Datasets:

Andrei481

/

raw-text-corpus-ro-8k

like 0

Ciurila este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată din satele Ciurila (reședința), Filea de Jos, Filea de Sus, Pădureni, Pruniș, Sălicea, Săliște și Șutu. Date geografice. Comuna Ciurila, situată la 20 km față de Cluj-Napoca, 25 km de municipiul Turda și la 30 km de Câmpia Turzii. Se întinde pe o suprafață de 72 km2, având o populație de peste 1.500 de locuitori, dispuși în satul reședință de comună Ciurila și satele Șutu, Filea de Jos, Filea de Sus, Pădureni, Pruniș, Sălicea și Săliște. Comuna este așezată pe Dealul Feleacului - depresiunea Hășdate, în zona bazinului hidrografic al râului Hășdate. Accesul în comună se face prin localitatea Sălicea. În comuna Ciurila se găsește o rezervație naturală pe valea Dumbrava Filei (cunoscută pentru specia de orhidee ocrotită "Papucul Doamnei"). Demografie. Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Ciurila se ridică la 2.003 locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 1.594 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (77,08%), cu minorități de romi (2,75%) și maghiari (2,1%), iar pentru 17,62% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (63,4%), cu minorități de penticostali (10,68%), greco-catolici (1,7%), martori ai lui Iehova (1,3%), reformați (1,25%) și fără religie (1,1%), iar pentru 18,12% nu se cunoaște apartenența confesională. Politică și administrație. Comuna Ciurila este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri. Primarul, de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2020, consiliul local are următoarea componență pe partide politice: Evoluție istorică. De-a lungul timpului populația comunei a evoluat astfel:

Copa Argentina este competiția fotbalistică eliminatorie de cupă națională din Argentina. Competiția a fost înființată în 1969, apoi s-a desființat chiar în următorul an, în finala din 1970 jucându-se doar prima manșă, returul rămânând nejucat. În 2011 Federația Argentiniană de Fotbal a decis să reînființeze competiția. Câștigători. Notă:

Pusti Hrib este o localitate din comuna Ribnica, Slovenia, cu o populație de 11 locuitori.

Annegret Kramp-Karrenbauer este o politiciană germană. Biografie. Între 2011 și 2018 a fost președinta landului Saarland. Între 2019 și 2021 a fost ministru al apărării în al patrulea guvern condus de Angela Merkel. 2018-2021 a fost președintele Uniunii Creștin-Democrate (CDU, centru-dreapta) în locul cancelarului Angela Merkel, care nu a mai candidat pentru funcție. Annegret Kramp-Karrenbauer a obținut 517 din 999 de voturi.

Sopovo este un sat în comuna Boboșevo, regiunea Kiustendil, Bulgaria. Demografie. La recensământul din 2011, populația satului Sopovo era de locuitori. Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor (%) erau bulgari. Pentru % din locuitori nu este cunoscută apartenența etnică.

Mureș Mall este un centru comercial din Târgu Mureș, deschis la data de 30 noiembrie 2007. A fost construit în urma unei investiții de 15 milioane euro a companiei Matrix Investments, controlată de oamenii de afaceri "Valentin Nicola" și "Sorin Ghițe", care dețin participații și în grupul Imofinance și care au făcut avere în urma vânzării Astral Telecom către UPC.

Horlăceni este un sat în comuna Șendriceni din județul Botoșani, Moldova, România. Este cea mai veche așezare din Moldova, după cum consemnează documentele istorice.

Harriet Goldhor Lerner este un psiholog, psihoterapeut și feminist american. Viață. Harriet Goldhor Lerner a crescut ca a doua fiică a lui Archie și Rose Goldhor, ambii imigranți evrei-ruși, în Brooklyn. Și-a luat doctoratul în psihologie clinică la City University din New York în 1972 și apoi a absolvit o pregătire postuniversitară de doi ani în terapia familială la "Fundația Menninger" din Topeka. A publicat articole științifice și douăsprezece cărți psihologice pentru un public general, în care combină terapia de familie cu abordările feministe. Cartea ei din 1985 "The Dance of Anger a" fost un bestseller. Este căsătorită și are doi fii, dintre care cel mai mic este scriitorul Ben Lerner. Scrieri (selecție). Cărți

Oleni este un oraș în Grecia în prefectura Elida.

Heimaey este cea mai întinsă insulă (13,4 km2) situată în arhipelagul vulcanic Vestmannaeyjar din sudul Islandei. Este singura insulă populată (4.200 locuitori) și are altitudinea maximă de 283 m (Heimaklettur).

Gesturi aproximative este un volum de poeme al scriitorului Petruț Pârvescu. Aprecieri critice. "Poet al abstracțiunilor, al amplelor tornade lirice, Petruț Pârvescu se arată a fi în această nouă carte ludic și savuros, prin încercarea de a înălța faptul banal la starea de entitate poetică, plină de farmec și magnetism"

Ciudad Real este un oraș în provincia Ciudad Real, din comunitatea autonomă Castilla-La Mancha, Spania. Din teritoriul administrativ al orașului fac parte și localitățile: Las Casas, Valverde și La Poblachuela. Orașul Ciudad Real are 74 921 de locuitori iar împreună cu orașul vecin Miguelturra formează o zonă urbană neîntreruptă de peste 100.000 locuitori. Istorie. A fost fondat sub numele de Villa Real („Orașul Regal”) sub auspiciul lui Alfonso al X-lea, care i-a acordat o cartă care a urmat modelul orașului Cuenca. Situată sub stăpânirea Ordinului Militar de la Calatrava, repopularea a avut dificultăți inițial. Obosiți de influența Villa Real, un oraș independent (și direct dependent de coroană) încorporat în teritoriul dominat de Ordinul Calatrava, conducătorii Ordinului au stabilit o piață rivală în apropiatul Miguelturra, încercând să perturbe activitatea economică a acestuia. În Evul Mediu, patru kilometri de ziduri și o sută treizeci de turnuri protejau o populație formată din creștini, musulmani și evrei. Villa Real a găzduit Cortes of Castilia în 1346. Ioan al II-lea al Castiliei a acordat Villa Real statutul de oraș în 1420, devenind astfel Ciudad Real („Orașul Regal”). Cel mai probabil, orașul nu avea mai mult de 2000 de locuitori până atunci și, în ciuda faptului că a primit Cortes o dată, orașul dominant din zonă era tot Almagro. După unificarea regatelor iberice sub monarhii catolici, Ciudad Real a devenit capitala în 1691. Acest fapt a favorizat dezvoltarea economică a acesteia, ceea ce s-a concretizat prin construirea mai multor clădiri importante. Cutremurul de la Lisabona din 1755 a distrus multe dintre aceste clădiri. În 1809, în timpul Războiului Peninsular, trupele franceze au învins armata spaniolă și au ocupat orașul, folosind spitalul local ca sediu și cazarmă. În urma creării provinciei Ciudad Real conform împărțirii teritoriale din 1833, statutul de capitală provincială a orașului Ciudad Real a fost contestat de orașele Almagro și Manzanares, care aveau o populație similară până la mijlocul secolului al XIX-lea. Cu toate acestea, inițiativele care intenționau să scoată capitala provinciei din orașul Ciudad Real nu au avut succes. O mare parte din centrul orașului a fost distrus în timpul Războiului Civil Spaniol.

Coosa este un râu situat în partea de SE a SUA, în statele Alabama și Georgia. Se formează în localitatea Rome prin confluența Oostanaula și Etowah și sfârșește la NE de Montgomery, la confluența cu Tallapoosa, unde formează râul Alabama. Amenajat hidroenergetic.

Plopana este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Bacău, Moldova, România.

Polyalthia flagellaris este o specie de plante din genul "Polyalthia", familia Annonaceae. A fost descrisă pentru prima dată de Odoardo Beccari, și a primit numele actual de la Airy Shaw. Conform Catalogue of Life specia "Polyalthia flagellaris" nu are subspecii cunoscute.

Jelenec este o comună slovacă, aflată în districtul Nitra din regiunea Nitra. Localitatea se află la , se întinde pe o suprafață de și în 2017 număra 2.103 locuitori. Istoric. Localitatea Jelenec este atestată documentar din 1113.

Petru Suhov (n. 1 februarie 1948) este un fost deputat român în legislatura 1992-1996, ales în județul Tulcea pe listele partidului Minorități.

MetaTrader 4, cunoscut și ca MT4, este o platformă de tranzacționare electronică utilizată pe scară largă de comercianții online. Dezvoltatorul este compania MetaQuotes Software. Software-ul constă atât din componente pentru clienți, cât și din componente de server. Componenta de server este gestionată de broker, iar software-ul pentru clienți este furnizat clienților brokerului care îl folosesc pentru a vizualiza prețurile și graficele în timp real, pentru a plasa comenzi și pentru a-și gestiona conturile. Clientul este o aplicație bazată pe Microsoft Windows. Deși nu există o versiune oficială a MetaTrader 4 pentru Mac OS, unii brokeri oferă propriile variante MT4 dezvoltate pentru Mac OS. MetaTrader 4 se concentrează pe tranzacționarea în marjă. Unele companii mari de brokeraj folosesc MetaTrader 4 pentru a tranzacționa CFD-uri, dar totuși nu este destinat lucrului permanent pe piața de valori: MetaTrader 4 a devenit popular datorită capacității personalizate de a-și scrie propriile scripturi de tranzacționare și roboți care ar putea automatiza tranzacționarea. MetaTrader 4 poate folosi indicatori personalizați și programe de tranzacționare pentru a automatiza tranzacționarea. Potrivit cercetării efectuate în septembrie 2019, MetaTrader 4 a fost cea mai populară platformă de tranzacționare Forex din lume.

Prințesa Alexia a Greciei și Danemarcei (în , ) este cel mai mare copil al lui Constantin al II-lea și al Annei-Marie a Danemarcei, care au fost rege și regină ai Greciei din 1964 până la abolirea monarhiei în 1973 de o juntă militară. Prințesa Alexia este și nepoata reginei Margareta a II-a a Danemarcei și a reginei Sofía a Spaniei. Tinerețe. De la propria sa naștere la nașterea fratelui său Pavlos, la 20 mai 1967, Alexia a fost moștenitoare prezumtivă la tronul Greciei, care era pe atunci o monarhie în funcțiune. Ordinea succesiunii la tron a Greciei a fost determinată de primogenitura preferințelor masculine, similară cu legile succesorale ale Spaniei, mai degrabă decât Legea Salică, răspândită în mare parte a continentului, care a împiedicat succesiunea femeilor. Înainte de a studia la "Hellenic College" din Londra, a urmat școala Miss Surtee pentru băieți și fete din Roma, Italia. După "Hellenic College", a studiat din 1985 la Colegiul Froebel al Institutului Roehampton, o divizie a Universității Surrey și a obținut o licență în istorie și educație în 1988. În 1989, a obținut un certificat de studii postuniversitare și a devenit profesoară de școală primară în zona Southwark din Londra între 1989 și 1992 înainte de a se muta la Barcelona unde a devenit profesoară a copiilor cu dizabilități de dezvoltare. Căsătorie și copii. La 9 iulie 1999, Alexia s-a căsătorit cu Carlos Javier Morales Quintana, arhitect și "yachtsman" campion, la Catedrala Sf. Sofia, o biserică ortodoxă greacă de pe bulevardul Moscova, în zona Bayswater din Londra. Mireasa a purtat o rochie a designerului austriac Inge Sprawson. Însoțitoarele sale au fost sora ei, prințesa Theodora, nepoata ei, prințesa Maria-Olympia și prințesa Mafalda, fiica lui Kyril, prinț al Preslavului, fiul fostului rege al Bulgariei, Simeon de Saxa-Coburg-Gotha. Cuplul are patru copii: Arrietta Morales y de Grecia (născută la 24 februarie 2002 la Barcelona), Ana María Morales y de Grecia (născută la 15 mai 2003 la Barcelona), Carlos Morales y de Grecia (născut la 30 iulie 2005 la Barcelona) și Amelia Morales y de Grecia (născută la 26 octombrie 2007 la Barcelona). Alexia și familia ei locuiesc acum în țara natală a soțului ei, în portul de agrement Puerto Calero, municipalitatea Yaiza, insula Lanzarote din Insulele Canare, Spania, într-o casă proiectată de soțul ei. Arbore genealogic. Pe lângă Frederica de Hanovra și Ingrid a Suediei, Prințesa Alexia a Greciei și Danemarcei este și nepoată a reginei Margareta a II-a și a reginei Sofia a Spaniei.

Franklin Edward Cover (n. 20 noiembrie 1928, Cleveland - d. 5 februarie 2006, Englewood Cliffs) a fost un celebru actor american.

Troianî este localitatea de reședință a comunei Troianî din raionul Dobrovelîcikivka, regiunea Kirovohrad, Ucraina. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Troianî era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (%).

Sârbești este un sat în comuna Alimpești din județul Gorj, Oltenia, România.

„Papi” este un cântec al solistei americane Jennifer Lopez. El a fost compus de RedOne pentru cel de-al șaptelea album de studio al lui Lopez, "Love?", lansat în prima jumătate a anului 2011. Înregistrarea a fost lansată ca unul dintre discurile promoționale ce anunțau publicarea materialului de proveniență, fiind disponibil spre achiziționare în format digital începând cu data de 17 aprilie 2011 în Statele Unite ale Americii. Compoziția, o combinație de muzică electronică, latino și rhythm and blues, a fost felicitată de critica de specialitate, fiind adesea considerată drept una dintre cele mai bune înregistrări ale discului "Love?". O serie de recenzori au comparat piesa cu șlagărul promovat anterior, „On the Floor”, în timp ce alții au subliniat influențele de muzică latino folosite. Cântecul a făcut parte dintr-o campanie promoțională desfășurată prin intermediul rețelei de socializare Facebook, prin care a fost posibilă achiziționarea compoziției înaintea lansării programate. Secțiunea de început din „Papi” a fost folosită și în videoclipul discului single „I'm Into You”, de pe același album "Love?". La scurt timp de la apariția sa în magazinul virtual iTunes, piesa a început să urce în clasamentele compilate de portalurile Apple, ajungând să ocupe poziții de top 10 în țări precum Finlanda, Mexic, Spania sau Suedia. Drept rezultat, compoziția a debutat într-o serie de ierarhii oficiale, precum în listele naționale ale primului și celui de-al treilea teritoriu, unde s-a clasat pe locul nouă și, respectiv, optsprezece. În mod similar, în Statele Unite ale Americii, cântecul a obținut poziția cu numărul nouăzeci și nouă în Billboard Hot 100, lucru datorat celor peste 27.000 de exemplare comercializate în prima săptămână de la lansare. Informații generale. După succesul obținut de „On the Floor” (o colaborarea cu interpretul de muzică rap Pitbull), a fost anunțată lansarea altor înregistrări cu scopul de a promova albumul de proveniență, "Love?", acestea fiind „I'm Into You”, „Papi”, „(What Is) Love?”, „Ven a Bailar” (versiunea în limba spaniolă a șlagărului „On the Floor”). Ulterior, primul dintre acestea a fost lansat ca cel de-al doilea single, celelalte rămânând la statutul de discuri promoționale. O mostră de treizeci de secunde a piesei a fost postată pe data de 13 aprilie 2011 în mediul online. Asemeni celor petrecute cu „I'm Into You”, artista a pornit o campanie prin intermediul website-ului de socializare Facebook prin care dacă un număr suficient de fani „plăceau” compoziția, aceasta urma să fie vândută prin intermediul magazinului virtual iTunes înaintea lansării sale programate. Inițiativa s-a bucurat de succes, iar „Papi” a fost disponibil spre cumpărare începând cu data de 17 aprilie 2011, cu două zile înaintea lansării programate (19 aprilie 2011). Acest lucru s-a datorat celor peste 11.000 de fani care au votat compoziția pe pagina indicată de Lopez. Înregistrarea a fost produsă de RedOne, care s-a ocupat și de compunerea șlagărului „On the Floor”, alături de alte compoziții incluse pe materialul "Love?". Coperta oficială a fost publicată în mediul online pe data de 23 martie 2011, în același timp cu imaginea de prezentare a celui de-al doilea single al albumului, „I'm Into You”. Porțiunea introductivă cântecului a fost folosită pentru un scurt moment coregrafic în videoclipul discului single „I'm Into You”. „Papi” a fost inclus atât pe versiunea standard a albumului de proveniență, cât și pe ediția specială a acestuia. Compunere și structură muzicală. „Papi” este un cântec dance-pop ce include influențe de muzică electronică, latino și rhythm and blues scris într-o tonalitate minoră, fiind produs de BeatGeak, Jimmy Jokel și RedOne. Ritmul melodiei vocale conține doar câteva sincope, fiind folosit doar câte un acord pe spații mari. Compoziția se bazează pe structuri repetitive, utilizându-se din abundență sintetizatorul. De asemenea, nu există secțiuni instrumentale lungi, apelându-se și la armonii vocale. Suportul vocal este susținut de Lopez și supraînregistrare, iar vocea de acompaniament este asigurată de solistă, Kuk Harrell și Jeanette Olsson. Textul se concentrează în jurul plăcerii protagonistei de a dansa pentru iubitul său. Majoritatea versurilor sunt interpretate în limba engleză, însă sunt incluse și o serie de pasaje în limba spaniolă. Recenzii. Percepția criticilor asupra înregistrării a fostu una majoritar pozitivă. Alex Macpherson de la "BBC Music" a fost de părere că atât „Papi”, cât și „On the Floor” reprezintă „distilări aparente ale muzicii [...] house de duzină care domină [industria] pop în zilele de astăzi”. O opinie similară a avut și Sal Cinquemani de la "Slant Magazine", care a considerat că solista nu este interesată să realizeze un nou "This Is Me... Then" (descris drept „cel mai personal album al lui Lopez”), după cum reiese din „europop de duzină fad dar irezistibil precum «Papi» sau «Villian»”. Ed Masley, editor al portalului azcentral.com a descris piesa drept un „cântec dance optimist cu aromă de electro[pop]”. Editorii website-ului "Idolator" au comparat înregistrarea cu primul extras pe single de pe albumul "Love?", apreciind totodată că pentru această compoziție Lopez a renunțat la colaborări, spre deosebire de „On the Floor” și „I'm Into You”. Mai mult, portalul a subliniat faptul că „nu aduce niciun element de noutate”, însă ar avea șansa să obțină același succes precum „On the Floor”. În recenzia albumului "Love?", Robert Copsey de la "Digital Spy" a fost de părere că atât „Papi”, cât și „(What Is) Love?”, „Invading My Mind” și „Hypnotico” „nu sunt ceva ce nu am mai auzit până acum”, însă îl prezintă drept unul dintre cele mai bune cântece de pe material, considerându-l totodată potrivit pentru o lansare separată. De asemenea, Joe Guerra de la "The Houston Chronicle" a considerat compoziția „cel mai bun moment” al albumului "Love?". Monica Herrera de la "Billboard" a comparat înregistrarea Rihannei cu „Only Girl (In the World)”, catalogând cântecul lui Lopez drept „amuzant, inofensiv și strict pentru fanii latino ai lui Jenny”. Rick Florino de la "Artist Direct" a recompensat compoziția cu cinci puncte dintr-un total de cinci, afirmând că „puțini artiști pot pune în mișcare ringurile de dans precum ea, dar prin amestecul de ritmuri house propulsive și arome latino arzătoare, Lopez ne-a adus cea mai sexy piesă de vară”. Acesta a continuat să afirme că artista „captează perfect sound-ul de club chiar înainte ca strofele să înceapă. Vocea lui Lopez pulsează cu o energie proaspătă, arzătoare și concentrată care captivează ascultătorii în mod hipnotic”. Mai mult, recenzorul a felicitat refrenul - care a fost catalogat drept „de neuitat” — adăugând că înregistrări precum „Papi” și „On the Floor” o ajută pe Lopez să domine „undele radio, ringurile de dans și iPod-urile cu un sound care este doar al ei”, concluzionând cu faptul că este solista „este în cea mai bună formă a sa, iar «Papi» și «On the Floor» o dovedesc”. Prezența în clasamente. La scurt timp de la lansarea sa oficială în mediul online, „Papi” a debutat în ierarhia compilată de magazinul virtual iTunes din Statele Unite ale Americii, ajungând să ocupe poziția cu numărul treizeci și unu. Drept rezultat, înregistrarea a debutat și în ierarhia oficială Billboard Hot 100 pe locul nouăzeci și nouă, devenind cel de-al doilea cântec al albumului "Love?" ce activează în această listă, după „On the Floor”. Acest lucru s-a datorat celor aproximativ 27.000 de exemplare comercializate prima săptămână completă de disponibilitate. Comparativ cu al doilea single al materialului, „I'm Into You”, „Papi” a înregistrat cu aproape 6.000 de unități mai mult decât predecesorul său într-un interval de timp identic. În mod similar, în Canada, compoziția a debutat pe treapta cu numărul șaizeci și cinci în Canadian Hot 100 și pe poziția a treizeci și șaptea în lista celor mai bine vândute cântece în format digital din această țară. Cu toate acestea, la șapte zile distanță compoziția a părăsit toate cele trei ierarhii. Piesa s-a bucurat de mai mult succes în unele teritorii europene, ocupând poziții de top 10 în clasamentele iTunes din țări precum Finlanda (unde a obținut locul secund), Spania sau Suedia. În prima regiune, datorită vânzărilor semnificative, „Papi” a debutat pe treapta cu numărul opt în lista celor mai bine vândute descărcări digitale și pe treapta cu numărul nouă în ierarhia oficială a Finlandei. De asemenea, în Spania, compoziția a intrat în clasamentul oficial compilat și publicat de "Promusicae" pe locul optsprezece, devenind cea mai bună intrare în top a ediției respective. De asemenea, „Papi” s-a clasat pe locuri superioare și în ierarhiile iTunes din Belgia, Danemarca, Elveția, Franța, Grecia, Italia, Luxemburg, Mexic, Noua Zeelandă, Norvegia sau Portugalia.

Arva este un sat în comuna Valea Călugărească din județul Prahova, Muntenia, România.

Saint-Amand-le-Petit este o comună în departamentul Haute-Vienne din centrul Franței. În 2009 avea o populație de de locuitori.

Dealul Runc (numit și Runcu) sau Dealul Bahna (507 m altitudinea maximă) este o structură anticlinală ce face parte din unitatea de orogen situată pe flancul exterior al Carpaților Orientali - Subcarpații Moldovei. Face parte din anticlinoriul Culmii Pleșului (format din Culmea Pleșu (911 m), Dealul Boiștea (Budaru), Dealul Corni, Dealul Chicera, Dealul Runc și Glacisul Moldoveni), fiind situat între Depresiunea Cracău-Bistrița la vest, Dealul Bărboiu la sud (de care este despărțit de către râul Bistrița), Culoarul Siretului la est, și Dealul Chicera la nord-est. Se află în segmentul central al laturii externe a Subcarpaților Moldovei, segment cu un profil mai calm decât cel nordic (Culmea Pleșului) și decât cel sudic (Pietricica Bacăului) și mai coborât cu circa 200 m. Este flancat – ca și căi de comunicație de către DN2 (E85 pe porțiunea Bacău – Roman) spre est, DN15 (pe porțiunea Bacău – Buhuși) spre sud-vest și, traversat de către DJ158 Buhuși – . Este format în acumulări fluvio-deltaice ale paleo-rețelei de râuri, acumulări care aparțin subunității piemontane a Podișului Moldovei. Dealul se diferențiază mai puțin clar, într-o zonă în care limita față de subunitatea respectivă trebuie urmărită la baza flancului vestic al al acestuia, în absența unor structuri cutate anticlinale ale molasei din avanfosă Aici se găsesc și urme de pietrișuri sarmatice care se remarcă prin înălțimi mai mari.

Paris School of Business (anterior "ESG Management School") este o Școală Europeană de Business cu multiple campusuri în locații precum Paris și Rennes. A fost înființată în 1974. Programele sale sunt dublu acreditate internațional prin AMBA și CGE. Școala de business se remarcă prin absolvenți de renume în afaceri și politică precum: Franck Louvrier (Director Executiv Publicis Events) și Vianney (cântăreață).

Milenii: Mileniul I î.Hr. - Mileniul I - Mileniul al II-lea Secole: Secolul al VII-lea - Secolul al VIII-lea - Secolul al IX-lea Decenii: Anii 650 Anii 660 Anii 670 Anii 680 Anii 690 - Anii 700 - Anii 710 Anii 720 Anii 730 Anii 740 Anii 750 Ani: 699 700 701 702 703 - 704 - 705 706 707 708 709

Simina Ivan este o soprană română. Din 1994 până în 2020 a fost solistă la "Wiener Staatsoper". Debutul său artistic pe scena vieneză s-a produs la 30 decembrie 1994 în opera "Fedora" de Umberto Giordano, în rolul contesei Olga Sukarova.

Râul Șușița este un curs de apă, afluent al râului Jiu. Se formează la confluența dintre brațele Straja și Măcriș.

Pădurea de plop din raionul Criuleni este un sector reprezentativ cu vegetație silvică situat la est de satul Dubăsarii Vechi din Republica Moldova. Are o suprafață de 0,3 ha. Obiectul este administrat de primăria satului Dubăsarii Vechi. Caracteristici geografice. Aria protejată este amplasată în lunca fluviului Nistru, la o distanță de 250 m de albia acestuia. La o distanță de 200 m se ridică cel mai apropiat versant, care are expoziție estică. Solul este aluvial lutos, profund, cu grad de umiditate reavăn-umed. Diversitate floristică. Pădurea este o rămășiță din pădurile de luncă defrișate aproximativ la jumătatea sec. al XX-lea, defrișate în favoarea terenurilor arabile. Genofondul este destul de restrâns. În ce privește diversitatea fitocenotică, comunitatea de plante din aria protejată a fost atribuită la asociația "Salici-Populetum" Meijer Drees 1936. Arbori. Arboretul s-a format într-un habitat de tip Păduri danubian-panonice de plop-alb ("Populus alba") cu "Rubus caesius". Arboretul natural-fundamental este de productivitate superioară (690 m3/ha), echien, cu consistența 0,8. Cuprinde 94 de exemplare de plop-alb ("Populus alba"), 2 de ulm ("Ulmus laevis") și 1 de păr ("Pyrus pyraster"). Înălțimea plopilor este de 26 m, cu diametrul tulpinii în medie 40,1 cm – cel mai viguros arbore atingând 116 cm. Înălțimea ulmilor este 5-10 m, cu diametrul tulpinii 14-24 cm. Părul are o înălțime de 12 m și diametrul tulpinii de 28 m. În zona de tranziție între arboret și arătură crește puiet de plop-alb cu înălțimea de până la 4 m. A fost identificat și puțin puiet de stejar-pedunculat ("Quercus robur"), cireș ("Quercus robur"), frasin ("Fraxinus excelsior"), jugastru ("Acer campestre"), ulm ("Ulmus laevis"), arțar-tătăresc ("Acer tataricum") și arțar-american ("Acer negundo"). Arbuști. Stratul de arbuști nu este uniform. Sunt formate pâlcuri de porumbar ("Prunus spinosa") și de sânger ("Swida sanguinea"). Se întâlnesc exemplare solitare de păducel ("Crataegus monogyna") și măceș ("Rosa canina"). Ierburi. Învelișul ierbos este și el neuniform. El este slab dezvoltat în pâlcurile de arbuști, dar în luminișuri gradul de acoperire a ierburilor atinge 60%. Cresc specii caracteristice plopișurilor: "Rubus caesius", "Convallaria majalis", "Polygonatum multiflorum", "Asparagus tenuifolius", "Viola alba", "Hypericum hirsutum", "Elytrigia repens", precum și specii ruderale "Arctium tomentosum", "Vicia vilosa", "Dumulus lupolus". Statut de protecție. Pădurea de plop este o suprafață reprezentativă și valoroasă de arboret de plop-alb caracteristic pentru pădurile de luncă din valea Nistrului. Aria naturală protejată are o valoare conservativă mare. Arboretul fundamental de plop-alb prezintă interes științific și practic. Suprafața este destinată conservării florei, faunei, peisajului și cercetărilor științifice. Obiectivul a fost luat sub protecția statului prin Hotărîrea Sovietului de Miniștri al RSSM din 8 ianuarie 1975 nr. 5. Statutul de protecție a fost reconfirmat prin Legea nr. 1538 din 25 februarie 1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat, în anexele căreia pădurea este atribuită la categoria „Monumente ale naturii” de tip C) botanic, a) sectoare reprezentative cu vegetație silvică. Conform Legii din 1998, rezervația era administrată de Societatea pe Acțiuni „Dubăsarii Vechi”, dar între timp a trecut la balanța primăriei satului Dubăsarii Vechi. Plopul-alb, specia edificatoare a comunității vegetale, este considerat o specie amenințată din cauza că este înconjurat de terenuri arabile. Populația riscă să fie afectată de invazia speciilor ruderale de la marginea arboretului. Este recomandată extinderea suprafeței ariei protejate, folosing ca material săditor butași de plop-alb preluați din cadrul ariei protejate.

Papa Inocențiu al V-lea (nume burghez: Pierre de Tarentaise, a fost timp de câteva luni papă al Romei (1276). A fost cunoscut ca "Doctor famosissimus". Încă din 1264 era provincialul Ordinii Sfântului Dominic. În 1272 a fost ales arhiepiscop de Lyon iar în 1273 episcopul-cardinal de Ostia. A fost ales papă pe data de 21 ianuarie 1276, doar cu o zi după începutul conclavei. Aceasta se întrunise pentru prima oară după regulile severe impuse de predecesorul lui Grigore al X-lea. Cardinalilor nu le mai era permis să iasă din clădire înaintea alegerii unui papă nou. Inocențiu a fost primul papă din Ordinul Dominican. În pontificatul său foarte scurt a încercat pe prim plan să unească din nou Biserica Catolică cu cea din Răsărit. În 1898 papa Leon al XIII-lea l-a beatificat pe Inocențiu al V-lea. Ziua lui în calendarul catolic este data morții sale, 22 iunie. Opere: In quattuor libros sententiarum commentaria. 4 vol. Toulouse 1652 Literatură: Beatus Innocentius PP.V. (Petrus de Tarentaise OP). Studia et documenta. Roma 1943 I.-M. Vosté: Beatus Petrus de Tarentasia in epistulam ad Hebraeos, în: Divus Thomas (Piacenza) III/20, 3-28 Linkuri: Alegera lui Inocențiu pe "Vatikanhistory.de" Kristina Lohrmann: Innozenz V. În: Biographisch-Bibliographisches Kirchenlexikon (BBKL), vol. 2, Hamm 1990, ISBN 3-88309-032-8, col. 1289-1290 Pope Bl. Innocent V. Catholic Encyclopedia

Acestă listă conține bunurile mobile din domeniul istorie clasate în Patrimoniul cultural național al României aflate la momentul clasării în județul Cluj.

Patricia Millardet a fost o actriță franceză, devenită celebră pentru interpretarea rolului procuroarei Silvia Conti în serialul italian de televiziune "Caracatița". Biografie. Și-a făcut debutul în cinematografia italiană în 1987, devenind celebră în Italia pentru interpretarea a numeroase roluri în filme de televiziune. Rolul ei cel mai cunoscut este cel al procuroarei curajoase și incoruptibile Silvia Conti din serialul de televiziune "Caracatița". A mai fost protagonistă în serialul de ficțiune "Il bello delle donne". În 1994, în timp ce se afla într-un bar de noapte din zona Trinità dei Monti, a fost implicată într-o altercație cu un reporter al unui ziar monden; în 2000 a suferit o depresie și a fost dusă la spital; în decembrie 2004 a amenințat că se sinucide.

127870 Vigo este un asteroid din centura principală de asteroizi. Descriere. 127870 Vigo este un asteroid din centura principală de asteroizi. A fost descoperit pe la Mérida de Ignacio Ramón Ferrín Vázquez și Carlos Leal (astronom). Asteroidul prezintă o orbită caracterizată de o semiaxă mare de 2,76 ua, o excentricitate de 0,09 și o înclinație de 27,1° în raport cu ecliptica.

Mîhailivka este un sat în comuna Hmilna din raionul Kaniv, regiunea Cerkasî, Ucraina. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Mîhailivka era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (%).

Hrîhorivka este un sat în comuna Iujne din raionul Odesa, regiunea Odesa, Ucraina.

Dragomirești-Vale este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Ilfov, Muntenia, România.

Tamaske este o comună rurală din departamentul Keita, regiunea Tahoua, Niger, cu o populație de 67.486 de locuitori (2001).

Sørumsand este o localitate din comuna Sørum, provincia Akershus, Norvegia, cu o suprafață de km² și o populație de locuitori (). Referințe.

Mornans este o comună în departamentul Drôme din sud-estul Franței. În 2009 avea o populație de de locuitori.

Mechmont este o comună în departamentul Lot din sudul Franței. În 2009 avea o populație de de locuitori.

Aceasta este o listă cu firme din Austria

Anne Catherine Emmerich (Germană: "Anna Katharina Emmerick") (n. 8 septembrie 1774 – d. 9 februarie 1824) a fost o călugăriță a ordinului Augustinian din Windesheim al bisericii catolice, stigmatică, mistică, vizionară și extatică. S-a născut în Flamschen, o comunitate de fermieri din Coesfeld, Westfalia, Germania și a murit la vârsta de 49 de ani în Dülmen, unde a fost călugăriță și, datorită bolii, țintuită la pat între 1813-1824, în ultima parte a vieții. În acești ani de suferință unii contemporani cunoscuți au venit să o viziteze. Poetul Clemens Brentano i-a luat un lung interviu în urma căruia a scris două cărți despre viziunile călugăriței. Veridicitatea scrierilor lui Brentano a fost pusă la îndoială, criticii caracterizând cărțile drept “creațiile unui poet “ sau “invențiile” lui Bretano . Totuși, deși nici ea și nici Bretano nu au fost niciodată la Efes, clădirea descoperită acolo și considerată a fi fost casa Fecioarei Maria, corespunde exact scrierilor lui Brentano conform revelațiilor Caterinei, iar cartea a fost folosită pentru a descoperi clădirea. Emmerich a fost beatificată pe 3 octombrie 2004 de către Papa Ioan Paul al II-lea. Vaticanul a ținut cont de smerenia și pioșenia sa și nu de cărțile scrise de Bretano despre care a spus “că nu este sigur că ea a scris acele lucruri." Actorul și regizorul american Mel Gibson a indicat-o pe Emmerich ca sursă de inspirație alternativă evangheliilor la realizarea filmului "Patimile lui Hristos". Copilăria. S-a născut "Anna Katharina", într-o familie săracă de fermieri și a avut nouă frați și surori. Încă de mică a trebuit să ajute la muncă din gospodărie și de la fermă. Nu a urmat cursuri școlare pentru mult timp, dar toți cei care o cunoșteau au remarcat înclinația sa către rugăciune încă de la o vârsta foarte mică. La 12 ani a început să lucreze la o fermă mai mare din apropiere pentru trei ani, apoi a devenit croitoreasă lucrând astfel următorii ani. A cerut să fie primită în mai multe mânăstiri dar acest lucru nu s-a întâmplat deoarece pentru a intra în mânăstire era cerută o anumită dotă și ea nu avea suficienți bani pentru aceasta. În cele din urmă mânăstirea ("Sărmanele Clarise") din Münster a primit-o, cu condiția să învețe să cânte la orgă. A mers la organistul Söntgen din Coesfeld pentru a studia muzica și a învăța să cânte la orgă acolo, dar nu a apucat să facă acest lucru, căci datorită sărăciei familiei organistului Söntgen a fost obligată să lucreze acolo, epuizându-și astfel micile economii. Mai târziu una din fiicele Söntgen a mers împreună cu ea la mânăstire. Viața religioasă. În 1802, la vârsta de 28 de ani, Ana Ecaterina și prietena sa Klara Söntgen au reușit în sfârșit să intre în ordinul măicuțelor augustiniene al mânăstirii Agnetenberg din Dülmen. În anul următor Ana Caterina și-a depus jurămintele religioase. În mânăstire a devenit cunoscută pentru respectarea strictă a regulilor ordinului dar încă de la început și până în 1811 era adesea foarte bolnavă îndurând mari dureri. Zelul și dorința ei de a respecta întocmai regulile mânăstirii a deranjat alte surori care nu erau atât de entuziaste și nu înțelegeau prea bine boala și extazele sale religioase. Când Jérôme Bonaparte, regele Westfaliei a închis mânăstirea în 1812 s-a adăpostit în casa unei văduve. Aici, săraci și bolnavi veneau să-i ceară ajutor și conform spuselor contemporanilor, despre ea s-a pretins că știa în mod supranatural ce boli aveau și prescria remedii. Stigmatele și alte fenomene. Stigmatele Conform adeptului ei Brentano, începând cu 1799 Ana-Ecaterina ar fi simțit durerile coroanei de spini a lui Iisus, iar sângele acestor stigmate ar fi curs în fiecare vineri, dar ar fi reușit să ascundă asta. Conform adeptului ei, în toamna lui 1807 ar fi apărut durerile stigmatelor la picioare și mâini, fără însă să fi apărut sânge sau semne exterioare. La 25 noiembrie 1812 o cruce i-ar fi apărute pe piept; crucea s-ar fi dublat în perioada Crăciunului și ar fi sângerat în fiecare miercuri. În ultima zi din 1812, stigmatele de la mâini, picioare și cel corespunzător rănii lăncii din coastă, ar fi devenit vizibile iar sângele ar fi început să curgă. Nici o viziune nu a acompaniat stigmatele în acel moment, după cum A.C. Emmerich avea să declare anchetei ecleziastice ce a avut loc. Prin indiscreția unei surori care îi descoperă rănile de la mâini pe 28 februarie 1813, fenomenul ajunge să fie cunoscut. Medicul din Dülmen, W. Wesener (1782-1832), care o vizitează pe bolnavă cu scopul de a o demasca, a fost obiectul (așa cum și Dr. Druffel și alții apoi) unei impresionante dovezi a (comuniune cu Dumnezeu, sfințenie) ajungând să fie convins de sfințenia și autenticitatea stigmatelor. Pe 25 martie , episcopul Clemens Augustus von Droste-Vischering (1773-1845), viitorul arhiepiscop de Köln, vine însoțit de doctorul Druffel și de superiorul seminarului Bernard Overberg (1754-1826). Doctorul Krauthausen, doctorul mânăstirii, a încercat să trateze rănile, dar fără succes; a fost însărcinat cu supravegherea medicală atentă a cazului. Postul continuu O supraveghere continuă timp de 10 zile (Iunie 10-19) a confirmat sângerarea stigmatelor și postul continuu. Odată cu apariția stigmatelor, într-adevăr, dorința de a mânca a dispărut, fără ca acest fenomen sa fie cauzat de vreo boală; curând Ana-Ecaterina nu va mai consuma nici apă, conform a ceea ce susțin adepții ei. Mai târziu o anchetă guvernamentală (August 5-29, 1819), a confirmat faptul că nu este vorba de vreun truc. Doctorul W. Wesener și-a asumat responsabilitatea pentru îngrijirea medicală. Jurnalul său ce conține pagini consistente scrise între martie 1913 și noiembrie 1819 , ca și o scurtă istorie pe care a scris-o la moartea Anei-Caterina, pentru o publicație medicală, constituie «o sursă rară pentru studiul psihologiei religioase și pentru studii medicale asupra stigmatelor și al fenomenelor asemănătoare». Hierognozia Hierognozia (gr:"hieros" sacru, "gnosis", cunoaștere) este capacitatea de a distinge între ceea ce este sacru și ceea ce este profan. W. Wesener este primul care o încadrează pe A.C. Emmerich în categoria celor care posedă această capacitate. În 1817, Christian Brentano descoperă la rândul său, așa cum deja o făcuseră mai înainte abatele Lambert și P. Limberg, extrema sensibilitate a stigmatizaților față de sacru, mai ales în timpul extazelor, sensibilitate care se poate manifesta prin puterea de a autentifica relicvele, de a recunoaște ostiile consacrate, sau supunerea față de autoritatea bisericească. Clement Brentano la rândul său, atrage atenția doctorului Wesener asupra faptului că stigmatizații acceptă voluntar să ia asupra lor bolile și suferințele celorlalți. În scurta sa istorie, doctorul explică: "Abia de-a lungul ultimilor doi ani ai vieții sale am putut înțelege suferințele sale misterioase. Cea mai mare parte a bolilor sale, se datorau într-adevăr, acceptării spontane de a suferi în locul prietenilor săi care îi încredințau problemele și se încredeau în rugăciunile ei. În extazele sale a confirmat această realitate, indicând de cele mai multe ori momentul în care intervenția sa lua sfârșit." Ar fi fost și cazuri de vindecări spontane și simultane. Viziuni și inspirații. Anne Catherine Emmerich mărturisește că încă din copilărie a avut viziuni în care a stat de vorbă cu Iisus, în care a văzut sufletele în Purgatoriu pentru care s-a rugat, sau în care a văzut esența Sfintei Treimi sub forma a trei sfere concentrice ce se întrepătrundeau - cea mai mare dar mai puțin luminoasă reprezentând esența Tatălui, sfera mijlocie esența Fiului, iar cea mică dar cea mai luminoasă sfera reprezentând Duhul Sfânt. Fiecare sferă a omniprezentului Dumnezeu se extinde în infinitul care se desfășoară în jurul esenței Divinității plasată în Cer. Datorită reputației în creștere, de-a lungul vieții sale, o serie de figuri ce au avut influență în mișcarea de renaștere a Bisericii începutului de secol 19, au venit să o viziteze, printre acestea aflându-se Clemens von Vischering, arhiepiscopul Kolnului; Johann Michael Sailer, episcopul din Ratisbon, și autorii și Friedrich Stolberg. Clemens von Vischering care era episcop în acea vreme a numit-o pe Emerich "prietenul special al Domnului" într-o scrisoare scrisă lui Stolberg. Vizitele lui Bretano. În timpul celei de a doua examinări din 1819, faimosul poet Clemens Brentano a fost convins să o viziteze. Conform lui Bretano, ea imediat l-a recunoscut și a afirmat că Ana i-a spus că fusese ales pentru a o ajuta să își îndeplinească misiunea cu care Dumnezeu a însărcinat-o, mai exact, să scrie pentru binele sufletelor celor mulți revelațiile făcute ei. Bretano a devenit unul din mulții admiratori ai lui Emmerich la acea vreme, considerând-o “mireasa aleasă a lui Hristos”. Suzanne Stahl susține că Emmerich s-a substituit figurii materne în viața lui Bretano, datorită complexelor sale personale. Din 1819 până la moartea sa din 1824 Brentano a consemnat conversațiile avute cu Emmerich despre viziunile ei, scriind mai multe caiete cu însemnări despre scenele din Noul Testament și viața Fecioarei Maria. Având în vedere că Emmerich nu vorbea decât dialectul westfalian, Brentano nu a transcris cuvintele Anei direct, adesea însemnările nefiind luate nici măcar în prezența ei. Brentano scria rapid un set de notițe pe baza a ceea ce își amintea din conversațiile avute cu Emmerich în germana standard, atunci când se întorcea în locuința sa. Brentano a editat aceste însemnări mai târziu, la mai mulți ani de la moartea Anei Ecaterina. Conform biografiilor, Brentano îi citea ulterior Ecaterinei tot ceea ce notase și schimba și modifica textul până ce ea își dădea aprobarea completă. Clement Brentano descrie astfel modul în care a consemnat viziunile Ecaterinei: "De obicei ea vorbea în germana comună, dar într-o stare de extaz limbajul ei devenea mult mai pur iar istorisirile îi erau în același timp de o simplitate copilărească și de o inspirație solemnă. Prietenul ei a scris tot ceea ce dânsa a spus, uneori se întorcea direct în apartamentul său, căci avea deseori posibilitatea a scrie foarte mult ca și cum se afla în prezența Anei. Dătătorul a toate l-a înzestrat cu memorie, zel și putere să îndure multe probleme și oboseală, fiind capabil să ducă la bun sfârșit această lucrare. Conștiința îi spune că a făcut tot ceea ce i-a stat în putință și, cu smerenie, îl roagă pe cititor, dacă este mulțumit de rezultatul muncii sale, să se roage din când în când și pentru el." Cam in zece ani de la relatarea viziunilor, Brentano a reușit să termine de editat însemnările pentru a fi publicate. În 1833 publica primul volum: "Dureroasele Patimi ale Domnului Nostru Iisus Hristos conform Meditațiilor Anei Ecaterina Emmerich." Apoi Bretano a pregătit pentru publicare "Viața Preafericitei Fecioare Maria după Viziunile Anei Ecaterina Emmerich" , dar a murit în 1842. Cartea a fost publicată postum în 1852 la München. Preotul catolic Karl Schmoger a editat manuscriptele lui Brentano și din 1858 până în 1880 a publicat cele trei volume ale cărții "Viața Domnului Nostru". În 1881 a urmat o ediție ilustrată și o biografie a Anei Ecaterina Emmerich în două volume, care a fost republicată în mai multe ediții în limba engleză. Vaticanul nu girează autenticitatea scrierilor lui Bretano. Totuși consideră mesajul lor general ca „o extraordinară proclamare a adevărurilor biblice ce conduc spre mântuire”. Alți critici au fost mai puțin îngăduitori și au caracterizat cărțile lui Bretano realizate din însemnările sale, drept „creațiile unui poet romantic surescitat”. Scrierile lui Brentano despre Emmerich afirmă că ea credea că Ham, fiul lui Noe, era strămoșul „națiilor negre, idolatre și stupide” ale lumii. „Dureroasele patimi” prezintă „un ton antisemit clar pe tot parcursul” cărții iar Brentano scria că Emmerich credea că „evreii... sugrumau copii creștini și foloseau sângele lor pentru tot felul de practici suspecte și diabolice”. Presupuse intervenții ale lui Brentano în textul revelațiilor. În 1892 când cazul de beatificare al Anei a fost înaintat către Vatican, un număr de experți germani au început să compare și să analizeze notele originale ale lui Brentano din biblioteca personală a acestuia cu cărțile pe care le-a scris. Analizele făcute în biblioteca personală a lui Brentano după moartea acestuia de către experții germani au scos la iveală diferite surse biblice apocrife, hărți și ghiduri de călătorie printre lucrările sale ce ar fi putut să fie folosite pentru a îmbunătăți relatările lui Emmerich. În 1923 în tezele sale teologice, preotul german Winfried Hümpfner care a comparat notele originale luate de Brentano cu cărțile publicate, susține că Brentano a fabricat o parte din materialul pe care l-a atribuit lui Emmerich. În 1928 experții au concluzionat că numai o parte din cărțile lui Brentano poate să fie atribuită cu certitudine lui Emmerich. În timpul beatificării din 2004 poziția Vaticanului în privința autenticității cărților publicate de Brentano a fost expusă de către Părintele Peter Gumpel, care a fost implicat în studiul acestei probleme în : "Nu este deloc sigur că ea a spus acele lucruri. Există o serioasă problemă în privința autenticității.” Conform lui Gumpel, scrierile atribuite lui Emmerich nu au fost luate în considerare de către Vatican în procesul beatificarii. Helen Ram, autoarea unei biografii mai restrânse după cea a lui Schmoger, răspunde astfel acestor suspiciuni constante: "Obiecții au fost aduse de unele persoane în ultimii ani în privința veridicității relatărilor edițiilor lui Brentano, pe baza faptului că fiind poet, tentația de a adăuga ceva din propria eleganță a limbajului și bogăție a imaginației unui geniu ar fi putut să îl facă să dea simplelor povestiri ale călugăriței umile o strălucire și o perfecțiune a detaliilor care nu îi aparțineau. Acestor obiecții nu putem decât să le răspundem prin cuvintele Monseniorului de Cazales, care în prefața la traducerea în franceză a „Dureroaselor Patimi” spune că „o suficientă garanție a bunei credințe a lui Clement Brentano este dată de faptul că și-a dedicat întreaga viață unei sarcini pe care o considera sacră și pentru care s-a pregătit prin diferite exerciții de pietate și în care a perseverat cu hotărâre ani de zile, retrăgându-se în întregime din lume, în ciuda ironiilor pe seama poziției sale de secretar voluntar al unei “sărmane vizionare” câștigat în cercurile literare înalte unde până atunci era primit cu omagii și adulare." "În timp ce ea vorbea, Brentano nota principalele idei pe hârtie, completând ulterior din memorie, iar apoi aducea transcripțiile Anei pentru a fi revizuite, corectate și completate conform indicațiilor ei, anulând orice cuvânt care nu era în perfectă concordanță cu propriile sale viziuni." Moartea și înmormântarea. Ana Ecaterina a început să fie și mai slăbită în timpul verii anului 1823. A murit pe 9 februarie 1824 în Dülmen și a fost îngropată în cimitirul din apropierea localității, un număr mare de persoane luând parte la funeraliile sale. Mormântul ei a fost redeschis de două ori în săptămânile ce au urmat înmormântării datorită unor zvonuri legate de furtul trupului ei, dar trupul și coșciugul au fost găsite intacte. În februarie 1975, rămășițele lui Emmerich au fost mutate în biserica Crucea Sfântă din Dülmen unde se află și în prezent. Casa Fecioarei Maria. Nici Brentano și nici Emmerich nu au fost niciodată în Efes și într-adevăr orașul nu fusese excavat la acea vreme; viziunile cărții "Viața Sfintei Fecioare Maria" au fost folosite pentru a descoperi Casa Fecioarei Maria, locul unde se presupune că a locuit înainte de Adormire, aflat pe un deal în apropierea Efesului, după cum este descris în cartea "Casa Mariei". În 1881, un preot francez, abatele Julien Gouyet a folosit cartea Ecaterinei pentru a căuta casa din Efes, și a găsit-o urmând descrierile lui Emmerich. La început nu a fost luat în serios dar sora Marie de Mandat-Grancey a insistat până ce alți doi preoți au urmat aceeași cale și au confirmat descoperirea. Sfântul Scaun nu a luat nici o poziție oficială în privința autenticității locației încă dar în 1896 Papa Leon al XIII–lea a vizitat lăcașul și mai târziu, în 1951, Papa Pius al XII-lea a declarat lăcașul drept loc sfânt. Papa Ioan al XXIII-lea a oficialiazat această declarație. Papa Paul al VI-lea în 1967, Ioan Paul al II-lea în 1979 și Benedict al XVI-lea în 2006 au vizitat casa și au considerat-o loc sfânt. Beatificarea. Procesul de beatificare al Anei Ecaterina a fost deschis în 1892 de către episcopul de Münster. Totuși în 1928 Vaticanul a suspendat acest proces atunci când Brentano a fost suspectat de inventarea unei părți a materialului ce apare în cărțile pe care le-a scris, atribuite lui Emmerich. În 1973 Congregația Cauzei Sfinților a permis redeschiderea cazului beatificării focalizându-se asupra vieții sale fără să mai ia în seamă cărțile lui Brentano. În Iulie 2003 Congregația pentru Cauza Sfinților a promulgat un decret al unui miracol atribuit ei iar asta a deschis drumul către beatificare. Pe 3 octombrie 2004 Ana Ecaterina Emmerich a fost beatificată de către Papa Ioan Paul al II-lea. Totuși cărțile lui Brentano au fost lăsate deoparte, beatificarea bazându-se pe sfințenia și virtuțile personale. Părintele Peter Gumpel, care a fost implicat în analiza acestei problemă la Vatican a declarat: “Deoarece este imposibil să distingem între ce vine de la Sora Emmerich și ce a fost adăugat, nu am putut lua în calcul scrierile. Astfel ele au fost puse deoparte în procesul beatificării." Cinematografie. În 2003 actorul Mel Gibson, un catolic tradiționalist, a adus viziunile Anei Ecaterina Emmerich în atenția tuturor folosind cartea "Dureroasele Patimi" ca sursă pentru realizarea filmului Patimile lui Hristos. Gibson a declarat că Scriptura și “viziunile acceptate” au fost singurele surse pe care s-a bazat, și o analiză atentă a cărților lui Emmerich poate arăta măsura în care filmul se bazează pe aceste revelații. În critica pe care a făcut-o filmului în publicația catolică America, preotul iezuit John O' Malley a folosit termenii “ficțiune devoțională” și “fraudă intenționată” cu referire la scrierile lui Clemens Brentano. În 2007 regizorul german Dominik Graf a realizat filmul "The Pledge" punând în scenă întâlnirea dintre Ana Ecaterina (interpretată de actrița Tanja Schleiff) și Clemens Brentano, pe baza unui roman scris de Kai Meyer.

Piotr Gheorghievici Korocikin a fost un militar sovietic, care a luptat în Marele Război pentru Apărarea Patriei, a îndeplinit funcția de comandant al unui divizion din Regimentul 139 Artilerie de Gardă (Divizia 69 Infanterie de Gardă, Armata a 52-a, Frontul al II-lea Ucrainean) și a fost distins cu titlul de Erou al Uniunii Sovietice (post-mortem, 1945). Biografie. Piotr Gheorghievici Korocikin s-a născut pe 12 februarie 1920 în satul Baikibașevo din raionul Karaidel (Republica Socialistă Sovietică Autonomă Bașchiră), în familia unui funcționar rus. A absolvit școala secundară Birsk și a urmat două semestre la Institutul Pedagogic din Ufa. A devenit membru al PCUS în anul 1942. În anul 1939 a fost încorporat în Armata Sovietică de către Biroul de Evidență Militară și Înrolare al orașului Ișimbai. A absolvit cursurile Școlii de Artilerie de la Moscova. Începând din iunie 1941 a luat parte la luptele purtate de Armata Sovietică în Marele Război pentru Apărarea Patriei. A luptat pe Frontul de Vest, la Stalingrad, pe Frontul Donului și pe Frontul al II-lea Ucrainean. A fost rănit în aceste lupte. Căpitanul de gardă P. G. Korocikin a fost comandant al unui divizion din Regimentul 139 Artilerie de Gardă (Divizia 69 Infanterie de Gardă, Armata a 52-a, Frontul al II-lea Ucrainean) și s-a distins în luptele desfășurate în cadrul Operațiunii Iași-Chișinău. A murit pe 28 august 1944 și a fost înmormântat în orașul Vaslui (România). Fapte de vitejie. La 20 august 1944, atunci când focul puternic al artileriei germano-române a oprit avansul unităților sovietice de infanterie, căpitanul P. G. Korocikin a ordonat instalarea în secret a două baterii de artilerie pentru a executa foc direct și a distrus tunurile și mortierele inamice, asigurând astfel ocuparea zonelor înalte. Pe 28 august, într-o luptă grea cu inamicul german care încerca să iasă din încercuire, atunci când obuzele s-au terminat, P. G. Korocikin a ordonat tunarilor să părăsească bateriile și să ia parte la luptele corp la corp, restabilind astfel situația. El a murit în această luptă, după ce a omorât cu mitraliera sa 18 militari inamici. Prin decretul prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 24 martie 1945, căpitanului Piotr Gheorghievici Korocikin i s-a acordat post-mortem titlul de Erou al Uniunii Sovietice pentru „îndeplinirea exemplară a sarcinilor de comandă și pentru curajul și eroismul dovedit în luptele împotriva invadatorilor germani fasciști”.

9701 Mak este un asteroid din centura principală de asteroizi. Descriere. 9701 Mak este un asteroid din centura principală de asteroizi. A fost descoperit pe la Observatorul Palomar de Cornelis Johannes van Houten, Ingrid van Houten-Groeneveld și Tom Gehrels. Asteroidul prezintă o orbită caracterizată de o semiaxă mare de 2,33 ua, o excentricitate de 0,13 și o înclinație de 2,6° în raport cu ecliptica.

Râul Runcu este un curs de apă, afluent al Râului Mare.

Allas-Champagne este o comună în departamentul Charente-Maritime, Franța. În 2009 avea o populație de 247 de locuitori.

Râul Daschia este un curs de apă, afluent al râului Șipoaia.

Turismul în Japonia se caracterizează atât printr-un sector vibrant intern, cât și prin vizita a peste 8 milioane de turiști străini anual, ¾ din aceștia veniind din Asia. După raportul dintre numărul de turiști străini care vizitează Japonia și cel al turiștilor japonezi care vizitează țări străine, Japonia se află pe ultimul loc în cadrul țărilor din grupul G8. Japonia este cea mai populară destinație pentru călătorii externe pentru coreenii de sud și taiwanezi. În ultimii ani, Japonia a devenit destinație turistică de iarnă pentru mulți vizitatori din țările învecinate și australieni, care merg de exemplu la schiat la Niseko în Hokkaidō. Istoria turismului în Japonia. În timpul erei feudale, adică înainte de Restaurația Meiji, călătoriile în interiorul Japoniei pentru oamenii de rând erau strict reglementate. Se putea merge doar prin așa-zisele "shukuba", care erau stații de poștă, unde călătorii trebuiau să prezinte actele necesare. Iar călătorilor străini vizitarea Japoniei le era interzisă total. Odată cu Restaurația Meiji, și cu construirea unui sistem de cale ferată, turismul intern s-a dezvoltat tot mai mult, iar străinilor l-i s-a permis să viziteze țara. În 1887 a fost înființată , o agenție de stat care avea un rol coordonartor în promovarea turismului. Un alt punct de reper în acest sens a fost promulgarea unei legi pentru stimularea construcției de hoteluri, din 1907, datorită căreia Ministerul Căilor Ferate a început să construiască hoteluri publice în toate regiunile țării. Turismul în ziua de astăzi. Turismul este o ramură vitală a economiei și societății japoneze moderne, dar trebuie menționat faptul că majoritatea amenajărilor turistice din Japonia îi vizează mai degrabă pe turiștii japonezi decât pe cei străini. Excepții în acest sens sunt eventual Kyoto și Tokyo. Japonezii, având concedii relativ scurte și care se iau de obicei odată cu ceilalți angajați ai firmei, călătoresc mai ales în trei perioade ale anului: așa-numita „Săptămână de aur” de la sfârșitul lunii aprilie la începutul lunii mai, săptămâna „O-Bon” de la mijlocul lui iulie/august și sfârșitul anului/începutul anului nou. Călătorii mai lungi de o săptămână sunt rare pentru cei ce lucrează, ele fiind posibile doar pentru studenți, pensionari și casnice. Călătoriile cu întoarcerea în aceeași zi sau în ziua următoare sunt cele mai des întâlnite la japonezi. Pentru cei rămași acasă se cumpără cadouri (numite "o-miyage"), de obicei dulciuri sau produse alimentare specifice regiunii vizitate. Foarte multe călătorii interne au ca țel băi termale (numite "onsen"), foarte iubite de japonezi. Se stă peste noapte la hotel, "ryokan" (hotel stil japonez), "minshuku" (un fel de han). Ca țară de destinație a turismului internațional, în 2008 Japonia a fost pe locul 28 într-un clasament privind cele mai populare destinații turistice din lume.

Høvåg este o localitate din comuna Lillesand, provincia Aust-Agder, Norvegia, cu o suprafață de km² și o populație de locuitori (). Referințe.

Teixeirópolis este un oraș în Rondônia (RO), Brazilia, având o populație de 5,852 de locuitori (în 2005) și o întindere de 460 km².

Hússein Ali Avmi (de cele mai multe ori transcris în limba română sub forma: Husein) a fost un lider spiritual al tătarilor din România, imam, Muftiul comunității musulmane din județul Constanța. A servit ca muftiu în perioada 1901-1909 fiind precedat de Seid Ahmed Bekir și succedat de Hafuz Rifat Abdul Ğelil.

942 Romilda este un asteroid din centura principală, descoperit pe 11 octombrie 1920, de Karl Reinmuth.

Blidari este un sat în comuna Cobia din județul Dâmbovița, Muntenia, România.

Biserica de lemn din Bălțățeni se află în localitatea omonimă, comuna Tomșani, județul Vâlcea. Biserica a fost ridicată în anul bizantin 7282, adică anii 1773-1774 de la Nașterea lui Christos. Poartă hramul „Sfânții Îngeri”. Biserica este înscrisă pe noua listă a monumentelor istorice, LMI 2004: . Istoric. Anul ridicării bisericii a fost transmis într-o "„pisanie”" peste intrarea în naosul bisericii. Textul însemnării, scris într-o grafie chirilică astăzi greu descifrabilă dar plină de farmecul limbii secolului 18, reține următoarele: "„[A]ciastă sfăntă și Dumnezeiască besărică întru care să ci[n]steește hramul Sfinților Îngeri care din temeliia este făcută cu bună îngăduiala și cu to[a]t[ă] cheltuiala părintelui Popei Filip din Bodești ce este nepot Popei Mihuilui nepot pre sfi[n]ț[ia] sa părintelui epiiscop Clement de sor[ă] mai pe urmă ajutorind din frați și di alți lăcuito[ri] care cum ia fost [sil]ința și dragostia cătră D[u]mnez[ă]u precum va arăta pomelnicu cel de ctitorie, în zilele pria luminatei înpărățese Ecatarena de la curgeria anilor la leat 7282.”" Anul construcției este redat în era bizantină 7282, adică anii 1773-1774 ai erei noastre, în anii ocupației militare ruse, pe timpul împărătesei Ecateriana. Ctitorul principal este preotul Popei Filip din Bodești, nepot de soră a fostului episcop Clement al Râmnicului.

Lista monumentelor istorice din județul Mureș - V cuprinde monumentele istorice înscrise în Patrimoniul cultural național al României și aflate în localități ce încep cu litera V din județul Mureș. Lista completă este menținută și actualizată periodic de către Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național din România, prin intermediul Institutului Național al Patrimoniului, ultima versiune datând din 2015. Această listă cuprinde și actualizările ulterioare, realizate prin ordin al ministrului culturii.

Florin Constantin Niță Carieră. Juniorat. Florin Niță s-a născut în București și și-a început junioratul la vârsta de 7 ani, la FC Steaua București, unde a stat 8 sezoane. A trecut apoi prin curtea unor echipe precum Rapid București, satelitul acesteia Electromagnetica, și Astra Giurgiu, iar în 2007 a semnat primul contract de profesionist cu Concordia Chiajna. Concordia Chiajna. Începând din 2007, portarul a evoluat pentru ilfoveni în toate diviziile în care aceștia au activat în această perioadă, în 2011 făcând pasul spre Liga 1 împreună cu Concordia. Primul său meci în Liga 1 a fost la 25 iulie 2007 contra celor de la Sportul Studențesc. În primul sezon al ilfovenilor în prima ligă, Niță a jucat în 21 de partide, primind 28 de goluri, contribuind la clasarea ilfovenilor pe locul 9. În sezonul următor, portarul a jucat în mai puține partide, 18 la număr, în care a primit 21 de goluri, impresionând însă în urma unei partide de Cupa României împotriva Stelei, parând loviturile de departajare executate de Chipciu și Tănase, ajutând decisiv la calificarea Concordiei în sferturile de finală ale Cupei. De asemenea, Niță a reușit să țină poarta Concordiei închisă pentru 423 de minute, fără să primească gol în 3 partide de campionat și nici în duelul împotriva Stelei. Într-o partidă cu FC Vaslui, încheiată cu scorul de 1-1, Niță a respins mingea în fața lui Buhăescu, care a deschis scorul. Același lucru s-a întâmplat și într-o partidă cu CSMS Iași, în care Hugo Moutinho a egalat la unu. A mai comis o gafă în minutul 54 al partidei Concordia Chiajna - Astra din 2013. Steaua București. Niță s-a întors la clubul la care și-a petrecut o bună parte a junioratului în 2013, la cererea fostului său antrenor de la Chiajna, Laurențiu Reghecampf, ajuns pe banca Stelei. A debutat pentru Steaua în Cupa României, împotriva echipei Avântul Bârsana, pe 26 septembrie 2013. În primele două sezoane pentru clubul din Ghencea, Niță a jucat sporadic, fiind titularizat doar în 8 meciuri de campionat, stând în umbra unor portari precum Ciprian Tătărușanu sau Giedrius Arlauskis. În sezonul 2015-16, Florin Niță începe ca rezerva a tânărului Valentin Cojocaru, luându-i repede locul celui din urmă în poarta Stelei, după o partidă în preliminariile Europa League cu Rosenborg. Niță a impresionat în poarta Stelei, stârnind complimente din partea multor oameni de fotbal, printre care și portarul Stelei în Finala Cupei Campionilor din 1986, Helmuth Duckadam, care a declarat că: „Niță se antrenează fantastic indiferent că e al doilea sau al treilea portar, se antrenează la maxim mereu.” Același Duckadam a avut îndoieli privind lipsa de experiența a lui Niță, atunci când a fost transferat la Steaua. Conform lui Florin Tene, „Niță are o detentă foarte bună, are un joc de picior peste media portarilor din Liga 1, are un plasament excelent”. Tene a mai declarat că Niță e un portar spectaculos, dar eficient. Absoarbe ca un burete tot ce-i spun, reține tot imediat. A greșit o dată, la 25 de meciuri, nu mi s-a întâmplat asta cu niciun portar. E foarte puternic psihic, va ajunge mare!” La începutul sezonului de Liga I 2016-2017 Niță a devenit din nou rezerva lui Cojocaru, până la plecarea acestuia, din cauza unei reguli care obligă cluburile să folosească un jucător sub 21 de ani. A fost folosit în schimb în preliminariile Ligii Campionilor, parând unul din cele două penaltiuri executate și ratate de Kun Agüero. A fost convocat la națională, însă antrenorul Stelei, Laurențiu Reghecampf, a cerut ca Niță să rămână la club din lipsă de jucători. În partida din această perioadă în care a fost folosit, cea cu CSMS Iași, Niță a gafat respingând o minge în propria poartă.

Pinguinul antarctic ("Pygoscelis antarcticus") este o specie de pinguin din genul "Pygoscelis". Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii a clasificat această specie ca fiind o specie neamenințată cu dispariția. Descriere. Pinguinul antarctic ajunge până la o lungime de circa 68–76 cm și o greutate (care variază în funcție de momentul anului) de aproximativ 3,2–5,3 kg. Masculii sunt mai înalți și mai grei față de femele. Înotătoarele pinguinilor antarctici ajunși la maturitate sunt albe și au amândouă o margine albă; partea interioară a acestora este albă. Dieta. Dieta pinguinului antarctic constă în pești, krilli, creveți și calmari. Ecologie. Prădători. Prădătorul principal al acestui pinguin este foca leopard ("Hydrurga leptonyx"). Pe sol, "Stercorarius antarcticus", "Stercorarius maccormicki" și "Macronectes giganteus" sunt prădătorii principali ai acestuia. Aceste trei specii vânează în general ouă și pui de pinguini antarctici. De asemenea, "Arctocephalus gazella" omoară ocazional pinguini antarctici. Stare de conservare. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii a clasificat această specie ca fiind o specie neamenințată cu dispariția.

Biserica de lemn din Urși este un monument istoric din satul Urși, comuna comuna Popești, județul Vâlcea. Biserica se crede a fi fost ridicată în 1757 și poartă hramul „Buna Vestire” și „Arhanghelul Mihail”. În forma ei actuală, îmbrăcată în picturi murale exterioare și interioare viu colorate în vechea tradiție bizantină, este rezultatul renovărilor de la 1843. Biserica este înscrisă pe noua listă a monumentelor istorice, LMI 2004: . În anul 2021 Comisia Europeană a premiat lucrările de conservare și restaurare a bisericii, care s-au desfășurat pe parcursul a zece ani. Istoric. Începutul acestei biserici diferă în unele surse, astfel este menționat fie în anul 1757 fie în 1775. Pe portalul intrării apare incizat anul 7303 în era bizantină, adică anul 1796/1797, care surprinde probabil momentul unei intervenții. Lăcașul a fost renovat și îmbrăcat în haina sa actuală, viu colorată de picturile murale exterioare și interioare, în anul 1843 prin ctitorul Nicolae Milcoveanu. El este pictat în tinda bisericii alături de macheta bisericii, pe peretele de apus. Ctitorul apare sub titulatura de "„d[umnealui] d[omnul] praporgic Nicolae Milcoveanu”" care indică funcția lui militară de sublocotenent și de purtător de steag. Rolul lui la renovarea acestei biserici este subliniat în continuare atât de pisania de peste intrare cât și de pomelnicul de la proscomidie. Din pisania pictată pe portalul de intrare se poate încă citi fragmentar următoarele: "„[În] această sfăntă și Dumnezăiască beseri[că în care se pr]ăznuește hramu Bunavestire: și Arhanghelu Mihail [d]in temelimei au fost făcută de tictori vechi ale c[ăr]or nume sănt scrise la pomelnic: și ajungând în [dă]răpănare: sau sculat întru ajutori: d. d. prapo[rgic] Nicolae Milcoveanu de au puso [pă] temelie și au coperit ...”". Pisania trimite la pomelnic, care se află în altar, la proscomidie. Aici este pictat pe perete un pomelnic sub forma unui sul deschis: "„Pomelnicu d. d. praporgic Nae Milcoveanu”" în care apar la vii "„Nicolae”" - adică ctitorul însuși, "„... Ștefan și Ioan”" iar între cei morți sunt numiți vechii ctitori "„Constandin, Anica ... și tot neamul lor”", foarte probabil chiar strămoșii ctitorului. Scena principală în dreptul poliței proscomidiei este cea a lui Iisus-viță de vie. La picioarele Lui sunt semnați cei trei zugravi: Gheorghe, Nicolae și Ioan. Întreaga pictură murală este datată tot aici în anul 1843. Tradiția locală păstrează amintirea preotului Nicolae „Mititică” din Ponor, care a reparat biserica după un cutremur. Este posibil ca această tradiție să fie legată de cutremurul din 23 ianuarie 1838. În acest caz se explică amploarea renovărilor de la 1843, însă singurul ctitor care apare în pictura parietală este praporgicul Nicolae Milcoveanu. Bibliografie. Studii monografice

Locul fosilifer Dealul Repedea este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală tip paleontologic) situată în județului Iași, pe teritoriul administrativ al comunei Bârnova. Ea se află la sud de municipiul Iași, lângă releul de televiziune de pe Dealul Repedea, și se întinde pe o suprafață de 5,80 hectare. Ca poziție geografică, rezervația se află la limita dintre Podișul Central Moldovenesc și Câmpia Moldovei și la întrepătrunderea silvostepei cu pădurea. În acest loc se află un masiv calcaros format din cochilii de scoici fosilizate și cimentate, după retragerea Mării Sarmatice. Aici se ajunge de pe DN 24, urmând un drum aflat pe partea dreaptă a șoselei ce duce de la Iași la Vaslui. De pe marginea abruptă a Dealului Repedea (353 metri) se deschide o largă priveliște asupra Bahluiului și a orașului Iași. Ca loc de contemplare a peisajelor geografice, Dealul Repedea stă alături de Muntele Cozla (Piatra Neamț), Dealul Cătălina (Cotnari) și Muntele Tâmpa (Brașov). În zilele luminoase de aici pot fi văzute Dealul Mare - Hârlău și chiar Ceahlăul. Statut. Cercetările geologice efectuate aici, printre primii, de geologul Grigore Cobălcescu, au demonstrat că în urmă cu 5-7 milioane de ani (în perioada geologică Miocenă), amplasamentul unde se află azi Dealul Repedea era acoperit de apele Mării Sarmatice, care se întindeau pe un larg areal vest-est între Viena de astăzi și Munții Tian-Shan din Asia Centrală. Ca urmare a faptului că era complet izolată de oceanul planetar și în ea se vărsau fluvii care aduceau cantități însemnate de apă dulce (Dunărea, Nistru, Don, Volga etc.), Marea Sarmatică, inițial parte din Oceanul Tetisian, a devenit salmastră. Astfel, majoritatea animalelor marine adaptate la viața în apele sărate au dispărut (fenomen cunoscut sub denumirea de tanatocenoză), ele fiind înlocuite cu o faună adaptată la viața în apele salmastre. Cochiliile moluștelor de apă sărată care au murit s-au depus pe fundul mării, cimentându-se și formând Dealul Repedea de astăzi. Cu timpul, Marea Sarmatică s-a fragmentat, sub influența mișcărilor tectonice, într-o serie de bazine de mai mică întindere (Marea Neagră, Marea Caspică, Lacul Balaton, Lacul Aral și altele), care au evoluat separat. Pe teritoriul de astăzi al României, apa s-a evaporat, iar gresia și calcarul existent au suferit eroziuni din cauza mai multor fenomene naturale. Mai rezistent în timp s-a dovedit calcarul, însă gresia, un fel de nisip compact, n-a suportat presiunea exercitată de apele ploilor și freatice și s-a dizolvat, dând naștere acestor grote . Primele descoperiri științifice efectuate pe Dealul Repedea datează din anul 1862. În acel an, profesorul ieșean Grigore Cobălcescu (1831-1892) - primul profesor de geologie și mineralogie de la Universitatea din Iași - a descoperit într-o scobitură ivită în Dealul Repedea un bogat zăcământ fosilifer, captiv în calcar oolitic. Rocile și gresiile calcaroase, puternic fosilizate demonstrau existența aici a unei Mări Sarmatice . Profesorul Cobălcescu a publicat în "Revista Română pentru știință, litere și arte" din București un articol intitulat "Calcarul dela Răpidea", considerat de specialiști a fi prima lucrare românească de geologie. În acest articol, el identifică două straturi geologice ale calcarului de la Repedea și anume: Numărul de specii de moluște fosile (scoici și melci) descoperite în sedimentele de origine marină de aici a depășit cifra de 40, printre care și specii noi (de exemplu Cardium Cobălcescu) . În decursul timpului, au fost efectuate aici numeroase studii paleontologice, lito și biostratigrafice, sedimentologice și geochimice. Cercetările efectuate au condus la cunoașterea mai aprofundată a acestei rezervații adăugând la valoarea intrinsecă geologică și paleontologică a acesteia și o deosebită importanță științifică generată de flora și fauna zonei, conferindu-i dreptul de a fi denumită rezervație complexă. Protejarea rezervației. Rezervația Repedea a fost declarată monument al naturii prin HCM 1625/1 august 1955 al Consiliului de Miniștri al Republicii Populare Romîne, această hotărâre fiind justificată ca urmare a bogăției faunistice fosile și a surprinderii unor succesiuni de straturi geologice în retragerea apelor marine de pe actualul teritoriu al Moldovei în complexul fosilifer de la Dealul Repedea. Suprafața protejată era de 1,90 hectare, Ca urmare a afluxului de turiști care riscau să degradeze rezervația, prin Decizia nr. 557/1973 a Consiliului Popular Județean Iași, s-a revizuit suprafața ocrotită, stabilindu-se o zonă științifică de 5,80 hectare cu o suprafață aferentă de protecție de 38,50 hectare cu rol de tampon între impactul uman și zona științifică. Prin Hotărârea nr. 8/1994 a Consiliului Județean Iași cu privire la instituirea unor arii protejate, au fost identificate ca arii protejate: Autoritățile au împădurit zona-tampon pentru a stabiliza dealul și pentru a atenua eroziunea abrupților pereți de marne și gresii calcaroase. Degradarea rezervației. Pe vârful Dealului Repedea, în apropiere de releul de televiziune, la o altitudine de 353 metri, dealul prezintă o concavitate adâncă cu aspect de amfiteatru, având pereți abrupți, găuriți de caverne. De-a lungul timpului, oamenii s-au adăpostit în aceste grote în timpul războaielor sau al dezastrelor naturale. În prezent, rezervația se confruntă cu diferite pericole printre care menționăm: defrișarea masivă a copacilor, apropierea din ce în ce mai mult a zonelor locuite și masive alunecări de teren . Din cele două panouri mari pe care scria că zona este rezervație naturală protejată prin lege, nu mai există nici unul. Populația municipiului Iași consideră teritoriul rezervației ca pe un obiectiv turistic, ieșenii petrecându-și sfârșiturile de săptămână și alte zile libere aici, la picnic. Pe platou sau la mrginea pădurii se fac focuri și se încing grătare cu mici, existând zone cu pământ ars. În urma excursiilor efectuate aici rămân numeroase deșeuri (sticle, PET-uri, pahare de plastic, ziare etc.). Nefiind spațiu turistic, nu există grupuri sanitare, iar turiștii de ocazie folosesc grotele și pesterile pentru a-și satisface necesitățile . Largi sectoare împădurite au fost defrișate de hoții de lemne. În plus, localnicii au început să fure rocă din pereții rezervației, folosindu-le pentru placarea la exterior a fundațiilor caselor, cu toate că roca este sfărâmicioasă și nu este indicată a fi utilizată în construcții. În prezent, din cele cinci poligoane de cățărare, doar trei mai sunt funcționabile .

Daniel Munthe Agger (n. 12 decembrie 1984, în Hvidovre) este un fotbalist danez care evoluează pe postul de fundaș central la clubul Brøndby IF și la echipa națională de fotbal a Danemarcei. Cariera. Primii săi ani în fotbal i-a petrecut la o echipă modestă din ligile inferioare daneze, Rosenhøj BK, de la vârstă de 12 ani. În 1996 scouterii lui mult mai titratei Brøndby IF îl remarcă pe tânărul fundaș, care avea să devină în cele din urmă jucătorul lor. În 2004 face pasul la echipa mare a lui Brøndby, profitând și de plecarea fundașului suedez Andreas Jakobsson. În scurt timp Agger devine jucător de bază la Brøndby IF, care câștiga campionatul danez în sezonul 2004-2005. În primul sau an la seniori primește premiul pentru cel mai talentat tânăr jucător. Evoluțiile sale din campionat au făcut ca Agger să fie selecționat la naționala Danemarcei într-un amical câștigat contra Finlandei scor 1-0, meci disputat pe 2 iunie 2005. Următorul său meci a fost amicalul dintre Danemarca și Anglia, meci terminat cu victoria categorică a danezilor scor 4-1. În acel meci Agger a fost votat ca unul dintre cei mai buni jucători ai acelui meci. Evoluțiile sale bune de la echipa sa de club cât și cea națională, au făcut că Agger să fie urmărit de granzii Europei. La Liverpool FC situația fundașilor centrali era una delicată, Sami Hyypiä fiind ieșit din formă și Carragher accidentat.Benitez îl alege pe Agger,care semnează în ianuarie 2006 un contract pe 4 ani și jumătate cu cormoranii. Suma a fost la acea vreme cea mai mare cheltuită de Liverpool pe un fundaș și anume de 5.8 milioane de lire sterline, fiind totodată cel mai scump jucător danez vândut în străinătate de o echipă daneză. Returul din 2006 a fost unul presărat cu numeroase accidentări. Se remarcă însă la națională U21 a Danemarcei unde joacă 10 meciuri în care înscrie 3 goluri. În primul meci al sezonului 2006-2007 Agger joacă titular la Liverpool care câștiga în acel an Supercupa Angliei. Agger înscrie prima dată pentru cormorani într-un meci din 2006, în victoria contra celor de la West Ham United scor 2-1. Rafael Benitez comenta într-un interviu acordat presei că Daniel Agger este tipul de fundaș tehnic, care participă foarte mult și la faza ofensivă a echipei sale. Antrenorul iberic spunea că Agger marchează des în timpul antrenamentelor, fiind de asemenea un foarte bun executant de lovituri libere. Ghinionul său s-a numit Steven Gerrard, care este renumit pentru forța și precizia loviturilor sale libere. Golul său contra celor de la West Ham a fost ales golul anului în sezonul 2006-2007. Daniel Agger a jucat în finala Ligii Campionilor 2007, contra celor de la AC Milan, finală pierdută de cormorani cu scorul de 1-2. Mulți au fost cei care l-au criticat pe Agger, deoarece nu l-a putut marca pe eroul acelui meci Inzaghi. Atacantul italian marcase atunci 2 goluri pe greșeli de marcaj ale fundașilor lui Liverpool. Apoi Agger a fost accidentat o lungă perioadă de timp, locul său fiind luat de Hyypia. Danezul este nevoit să se opereze la picior și să rateze întreg sezonul. Erau zvonuri cum că Agger și Benitez s-ar fi aflat în conflict, datorită faptului că Benitez nu îl introducea în primul "11". Hyypia nu l-a mulțumit pe Benitez care îl aduce la Liverpool pe fundașul slovac al lui Zenit Sankt Petersburg Martin Skrtel, care avea să devină titular incontestabil în apărarea lui Liverpool alături de Carragher.În sezonul 2008-2009 Agger profită de accidentarea lui Skrtel și joacă meci de meci atât în campionat cât și în Liga Campionilor.

Grosul moldovenesc (poloneză "Grosz mołdawski") a fost prima unitate monetară a Principatului Moldovei, emisă de către domnul Petru Mușat al II-lea (1375 - 1391) în anul 1377. Moneda avea un diametru de 18 milimetri și o greutate variabilă (de obicei 0,97 de grame), în totalitate din argint și avea corespondență în sistemul monetar polonez. Subdiviziunea grosului era jumătatea de gros, cu o greutatea medie de 0,24 g argint. Emisiunile lui Petru Mușat al II-lea poartă pe avers stema Principatului Moldovei: capul de bour, cu o stea între coarne, iar pe revers un scut despicat, având în câmpul I șase fascii, iar în câmpul II un număr variabil de flori de crin (șapte, șase, cinci, patru, trei, două sau o singură floare de crin). Alexandru cel Bun (1400 - 1432) a introdus în circulație un nominal nou, dublu-grosul, care a fost emis până la sfârșitul domniei asociate a lui Iliaș Rareș și Ștefan al II-lea (1436-1442). Istorie. Prima emisie monetară a Moldovei a fost făcută de către Petru al II-lea care a condus Voievodatul Moldovei între 1375 și 1391, în anul 1377 apărând grosul moldovenesc de argint inspirat după Groschen, unitate monetară apărută în Secolul al XIII-lea pe teritoriul Sfântului Imperiu Roman. Sistemul monetar inițiat de Petru al II-lea a continuat să funcționeze și în secolul al XV-lea, cu unele modificări realizate de Alexandru cel Bun (1400-1432) și Ștefan cel Mare (1457-1504). O adevărată reformă a sistemului monetar din Moldova are loc în timpul lui Ștefan cel Mare (1457-1504). Acesta păstrează standardul ponderal stabilit în timpul celei de-a treia domnii a lui Petru Aron (1455-1457), și anume 0,60 grame pentru gros și 0,30 grame pentru jumătatea de gros, dar utilizează argint de bună calitate, ceea ce este reflexul unei perioade de stabilitate economică. Emisiuni monetare. Avers: Cap de bour, văzut din față, cu o stea între coarne, însoțit la dreapta de o rozetă și la stânga de o semilună. În unele cazuri pozițiile acestora se inversează. Uneori capul de bour ține în bot un lujer lung cu o floare de crin. Legendă (cu caractere latine): „SIMPETRIWOIWOD” Revers: Scut despicat, având în primul câmp trei sau patru grinzi, în al II-lea un număr variabil de flori de crin: șapte, șase, cinci, patru, trei, două sau o singură floare de crin. Legendă (cu caractere latine): „SIMOLDAVIENSIS” Emisiunile monetare atribuite domniei lui Ștefan I continuă tipul monedelor lui Petru Mușat al II-lea, dar au o execuție tehnică mai rudimentară. Emisiunile monetare atribuite domniei lui Alexandru cel Bun sunt „dubli groși“, „groși“ și „jumătăți de groși“ bătuți din argint sau bilon (aliaj din argint și cupru). Ca tipologie, monedele purtând numele „Alexandru” sunt în număr de șase tipuri. Legendă: „MONE ALEXANDRI”, „WD MOLDAVIENSIS” Emisiunile monetare atribuite domniei lui Ștefan al II-lea sunt dubli groși, groși și jumătăți de groși continuând sistemul monetar anterior. Ca tipologie, monedele purtând numele „Ștefan” sunt în număr de șase tipuri. Legendă: „MO STEPA WOIWOD”, „MO MULDAVIENSIS” Emisiunile monetare atribuite domniei lui Petru al II-lea sunt cele de secolul al XV-lea care nu au fost atribuite domniei lui Petru Aron, până la apariția dovezilor documentare categorice existând mari dificultăți în atribuirea monedelor cu numele „Petru” din acea epocă. Legendă: [...]„WOPETR”[...], „MWAIWO[...]PETR”[...] Emisiunile monetare atribuite domniei lui Roman al II-lea sunt singurele monede cu numele „Roman Voievod”. Sistemul monetar este cel instituit anterior, cu "groși" și "jumătăți de groș" de un singur tip, cu două variante, în funcție de poziția atributelor de pe avers. Legendă: „MONETAROMAN”, „WAWIWODAMOL” Monede în sistemul groșilor, de factură similară cu a unora din monedele atribuite domniei lui Alexandru cel Bun, însă legenda e în limba slavonă (care apare pentru prima dată pe monedele moldovenești) și este indicată denumirea monedei pe avers. Legendă: „ГPOШAЛEΞANДPA”, „BOEBOДAГ” Emisiunile monetare atribuite domniei lui Bogdan al II-lea se încadrează în standardul impus în timpul lui Alexandru cel Bun , anume „jumătăți de groși“, „groși“ și „dubli groși“, având însă reprezentări heraldice specifice. Legendă: „BOGDAMVOIE[VODA]”, „WD[MOLD]AVIENSI” Emisiunile monetare atribuite domniei lui Petru Aron sunt de două tipuri. Primul tip sunt monede din bilon, aramă în sistemul monetar anterior, iar cele de tipul II sunt de modul mic, dar fiind de regulă din argint de titlu superior. Legendă: „PETRVS VAIVODA D M”, „MONETAMOLDAVIE” Emisiunile monetare atribuite domniei lui Ștefan cel Mare sunt "groși" și "jumătăți de groși". în sistemul asprilor otomani, sistem monetar ce continua reforma monetară a lui Petru Aron (1455 - 1457). Monedele sunt de două tipuri, din argint de titlu superior. Legendă: „MONETAMOLDAVIE”, „STEFANVSVOIEVODA” Bogdan al III-lea a schimbat sistemul monetar din vremea tatălui său, Ștefan cel Mare, revenind la sistemul monetar existent în Moldova până în timpul celei de-a doua domnii a lui Petru Aron. Legendă: „ІWБOГДANABOEBOДAГOC”, „ПOДAPЗEMЛHMOЛДABCKOI” Emisiunile monetare atribuite domniei lui Ștefăniță sunt "groși" și "jumătăți de groși" care continuă tipul monedelor lui Bogdan al III-lea. Reprezentarea capului de bour, încadrat în scut stilizat de formă asimetrică, părăsește linia tradițională a stemei Moldovei. Legendă: „ІWCTEФANABOEBOДAГOCПO”, „ДAPЗEMЛHMOЛДABCKOИ” În 1558, după o întrerupere de câteva decenii, reapare moneda moldovenească, însă într-un nou sistem, cel al dinarilor maghiari, ceea ce denotă intensificarea relațiilor comerciale cu Transilvania, precum și intenția de a înlesni circulația monetară interțări. Legendă: „ALEXANDERD G W MOL 1558”, „PATRONA MOLDAWI” Instituie un sistem monetar original pentru Moldova (ducat, taler, florin, dinar, obol). Monedele au fost bătute, foarte probabil, în monetăria Sucevei, repusă în funcțiune de meșterul monetar Wolffgang (denumit în cronici Lupul Sasul). Legendă: „PRINCIPIS MOLDAVIAE 15.63”, „MONETA NOVA MOLDAVIAE” Emisiunile monetare, din scurta sa domnie, sunt în sistemul instaurat în prima domnie a lui Alexandru Lăpușneanu: "dinari" și cu reprezentările dinarilor maghiari contemporani. Legendă: „STEFAND[...]WAIWO 1563”, „PATRON MOLDA” A emis un singur tip de monedă din aramă, "acceaua". Denumirea, încetățenită în limbajul vremii, reprezenta probabil o monedă echivalentă cu asprul otoman de argint. Este prima monedă cu inscripția în limba română și fără numele domnitorului. Efigia este intitulată „Oteț (părintele) Moldovei“. În locul atributelor obișnuite, lângă capul de bour apare văleatul de la facerea lumii. Legendă: „AKЧE ГEPEГIE MOЛДOBEI”, „WTEЦ MOЛДOBEI” Lui Ștefan Răzvan îi sunt atribuite două tipuri de monede în sistemul groșilor, și anume monede din argint cu valoare nominală de 3 groși, similare monedelor poloneze din acea epocă. Legendă: „STEPII BOIBOD MOLDOB”, „GROS.ARG.T/RIP.REG.MO/OLDABIA / 15-95” În tratatul încheiat cu Polonia, Ieremia Movilă obține și dreptul de a emite monedă după modelul celor polone (același titlu, greutate și valoare nominală) și aceasta - probabil - pentru ca să aibă putere circulatorie și pe teritorii aparținând coroanei polone. Monedele care-i sunt atribuite imită piesele polone de trei groși, având însă pe revers un medalion oval cu capul de bour. Pe avers poartă efigia și numele unor regi poloni din perioada anterioară. Aceste monede sunt denumite „"moldo-polone"“ și, după părerile emise până acum, ar aparține intervalului 1597-1600, indiferent de milesimul pe care-l poartă. În literatura numismatică polonă sunt considerate ca falsuri de epocă sau imitații moldovenești (Hütten Czapski). Legendă: „SIGIII DGR EPOLI”, „GROS/ARG IRI/PREG P/ GE” Emisiunile monetare atribuite domniei lui Eustatie Dabija sunt monede de bronz denumite popular "șalăi", reprezentând moneda măruntă care circula în țări europene în acea perioadă ("solidus" > sou). Emisiunile sunt de două tipuri: cele purtând numele lui Dabija vodă și imitații ale șilingilor suedezi, polonezi, lituanieni, brandenburgici. aici Legendă: „IOHAN ISTRAT DOR VV”, „SOLIDUSCIVI M D18” Emisiuni monetare speciale. Aceste monede sunt emisiuni locale ale Cetății Albe, bătute în timpul domniei lui Alexăndrel (1449, 1452-1454, 1455) sau în perioada domniei lui Petru Aron (1451-1452, 1454-1455 și 1455-1457). Legendă: anepigraf, „ACПPKACTPOY” În timpul Războiului Ruso-Turc (1768–1774), încheiat prin pacea de la Kuciuk Kainargi, mareșalul P.A. Rumeanțev - comandantul trupelor de ocupație rusești în Moldova și Țara Românească - a luat măsuri de organizare pe linie economică și fiscală cu care ocazie au apărut pentru prima oară monede "comune" ambelor Principate, denumite de numismați monede „Sadagura”. Monedele au fost bătute la Sadagura, lângă Cernăuți, în monetăria înființată acolo de aventurierul baron Nicolae Gartenberg (Sadogurschi). Ele urmau să aibă exprimată valoarea nominală atât în valută turcă, precum și în cea rusească. Inițial, în 1771 s-au executat o serie de probe monetare, cu cifrul împărătesei Ecaterina a II-a a Rusiei, după care s-a ajuns la tipul oficial aprobat, purtând numai stemele celor două principate. Versiuni: 1771 - 5 copeici, 1 para, 3 denghi, 1772 - 2 parale - 3 copeici. Circulație. Groșii moldovenești circulau doar în Moldova iar începând de la domnia lui Alexandru Lăpușneanu încep să fie circulați în Transilvania sub forma dinarilor maghiari. Ieremia Movilă obține dreptul de a folosi modelul monedelor polone pentru a circula și pe teritoriile coroanei. În secolul al XV-lea, fără a se putea stabili deocamdată în timpul cărui domnitor, în Moldova au circulat și monede emise de Cetatea Albă. Aceste piese au pe avers stema țării, iar pe revers o cruce cu brațele egale și legenda "„Asprokastrou”". Acestea au circulat doar în sudul Basarabiei de astăzi. Raport cu alte valute. Monetăria moldovenească din secolul al XVI-lea se caracterizează printr-o frecventă schimbare a sistemului utilizat, determinată de nevoia de adaptare la diversele conjuncturi politice. În timpul scurtei sale domnii, Despot Vodă (1561-1563) a încercat să introducă în Moldova un sistem occidental. El a bătut în anii 1562 și 1563 taleri de argint iar în 1563 ducați de aur, cărora li se adaugă și piese mărunte: dinari din argint și mangâri din bronz. Peste puțin timp, Ioan Vodă cel Viteaz (1572-1574) a emis monede mari de bronz, echivalente otomani de argint primele emisiuni cu legendă în limba română. Un caz special în istoria monetară a Moldovei medievale îl reprezintă Eustatie Dabija (1661-1665). Acesta a instalat o bănărie la Suceava unde, începând din 1662, a bătut șilingi de bronz, dar a și falsificat, pe scară largă, diverse monede europene. În timpul Războiul Ruso-Turc (1768–1774), Rusia a emis în nordul Bucovinei, la Sadagura, monede pentru circulația comună în Moldova și Țara Românească. Având valoarea nominală exprimată atât în parale, cât și în copeici și denghi, ele poartă pe avers stemele celor două Principate, sub o singură cororană, cea a Imperiului Rus. Unificarea cursurilor monetare. La mijlocul secolului XVIII, ca o consecință a declinului politic în care se aflau, Țara Românească și Moldova nu mai băteau monedă proprie decât sporadic. Drept urmare, piața monetară a ajuns să fie deschisă către o multitudine de monede emise în întreaga Europă. Regulamentul organic (1831-1832) a fost prima încercarea serioasă de unificare a cursurilor monetare din Principate. Cursul monedelor era reglementat într-o manieră unică atât pentru Țara Românească, cât și pentru Moldova, prin instituirea a două etaloane, care erau raportate la un leu fictiv, fără circulație efectivă, împărțit în 40 parale. Etalonul de aur era ducatul olandez, evaluat la 31 lei și 20 parale, iar etalonul de argint, sfanțul (moneda austriacă de 20 kreuzeri), cu valoarea de 2 lei și 10 parale. Articolele din Regulamentul organic care fac referire la reforma monetară: "Art. 81 din Reglement Organicesc a Moldovei cuprins în noî capite (Regulamentul Organic):" „"Prețul tuturor mondelor de aur sau de argint ce vor intra în Moldova să va statornici după a lor de sine curată și adevărată valoră, potrivit cu acel a galbănului de Olandă, carile cuprinde șasăzăci greunță de aur și 6 9/13 greunță de migmă [aliaj], în preț de triizeci și unu lei și giumătate galbănul, sau de patrusprezece sorocoveți, după cursul de astăzi a galbănului și a sorocovățului. Această prețuire va fi de temei nestrămutat a cursului monedii în toate luaturile și alișverișurile din lăuntrul a Moldovei.”" "Art. 430 din Reglement Organicesc a Moldovei cuprins în noî capite (Regulamentul Organic): „Monedile vor ave același curs și același preț în îmbe prințipaturile, întocmai cu prințipiile prețurilor așăzate la capul finanții, art. 81.”" Reforma adevărată a sistemului monetar a fost realizată în primii ani de domnie ai lui Carol I. La 22 aprilie 1867 se promulgă Legea Monetară a României, documentul de naștere al sistemului monetar național, care stabilește moneda națională, Leul, împărțit în 100 de unități numite bani, punându-se astfel capăt vechii împărțiri în 40 de parale.

Stabilopodul este o structură de beton cu formă tetraedrică (tetrapod echifacial) folosită în lucrările hidrotehnice. La proiectarea acestuia au participat inginerul Mircea Ulubeanu, dr. inginer Mircea Lateș, cercetători de la ISCH București și proiectanți de la IPTANA. Invenția respectivă a fost brevetată la OSIM (brevetul de invenție nr. 56.171) sub denumirea „bloc din beton pentru apărarea construcțiilor expuse valurilor”. Structuri similare cu stabilopodul sunt: Stabilopozii au fost utilizați atât ca „manta de protecție la acțiunea valurilor” pentru digurile Portului Constanța cât și pentru lucrări de protecție costieră de-a lungul litoralului românesc.

Breg este un curs de apă din landul Baden-Württemberg, Germania, care, contopindu-se cu râul Brigach în orașul Donaueschingen, dă naștere fluviului Dunăre. Izvorul Breg-ului este considerat izvorul Dunării, deoarece Breg are o lungime mai mare decât Brigach.

Hebecnema umbratica este o specie de muscă din familia Muscidae. Este una dintre cele mai importante specii din genul "Hebecnema".

Le Leslay este o comună în departamentul Côtes-d'Armor, Franța. În 2009 avea o populație de 132 de locuitori.

Masca lui Loki (titlu original "The Mask of Loki") este un roman științifico-fantastic din 1990 scris de Roger Zelazny împreună cu Thomas T. Thomas. Acțiunea romanului are loc simultan în două epoci: una a războaielor sfinte a cavalerilor creștini contra sarazinilor și alta în secolul al XXI-lea. Roger Zelazny s-a concentrat asupra poveștii din trecut, al cărei erou principal este Thomas Amnet, un paznic mistic al unei Pietre care are puterea previziunii. Thomas a contribuit la povestea din viitor, cu ale sale mașinării psi, în care protagonistul este pianistul Tom, care este obsedat de ideea că cineva încearcă să-l asasineze. Romanul este inspirat din mitologia nordică: în ultimele capitole apare zeul Loki, dar, potrivit criticii, acțiunea romanului se încâlcește și devine de neînțeles.

Cantonul Koprivnica-Križevci este una dintre cele 21 unități administrativ-teritoriale de gradul I ale Croației. Are o populație de 124.167 locuitori (2001). Reședința sa este orașul Koprivnica. Cuprinde 3 orașe și 22 comune.

Hilda Jerea (n. 17 martie 1916, Iași – d. 14 mai 1980, București) a fost o pianistă și compozitoare română. Biografie. Născută în Iași, și-a început studiile la Conservatorul de Muzică din Iași și a terminat în București, unde a studiat compoziția cu Mihail Jora și pianul cu Florica Musicescu și Dimitrie Cuclin. După absolvire a urmat studii suplimentare în Paris cu și cu și în Budapesta. A cântat la pian în concerte sau ansambluri camerale din 1936. A fondat și a condus orchestra de cameră „Musica Nova” din București. Cea mai cunoscută compoziție a sa este oratoriul "Sub soarele deșteptării" din 1951. A fost distinsă cu Premiul de Stat al României și Ordinul Muncii. A murit în București.

Poggio Catino este o comună în Provincia Rieti, Lazio din Italia. În 2011 avea o populație de de locuitori.

MozaiQ este una dintre organizațiile comunitare care se adresează persoanelor LGBTI (lesbiene, gay, bisexuali, transgender, intersexuali) din România. Organizația s-a înființat în noiembrie 2015 după o serie de întălniri consultative ale comunității LGBT privind necesitatea unei noi organizații LGBT în România. MozaiQ își propune să dezvolte comunitatea LGBTI din România prin solidaritate și încredere reciprocă, rezultate din activitățile sociale, o prezență pe scena culturală alternativă, precum și o atenție deosebită acordată diverselor grupuri din comunitate: persoanele rome LGBTI, persoanele trans, persoanele HIV+, lucrătorii sexuali, persoanele LGBTI aflate într-o situație socio-economică precară, persoanele cu abilități diferite, precum și seniorii și tinerii. Direcțiile prioritare de acțiune ale MozaiQ sunt: dezvoltarea comunităților, activism comunitar, advocacy, sprijinirea, capacitarea și încurajarea dezvoltării individuale a persoanelor LGBTI cu nevoi specifice și dezvoltarea organizațională. MozaiQ este membră cu drepturi depline . MozaiQ este membră și a și a . MozaiQ a fost una din organizațiile vocale împotriva inițiativei de modificare a articolului 48 din Constituția României, inițiativă care urmărea, printre altele, definirea familiei drept uniunea dintre un bărbat și o femeie. MozaiQ a criticat inițiativa în repetate rânduri, motivând că restrânge drepturile persoanelor LGBTI și îngreunează eforturile legislative de legalizare a căsătoriilor gay în România. O scrisoare de susținere a comunității LGBTI din România lansată în mai 2016 a strâns semnăturile a peste 1000 de personalități publice, printre care Loredana, Inna, Alexandra Stan, Dragoș Bucurenci, Ada Solomon, ajungând într-un final la peste 12.000 de semnături. În august 2017, MozaiQ a anunțat lansarea unei dezbateri publice naționale cu privire la legalizarea parteneriatelor civile, cu forumuri publice în Cluj-Napoca, Iași și București. În martie 2017, MozaiQ a lansat o petiție pentru legalizarea parteneriatelor civile, semnată de 48 de organizații și 3.000 de cetățeni. În luna octombrie 2017, MozaiQ a organizat un protest public în favoarea legalizării parteneriatelor civile, intitulat „Tradiția noastră e iubirea” la care au participat sute de persoane. În perioada 11 septembrie - 7 octombrie 2018, în contextul referendumului pentru familie, MozaiQ a implementat campania „Iubirea NU se votează”. În cadrul acestei campanii MozaiQ a desfășurat mai multe tipuri de activități printe care două proteste (Lăsați-ne să iubim! și Iubirea NU se votează), campania de crowdfunding ”Susțin LGBT la Referendum”, o serie de întâlniri comunitare cu scopul consultării și informării comunității, campania de informare online și offline, campanie de boicot la care au participat diverse nume cunoscute precum: Alexandra Ungureanu, Răzvan Firea, Alexandra Stan, Mirela Bucovicean, Emil Rengle, Andreea Bălan, Vladimir Drăghia, Maurice Munteanu. În 2016 MozaiQ a depus o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva deputatului Bogdan Diaconu, pentru declarațiile sale „"În București nu vor mai avea loc parade de homosexuali! În calitate de Primar General, nu voi mai permite ca pe străzile Bucureștiului să se desfășoare parade de homosexuali. Apăr valorile creștine și tradiționale ale Capitalei și nu permit transformarea Bucureștiului în Sodoma și Gomora"”, acesta fiind sancționat cu amendă de 4000 de lei. În anul 2017 MozaiQ a depus o nouă plângere la CNCD împotriva senatorului liberal Leon Dănăilă pentru declarațiile „"Un homosexual poate să cumpere copii, poate să-i fure, poate să-i achiziționeze pe alte căi. Să-i învețe să devină tot așa. Eu asta nu pricep, mintea mea nu poate să priceapă. Nu, una e femeie, ălalalt e bărbat. Asta nu pricep. Îmbracă-i pe amândoi bărbați. Îți plac bărbații? Poftim! Sodoma și Gomora. Doamne ferește! E un regres, totuși, al speciei umane"”, rezultând într-o sancțiune cu amendă de 2000 de lei. În iunie 2018 și 2019, MozaiQ a fost principal partener al Bucharest Pride , în 2018 a fost și partener în organizarea Cluj Pride, iar în 2019 partener al primului festival Pride Timișoara. MozaiQ participă din anul 2018 și la festivalul Street Delivery , inițial doar la București, iar în 2019 și în Bacău. Ca parte a coloratului festival, MozaiQ a organizat o expoziție cu sprijinul unor artiști contemporani cunoscuți și a pictat o instalație artistică temporară sub forma unei treceri de pietoni în culorile curcubeului. MozaiQ încearcă să lucreze cât mai mult posibil și cu comunități din afara Bucureștilui. Asociația a organizat și susținut eveniente și grupări din Iași, Cluj, Constanța, Timișoara, Sibiu, Brașov, Craiova și nu numai, atât în 2018 cât și în 2019 în cadrul proiectului OUTcity. Astfel, comunitatea locală a diferitelor orașe din România s-a putut întâlni cu persoane din MozaiQ într-un spațiu safe pentru a discuta despre problemele și nevoile acesteia, precum și doar pentru a interacționa și crea contacte atât cu organizatorii cât și cu alți oameni aproape de ei geografic. În mai 2019, cu ocazia Zilei Internaționale Împotriva Homofobiei și Transfobiei, MozaiQ a organizat prima Gală a Aliaților LGBTQ+. Peste 150 de invitați, activiști LGBTQ+ precum și nume cunoscute din industriile creative din Romania, s-au strând în Qreator pentru a celebra diversitatea și a premia aliații comunității pentru curaj, implicare și deschidere. În octombrie 2019, ca parte a Lunii Istoriei LGBT, MozaiQ a sprijinit vernisajul ”OBIECT. Călător prin istorii publice și personale” proiect de Valentina Iancu & Vlad Viski, ce a avut loc la MNAC. Asociația a mai sprijinit și ”Arhiva Queer - Adrian Newell Păun” , un proiect extrem de important pentru cultura și istoria queer locală, ce a constat în digitizarea și arhivarea în cadrul unei platforme online a artefactelor aflate în colecția activistului Adrian Newell Păun. La cea de-a 7-a ediție a festivalului de filme pentru adolescenți SUPER , în iunie 2019, MozaiQ a dat premiul special pentru cel mai bun film cu tematică LGBT. Proiecte majore. De la înființarea sa, MozaiQ a organizat câteva sute de evenimente comunitare, două școli de vară și una de iarnă, forumuri publice cu politicieni, marșul „Dumnezeu nu face politică”, Bucharest Pride 2016, un grup studențesc LGBTI – Campus Pride – în Universitatea din București, întâlniri ale seniorilor LGBT, ieșiri sportive, o campanie de advocacy pentru înființarea unui centru comunitar LGBTI în București, Luna Istoriei LGBT, precum și o serie de ieșiri publice menite a oferi reprezentare și un sentiment de apartenență comunității LGBTI. Printre proiectele majore ale Asociației se află: Q Sports. În februarie 2018 MozaiQ, prin grupul Q Sports, a organizat la București primul campionat de fotbal amator pentru comunitatea LGBTI din Româia, la care au participat șase echipe și un total de 42 de sportivi. Turneul „Fotbal pentru Diversitate” a fost câștigat de echipa United Women of Cluj Napoca. În 2019 a avut loc la Cluj și cea de-a doua ediție a ”Fotbal pentru Diversitate”, organizat de MozaiQ pentru a trage un semnal cu privire la importanța combaterii homofobiei și transfobiei în sport. În august 2019 MozaiQ a participat cu Q Sports la 10-a ediție a Jocurilor Gay - ”Paris 2018 Gay Games”, unde România a fost reprezentată de 6 sportivi. În 2020, finanțat de FARE Network, proiectul „Fotbal pentru diversitate” a avut în centrul său organizarea celei de-a treia ediții a turneului național cu același nume, care pune accent pe lupta împotriva homofobiei și transfobiei în sport. Chiar înainte de începerea pandemiei, turneul a reunit și în acest an zeci de sportivi și sportive din mai multe orașe, inclusiv din Austria. În 2021, echipa de fete CSO (Club Sportiv Ocazional) participă la competiția sportivă internațională Copenhagen 2021 WorldPride & EuroGames și câștigă medalia de aur la fotbal feminin. Triumf Amiria. Muzeul Culturii Queer [?]. Acesta este un proiect de recuperare a producției culturale queer din ultimii 20 de ani care se axează pe trei direcții: literatură, arte vizuale și arte performative. TRIUMF AMIRIA este un efort de diseminare extinsă a culturii queer locale care își propune în același timp să identifice mai multe direcții pentru viitorul producției culturale queer. Proiectul propune o serie de evenimente menite să sublinieze importanța culturii queer în ultimele două decenii, dar și să încurajeze producția culturală nouă prin expoziții, ateliere, tururi ghidate, spectacole de teatru și performance-uri, lecturi publice și evenimente de networking. Activitățile publice vor fi dublate de o cercetare și arhivare digitală a artefactelor culturale produse de artiști și artiste queer din 2001 până astăzi. O explicație a numelui neobișnuit al muzeului este oferită de Mihaela Cîrjan, coordonatoarea muzeului: „Un nume autentic queer apărut în laboratoarele colectivului artistic Apparatus 22, TRIUMF AMIRIA face aluzie la sentimentul de mândrie, acel pride pe care comunitățile queer din întreaga lume îl sărbătoresc anual, dar încapsulează o viziune mai largă privind rolul unui muzeu queer. A-mi-ri-a pentru că înzecit tinde spre infinit, spre utopie. Recuperăm miria de la acel mýrioi de origine greacă folosit în secolele XVIII și XIX (lăsat ulterior în uitare) ca prefix decimal în sistemul metric pentru a simboliza zece mii. Un gest necesar pentru a reprezenta identitățile noastre queer, fluide, multiplicate de zece mii de ori și de zece ori pe-atât într-o lume ideală în care queer permite spațiu pentru noi toți, în virtutea umanității noastre”. TRIUMF AMIRIA. Muzeul Culturii Queer [?] este un proiect realizat de Asociația MozaiQ în parteneriat cu Muzeul Național de Artă Contemporană, Centrul de Teatru Educațional Replika și artista Kjertsi Vetterstad (Norvegia). Proiectul se desfășoară în perioada martie 2020 – martie 2022. Proiect finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA. Campus Pride - Campanii Comunitare de Advocacy pentru Universități Sigure. Campus Pride este prima inițiativă din România ce urmărește crearea unui mediu primitor și sigur și a unui climat de acceptare pentru toți studenții din mediul universitar românesc, indiferent de orientarea lor sexuală sau identitatea de gen. Proiectul, dedicat și creat de către studenți LGBT din București, a creat primul spațiu sigur în care aceștia se vor putea informa, socializa și dezvolta abilități de leadership, în contextul unor realități încă profund homofobe. Începând cu luna octombrie 2021, s-a pornit la drum în București, Cluj și Timișoara cu trei centre studențești, unde tinerii LGBT și aliații se pot întâlni regulat să își împărtășească experiențele, să participe la diverse activități de dezvoltare comunitară și să se sprijine reciproc. În 2015 – 2016 proiectul a implicat studenții LGBT în organizarea a trei evenimente cheie: Săptămâna Aliaților LGBT – o serie de evenimente de socializare (teatru forum, story telling, dezbatere, quiz night, karaoke, biblioteca vie, party, seară de jocuri, treasure hunt, seara de film etc), Luna Istoriei LGBT – workshop, laser tag, Săptămâna Pride – workshop bannere, expozitie PhotoVoice, Marsul Diversitatii. Alte evenimente ce au avut loc în acea, eveniment cu ocazia ”Transgender Day of Remembrance”, eveniment de Asexual Visibility Day, Queer Prom „How Queers Stole Christmas”. În 2017 Campus Pride a organizat întâlniri sociale (petreceri, brunchuri, seri de film) și ateliere (de educație sexuală și intervenția în cadrul violenței de diferite feluri). În 2018, studenții LGBT s-au mobilizat pentru a organiza un party la Macaz, expoziția ”Brave To Be Me”, cu instantanee din viața de student LGBT, iar în colaborare cu IBM România, au organizat două traininguri privind dezvoltarea personală la Facultatea de Sociologie și la SNSPA. După o scurtă pauză, proiectul a fost revitalizat odată cu anul 2021, în parteneriat cu Asociația Pride Romania, Identity.Education și Samtökin ’78, cu sprijinul programului "Active Citizens Fund România", finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. În acest an proiectul a demarat mai multe acțiuni și evenimente în București, Cluj și Timișoara, dar și online, printre care: Discuții cu studenți LGBT Campus Pride Talks (în toate cele 3 orașe), Petreceri comunitare, Târg de inițiative, Participarea la Marșul Pride 2021, Evenimente culturale și comunitare, Tramvaiul Rainbow, Campus Pride Leadership Summer School, Deschiderea Centrelor Campus Pride (în toate cele 3 orașe), Evenimente sociale, inclusiv în Centrele Campus Pride din cele 3 orașe, Evenimente în cadrul PRIDE și Luna Istoriei LGBT 2021, Parteneriat cu mai multe asociații studențești. Pentru anii 2021-2022 proiectul și-a propus să afle care sunt realitățile din universitățile din România pentru studenții LGBT, aruncând o privire la politicile de incluziune din mediul universitar din România și propunând un sistem de evaluare a universităților și facultăților din țară, sub forma unui Campus Pride Index. Unicorns@Work. Proiectul Unicorns@Work, susținut prin Fondul IKEA pentru Egalitate de Gen, finanțat de IKEA România și gestionat de Fundația Comunitară București, își propune să crească gradul de angajabilitate al persoanelor transgender din București, lucrând în paralel atât cu persoanele transgender pentru a le îmbunătăți diversele abilități, cât și cu companii, fiind un spațiu de informare pentru angajatori și angajați dedicați ideii de incluziune a diversității pe piața muncii din România, persoane trans, persoane lgb+ și aliați ai persoanelor lgbt+ din România. Proiectul se desfășoară din aprilie 2019. Strategia Unicorns@Work este construită pe doua axe: Intersect - Altfel despre discriminare. Proiectul a avut drept scop combaterea discriminării romilor prin activități de conștientizare a nivelului de discriminare și a impactului negativ al acesteia în societate; el include o componentă majoră de împuternicire a tinerilor romi la nivel local și promovarea participării lor directe în dezvoltarea, implementarea și monitorizarea de activități și politici care îi afectează. De asemenea, proiectul sprijină capacitarea unei societăți civile rome și pro-rome la nivel local. Proiectul se adresează specific romilor LGBT și dorește să pună pe agenda publică intersecționalitatea și discriminarea multiplă. Acesta este coordonat de CRJ – Centrul de Resurse Juridice și implementat în parteneriat cu următoarele organizații: ACTEDO – Centrul de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului, Asociația MozaiQ LGBT și UCTRR – Uniunea Civică a Tinerilor Romi din România . Proiect finanțat de Programul Drepturi, egalitate și cetățenie al Uniunii Europene (2014-2020). Activități: Identificare a nevoilor tinerilor romi și romi LGBT din cinci orașe din România, urmată de sesiuni de formare și informare, activități de mentorat, cât și ateliere de lucru pentru crearea și implementarea, ulterioară, de campanii locale de informare, derulate de înșiși tinerii participanți în proiect, cu sprijinul organizațiilor partenere; Reprezentarea intereselor tinerilor romi și romi LGBT în minim cincisprezece cazuri de discriminare; Cursuri de formare adresate reprezentanților autorităților locale din cinci orașe și ateliere de lucru cu studenți în universități. Sprijinirea creării și derulării de campanii online pentru nediscriminare de către studenți, alături de studenți, tineri romi și romi LGBT; Realizarea unui studiu privind discriminarea romilor și a romilor LGBT în România. Includerea de bune practici și a cazurilor identificate pe parcursul proiectului; Campanie națională de conștientizare cu privire la discriminarea minorității rome și a romilor LGBT. Realizarea de propuneri de politici publice specifice privind nediscriminarea. Fondul Comunitar LGBT+. În 2019 se lansează primul fond dedicat inițiativelor comunitare LGBTI din România. Fondul Comunitar LGBTI urmărește sprijinirea inițiativelor locale ale comunităților LGBTI și aliaților pentru a asigura siguranța, vizibilitatea și egalitatea tuturor persoanelor din România, indiferent de orientarea lor sexuală, a identității de gen ori a altor caracteristici. ziunea MozaiQ este că puterea comunității LGBTQI se bazează pe putearea fiecăruia, campioni și campioane vizibile pentru drepturilor persoanelor LGBTQI, și pe impactul pe care fiecare îl poate face în comunitate sa – în cercul său de prieteni, acasă, la școală, facultate, muncă. De la înființarea acestui proiect, MozaiQ a oferit finanțări în valoare de 101593 RON, astfel: 44 de finanțări către organizații LGBTQ+ (83.146 RON); 16 finanțări către persoane vulnerabile (11.933 RON); 8 cursuri de (re)conversie profesională (6.514 RON). Premii și nominalizări. Aprilie 2019. Premiul s-a acordat Asociației MozaiQ pentru munca depusă cu scopul împiedicării trecerii referendumului pentru familie. Campania de advocacy, acțiunile de informare și sensibilizare și celelalte eforturi ale MozaiQ și ale tuturor celor care au promovat boicotul au avut rezultat: din lipsă de cvorum, referendumul nu a fost validat. Mai 2019. Nominalizarea s-a acordat Asociației MozaiQ pentru campania ”Iubirea Nu se Votează”. Iunie 2019. Premiul a fost acordat Asociaței MozaiQ, platformei Respect și agenției Papaya Advertising pentru mobilizarea exemplară în demobilizarea homofobiei de la urne în cadrul referendumului pentru familie. Consilii directoare. Primul Consiliu Director al MozaiQ a fost format din Vlad Viski, președinte, Octav Dumitru, vicepreședinte, membrii Ovidiu Anemțoaicei, Bogdan Dogaru, Mihnea Florea, Ștefan Iancu. Roxana Marin și Alexandru Moisii. Mandatul acestui Consiliu Director a fost între octombrie 2015 și octombrie 2016. Al doilea Consiliu Director MozaiQ a fost format din Vlad Viski, președinte, Andrei Voinea, vicepreședinte, membrii Bogdan Dogaru, Mihnea Florea, Alexandru Palas, Simona Rujan și Alex Zbîrciog. Activitatea acestui Consiliu Director s-a desfășurat în perioada octombrie 2016 - aprilie 2018. În aprilie 2018 a avut loc cea de-a treia Adunare Generală anuală a MozaiQ, alegându-se cel de-al treilea Consiliu Director, format din Robert Rațiu, președinte, Alexa Valianatos, vicepreședintă și membrii Ovidiu Anemțoaicei, Alina Dumitriu, Andrei Ion, Tudor Kovacs și Alexandru Palas. De asemenea, s-a hotărât crearea poziției de director executiv, ocupată de Vlad Viski. A patra Adunare Generală a avut loc pe 20 aprilie 2019, iar mandatul Consiliu Director a fost de doi ani, conform noilor reglementări statutare ale organizației. Cel de-al patrulea Consiliu Director a fost format din Robert Rațiu, președinte, membrii Mihnea Florea, Victor ”Zamfi” Pînzariu, Tudor Kovacs, Cristi Musat, Carmen Gheorghe, Antonella Lerca Duda și Mircea Ciobanu, cenzor. (Inițial și Alina Dumitriu, cu funcția de vice-preșeședintă) Al cincilea Consiliu Director, ales în 2021, a fost format din Alexandru Palas, președinte, Ioana ”Jerzy” Dumitrescu, vice-președinte, membrii Carmen Gheorghe, Cezara David, Bogdan Dogaru, Victor ”Zamfi” Pînzariu, și Ovidiu Anemțoaicei, cenzor. (inițial și Mihnea Florea, cu funcția de preșeședinte și Ioana "Fen" Fotache cu funcția de membru). Actualul Consiliu Director, ales în 2023, este format din Cristina Săracu, președintă, Octavian Dumitru, vice-președinte, membrii Robert Rațiu, István Téglás, Cezara David, Tudor Kovacs, Mihai Lixandru și Mircea Ciobanu cenzor.

Baloșești este un sat în comuna Tomești din județul Timiș, Banat, România. Se află în partea de est a județului, în Munții Poiana Ruscă. Este un vechi sat românesc. Localizare. Satul se situează în extremitatea estică a județului Timiș, în zona de tranziție dintre Dealurile Făgetului și Munții Poiana Ruscă. Cel mai apropiat centru urban este orașul Făget, situat la 17 km nord-vest de sat. Se învecinează direct cu Tomești la est și Jupânești la vest, ambele la circa 3 km distanță, pe drumul comunal DC114. Istorie. Satul a fost dintotdeauna românesc, după cum o atestă numele și toponimia locală. În apropiere au existat alte două sate care sunt de-a lungul timpului amintitite (unul dintre ele, satul Ursu, amintit în sec. XV) și care au mai rămas în vocabularul local ca denumiri de locuri în hotarul satului. Prima atestare documentară apare în 1548. Atunci, proprietarul Ioan Bozváry o lasă prin testament fiicei sale. În 1597, principele Sigismund Bathory, donează localitatea lui Ștefan Török. Conscripția de la 1717 evidențiază satul cu numele "Balooste", sat locuit, cu doar 8 case. Datorită amplasării la zona de graniță dintre unități administrative, a aparținut când de Hunedoara, când de Severin, când de Caraș. Numele satului s-a schimbat chiar mai des. Câteva dintre denumiri au fost: "Belușești", "Beluzest", "Belsfalva", "Baloses", "Balloschest", "Balosesty", "Palosiest".

Horobiivka este un sat în comuna Senkivka din raionul Borîspil, regiunea Kiev, Ucraina. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Horobiivka era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (%).

Sezonul 1953 al Diviziei A a fost cea de-a 36-a ediție a Campionatului de Fotbal al României, și a 16-a de la introducerea sistemului divizionar. A început pe 15 martie 1953 și s-a terminat pe 15 noiembrie 1953. CCA București a devenit campioană pentru a treia oară în istoria sa, și al treilea consecutiv, o premieră în fotbalul românesc post-belic. De altfel, singura echipă care reușise cel puțin trei titluri consecutive fusese Chinezul Timișoara, cea care câștigase campionatul de șase ori la rând, între 1922 și 1927. Numărul echipelor din primul eșalon urma să crească la 14 din sezonul următor, astfel că doar ultima clasată în acest sezon avea să retrogradeze, iar ocupanta locului 11 juca un turneu de baraj cu echipele de pe locurile 3 și 4 din Divizia B. Rezumat. Revelația sezonului a fost din nou Casa Armatei Cîmpulung Moldovenesc. Echipa, care în stagiunea precedentă, la primul sezon în Divizia A, încheiase pe locul trei, a condus acum aproape tot turul, pierzând prima poziția în ultima etapă, când a înregistrat unica sa înfrângere din prima parte a campionatului. CCA s-a clasat pe locul întâi la finalul turului, cu un punct avans față de echipa bucovineană. Pauza dintre tur și retur avea să fie fatală pentru CA Cîmpulung, care a fost desființată. Decizia a fost luată de "Asociația Republicană CCA" care a decis să aibă o singură reprezentantă în fotbal, echipa din București, restul formațiilor reprezentante ale Ministerului Apărării din țară fiind desființate. Marea parte a jucătorilor de la CA Cîmpulung, alături de antrenorul Francisc Ronnay au venit la CCA București. Schimbare de denumire: Clasament.

Willmars este o comună din landul Bavaria, Germania.

Utricularia salwinensis este o specie de plante carnivore din genul "Utricularia", familia Lentibulariaceae, ordinul Lamiales, descrisă de Hand.-mazz.. Conform Catalogue of Life specia "Utricularia salwinensis" nu are subspecii cunoscute.

NGC 144 este o galaxie spirală situată în constelația Balena la aproximativ 364 de milioane de ani-lumină de Calea Lactee. A fost descoperită în anul 1886 de către Frank Muller. De asemenea, a fost observată încă o dată de către Herbert Howe.

18115 Rathbun este un asteroid din centura principală de asteroizi. Descriere. 18115 Rathbun este un asteroid din centura principală de asteroizi. A fost descoperit pe la Stația Anderson Mesa în cadrul programului LONEOS. Asteroidul prezintă o orbită caracterizată de o semiaxă mare de 2,99 ua, o excentricitate de 0,09 și o înclinație de 10,3° în raport cu ecliptica.

Pokrovka este un sat în comuna Novolazarivka din raionul Kazanka, regiunea Mîkolaiiv, Ucraina. Demografie. Conform recensământului din 2001, toată populația localității Pokrovka era vorbitoare de ucraineană (100%).

Salina Doftana a fost o veche exploatare a sării situată în localitatea Doftana, Prahova din Muntenia. A fost deschisă în anul 1865, înlocuind ocnele de la Telega care și-au oprit activitatea în anul 1872. Salina a fost abandonată după inundația din anul 1901 datorată unor infiltrații puternice de apă. Date tehnice. Salina folosea procedeul de profil trapezoidal cu stâlp de susținere lateral și avea în componență 4 camere: „Carol I” (principală) care era legată de suprafață de un tunel scurt ce ducea la puțul de extracție, „Elisabeta” (spre N-V) - inaugurate în 1865 și „Brătianu” și „Rosetti” la S-E - inaugurate în 1884. Extracția sării se realiza cu o mașină fabricată de Sächsische Maschinenfabrik vormals Richard Hartmann din Chemnitz, cu următoarele specificații: adâncime de extracție maximă cu cablu de aloes: 100 m; puterea 64 CP; viteza de extracție 3,5 m/sec.; sarcina utilă 1000 kg; capacitatea de extracție 120 -140 t/8 ore. Mașina a fost mutată la mina „Mihai” de la Slănic în anul 1912. Exploatarea a fost legată de Câmpina cu o cale ferată în anul 1883.

Jocurile Olimpice Antice, denumite originar Jocuri Olimpice ("Olympiakoi Agones"), au constatat dintr-o serie de competiții atletice care aveau loc pe o arenă între diferite orașe ale Greciei Antice. Acestea au început în anul 776 î.Hr. în Olympia, Grecia, și s-au serbat până în anul 393 când au fost desființate de împăratul roman Teodosiu I. Unele surse consideră anul 884 î.Hr. ca dată probabilă a primelor Jocuri Olimpice, totuși, pentru istorici începând cu anul 776 î.Hr. există o cronologie exactă a jocurilor . Istoric. Jocurile se desfășurau la fiecare patru ani, vara, în zilele sărbătorilor lui Zeus, în nord-vestul Peloponesului, în câmpia Olimpia. Participau doar bărbații de origine grecească, în timp ce femeilor nu le era permisă prezența nici ca spectatoare. De asemenea, doar cetățenii liberi erau admiși, sclavii fiind excluși. Organizarea jocurilor, judecarea rezultatelor și decernarea premiilor se făceau de către magistrați numiți "Helladonike". Jocurile durau cinci zile și începeau cu o procesiune solemnă și cu jertfe, cu defilarea concurenților și jurământul olimpic. În ziua a doua avea loc întrecerea tinerilor de 18-20 ani după care, în ziua a treia întreceri de alergare, lupte, pugilat și pancrațiu. Cea mai disputată probă, cea de pentatlon avea loc în ziua a patra urmată de întrecerile „hoplitodorilor” (oameni înarmați), alergările de care și călăria. De-a lungul timpului, ordinea întrecerilor s-a modificat de nenumărate ori. În ziua a cincea erau premiați învingătorii ("Olimpionike", învingător la Olimpia) care primeau o cunună din ramuri de măslin sălbatic. Cei care își mențineau titlul de campion la mai multe ediții succesive sau erau câștigători a mai multor jocuri care se desfășurau pe teritoriul Greciei se numeau "periodonikes". Jocurile Olimpice au fost cele mai vechi dintre cele patru evenimente atletice naționale care făceau parte din jocurile periodos, sau de „circuit”. Celelalte trei au fost: Jocurile Pytice din Delphi, Jocurile Istmice din Corint și Jocurile din Nemeea. O deosebire importantă dintre Jocurile grecești și cele moderne este că toate evenimentele atletice indiferent de gradul de importanță erau organizate sub patronajul unei divinități. La Delphi era onorat zeul Apollo, iar în Corint și Nemeea zeul Poseidon. Se credea că zeii le dau atleților forța fizică și abilitatea necesară pentru a putea participa cu succes la Jocuri, și drept urmare, atleții se închinau la zeitățile respective. Exista și o competiție mai brutală numită "pankraion" în care era permisă strângerea de gât, dar era interzisă mușcarea, scoaterea ochilor sau ruperea degetelor. În timpul jocurilor olimpice încetau orice conflicte politice și militare dintre cetățile grecești, instituindu-se așa-zisa „pace olimpică”. Intervalul dintre două ediții se numea „olimpiadă”. Evenimentele importante din istoria acestei perioade sunt exprimate prin numărul de ordine al Olimpiadei: de exemplu, lupta de la Termopile a avut loc în primul an al Olimpiadei 75 (480 î.Hr.). În anul 776 î.Hr. a fost consemnat în Olimpia numele câștigătorului primei curse pe stadion, bucătarul Koroibos din Elis, și se presupune că acest an marchează începutul Jocurilor Olimpice, deși data reală a primelor jocuri este necunoscută. Tradiția spune că începând cu anul 720 î.Hr. atleții concurau dezbrăcați . Ultima ediție a jocurilor a avut loc în anul 392, fiind interzise doi ani mai târziu printr-un edict al împăratului roman Teodosiu I, din prejudecată religioasă (acesta era creștin, iar membrilor acestui cult le repugnau toate tradițiile legate de religiile păgâne), el ordonând distrugerea clădirilor Olimpiei. Până la acest moment final, timp de 12 secole Jocurile Olimpice s-au desfășurat neîntrerupt o dată la patru ani; au avut loc 293 de ediții . În anul 426, Teodosiu al II-lea a ordonat distrugerea edificiilor din Olimpia.

Botfalva este un sat în comuna Tarnivți din raionul Ujhorod, regiunea Transcarpatia, Ucraina. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Botfalva era vorbitoare de maghiară (%), existând în minoritate și vorbitori de ucraineană (%).

Rothwell se poate referi la următorii autori care au denumit cel puțin o specie:

Montelupo Albese este o comună în Provincia Cuneo, Italia. În 2011 avea o populație de 531 de locuitori.

Râul Chișcovata este un curs de apă, afluent al râului Vorona.

Iskivți este o comună în raionul Lubnî, regiunea Poltava, Ucraina, formată din satele Iskivți (reședința) și Pulînți. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației comunei Iskivți era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (%).

Artabotrys blumei este o specie de plante angiosperme din genul "Artabotrys", familia Annonaceae, descrisă de Joseph Dalton Hooker și Thomas Thomson. Conform Catalogue of Life specia "Artabotrys blumei" nu are subspecii cunoscute.

Calea ferată Brodina–Izvoarele Sucevei este astăzi o linie de cale ferată închisă de pe teritoriul României și dezafectată pe teritoriul Ucrainei. Ea se află pe valea râului Suceava din Bucovina. Istoric. Această linie de cale ferată a fost construită pe teritoriul Bucovinei, la acea dată parte a Imperiului Austro-Ungar. În anul 1898 a fost pusă în funcțiune Calea ferată Rădăuți-Brodina de către Neue Bukowinaer Lokalbahn-Gesellschaft (Noua companie de cale ferată locală a Bucovinei). În anii următori, autoritățile competente au luat în considerare prelungirea căii ferate pe valea râului Suceava. A fost planificată construirea unui tronson de cale ferată până la Izvoarele Sucevei (pe atunci "Izwor"). După mai mulți ani de discuții, compania feroviară sus-menționată a construit în cele din urmă între anii 1911-1913 o cale ferată cu ecartament îngust (760 mm) până la Seletin (azi în Ucraina). Ea a fost utilizată în special pentru transportul de cherestea și bușteni din regiunea carpatică împădurită. În timpul luptelor din primul război mondial, teritoriul Bucovinei a fost ocupat de armatele rusești, acestea transformând celelalte linii secundare cu linii cu ecartament normal. Traseul de cale ferată a început să fie extins până la Izvoarele Sucevei. Aceste lucrări s-au încheiat în 1917 după reocuparea Bucovinei de către trupele austro-ungare. După primul război mondial, Bucovina a devenit parte componentă a României; calea ferată a fost preluată de către compania românească CFR. Cu toate acestea, tronsonul final al liniei de cale ferată - care a ajuns la o altitudine de 900 m la Izvoarele Sucevei - a fost abandonat; capătul liniei a devenit satul "Șipotele Sucevei" (astăzi în Ucraina). În anul 1940, Armata Roșie a ocupat nordul Bucovinei. Tronsonul de la nord de râul Suceava a intrat pe teritoriul Uniunii Sovietice, toate legăturile cu calea ferată din URSS fiind întrerupte. Din 1941 și până în 1944 întreaga Bucovină s-a aflat din nou pe teritoriul României, dar teritoriul nordic al provinciei a fost reocupat apoi de URSS (din 1991 de Ucraina). Linia rămasă pe teritoriul sovietic a fost dezafectată, în timp ce tronsonul românesc de cale ferată și-a stabilit capătul în localitatea de graniță Nisipitu. Situație actuală. Tronsonul românesc de cale ferată până la Nisipitu are o singură linie și nu este electrificată. El face parte din calea ferată secundară 515 de la Dornești la Nisipitu sau Putna. În iulie 2008, linia de cale ferată a fost deteriorată de inundații și scoasă din funcțiune. Refacerea liniilor distruse nu au mai avut loc. CFR are în vedere închiderea tronsoanelor care aduc pierderi sau cedarea lor către operatorii privați.

Atherigona acutipennis este o specie de muște din genul "Atherigona", familia Muscidae. A fost descrisă pentru prima dată de Villeneuve în anul 1922. Conform Catalogue of Life specia "Atherigona acutipennis" nu are subspecii cunoscute.

Kaliningrad (în , în , în poloneză "Królewiec", în lituaniană "Karaliaučius"), oraș centru administrativ al regiunii cu același nume, este o exclavă rusă de la Marea Baltică. Are 440 mii locuitori și a fost fondat în 1255 de germani. "Königsberg" a fost capitala Ordinului Teutonic, apoi a Principatului Prusiei (din 1701, regat). În 1772 devine centru administrativ al provinciei Prusia Orientală din cadrul Regatului Prusiei. În pofida faptului că, din 1648, capitala Prusiei a fost, de facto, la Berlin, Königsbergul a rămas locul de încoronare al regilor Prusiei până în 1918. A fost cel mai important centru economic și cultural al estului german până în 1945. La faimoasa universitate "Albertina" din acest oraș (fondată în 1544, închisă în 1945 de către sovietici și redeschisă în 1948 cu predare în limba rusă, azi numită "Universitatea Immanuel Kant") au activat filozofii Johann Gottfried von Herder și Immanuel Kant, astronomul Friedrich Wilhelm Bessel, fizicianul Hermann von Helmholtz, scriitorul Ernst Theodor Amadeus Hoffmann ș.a. Printre monumentele de arhitectură celebre ale orașului se numărau blocul central al Universității Albertina, Domul, castelul regal (aruncat în aer de sovietici în 1967), orașul vechi "Knaiphof", cu clădiri din secolele XV - XVIII (a suferit mult în momentul asedierii orașului din primăvara anului 1945 și a fost demolat în totalitate între 1946 - 1950). La 2 august 1945 orașul și partea de nord a Prusiei Orientale au fost atribuite URSS. Inițial, s-a preconizat transferul acestui teritoriu Lituaniei, la acel moment o republică unională în URSS, dar în 1946 s-a decis crearea unei regiuni în componența Federației Ruse. Populația germană din oraș a fost în Germania, între 1945 și 1947, orașul fiind populat cu etnici ruși. Tot în 1946 orașul a fost denumit "Kaliningrad", în amintirea lui Mihail Kalinin, un apropiat al lui Stalin. În perioada sovietică orașul a fost o importantă bază militară. Dintre vechile monumente de arhitectură se mai păstrează cîteva porți ale orașului, inclusiv Porțile Brandenburgice (secolul al XVIII-lea), palatul Holstein (secolul al XVII-lea, puternic avariat), câteva biserici din secolele XVI - XIX, fostul cartier rezidențial "Amalienau" (cu vile din secolul al XIX-lea - prima jumătate a secolului 20), Teatrul (secolul al XIX-lea) ș.a.m.d. Recent a fost reconstruit "Domul", unde se află și mormântul lui Kant. Există ideea reconstrucției celebrului "Ordenschloss" - castelul regal din Königsberg, rămășițele căruia sunt, în prezent, restabilite și conservate de o echipă de arheologi ruși și germani. Istoric. Königsberg, tradus în română ar fi "Dealul Regelui", (cunoscut în poloneză sub denumirea "Królewiec", în lituaniană "Karaliaučius"), a fost centrul cultural, economic și administrativ al provinciei germane Prusia Orientală. Distrus, în mare parte, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. La 2 august 1945 a fost anexat de URSS împreună cu împrejurimile sale, iar în anul 1946 a primit denumirea de Kaliningrad, în amintirea lui Mihail Kalinin, un om de încredere al lui Stalin. Așezare geografică. Situat la gura de vărsare a râului Pregel în Marea Baltică, pe peninsula Frișe Nehrung, un canal de 50 km, prin Pilau, ce leagă orașul de mare. Pe cale rutieră sau cale ferată orașul este situat la 650 km de Berlin. Peninsula Samland din regiune este cunoscută prin localitățile balneare Cranz, Neukuhren, Palmnicken, Rauschen. Primele așezări. Au fost descoperite urme istorice ale unor așezări omenești provenind din epoca de piatră. Astfel de urme arheologice s-au găsit în satele prusace: Juditten (în limba prusacă = negru), Kosse (prusacă: pomi mici), Tragheim (prusacă: poiană), Sackheim (prusacă: rășină de pin), Laak (prusacă: tufișul iepurelui) ș.a.m.d. Insula Dom a fost consolidată din cauza inundațiilor dese, în anul 1327 putând fi locuită. Colonizarea germană. Ținutul de la Marea Baltică, în jurul anului 1000 e.n., era locuit de popoarele baltice "pruți". În anul 1225 a fost întemeiat primul ordin (al teutonilor) de călugări germani, prin ordinul regelui Boemiei Ottokar II, ce a cucerit cetatea existentă de lemn, înlocuind-o cu o cetate construită din piatră ,"Königsberg", ce folosea călugărilor ca fortăreață împotriva necredincioșilor "pruți". În regiunea cetății apar trei orașe germane Altsstadt, Löbenicht, Kneiphof, fiecare cu o administrație proprie. După distrugerea cetății de către pruți, în 1263, comunitatea germană din jurul cetății a fost refăcută. În anul 1286 comunitatea aparținea de Hansa, cu drepturi depline de oraș al Hansei - 1340. În 1330 - 1380 este construit un Dom (catedrală). După înfrângerea de la Marienburg a cavalerilor teutoni (1457), devine cetatea Königsberg, centrul Ordinului cavalerilor călugări germani. Prusia. Se mai poate aminti și anul 1860, când a fost construită "calea ferată prusacă de est", făcând legătura dintre Königsberg și Berlin, ce a contribuit simțitor la dezvoltarea economică a regiunii. După Primul Război Mondial. Dezvoltarea economică a orașului este frânată prin distrugerile materiale și pierderile de vieți omenești din timpul războiului. Prin Pacea de la Versailles, Prusia de Est este separată de restul Germaniei, ceea ce a dus la o situație economică dezastruoasă a ținutului. Al Doilea Război Mondial. După atacarea Uniunii Sovietice de către trupele Wehrmachtului, în 22 iunie 1941, orașul Königsberg va suferi bombardamente sovietice. Aceste atacuri aeriene încetează la pătrunderea trupelor germane mai adânc pe teritoriul sovietic, orașul fiind cruțat de distrugerile războiului până în noaptea de 26 spre 27 mai 1944, și 30 august 1944, când o mare parte a orașului, printre care centrul, catedrala, cetatea sunt distruse de bombardamentele britanice, orașul arzând mai multe zile. După aceste bombardamente s-au înregistrat 4.200 de morți, iar un număr de 200.000 de locuitori ai orașului au rămas fără adăpost. Uniunea Sovietică. Prin Conferința de la Potsdam, Puterile Învingătoare au hotărât ca nordul "Prusiei de Est" să treacă sub administrație sovietică. La data de 17 octombrie 1945 Uniunea Sovietică a integrat partea anexată sub numele de "Kaliningradskaia Oblast" (Regiunea Kaliningrad), cu capitala regiunii Kaliningrad (Königsberg). În anul 1946 este schimbat numele orașului în Kaliningrad. Din luna octombrie 1947 s-a început transportul în Germania a populației germane din oraș și din împrejurimi, iar în anul 1948 locuitorii germani au fost definitiv alungați din oraș (până în acel moment se aflau în oraș încă 150.000 de civili germani, majoritatea femei, copii și bătrâni). Acești locuitori au fost arestați și, ca deținuți politici, au fost maltratați și obligați să reconstruiască patria sovietică (din cauza condamnărilor la moarte, foametei și bolilor de subnutriție, abia circa 20.000 dintre ei au reușit să supraviețuiască).

Râul Ciornaia (în limba rusă: "Чёрная Речка"), în traducere "râul Negru", este un mic râu din Sankt Petersburg. Ciornaia a fost cunoscut pentru duelurile faimoase care aveau loc pe malurile sale. Printre aceste dueluri s-au numărat cel din 1909 dintre Nikolai Gumiliov și Maksimilian Voloșin, (duel provocat de corespondența amoroasă cu artista Cerubina de Gabriak), ca și duelul din 1837 dintre poetul și romancierul Aleksandr Pușkin și presupusul amant al soției sale, Georges d'Anthès.

Unterneukirchen este o comună din districtul Altötting, landul Bavaria, Germania.

Antonov (Антонов) se poate referi la:

Sir Geoffrey Charles Hurst MBE (n. 8 decembrie 1941 în Ashton-under-Lyne, Lancashire) este un fost jucător englez de fotbal. Este cunoscut după anii petrecuți la West Ham United. Și-a lăsat amprenta în istoria Campionatului Mondial deoarece este primul jucător din lume care a marcat un hat-trick în finala Campionatului Mondial de Fotbal, o performanță care a rămas neegalată până la Campionatul Mondial din 2022 (când Kylian Mbappé a marcat un hat-trick pentru echipa Franței împotriva celei a Argentinei). Cele trei goluri ale sale au fost marcate în finala din 1966 pentru Anglia, în victoria cu 4-2 a lor în fața Germaniei de Vest pe vechiul Wembley. Această realizare este cu atât mai remarcabilă prin faptul că era internațional de numai cinci luni și avea doar opt meciuri la națională și nu era considerat titular.

Lispocephala eximia este o specie de muște din genul "Lispocephala", familia Muscidae, descrisă de Hardy în anul 1981. Conform Catalogue of Life specia "Lispocephala eximia" nu are subspecii cunoscute.

Obștina Dolni Dăbnik (comuna Dolni Dăbnik) este o unitate administrativă în regiunea Plevna din Bulgaria. Cuprinde un număr de 7 localități. Reședința sa este orașul Dolni Dăbnik. Localități componente: Demografie. La recensământul din 2011, populația comunei Dolni Dăbnik era de locuitori. Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor (%) erau bulgari, existând și minorități de romi (%) și turci (%). Pentru % din locuitori nu este cunoscută apartenența etnică.

Tréhet este o comună în departamentul Loir-et-Cher, Franța. În 2009 avea o populație de 107 de locuitori.

Munții Saian aparțin de Munții Siberiei de Sud din Asia. Ei se subîmpart în Munții Saian de Vest, ce ating altitudinea de 2.930 m, și se află în Rusia. Munții Saian de Est cu lanțurile Munku Sardyk (3.492 m) care se întind de la lacul Baikal până în Mongolia, ei ating . La nord munții sunt limitați de Platoul Siberian Central la este de Angara și de Lacul Baikal iar la sud de munții Tannu-ola (2.930 m), la vest de munți Altai iar la nord-vest de Câmpia Siberiei de Vest. Din Munții Saian de Vest izvoreste Abakan, pe când din Munții Saian de Est izvoresc Irkutsk, Enisei, Kan, Oka și Uda. Pe cursul lui Enisei se află Lacul de acumulare Saiano-Susenskoe, cel mai mare lac de acumulare din Rusia. La sud de Munții Saian se află republica autonomă Tuva, iar la nord republica Hakasia cu regiunea Krasnoiarsk. Republica Hakasia și Tuva sunt legate printr-o șosea care traversează pasul Saian (2.200 m).

În zoologie, alantoida reprezintă una dintre anexele embrionare la grupul de animale amniotice (reptile, păsări, mamifere). Îndeplinește funcția de respirație, de secreție și de nutriție a embrionului. La reptile și la păsări, învelește întregul embrion, participând la formarea placentei. Alantoida conține o bogată rețea de vase sanguine, prin care se realizează schimbul de gaze al embrionului cu mediul înconjurător sau legătura cu organismul matern.