dintre tipurile de țesut sunt mai greu de văzut. Radiografia dentară este frecvent utilizată în diagnosticarea problemelor orale comune, cum ar fi cariile. În aplicațiile de diagnosticare medicală, razele X de energie scăzută (moale) sunt nedorite, deoarece sunt complet absorbite de organism, crescând doza de radiație fără a contribui la imagine. Prin urmare, o foaie subțire de metal, adesea din aluminiu, numită filtru cu raze X, este plasată, de obicei, pe fereastra tubului cu raze X, absorbând partea energetică redusă din spectru. Aceasta se numește întărirea fasciculului, deoarece deplasează centrul spectrului spre raze X de energie mai mare (sau mai greu). Pentru a genera o imagine a sistemului cardiovascular, inclusiv a arterelor și a venelor (angiografie), se ia o imagine inițială a regiunii anatomice de interes. O a doua imagine este apoi luată din aceeași regiune după ce un agent de contrast iodat a fost injectat în vasele de sânge din această zonă. Aceste două imagini sunt apoi scăzute digital, lăsând o imagine cu doar contrastul iodat ce conturează vasele de sânge. Radiologul sau chirurgul compară apoi imaginea obținută cu imaginile anatomice normale pentru a determina dacă există vreun defect sau blocaje ale vasului. Tomografia computerizată este o modalitate imagistică medicală în care imaginile tomografice sau felii de zone specifice ale corpului sunt obținute dintr-o serie mare de imagini cu raze X bidimensionale luate în diferite direcții. [81] Aceste imagini transversale pot fi combinate într-o imagine tridimensională a interiorului corpului și utilizate în scopuri diagnostice și terapeutice în diverse discipline medicale. Utilizarea razelor X ca tratament este cunoscută sub denumirea de radioterapie și este folosită în mare măsură pentru managementul (inclusiv paliație) a cancerului; necesită doze mai mari de radiații decât cele primite doar pentru imagistică. Radiografiile cu raze X sunt utilizate pentru tratarea cancerelor de piele utilizând raze X de raze reduse, în timp ce grinzile energetice mai mari sunt utilizate pentru tratarea cancerului în organism, cum ar fi creierul, plămânul, prostata și sânul [82]. Radiografie abdominala pentru a determina pozitia capului unui fat. Scanarea CT a capului. Această felie arată cerebelul, o mică parte a fiecărui lob timpal, orbitele și sinusurile. Mâna unei femei care prezintă deformări datorate arsurilor cu raze X. Inflamația degetelor se datorează radiațiilor excesive, care apar atunci când aparatele cu raze X sunt neecranate. Utilizarea razelor X pentru autentificare și controlul calității în industria electronică S-a demonstrat că stimulentele financiare au un impact semnificativ asupra utilizării raze X cu medicii cărora li se plătește o taxă separată pentru fiecare radiografie care oferă mai multe raze X. [109] Alte utilizări notabile ale razelor X includ: Cristalografia cu raze X în care se înregistrează modelul obținut prin difracția razelor X prin rețeaua de atomi într-un cristal, distanțat îndeaproape, și apoi analizat pentru a descoperi natura acestei laturi. La începutul anilor 1990, s-au efectuat experimente în care straturile cu câteva atomi groase de două materiale diferite au fost depuse într-o secvență Thue-Morse. Obiectivul rezultat a fost găsit a produce modele de difracție cu raze X. [110] O tehnică înrudită, difracția fibrelor, a fost folosită de Rosalind Franklin pentru a descoperi structura dublu elicoidală a ADN-ului. [111] Astronomia cu raze X, care este o ramură observațională a astronomiei, care se ocupă de studiul emisiei de raze X din obiecte celeste. Analiza microscopică cu raze X, care utilizează radiații electromagnetice în banda de raze moi pentru a produce imagini cu obiecte foarte mici. Fluorescența cu raze X, o tehnică în care sunt generate raze X în interiorul unui eșantion și sunt detectate. Energia de ieșire a razelor X poate fi utilizată pentru a identifica compoziția eșantionului. Radiografia industrială utilizează raze X pentru inspecția părților industriale, în special a sudurilor. Autentificarea și controlul calității, radiografia este utilizată pentru autentificarea și controlul calității produselor ambalate. Industrial CT (tomografia computerizată) este un proces care utilizează echipamentele cu raze X pentru a produce reprezentări tridimensionale ale componentelor atât pe plan extern, cât și pe plan intern. Aceasta se realizează prin procesarea pe calculator a imaginilor de proiecție ale obiectului scanat în multe direcții. Picturile sunt adesea raze X pentru a descoperi substraturi și pentimenți, modificări în cursul picturii sau restaurători ulteriori. Mulți pigmenți, cum ar fi plumbul alb, arată bine în radiografii. Spectromicroscopia cu raze X a fost utilizată pentru a analiza reacțiile pigmenților în picturi. De exemplu, în analiza degradării culorii în picturile lui van Gogh [113] Arta fotografica cu ajutorul razelor X. Dispozitivele de scanare pentru bagajele de securitate din aeroport folosesc raze X pentru inspectarea interiorului bagajelor pentru amenințări de securitate înainte de încărcarea pe aeronave. Controalele pentru camionul de control al conturului utilizează raze X pentru inspectarea interiorului camioanelor. Arta fotografică și arta fotografică, utilizarea artistică a raze X, de exemplu lucrările lui Stane Jagodič Îndepărtarea părului cu raze X, o metodă populară în anii 1920, dar acum interzisă de FDA. [114] Fluoroscoapele de încălțăminte au fost popularizate în anii 1920, interzise în SUA în anii 1960, interzise în Marea Britanie în anii 1970 și chiar mai târziu în Europa continentală. Roentgen stereophotogrammetry este folosit pentru a urmări mișcarea oaselor pe baza implantării markerilor Spectroscopia fotoelectronică cu raze X este o tehnică de analiză chimică bazată pe efectul fotoelectric, de obicei utilizat în știința suprafeței. Explozia radiațiilor este utilizarea de raze X de înaltă energie generate de o explozie de fisiune (o bombă A) pentru a comprima combustibilul nuclear până la punctul de aprindere prin fuziune (o bombă H). In general, considerată invizibilă pentru ochiul uman, în cazuri speciale pot fi vizibile raze X.Brandes, într-un experiment la scurt timp după hârtia de referință din 1895 a lui Röntgen, a raportat după adaptarea întunecată și plasându-și ochiul în apropierea unui tub de raze X, văzând o strălucire slabă "albastru-cenușie", care părea să aibă originea în ochiul însuși. ] După ce a auzit acest lucru, Röntgen și-a revizuit cărțile și a găsit că și el văzuse efectul. Când plasa un tub cu raze X pe partea opusă a unei uși de lemn, Röntgen observase aceeași strălucire albastră, care părea că emana din ochiul însuși, dar credea că observațiile sale sunt falsificate pentru că a văzut efectul numai când a folosit un singur tip de tub. Mai târziu, el și-a dat seama că tubul care a creat efectul a fost singurul suficient de puternic pentru a face ca strălucirea să fie vizibilă, iar experimentul a fost ulterior repetabil. Cunoașterea faptului că razele X sunt de fapt vizibile puțin pentru ochiul liber adaptat la întuneric au fost în mare parte uitate astăzi; acest lucru se datorează, probabil, dorinței de a nu se repeta ceea ce ar putea fi văzut acum ca un experiment periculos și potențial dăunător cu radiații ionizante. Nu se știe ce mecanism exact în ochi produce vizibilitatea: ar putea fi datorată detectării convenționale (excitarea moleculelor de rodopsină din retină), excitației directe a celulelor nervoase retiniene sau detectării secundare prin intermediul, de exemplu, a inducției cu raze X de fosforescență în globul ocular cu detectarea retiniană convențională a luminii vizibile produse secundar. Deși razele X sunt altfel invizibile, este posibil să se vadă ionizarea moleculelor de aer dacă intensitatea fasciculului de raze X este suficient de mare. Măsura capacității de ionizare a razelor X se numește expunere: Coulombul pe kilogram (C / kg) este unitatea SI a expunerii la radiațiile ionizante și este cantitatea de radiație necesară pentru a crea un coulomb de încărcare a fiecărei polarități într-un kilogram de materie. Röntgen (R) este o unitate tradițională de expunere învechită, care reprezintă cantitatea de radiație necesară pentru a crea o unitate electrostatică de încărcare a fiecărei polarități într-un centimetru cub de aer uscat. 1 roentgen = 2,58 x 10-4 C / kg. Cu toate acestea, efectul radiației ionizante asupra materiei (în special a țesutului viu) este mai strâns legat de cantitatea de energie depusă în ele, în loc de încărcarea generată. Această măsură a absorbției de energie se numește doza absorbită: Grey (Gy), care are unități de (jouli / kilogram), este unitatea SI a dozei absorbite și este cantitatea de radiații necesară depunerii unui joulu de energie într-un kilogram de orice fel de materie. Rad este unitatea tradițională corespunzătoare (învechită), egală cu 10 millijouli de energie depusă pe kilogram. 100 rad = 1 grey Doza echivalentă este măsura efectului biologic al radiației asupra țesutului uman. Pentru raze X este egal cu doza absorbită. Omul echivalent Roentgen (rem) este unitatea tradițională de doză echivalentă. Pentru raze X este egal cu rad, sau, cu alte cuvinte, 10 millijouli de energie depus pe kilogram. 100 rem = 1 Sv. Sievert (Sv) este unitatea SI a dozei echivalente și, de asemenea, de doză eficientă. Pentru raze X, "doza echivalentă" este egală numeric cu un Gray (Gy).1 Sv = 1 Gy. Pentru "doza efectivă" de raze X, de obicei nu este egală cu cea a gri (Gy). |
Palatul Elian din Cluj-Napoca este un monument istoric și de arhitectură situat pe strada Horea nr. 2. Edificiul se găsește în lista monumentelor istorice din județul Cluj sub . Clădirea a fost construită în anul 1891 în stil Secession. |
Palatul Berde este un monument istoric și de arhitectură din Cluj-Napoca, edificiu reprezentativ pentru arhitectura Belle Époque a orașului. Clădirea a fost construită în contextul modernizării fostei străzi Mari (Nagy utca) la sfârșitul secolului al XIX-lea, ocazie cu care a primit numele strada Franz Joseph (în prezent strada Horea nr. 1). |
Palatul, care este în formă de V și care face parte dintr-un complex arhitectural alături de Palatul Széki, Palatul Berde și Palatul Elian, a fost construit la începutul anilor 1890 și poartă numele primului proprietar, Babos Sándor. Până în 1944 la etajul II a funcționat o breaslă artistică transilvană. |
Palatul Toldalagi-Korda din Cluj-Napoca (strada I.C. Brătianu nr. 14) este un monument istoric și de arhitectură laică. Edificiul a fost construit între anii 1801-1807 după planurile arhitectului italian Carlo Justi. El reprezintă una dintre cele mai frumoase clădiri ale orașului din perioada de trecere de la baroc la clasicism. A aparținut contelui Toldalagi Laszlo și soției acestuia, contesa Korda Anna. O placă comemorativă amintește că aici a locuit între anii 1919-1925 compozitorul Gheorghe Dima. Clădirea a găzduit o perioadă biblioteca Facultății de Matematică și Informatică din cadrul Universității "Babeș-Bolyai" Cluj-Napoca, iar actualmente în aceeași clădire funcționează direcția generală administrativă a universității. |
Casa Benkő este o clădire istorică din Cluj-Napoca, construită în anul 1904 pe strada Horea nr. 23 (în trecut strada Franz Joseph), lângă Sinagoga Neologă, în stil eclectic (cu pronunțate elemente de stil neogotic). Aici a funcționat școala evreiască primară a comunității de rit neolog. În prezent în clădire se află grădinița „Cu Parfum de Tei”. |
Stema Basarabiei a fost stabilită după anexarea acesteia de către Imperiul Țarist, în 1812, urmând să reflecte noua situație politică a provinciei. Stema Basarabiei stabilită prin 1815 - 1817 cuprindea un scut tăiat, aur în cartierul superior și albastru în cel inferior. În primul cartier se află stema imperiului: acvila bicefală, împodobită cu o coroană de aur, ține în ghearele ei sceptrul și globul crucifer. În cartierul albastru este reprezentată vechea stemă a Moldovei: capul de bour. Conform aprobărilor imperiale din 27 martie și 13 aprilie 1826, această reprezentare a suferit mici modificări: cartierele sunt de data aceasta roșu (sus) și aur (jos), iar acvila ține în gheara dreaptă o făclie și un fulger, iar în cea stângă o cunună de lauri. Pe pieptul ei se află reprezentat un scut roșu cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe ucigând balaurul cu sulița, de pe calul alb. În 1878 înfățișarea stemei a fost schimbată radical. Pe un scut albastru a fost înfățișat capul de bour, având ochii, limba și coarnele de culoare roșie. Între coarnele sale a fost plasată o stea cu cinci raze și el a fost flancat de o roză (în dreapta) și o semilună (în stânga). Scutul a fost bordat cu culorile Romanovilor: aur, argint și negru. În 1918, pe actele unirii cu România, a fost utilizată vechea stemă a voievodatului Moldovei. După cel de-Al Doilea Război Mondial, majoritatea Basarabiei a fost transformată în republică sovietică socialistă. Noua entitate a primit o stemă în concordanță cu celelalte din U.R.S.S., fără legătură cu trecutul istoric. Evenimentele ce au avut loc în această țară după 1989 au determinat alcătuirea unei noi steme, pentru a desemna statul suveran abia creat. Astfel, stema Republicii Moldova a reluat, în componența ei, vechiul cap de bour. În 1816, Gheorghe Asachi, a introdus în armele Moldovei doi delfini afrontați, meniți a simboliza Ținutul Mării și gurile Dunării răpite de către Rusia. Aceștia vor fi preluați pentru a desemna cele trei județe din sudul Basarabiei retrocedate în 1856 Moldovei. După schimbul dictat în 1878, în urma căruia Dobrogea revenea României în schimbul acelor județe, delfinii au desemnat noua provincie. Dan Alexe - 'Despre o presupusă (și falsă) stemă a Basarabiei' |
Casa Wolphard-Kakas din Cluj-Napoca (Piața Unirii nr. 31) a fost construită în trei etape: 1534-1544,1576-1582 și 1590-1600, predominant în stilul Renașterii. Reprezintă un prototip pentru arhitectura epocii. Prima fază are încă influența stilului gotic, a doua fază a Renașterii nord-italiene, iar faza a treia are accente spre baroc. În interiorul unei firide, încadrată de console, este desenat un cadran solar (vezi poza), unic în Transilvania. Ceasul este un semicerc, împărțit în porțiuni, care indica orele. În mijlocul semicercului, pe un cui, era dispusă o sârmă a cărei umbră măsura timpul, după mersul soarelui pe cer. Cadranul este unic, pentru că este singurul rămas din secolul XVI. Casa a început sa fie construită în stil renascentist, la comanda lui Adrianus Wolphard, paroh, apoi vicar episcopal și consilier la Curtea Regală din Budapesta. Adrianus Wolphard a studiat științele umaniste la Universitatea din Bologna și, întors la Cluj, a început construcția imobilului. Mare admirator al renașterii italiene, Adrianus a introdus motive specifice acesteia în clădirea construită. A murit însă, înainte de finalizarea lucrării, casa fiind continuată de fratele său, Stephanus Wolphard, jude-primar al orașului Cluj, matematician și astrolog de renume. În timpul vieții lui Stephanus Wolphard s-a construit primul etaj al casei și partea din spate a curții și, foarte probabil, lui i se datorează existența cadranului solar. Clădirea a fost definitivată abia după moartea lui Stephanus Wolphard, când soția lui s-a recăsătorit cu Stephanus Kakas, membru al unei familii din Ungaria, refugiată în Transilvania, clădirea căpătând numele de „Wolphard-Kakas”. Casa avea la etaj și un salon pe al cărui tavan era amenajat un zodiac astronomic. Din clădirea finalizată la 1600 a mai rămas neatins doar o parte din fațada parterului dinspre curte. Clădirea a fost parțial demolată în 1894, o parte din ancadramentul ușilor și ferestrelor fiind luate și încastrate în casa pe care și-a ridicat-o orfevrarul Elek Szathmari pe str. Republicii nr. 37. O altă parte împreună cu alte elemente de decor ale casei, se află astăzi în Lapidarul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei. |
Feldspatul sub acțiunea intemperiior se transformă în caolinit și alte minerale argiloase (ce au granulația Rezervele estimate de caolin pe glob sunt 14,2 miliarde de tone, caolinul exploatat în anul 2003 a fost 46,6 milioane de tone, rezerva existentă de caolin ar ajunge pe o perioadă de 300 de ani. Țările cu producția cea mai mare de caolin sunt Columbia, SUA, Uzbekistan GUS sau CSI și Germania din aceste țări se exploatează o treime din cantitatea totală exploatată în anul 2003. Caolinul este o rocă cu o granulație foarte fină, cu o plascititate redusă, dar cu rezistență mare la temperaturi ridicate, prin ardere devine solid și foarte compact (dens). Caolinul este folosit în primul rând la fabricarea porțelanului alb, unde se poate aminti renumitul porțelan Meisner, alte utilizări sunt: În cosmetică materie primă pentru pudră În fabricarea faianței, gresiei de pardoseală, sau instalațiilor sanitare din camera de baie Ca pigment alb în industria vopselelor În industria hârtiei, cu rol de albire În industria anvelopelor de cauciuc În laboratoare ca material ce grăbește coagularea sângelui |
Tula este numelui unuia dintre popoarele indigene ale Americilor. Tula este numele liderului răscoalei sclavilor Curaçao slave din 1795. Tula este o altă denumire pentru plantele perene din genul Nolana din familia Solanaceae. family. |
Fraza a apărut mai întâi ca o adăugire la Vulgata, o traducere ecleziastică a Bibliei în limba latină și a pătruns în tradiția manuscriselor grecești în secolul al XV-lea d.Hr. Ea nu apare în cele mai vechi manuscrise latine și pare să fi fost la origine o glosă (notă pe marginea manuscrisului) ce datează din jurul secolului al IV-lea d.Hr. Unii copiști au încorporat această notă în textul principal de-a lungul Evului Mediu. Primul manuscris grecesc al Noului Testament care conține Comma datează din secolul al XV-lea. Comma este absentă din traducerile Noului Testament grecesc în limbile etiopiană, aramaică, siriacă, slavonă bisericească, armeană clasică, georgiană veche și arabă. Ea apare în unele traduceri în limba engleză ale Bibliei ca urmare a includerii ei în primul manuscris tipărit al Noului Testament, Nouum instrumentum omne al lui Erasmus, care a adăugat-o în textul său în 1522. Ea este deci o frază scurtă, prezentă în majoritatea traducerilor ale primei epistole a lui Ioan și publicată începând cu secolul al VII-lea în manuscrisele latine precum Codex Legionensis și Frisingensia Fragmenta, respectiv cu secolul al IX-lea în cazul Codexurilor Cavensis, Ulmensis și Complutensis, acesta din urma apărând în anul 927 d.Hr., iar în cazul manuscriselor grecești din 1520 în Codex Montfortianus, datorită folosirii cu precădere a celei de-a treia ediții a Textus Receptus (TR) ca singură sursă de traducere. În versiuni care conțin această frază, cum ar fi Biblia ortodoxă, este scris așa (Comma fiind redată uneori cu emfază): Deși scopul lui Erasmus era să dovedească soliditatea traducerii sale latine a Bibliei și nu neapărat să ofere o ediție grecească a Noului Testament, textul său grecesc a fost preluat în mod aproape lipsit de orice simț critic în Textus Receptus, ediție a Noului Testament care suferea de aceleași defecte ca și textul grecesc al lui Erasmus: bazat pe manuscrise puține și de proastă calitate. Asta face ca toate traducerile Bibliei bazate pe Textus Receptus să conțină Comma Johanneum. Unele traduceri contemporane ale Bibliei în engleză nu mai conțin Comma, dar altele o păstrează. De exemplu, New International Version nu traduce Comma, ci doar adaugă o notă de subsol că Vulgata conține un anume text, care nu se regăsește în manuscrisele grecești ale Bibliei dinaintea secolului al XIV-lea, în schimb versiunea New King James, bazată pe traducerea recentă a lui Textus Receptus, păstrează Comma. Minusculul 629 (în numerotarea Gregory-Aland) conține Comma în greacă, manuscrisul fiind bilingv (greco-latin). El a fost datat paleografic ca fiind scris în secolul al XIV-lea. Există manuscrise anterioare care cuprind Comma (88,221,429 și 636), dar nu în text, ci ca notă laterală, notele fiind adăugate în secolele al XV-lea - al XVI-lea. Noua Traducere în Limba Română (Biblica, Inc. 2006) nu conține referirea la Sfânta Treime, dar redă într-o notă de subsol ce apare în manuscrisele târzii ale Vulgatei. |
Rectul uman are o lungime de 14 - 18 cm, având o formă curbă( și nu dreaptă, cum o spune definiția). Diametrul său variază de la 8 cm (la capătul superior al rectului) până la 4 cm (la capătul de jos al rectului). Rectul este vascularizat de următoarele artere: |
În gramatica tradițională, complementul direct este partea de propoziție care exprimă ființa sau lucrul asupra căruia se răsfrânge direct o acțiune exercitată de cele mai multe ori de un verb, sau lucrul rezultat dintr-o acțiune. Această definiție generală este precizată în gramaticile a diverse limbi prin felul cum este exprimat complementul direct: morfologic, pozițional sau structural. Criteriile de identificare a complementului direct depind de limba în cauză. Sunt limbi în care are o marcă morfologică mai mult sau mai puțin însemnată în funcție de limbă, și altele în care nu are asemenea marcă. Complementul direct se identifică cel mai ușor când este exprimat printr-o parte de vorbire nominală, în limbile cu declinare, în care este la cazul acuzativ marcat de o desinență specifică. Așa este, de exemplu, o limbă ca maghiara, în care un asemenea complement direct are aproape totdeauna desinența-t: Készít valamit „Pregătește ceva”.În puținele cazuri când lipsește, omiterea ei este facultativă: la obiectul posedat cu posesor de persoana I sau a II-a singular (Veszem a kalapom / a kalapomat „Îmi iau pălăria”), la pronumele personal de persoana I sau a II-a singular (engem sau engemet „pe mine”, téged sau tégedet „pe tine”), la pronumele personale de întărire de persoana I sau a II-a singular: Magad / Magadat szidod „Pe tine însuți/însăți te insulți”. În limbi cum sunt cele din diasistemul slav de centru-sud, complementul direct exprimat printr-o parte de vorbire nominală stă în cazul acuzativ fără prepoziție. Exemple:Napišite mi adresu „Scrieți-mi adresa”, Video sam nekoga u dnu sobe „Am văzut pe cineva la capătul camerei”. Este adevărat că în aceste limbi desinența de acuzativ nu este totdeauna aceeași, cum este în maghiară, depinzând de gen și de număr, și că în unele cazuri este aceeași ca a nominativului, bunăoară la substantivele inanimate masculine și la cele neutre:Onoga dana dogradismo krov „În ziua aceea am construit acoperișul”, Pišem pismo „Scriu o scrisoare”. Româna este o limbă cu declinare redusă față de cea a limbilor menționate mai sus. Complementul direct este tot la acuzativ, dar nu există desinență pentru acest caz. Se identifică de obicei prin metode ca cele din limbile fără declinare (vezi mai jos). Singurul morfem al acuzativului este prepoziția pe, cu folosire limitată în general la numele de persoane proprii și la cele comune determinate hotărât, precum și la pronumele care se referă la asemenea substantive sau la inanimate: L-au chemat pe directorul școlii, Îl cunosc pe fiecare. Este și mai limitată marcarea morfologică a complementului direct într-o limbă ca spaniola, ale cărei gramatici nu operează cu noțiunea de declinare. În general, aceleași categorii de complemente directe care în română se folosesc cu pe, în spaniolă se folosesc cu prepoziția a, dar această prepoziție se mai folosește și cu complementul indirect corespunzător celui în dativ fără prepoziție din română:Busco a mi amigo „Îl caut pe prietenul meu” vs. Mateo dio un beso a su madre „Mateo i-a dat un sărut mamei sale”. Numai alte mijloace de identificare funcționează în limbi total lipsite de marcă morfologică pentru complementul direct, în afara unor pronume personale care au altă formă în această funcție decât în cea de subiect, deși unele au formă identică în funcția de complement direct și în cea de complement indirect fără prepoziție. În limba engleză, de exemplu, complementul direct exprimat prin substantiv se recunoaște prin locul în propoziție și prin trăsături structurale, adică prin aceea că nu are prepoziție și stă după predicat. Dacă acesta nu mai are alt complement, complementul direct stă imediat după el (The cat bit the dog „Pisica a mușcat câinele”). În caz că are și complement indirect fără prepoziție corespunzător celui în dativ din română, atunci CD stă după acesta (The teacher gave the girl a letter), iar dacă complementul indirect are prepoziția to, atunci CD stă înaintea acestuia:The teacher gave a letter to the girl „Profesorul i-a dat fetei o scrisoare”. Situația este asemănătoare în limba franceză. În gramatici ale acesteia se găsește definiția conform căreia complementul direct este un grup nominal fără prepoziție subordonat unui verb tranzitiv (ex. Il lit un livre „Citește o carte”). Este valabil și în această limbă că într-o propoziție formată din subiect, predicat și complement direct, în care nicio parte de propoziție nu este scoasă în evidență, este imposibilă schimbarea locului complementului direct, care este totdeauna după predicat. Mai ales în gramaticile limbilor care nu dispun de mijloace morfologice de identificare a complementului direct, se folosesc și alte metode pentru recunoașterea sa. Unul constă în transformarea construcției active a propoziției în construcție pasivă, prin care numai complementul direct poate deveni subiect: Exemplu în franceză: Conform altui criteriu tradițional, complement direct este cel cu care se poate răspunde unor întrebări specifice. În română acestea sunt pe cine? și ce?, deși cea din urmă poată fi pusă și pentru subiectul inanimat. Referitor la franceză nu există această rezervă: întrebare referitoare la un inanimat:J’aime la musique - Qu’est-ce que j’aime ? - La musique „Îmi place muzica - Ce îmi place? - Muzica”. În limbi în care din declinare s-au păstrat forme ale pronumelor personale specifice complementului direct (ex. franceza, spaniola), cel exprimat prin substantiv poate fi recunoscut și prin posibilitatea de a fi înlocuit cu un asemenea pronume:L’enfant lit le livre „Copilul citește cartea → L’enfant le lit „Copilul o citește”. Complementul direct se subordonează în primul rând unui verb la un mod personal: unei expresii verbale tranzitive: A dus la capăt lucrul. Se poate subordona și unui verb la un mod nepersonal. Exemple în maghiară: În această limbă, complementul direct se poate subordona și:substantivului care denumește acțiunea: levelet írás „scrierea unei scrisori”. În unele gramatici sunt luate în vedere și alte părți de vorbire regente de complement direct:partea de vorbire numită „cuvânt introductor”:Me voici „Iată-mă”, Te voilà enfin „Iată-te în sfârșit”. În română, ca și în alte limbi, funcția de complement direct poate fi îndeplinită de orice substantiv, orice pronume, orice parte de vorbire substantivată, precum și de un verb la un mod nepersonal: verb la supin: Ne-a dat de scris. Verbul la infinitiv poate fi de asemenea complement direct în română, dar i se preferă propoziția completivă directă cu predicatul la conjunctiv: „Și a vorbi de la dânsa am învățat” (Ion Creangă). În alte limbi, infinitivul este mult mai frecvent, mai ales atunci când subiectul său este comun cu verbul regent: Din punct de vedere semantic se poate deosebi pe de o parte complementul direct care numește pe cineva sau ceva ce exista și înainte de acțiune, și asupra căruia se exercită aceasta: ex. eszi a kenyeret „mănâncă pâinea”, nézi a fiát „îl privește pe fiul său”. Pe de altă parte există complementul direct rezultat al acțiunii, care numește ceva ce nu exista înainte de acțiune. Acel ceva continuă să existe și după încetarea acțiunii (ex. varrja a ruhát „coase rochia”), sau încetează să mai existe odată cu terminarea acesteia. Acestui tip de complement îi aparține așa-numitul „complement intern”, cel subordonat unui verb care în altă situație este intranzitiv. Acesta poate fi exprimat printr-un substantiv din familia lexicală a verbului, în care caz construcția este numită figura etymologica (ex. to dance a dance „a dansa un dans”), dar poate fi și un substantiv cu același conținut noțional ca și verbul: dormir son dernier sommeil „a-și dormi ultimul somn”. Din punctul de vedere al determinării există complement direct determinat în mod definit și determinat în mod nedefinit, sau nedeterminat. În unele limbi, ca româna, această distincție nu este importantă, dar într-una precum maghiara are importanță, fiindcă de aceasta depind desinențele verbului. Cu complement direct definit, verbul are o serie de desinențe, iar cu CD nedefinit - altă serie. Exemple: Referitor la limba română, Constantinescu-Dobridor 1998 deosebește din acest punct de vedere următoarele tipuri de complement direct: dezvoltat, alcătuit, de exemplu, dintr-o construcție infinitivală (relativă sau nominală): N-are ce mânca. În unele limbi, complementul direct poate fi și dublu exprimat, adică anticipat sau reluat printr-un pronume personal. În română, uneori dublarea este obligatorie, fie când se scoate în evidență complementul direct (Cartea am citit-o), fie când nu se scoate în evidență: L-am luat pe al tău. În franceză, dublarea complementului direct se face pentru scoaterea sa în evidență: Il accomplira cette promesse „Va îndeplini această promisiune” vs. Et cette promesse, il l'accomplira „Iar această promisiune o va îndeplini”. În română, unele verbe pot avea două complemente directe diferite, nici coordonate între ele, nici subordonate unul altuia, de obicei unul nume de ființă sau substitut al acestuia, iar celălalt inanimat: Te anunț ceva, Mă costă viața. |
Gramatica unei limbi este ansamblul de reguli de folosire a acelei limbi. Același termen este folosit și pentru știința care studiază astfel de reguli, ca ramură a unui studiu mai general al limbajului, numit lingvistică. Fiecare limbă are un set specific de reguli și deci o structură gramaticală distinctă. În mod tradițional în domeniul gramaticii erau cuprinse doar două subdomenii: morfologia (modificarea formei cuvintelor) și sintaxa (îmbinarea cuvintelor în propoziții și fraze). În prezent, lingviștii consideră ca aparținând tot gramaticii și următoarele subdomenii, care studiază alte regularități ale limbii: fonetica, fonologia, semantica și pragmatica. Gramatica tradițională are unele lacune care au generat abordări moderne ale gramaticilor cum ar gramaticile generative și tranformaționale formulate de Noam Chomsky. Lucrări românești de specialitate |
Levocetirizina (cu denumirea comercială Xyzal) este un antihistaminic H1 derivat de piperazină, de generația a 2-a, fiind utilizat în tratamentul alergiilor. Printre acestea se numără urticaria cronică idiopatică și rinita alergică. Calea de administrare este orală (comprimate, soluție orală). Molecula a fost aprobată pentru uz medical în Statele Unite în 2007. Este disponibilă sub formă de medicament generic. Levocetirizina este utilizată ca tratament simptomatic în alergii: Fiind un antihistaminic de generația a 2-a, produce foarte rar sau deloc somnolență, fatigabilitate și amețeli, dar poate produce cefalee și xerostomie. Spre deosebire de alte antihistaminice, prezintă avantajul unui risc foarte scăzut de reacții adverse cardiovasculare, întrucât nu produce produce prelungirea intervalului QT la pacienții adulți sănătoși. |
Această listă prezintă cartierele din București. Lista poate să nu fie completă, orice adăugare este binevenită. |
Clădirea a fost ridicată în secolul al XV-lea de către familia Eppel, ulterior ea devenind proprietate a familiei Heltai. În 1550 aici a fost amenajată cea dintâi tipografie din Cluj. Aici s-a născut, în 1557, Ștefan (István) Bocskai, unul dintre cei mai mari principi ai Transilvaniei, singurul principe născut la Cluj. De-a lungul timpului clădirea a aparținut mai multor patricieni, apoi familiei Teleki, respectiv familiei Bethlen. Aici a funcționat între 1870 și 1890 poșta orașului. În prezent (2009), aici este sediul central al Universității Sapientia |
Membrii familiei au făcut eforturi pentru a transforma această clădire într-un centru al vieții culturale clujene. Eforturi fără succes, pentru că modernizarea orașului a ocolit, într-o anumită măsură, zona orașului vechi. Casa se constituie ca o adaptare a neoclasicismului la decorul cu palmete ale firizei care desparte etajele. |
Râul Buhui este un curs de apă, afluent al râului Caraș. Pe cursul superior al râului se află doua lcacuri de acumulare: Lacul Buhui si Lacul Marghitas. În continuare, râul traversează Peștera Buhui, după care trece printr-o zonă de chei, înainte de a se vărsa în râul Caraș. |
De aici Sigismund Báthory a asistat în 1594 la execuția membrilor partidei filoturcești. Clădirea a devenit reședința lui Anton Jósika (Antal Jósika), comitele Clujului, la mijlocul secolului al XVIII-lea, clădirea având atunci doar un etaj. În 1828, clădirea a fost refăcută de János Jósika, guvernatorul Transilvaniei, căpătând înfățișarea de astăzi. Cu această ocazie clădirea a fost înalțată cu etajul II, iar etajul deasupra aripii din curte a fost ridicat ulterior, în perioada 1864-1865. La etajul I a funcționat Cazinoul maghiar din Cluj, iar în perioada 1880-1902 Tabla regească. Clădirea a mai adăpostit de-a lungul timpului Palatul de Justiție, Curtea de Apel și Biblioteca Facultății de Medicină. Palatul aparține stilului neoclasicist. Elementul caracteristic în fațadă este porticul sobru cu coloanele dorice dublate în perete de pilaștri, susținând un amplu balcon de fier forjat. Atica poartă inscripția MDCCCXXVIII (1828), anul renovării clădirii. Pe fațada clădirii este montată o placuță ce amintește că: "În această clădire, unde a activat Partidul Social Democrat, a avut loc la 3 noiembrie 1918 Adunarea de Constituire a Gărzii Naționale Române din Ardeal" |
Aceasta este o listă a monumentelor din București. Dintre monumentele înscrise în lista de mai jos, Primăria Municipiului București le are în evidență și administrare pe cele menționate în următoarea notă: Monumentul eroilor din arma geniului - Leul FOTO Bucureștiul mutilat, reinterpretat și povestit, 15 martie 2010, Adevărul |
Râul Ponicova este un curs de apă, afluent al râului Comarnic. Râul intră într-un sistem de peșteri, debitele fiind evacuate în râul Comarnic. |
Palatul Rhédey este un monument istoric și de arhitectură situat în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Clădirea își are numele de la familia care l-a cumpărat la începutul secolului al XVIII-lea. Clădirea actuală este opera arhitectului Lajos Pákey. În jurul anului 1500 pe locul actualei clădiri se aflau patru case de patricieni clujeni. Pe locul lor s-a ridicat Palatul Rhédey în stil eclectic. În acea epocă strada Napoca de astăzi se numea ulița Fânului, întrucât din zona complexului Hasdeu până aproape de Mănăștur se întindeau Fânațele Clujului. Palatul Rhédey își leagă numele, prin sala de bal, și de istoria teatrului maghiar din Transilvania. O placă comemorativă amintește că in acest loc s-a permanentizat o primă instituție maghiară de teatru din Cluj, la 17 noiembrie 1792. În anii 1680-1690 clădirea a fost cumpărată de aristocratul László Székely. Soția acestuia, Sara de Bulușd, era se pare fiica unui boier din Moldova. Din inițiativa Sarei și sub supravegherea ei, clădirea a fost refăcută în 1698. În curtea interioară, pe partea stângă de la intrare, se păstrează și azi blazonul Sarei. În secolul al XVIII-lea casa a fost unificată cu alte trei case vecine de pe ulița Fânului (strada Napoca). Tot atunci, proprietarul János Rhédey adaugă vechii clădiri încă un etaj. Pe frontispiciul imobilului se găseste blazonul lui Rhédey, cu inițialele RJ și semnul coroanei de nobil cu nouă perle vizibile, însemnul rangului de „conte”. A mai existat încă un blazon pe peretele clădirii, distrus în anii 1950 și refăcut recent, cu ocazia renovării clădirii. |
A realizat peste 1200 tablouri in ulei, 3000 desene de grafică, o serie de ilustrații de cărți și coperți, 6 monumente și 12 sculpturi în marmură în aer liber, 2 filme de scurt metraj. Majoritatea lucrarilor sale se află în numeroase colecții particulare și de stat din Germania, Elvetia, Romania, Franta, Polonia, Austria, Cehia, Slovakia, Statele Unite ale Americii, Brazilia, si Canada. A locuit si a lucrat mulți ani în Romania si in (Grecia],de asemenea si scurte intervale in Geneva, Viena, Praga, Bruxelles, Varsovia si Recklinghaussen. In anul 2005 in orasul natal Lafkos a fost infiintat Muzeul Tanasis Fampas cu numele de FAMPEION MUSEUM. |
Această listă prezintă mijloacele de transport în comun, de suprafață, din București. Operatorul acestor linii de transport în comun este Societatea de Transport București (STB). |
Casa Hintz, numită uneori Casa Mauksch-Hintz, este un monument istoric și de arhitectură situat în Piața Unirii din Cluj-Napoca, la numărul 28, colț cu strada Regele Ferdinand (Ulița Podului). În acest imobil a fost deschisă în anul 1573 prima farmacie din oraș. Clădirea găzduiește în prezent colecția muzeului de istorie a farmaciei. Casa are patru ferestre spre centrul orașului (Piața Unirii), aripa mai lungă (cu șase ferestre) situându-se pe strada Podului (în prezent Regele Ferdinand). Structura înaltă a acoperișului trădează o construcție veche. Elemente renascentiste se mai găsesc doar în câteva dintre camerele de la parter, în curtea îngustă și în pivniță. În jurul anilor 1820 frontul casei a fost modificat în stil clasicist, însă la jumătatea secolului al XX-lea și-a reprimit aspectul puritan, care relevă mai elocvent adevărata ei vechime. Din anul 1573 clădirea a adăpostit prima farmacie publică din Cluj. Din 1752 clădirea a fost închiriată farmaciștilor particulari, primul chiriaș fiind farmacistul Tobias Mauksch, venit din Bistrița, care a fost în același timp și demnitar al Bisericii Evanghelice-Luterane din Cluj, situată peste drum. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea casa și farmacia au intrat în posesia familiei Hintz, rămânând a lor până la naționalizarea de după cel de al doilea război mondial. Farmacia era cunoscută sub numele de Farmacia Sf. Gheorghe și a funcționat până în anul 1949. În prezent clădirea adăpostește Colecția de Istorie a Farmaciei a Muzeului de Istorie a Transilvaniei, ale cărei baze au fost puse încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea de către Julius Orient. Expoziția din interiorul clădirii prezintă mobilier specific, vase de faianță, cântare vechi, instrumente de laborator farmaceutic (circa 3.000 de obiecte). Ea păstrează structura farmaciilor de altădată, cu Officina, sălile de depozitare a materialelor și laboratorul. Holul de intrare este folosit pentru expoziții temporare iar ultima sală prezintă o bogată colecție de aparatură medicală, folosită în spitalele clujene la sfârșitul secolului al XIX-lea și în secolul XX, donată de Prof. Pompiuliu Manea. La originea acestui muzeu se află colecția de obiecte farmaceutice transilvănene a profesorului Iuliu Orient (1869-1940), expusă în anul 1904 într-una dintre sălile Muzeului Ardelean. Această colecție a fost donată muzeului, fiind îmbogățită pe parcursul timpului prin alte donații valoroase care ilustrează activitatea farmaceutică din Transilvania între secolele XVI-XIX . Structura farmaciei medievale transilvănene este similară cu cea a altor farmacii din Europa acelor timpuri. În Officina, încăperea cea mai decorată, se vindeau medicamentele și se trata cu clienții. Laboratorul, unde se preparau medicamente, era amplasat inițial în subsolul imobilului. O altă încăpere, Camera materialelor, era destinată depozitării materiilor prime folosite și a medicamentelor. La etaj locuia farmacistul împreună cu familia, asistentul, și servitorii, iar în pod se uscau și se depozitau plante - etajul și podul nu fac parte din muzeu, deci nu pot fi vizitate, dar în partea din spate a imobilului se poate vedea, la nivelul acoperișului, deschiderea pentru scripeții fosiți pentru ridicarea sacilor cu materii vegetale. În munca lor, farmaciștii se inspirau din diferite farmacopei, dispensatorii precum și din alte cărți vechi în care era trecută, în cele mai mici detalii, tehnica de realizare a fiecărui produs farmaceutic. Pe lângă mobilier și lucrări de profil, în muzeu este expusă o impresionantă colecție de vase farmaceutice, realizate din diverse materiale, aparatură de laborator, precum și o serie de ingrediente folosite de-a lungul timpului, inclusiv celebrul Praf de Mumie. |
Cecumul, cunoscut și ca cec, (din latină caecus - orb) reprezintă o parte a aparatului digestiv, situat între ileon și colon. Acesta este specific vertebratelor superioare, și este mai dezvoltat la rumegătoare și la animalele erbivore. Cecumul are formă de pungă și de el este atașat apendicele. În cecum se află flora intestinală; la animalele erbivore găsindu-se bacterii care digeră și ultimele rămășițe de materii vegetale care nu au putut fi digerate înainte. Numele de cecum vine din latinescul caecum, însemnând „orb”.Romanii l-au numit astfel pentru că cecumul este, de fapt, o „pungă goală” (o pungă oarbă sau un cul-de-sac), care nu duce nicăieri. |
Cockney este un termen din engleza britanică, care se referă atât la locuitorii Londrei care aparțin clasei muncitoare, în mod particular la cei din estul Londrei, cât și la jargonul folosit de aceștia în vorbire, așa numitul Cockney rhyming slang. Cuvântul este folosit prin extensie în expresia "cockney accent", indicând modul în care clasa muncitoare a Londrei vorbește, prin diferențiere de alte categorii sociale ale societății engleze din capitala Angliei. Se spune adesea despre o persoană că este un/o "veritabil/ă cockney" dacă acea persoană este născută într-o zonă din jurul bisericii St Mary-le-Bow din Cheapside, East End, Londra, în care clopotele acestei biserici (numite Bow Bells) pot fi auzite. După terminarea celui de-al doilea război mondial, aceste clopote faimoase au rămas tăcute până în 1961, din cauza amplului proces de renovare prin care biserica a trebuit să treacă după deteriorarea sa din timpul bombardamentului Londrei. |
Glandele salivare sunt glande exocrine din cavitatea bucală, care produc salivă. Glandele salivare sunt glande specifice vertebratelor. Alte tipuri de glande, precum: În cadrul glandelor salivare există 2 tipuri de celule: |
Saliva este substanța fluidă, produsă de către glandele salivare în cavitatea bucală a mamiferelor. Se estimează că organismul uman produce între 1 și 1,5 litri de salivă pe zi, iar într-o viață 34.000 de litri. Cantitatea de salivă produsă într-o zi descrește odată cu înaintarea în vârstă și de asemenea după administrarea unor tratamente medicamentoase. Producția de salivă este relaționată cu ritmul circadian, astfel că în timpul nopții se produce o cantitate mică de salivă și de asemenea componența salivă diferă în funcție de stimuli. La vederea sau mirosirea hranei pH-ul salivei crește. După locul producerii sale, se deosebesc trei tipuri de salivă: Salivă parotidiană - este o salivă de tip seros (salivă de masticație) secretată de glanda parotidă Salivă sublinguală - este o salivă vâscoasă, bogată în mucină (salivă de deglutiție) produsă de glanda sublinguală. Conține 99 % apă, precum și microelemente, săruri dizolvate, enzime, proteine, aminoacizi, vitamine, mucus, precum și alte substanțe. Compoziția chimică a salivei variază cu natura stimulilor secretori: originea salivei și fluxul de secreție. 1000 ml de salivă mixtă nestimulată conține 994 grame de H2O, 1 g de substanțe solide suspendate(celule epiteliale exfoliate, leucocite dezintegrate, microorganisme orale), 6 g de substanțe dizolvate (2 g substanțe anorganice și 4g substanțe organice). Constituenții anorganici ai salivei, pot influența indirect flora microbiana orala prin, presiunea osmotica, rolul activ sau inhibitor al unor enzime și valoarea potențialului redox. În salivă mai pot apărea următorii compuși organici străini: săruri de mercur și plumb, iod radioactiv, etc. Compușii anorganici ai salivei se remarcă prin existența posibilității combinării unor ioni cu formare de compuși insolubili PO3 și CO3Ca, care se depun ca tartru pe dinți sau sub formă de calculi în glandele salivare. Constituenții organici ai salivei sunt: proteine, glucide, mucine, enzime, colesterol, vitamine, aminoacizi, hormoni. O parte din constituenții organici provin din alimente iar alții rezultă în urma metabolismului din cavitatea bucală precum și a florei microbiene orale. Unii constituenți organici sunt tranzitorii, iar alții rămân în saliva un timp suficient de mult, încât sa influențeze flora microbiană orală (amino-acizii, glucidele și vitaminele servesc pentru nutriția florei microbiene). digestivă, saliva este esențială în formarea bolului alimentar; de asemenea prin efectul enzimelor pe care le conține menține pH-ul la 6,5 (sau 7,0/7,1?): neutralizează mediul acid după mese sau mediul bazic care ar putea produce depunerea de săruri pe smalțul dinților protejează smalțul dinților, prin lubrifiere și pentru că regularizează pH-ul Este secretată de glandele salivare parotide, sublinguale și submaxilare. Analiza care A ISTERIZAT americanii, accesibilă și românilor. Trimiți în SUA eprubeta cu salivă și afli ce boli faci peste câțiva ani, 21 august 2012, Cristina Lica, Evenimentul zilei |
O nebuloasă planetară este un obiect astronomic constând dintr-o membrană din gaz și plasmă, formată din anumite tipuri de stele aflate la sfârșitul vieții. Numele își are originea dintr-o asemănare cu planetele gigant, când acestea sunt vizualizate printr-un mic telescop optic, și nu are legătură cu planetele sistemului solar. Ele reprezintă un fenomen cu o viață relativ scurtă, durând câteva zeci de mii de ani, în comparație cu durata medie de viață a unei stele care este de câteva miliarde de ani. La sfârșitul vieții unei stele, în timpul etapei gigantă roșie, straturile exterioare ale stelei sunt eliminate prin pulsații și prin puternicul vânt solar. Fără aceste straturi opace nucleul rămas al stelei strălucește intens și este foarte fierbinte. Radiațiile ultraviolete emise de acest nucleu ionizează straturile exterioare eliminate ale stelei, ele radiind ca o nebuloasă planetară. Georges Abell și Peter Goldreich au stabilit, în mod corect, că nebuloasele planetare evoluează din stelele gigantice roșii. Nebuloasele planetare sunt obiecte importante în astronomie deoarece joacă un rol crucial în evoluția chimică a galaxiei, returnând material în mediul interstelar care a fost îmbogățit cu elemente grele și alte produse ale nucleosintezei (cum ar fi carbonul, azotul, hidrogenul și calciul). În alte galaxii, nebuloasele planetare pot fi singurele obiecte observabile astfel încât să ofere informații utile despre abundențele chimice. În ultimii ani, imaginile obținute cu Telescopul Spațial Hubble au dezvăluit multe nebuloase planetare cu morfologii extrem de complexe și variate. Aproximativ o cincime sunt aproape sferice dar majoritatea nu sunt sferic simetrice. Mecanismele care produc o astfel de varietate a formelor și caracteristicilor nu sunt încă bine înțelese, dar stelele binare centrale, vânturile solare și câmpurile magnetice pot juca un rol. Nebuloasele planetare sunt în general obiecte neclare ce nu pot fi văzute cu ochiul liber. Prima nebuloasă planetară descoperită a fost Nebuloasa Dumbbell în constelația Vulpecula, observată de Charles Messier în 1764 și listată ca M27 în catalogul său cu obiecte nebuloase. Pentru primii observatori cu telescoape de rezoluție mică, M27 și nebuloasele planetare descoperite ulterior semănau oarecum cu giganții gazoși, iar William Herschel, descoperitorul planetei Uranus, a inventat termenul de „nebuloasă planetară” pentru ei, cu toate că, așa cum știm acum, ele sunt foarte diferite de planete. Natura nebuloaselor planetare a fost necunoscută până la apariția primelor observații spectroscopice la mijlocul secolului 19. William Huggins a fost unul dintre primii astronomi care au studiat spectrul optic al obiectelor astronomice folosind o prismă pentru a le dispersa lumina. Observațiile lui asupra stelelor au arătat că spectrele lor constau dintr-un continuu cu multe linii întunecate suprapuse peste ele, aflând mai târziu că multe obiecte nebuloase cum ar fi Nebuloasa Andromeda (așa cum era cunoscută atunci) au spectre optice foarte similare cu rezultatele observațiilor sale - s-a arătat mai târziu că aceste nebuloase erau de fapt galaxii. Cu toate acestea, atunci când s-a uitat la Nebuloasa Ochiul-Pisicii, el a găsit un spectru foarte diferit. În schimbul unui continuu puternic cu linii de absorbție suprapuse, Nebuloasa Ochiul-Pisicii și alte obiecte similare aveau un număr mic de linii de emisie. Cea mai strălucitoare dintre acestea avea o lungime de undă de 500.7 nanometri, ceea ce nu corespundea cu nici o linie a unui element cunoscut. La început s-a lansat ipoteza că linia s-ar datora unui element necunoscut care a fost denumit nebulium - o idee similară a dus la descoperirea [prin analiza spectrală a |
Preciziei (numită între 1983 și 2009 Industriilor) este o stație de metrou din București, situată în zona industrială a cartierului Militari. Pe lângă Stația Preciziei trec liniile de tramvaie 8,25 si 35. Numele stației a fost schimbat în 2009 în urma unor dezbateri publice, la care au participat locuitori ai Capitalei și Agenția pentru Strategii Guvernamentale. Stații ale liniei 3 de metrou din București |
Stația a fost realizată prin săpătură acoperită () și a fost deschisă pe 19 august 1983, împreună cu celelalte stații de pe ramificația - (în prezent Preciziei) a M1. Stații ale liniei 3 de metrou din București |
Numele stației a fost inițial Pieptănari, fiind schimbat după revoluția din 1989. Stații ale liniei 2 de metrou din București |
Tineretului este o stație de metrou din București, inaugurată în 1986. În anul 2016 au început lucrările la o a doua ieșire a stației, aceasta urmând a fi finalizată în termen de 9 luni. Schema statiei de pe vremea lui Ceausescu Stații ale liniei 2 de metrou din București |