page
stringlengths 62
45.2k
|
|---|
Elementul principal al monumentului este un grup sculptural, turnat în bronz, compus din mai multe personaje.
O femeie, care simbolizează Patria, ține o cunună de lauri deasupra capului unui muncitor feroviar.
Lângă ea, de o parte a soclului, se află doi muncitori ceferiști, iar de cealaltă parte a soclului, un soldat român, în ținută de campanie, ce ocrotește o femeie și copilul acesteia.
Grupul statuar este montat pe un piedestal, format din două volume paralelipipedice, din beton, placat cu granit, care se sprijină pe un soclu în cinci trepte.
Pe fațada principală a piedestalului este înscrisă inscripția: "Eroilor CFR - 1916-1918".
Pe partea laterală a soclului, este săpată în marmură albă următoarea inscripție:
Monumentul este înscris la poziția nr. 2313, cu , în Lista monumentelor istorice, actualizată prin Ordinul ministrului Culturii și Cultelor, nr.2314/8 iulie 2004.
În România se află și alte monumente ridicate în memoria ceferiștilor care și-au dat viața în război, între care:
Monumentul eroilor ceferiști din Galați se află în partea nordică a Cimitirului Eternitatea, ridicat în cinstea angajaților C.F.R. care au luptat pentru apărarea patriei.
Monumentul este aproape de mormântul fostului director al C.F.R. Valentin Bota.
Monumentul eroilor ceferisti din Războiul de Întregire a neamului din Tecuci ridicat în 1926 în apropierea statiei C.F.R. Tecuci-sud.
Monumentul constă dintr-o statuie înaltă de 2,40 m, reprezentând o femeie cu o cunună de lauri în mâna stângă, simbolizand Victoria.
Pe fațada principală a soclului se afla o placă de marmura, pe care stă scris: "Ceferiștilor căzuți pentru patrie. 1916-1918".
Pe altă placă de marmură fixată pe monument sunt înscrise 44 de nume de luptători ceferiști, căzuți la datorie.
Monumentul eroilor ceferiști din Predeal sculptat de Constantin Baraschi, se află în fața gării.
Un monument al eroilor C.F.R.-iști căzuți în timpul Primului Război Mondial a existat și la Bârlad.
Fusese ridicat din initiațiva Ateneului C.F.R. și prin contribuția personalului ceferist, și dezvelit pe 3 iunie 1924.
A fost demolat în anii 1970, odată cu începerea lucrărilor de construcție a noii clădiri a gării.
Unul din cei patru militari de bronz care străjuiesc Monumentul Eroilor din Arma Geniului din București, realizat în 1929 de sculptorul Spiridon Georgescu, mai cunoscut sub denumirea Statuia geniului „Leul”, este un ostaș ceferist.
|
Otto Wilhelm a fost fiul juranlistului Franz Karl Fischer și al Mariei născ. Schoerg.
Cursurile școlii primare și al gimnaziului le face în Klosterneuburg.
După bacalaureat în 1933 va studia istoria și germanistica la Universitatea din Viena.
În 1936 începe sutudiul dramaturgiei la Max-Reinhardt, unde a început să joace câteva roluri mici de teatru.
El devine cunoscut în anul 1950 cu filmul "Erzherzog Johanns große Liebe".
O. W. Fischer devine unul dintre cei mai bine plătiți actori germani, jucând alături de actori ca Maria Schell și Ruth Leuwerik.
El devine un idol al publicului spectator, prin stilul lui distanțat ca și prin monologurile lui.
Fischer a regizat filme ca: My man Godfrey (1957).
Prin 1957 ajunge în conflict cu studiourile Hollywood de unde după o perioadă scurtă se retrage.
Rolul lui în fiind preluat de David Niven.
Fischer se reîntoarce în Germania, se căsătorește în 1942 cu actrița Anna (Nanni) Usell (1903-1985).
Între anii 949-1952 are o legătură cu actrița Gustl Gerhard.
Din 1960 trăiește în cantonul Tessin Elveția.
Prin anii 1970 mai poate fi văzut în câteva filme TV ca „Das weite Land“.
În ultimii ani de viață a început să se ocupe de etimologie, filozofie și teologie, scriind pe aceste teme și câteva cărți.
Urna cu cenușa lui este păstrată de soția sa, în casa din Vernate.
|
În cadrul studiului de filologie și lingvistică la București, i-a avut profesori pe Nicolae Cartojan și Ovid Densusianu.
Studii de specializare la Universitatea din Varșovia (1934-1938; printre profesori a fost Julian Krzyzanowski), care l-au consacrat ca polonist.
studii despre folclor și cărțile populare
studii de literatură universală și comparată
Debutul publicistic l-a avut ca medievist cu teza de licență despre cronicile slavo-române din secolul al XVI-lea, îndeosebi cu un studiu despre Cronica lui Ștefan cel Mare, publicat în 1939 în Cercetări literare.
Începuturile scrisului în limba română
Biblia de la București, 1988 - coordonatorul ediției
|
Sorin Ștefănescu s-a născut la București, pe 26 august 1952.
A absolvit Facultatea de Aeronave, secția sisteme propulsie aerospațiale și, în 1982, a debutat ca scriitor cu romanul Zee, apărut în colecția Fantastic club a editurii Albatros.
În 1990 a devenit director la editura Iris și, un an mai târziu, la editura Valdo, în cadrul căreia a lansat colecția Science Fiction.
În 1994, a devenit director la editura Aldo Press, în cadrul căreia a lansat colecția Orbita.
Aceste colecții au publicat pentru prima dată în România romane ale unor autori ca Serge Brussolo, Michael Moorcock sau Robert Sheckley.
Scriitori români de literatură științifico-fantastică
|
Conversia electrochimică a energiei este un subdomeniu al tehnologiei energetice (domeniu de suprapunere dintre energetică și electrochimie) care are ca obiect metodele electrochimice de generare și stocare a energiei ca pilele de combustie, bateriile și acumulatorii electrici, supercondensatorii, metode fotoelectrochimice etc.
Metodele electrochimice sunt importante domeniilor ca tracțiunea electrică.
|
Pietrele au fost puse de sculptorul din Köln, Gunter Demnig, care gestionează deja proiecte similare în mai mult de 50 de alte orașe.
Situat în casa familiei de olari Eiling, care datează din 1678.
O clădire romană construită în secolul al XI-lea, una dintre cele mai vechi și mai bine conservate clădiri romane din Münsterland.
Din 1848, este una sin ultimele mori de vânt în stil olandez de tip „Wallholländer”
Până în 1938, orașul Ochtrup deținea și o mică comunitate evreiască cu propria sa casă de rugăciune.
Era la parterul unei clădiri rezidențiale de pe Kniepenkamp.
Sub conducerea naziștilor, Ochtrup a condus și la zborul, expulzarea și uciderea a aproape tuturor evreilor.
Printr-un atac de incendiu în Kristallnacht în 1938, casa a fost complet devastată.
Acest lucru este amintit astăzi de o piatră memorială.
De asemenea, este situat pe cimitirul evreiesc Hellstiege.
Cea mai veche piatră de mormânt este datată în anul 1824.
Ultima înmormântare a avut loc în acest cimitir în 1990.
Vila a fost construită în 1899 în timpul istorismului, în stil olandez renascentist, conceput de arhitectul Hubert Holtmann pentru Anton Laurenz.
Villa Winkel se află în mijlocul parcului orașului.
Este un castel pe apă în Welbergen.
|
Musulmanii cred că acestea sunt cele mai bune nume ale Domnului.
Cunoașterea „Celor 99 de nume ale lui Dumnezeu (Allah)” este necesară celor ce doresc să aprofundeze înțelegerea atributelor numelui Lui Dumnezeu în Islam.
Într-una din tradițiile Islamice, profetul islamic Muhammad obișnuia să-L invoce pe Dumnezeu după toate numele sale:
De menționat faptul că acest hadith nu spune că sunt doar 99 de nume ale lui Dumnezeu, ci doar că sunt 99 care sunt cele mai bune dintre toate.
Această afirmație i-a făcut pe oameni să le caute în Qur'an și în Sunnah profetului islamic, ceea ce a condus la crearea acestei liste.
În timp a devenit un obicei ca lista să fie recitată în întregime.
În timp ce unii musulmani cred că această listă a fost menționată de însuși Muhammad, specialiști în Islam dezbat asupra teoriei conform căreia un învățat arab a anexat-o la acel hadith la care se face referire (Al Waleed ibn Muslim).
Creatorul cerurilor și al pământului
|
Atribuirea unui grad de oportunitate, utilitate sau necesitate unui obiect, acțiune, atitudine, funcție sau persoană definește conceptual starea umană numită Valoare.
În spațiul acțiunii umane, valoarea este criteriul dominant de raportare și calificare a unei situații.
Ea determină scopul individului, mijloacele de realizare și strategiile de preluare ale efectelor atingerii unui scop.
Valoarea ca raportare motivantă caracterizează alegerea unei alternative implicante din mai multe posibile, iar ca stare emotivă localizează o traire și o masură subiectivă.
Ea exprimă capabilitatea fiecarui om de a extrage diferite satisfacții din interacțiunea cu un obiect, un eveniment, sau o alta persoană.
Individul poate nu numai sa discearană valori, dar și să le ordoneze calitativ dupa intensitatea si nuanța plăcerii sau suferinței primite.
Posibilitatea de a atribui valori aparține probabil tuturor viețuitoarelor și se manifestă prin preferința oricărei ființe cu un anume grad de dezvoltare senzorială și comportamentală, pentru anumite tipuri de hrană, de mișcare sau contact cu alte ființe, funcție de consecințele relațiilor anterioare.
Valoarea este unul din cele mai importante criterii de socializare a omului.
Ea definește sistemul de opțiuni al fiecăruia sau al grupului și derermină orientarea subiectului sau a colectivității în complicata rețea a condiționărilor unei societăți evoluate, diferențiate operant și decizional.
Prin intermediul valorii, omul își planifică implicările valorice personale sau caută anumite atitudini și calități ale semenilor.
Valoarea condiționează și formularea scopurilor momentane sau cele de perspectivă.
Tot valoarea definește caracterul și direcția relațiilor personale, preferința alegerii sau respingerii unor parteneri într-o participare colectiva.
Valoarea are un rol subtil în alegerea partenerului de viață sau de placere, prin mijlocirea ei individul discernând insușiri sau defecte ascunse.
Tot ea determină altruismul, antagonismul sau ostilitatea.
Identificarea, definirea și cultivarea valorilor proprii poate fi egoistă sau generoasă, legat de felul în care atribuim valori și ne atribuim valori, realizăm sau preluăm valori în mecanismul social.
Valorile au un rol fundamental în totalitatea acțiunilor creative, cooperante sau conflictuale umane.
Eforturile de cunoaștere cele mai dificile sau participarea la experiențe ori expediții periculoase pot fi susținute numai prin definirea și întreținerea unor valori proprii intense, stabile și cooperante, care ne pot ghida in viață ajutandu-ne să ne proiectam trasee de acțiune semnificative care ne oferă, dar oferă și celorlalți, valori superioare și trăiri de calitate.
Distincția fapt - valoare se află în miezul dezbaterilor epistemologice asupra posibilității obiectivității în științe.
Ea preia în parte distincția între enunțuri descriptive ș prescriptive, fără a coincide în totalitate cu aceasta.
|
În unele landuri germane unitatea administrativă imediat superioară este regiunea administrativă de tip Regierungsbezirk.
În celelalte landuri toate districtele țin direct de land.
|
Tatăl său a fost învățător în Șura Mică.
După moartea tatălui său, el și mama sa au fost dați afară din locuința de serviciu a învățătorului, fiind obligați să se mute la Sibiu.
A absolvit facultatea de medicină și farmacie din Timișoara și, în octombrie 1957, a fost repartizat pentru stagiu în Delta Dunării, unde a petrecut un an, până în octombrie 1958.
Amitirile din Deltă, viața grea și condițiile de izolare, lupta permanentă împotriva condițiilor medicale rudimentare din dispensar, împotriva asistentelor incapabile, a prejudecăților de care erau stăpânite soțiile pescarilor, precum și împotriva cadrelor politice, Walter Roth le-a strâns în cartea sa Gesang der Fischer.
Als Arzt im Donaudelta.
În 1963 reușit cu greu să primească transferul în Regiunea Stalin (în prezent județul Brașov), devenind medic specialist în balneologie și fizioterapie la Brașov și la Ocna Sibiului.
A emigrat în Republica Federală Germania în 1965.
Dorind să devină medic de familie, a obținut în 1968 un nou titlu de doctor, în acest domeniu, iar în 1970 și-a deschis un cabinet medical în Rosenheim.
A publicat multe articole pe teme medicale în reviste de specialitate
Este și un pictor talentat precum și colecționar de artă.
|
Născută la Paris la 16 aprilie 1755, Marie Élisabeth Louise Vigée a fost fiica portretistului Louis Vigée, de la care a primit primele instrucțiuni.
Mama ei era coafeză.
A fost trimisă să locuiască cu rudele din Épernon până la vârsta de șase ani.
Apoi a intrat într-o mânăstire unde a rămas cinci ani.
Tatăl ei a murit când avea 12 ani în urma unei infecții de la o intervenție chirurgicală pentru a elimina un os de pește din gât.
În 1768, mama ei s-a recăsătorit cu un bijutier bogat, Jacques-Francois Le Sèvre și familia s-a mutat în apropierea Palatului Regal.
Mai târziu a fost sprijinită de Louise Marie Adélaïde de Bourbon, soția lui Philippe Egalité.
În această perioadă Louise Élisabeth a beneficiat de sfaturile lui Gabriel François Doyen, Jean-Baptiste Greuze, Joseph Vernet și alți maeștri ai perioadei.
La 25 octombrie 1783, a fost făcut membru al Academiei.
|
Biserica de lemn din Bulgari se află în localitatea omonimă din județul Sălaj.
Mențiunile bibliografice datează biserica din anul 1547 și este foarte probabil ca și în realitate aceasta să fi fost ridicată cel mai târziu în veacul al 17-lea.
O inscripție din 1783 consemnează șindrilirea ei.
Legat de acest eveniment tradiția reține că biserica a fost anterior acoperită cu "tulheni" (tulpini de porumb).
Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: SJ-II-m-A-05029.
Biserica este construită din bârne cioplite, așezate în cununi orizontale, îmbinate la colțuri prin sistemul de prindere „coadă de rândunică”.
Are la bază o talpă din lemn de stejar și este așezată pe un soclu din piatră.
Are formă de navă, un turn nu prea înalt, dar bine proporționat cu restul construcției.
Pe partea sudică a bisericii se află o prispă, pe aceeași latură de sud se află și intrarea.
Absida altarului este marcată prin retragerea pereților laterali față de linia naosului.
De o reală valoare artistică este iconostasul, unde se află pictată scena Mântuitorului cu cei doisprezece apostoli, pictura care se datorează autorului icoanelor împărătești, datate 1775.
La începutul secolului XIX, biserica a fost pictată, tradiția atribuind opera de înfrumusețare lui Ioan Prodan, asemănându-se foarte mult cu pictura bisericii din Bârsa, pictată de același artist.
În naos, pe pereții laterali și pe boltă, se regăsesc scene biblice, ca Patimile Mântuitorului, Înălțarea Domnului, dar și portrete ale Sfântului Ilie și Sfântului Petru.
De-a lungul vremii, biserica a suferit lucrări de renovare.
În anul 1783, a fost reacoperită cu șindrilă de „Meșteru Lazăru”.
O nouă refacere a acoperișului are loc în anul 1929.
Ultima renovare a bisericii s-a efectuat în anul 1984.
|
William Somerset Maugham () a fost un dramaturg și prozator englez, a cărui operă s-a bucurat de notorietate internațională.
Proza sa se caracterizează prin soliditatea construcției, observația ascuțită asupra mediilor și caracterelor, tonul de fină ironie.
A scris romane psihologice relevând complexitatea haotică a vieții, contradicția dintre ideal și real într-o orânduire a inegalității sociale.
De asemenea, a fost un maestru al povestirilor scurte, ambientate adesea într-un mediu cosmopolit, în Orient sau în insulele Pacificului.
A scris și comedii spirituale în maniera lui Oscar Wilde.
S-a născut la Paris, ca fiu al unor britanici care locuiau în Franța, tatăl său fiind jurist în cadrul ambasadei, iar mama fiica unui ofițer din cadrul armatei coloniale din India Britanică.
La numai opt ani își pierde mama care suferea de tuberculoză, iar doi ani mai târziu și tatăl care suferea de cancer.
Revine în Anglia pentru a fi luat în grija unui unchi, iar în perioada 1885 - 1889 studiază la King’s School din Canterbury.
În 1954, într-un eseu realizează lista celor mai bune zece romane din punctul său de vedere:
|
Ardeni (limba celtă: Arduenna = podiș, în , în ) este o zonă de podiș hercinic care se învecinează în partea de est cu Masivul Șistos Renan.
Partea cea mai mare a regiunii se află în sud-estul Belgiei, în rest se întinde și în Luxemburg și Franța (Departamentul Ardennes).
Regiunea are un relief deluros împădurit delimitat de râurile Mosela și Meuse care de la nivelul râului Sambre trece treptat în câmpia Flandrei.
La nord-est de Ardeni se întinde platoul Hautes Fanges (692 m), care e separat de Eifel numai din punct de vedere politico-administrativ.
Altitudinea medie a regiunii este de 550 m punctul cel mai înalt a regiunii se află în nord la „Baraque de Fraiture” (652 m) situat în provincia valonă Luxemburg din Belgia.
În regiunea istorică au avut loc mai multe bătălii sângeroase.
În timpul celui de al doilea război mondial la data de 10 mai 1940, Germania a atacat Franța, trupele germane au încercuit trupele aliaților care au suferit după câteva zile o înfrângere dezastruoasă.
Atacul neașteptat german, a fost urmat de pătrunderea trupelor germane în Franța, Belgia și Olanda.
O altă bătălia a avut loc în 1944, ea a intrat în istorie sub numele de Ofensiva din Ardeni.
|
Lacul Ontario este, în primul rând o arteră navigabilă, dar nu numai.
Regiunea Thousand Islands (O mie de insule) din extremitatea nord-estică a bazinului merită o atenție deosebită.
În locul în care fluviul Sf. Laurențiu se revarsă din lac, din apă se ivesc o mulțime de insule, dintre care unele foarte mici.
Câteva insule sunt acoperite de păduri dese, altele arată ca niște blocuri de granit, cu câte un brad sau pin singuratic în vârf, care ține piept vânturilor, înfigându-și rădăcinile în stâncă.
În 1615, Samuel de Champlain și Étienne Brûlé, însoțiți de un grup de huroni descoperă și explorează o largă zonă din regiunea Marilor Lacuri nord-americane.
Porniți din Quebec spre gurile râului Ottawa, merg în amonte până la confluența acestuia cu râul Mattawa, descoperă Lacul Nipissing și prin intermediul lui French River, ies la golful Georgian parte a Lacului Huron, unde Étienne Brûlé se desparte de grup și va fi primul care a ajuns primul la Lacul Ontario.
Între secolul al XVII-lea și cel de-al XVIII-lea, împrejurimile Lacului Ontario au fost scena rivalității încrâncenate dintre britanici și francezi, în care ambele părți au încercat să implice triburile de piei-roșii.
|
Comuna Semlac este administrată de un primar și un consiliu local compus din 13 consilieri.
Primarul, , , a fost ales în . Începând cu alegerile locale din 2016, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:
Alexandru Fântânaru (1895-1958), avocat, oponent al regimului comunist, condamnat la moarte
|
Albert Abraham Michelson () a fost un fizician evreu-prusac-american cunoscut pentru lucrările sale în domeniul măsurării vitezei luminii și în primul rând pentru experimentul Michelson-Morley.
În 1907 a primit Premiul Nobel pentru Fizică, pentru instrumentele sale de precizie optică și investigațiile spectroscopice și metrologice efectuate cu ajutorul acestora.
A devenit primul american care a primit premiul Nobel într-un domeniu științific.
|
Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt reformați (93,13%), cu o minoritate de romano-catolici (1,73%).
Pentru 2,94% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.
Comuna Buduslău este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri.
Primarul, , de la , a fost ales în . Începând cu alegerile locale din 2016, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:
János Irinyi (1817 - 1895) - inventatorul chibritului cu fosfor și dioxid de plumb.
|
Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (82,52%), cu o minoritate de penticostali (14,5%).
Pentru 1,62% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.
Comuna Căbești este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri.
Primarul, , de la , a fost ales în . Începând cu alegerile locale din 2016, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:
|
University of Nebraska este una dintre cele doua universități publice din statul Nebraska, Statele Unite ale Americii.
Universitatea are patru sedii separate și o școală technică:
Două dintre locațiile sale, cele din Lincon și Omaha, fac parte dintr-un parteneriat care a dat ca rezultat Peter Kiewit Institute.
University of Nebraska a fost înfiindțată în 1869 în Lincoln, Nebraska.
În primii 99 de ani, universitatea s-a aflat într-o singur campus universitar, cel din Lincon.
În 1902, Omaha Medical College a fost anexat în cadrul universității.
Forma actuală de guvernare provide din 1968, atunci când a adăugat campusurile universitare din Omaha.
University of Nebraska at Kearney a devenit cel de-al patrulea campus al University of Nebraska în 1991.
Jim McClurg: reprezentând sectorul 5 din sud estul statului Nebraska, inclusiv o parte din orașul Lincon
|
Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (81,01%), cu o minoritate de musulmani (13,64%).
Pentru 4,39% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.
Comuna Amzacea este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri.
Primarul, , de la , a fost ales în . Începând cu alegerile locale din 2016, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:
|
Construirea clădirii Hôtel Tassel din Bruxelles în perioada 1892-1893 are semnificația de a reprezenta, foarte probabil, pentru prima dată, trecerea stilului de la arte decorative și realizarea de artefacte la arhitectură, respectiv realizarea concretă de clădiri în maniera stilului.
Arhitectul francez Hector Guimard a fost semnificativ influențat de opera lui Horta, fiind unul dintre cei care a continuat să răspândească stilul whiplash (cum a fost adesea numit), atât în Franța cât și în alte țări.
|
Yes s-a refăcut în anul 1982 cu Anderson, Squire, White, claviaturistul original Tony Kaye și chitaristul Trevor Rabin mergând într-o direcție pop-rock.
În anii 1980 au lansat albumele 90125 (1983) și Big Generator (1987).
Primul album a produs singurul lor single numărul unu din Statele Unite, "Owner of a Lonely Heart".
Turneul de promovare al albumului Union (1991) a combinat membrii formației Yes cu membrii grupului Anderson Bruford Wakeman Howe, transformând componența într-un octet.
Albumele lansate în anii 1990 nu s-au bucurat de același succes comercial.
Formația a efectuat numeroase turnee mondiale între 1997 și 2004 care au inclus turneele aniversare de 30 și 35 de ani.
După o pauză de patru ani din cauza problemelor de sănătate ale lui Anderson și Wakeman Yes a revenit înlocuindu-i cu Benoît David, respectiv Oliver Wakeman.
În 2011 au lansat albumul Fly from Here cu claviaturistul Geoff Downes, care a revenit în formație după 30 de ani iar în anul următor David a părăsit formația din cauza unor probleme de sănătate, fiind înlocuit cu Jon Davison de la formația Glass Hammer.
Pe 19 mai 2015 formația a anunțat că basistul Chris Squire a fost diagnosticat cu leucemie și va fi înlocuit temporar cu Billy Sherwood.
Squire a decedat pe 27 iunie 2015, formația rămânând astfel fără niciun membru fondator.
În ianuarie 1968 basistul Chris Squire s-a alăturat formației Mabel Greer's Toyshop împreună cu vocalistul și chitaristul Clive Bailey, toboșarul Bob Hagger și chitaristul Peter Banks.
Au interpretat la clubul The Marquee din Soho, Londra, unde au fost observați de Jack Barrie, patronul clubului La Chasse.
Acesta și-a amintit "Nu aveau nimic extraordinar.
Erau foarte buni din punct de vedere muzical dar era clar că nu vor ajunge nicăieri".
Barrie i-a făcut lui Squire cunoștință cu Anderson, un angajat al clubului La Chasse și s-a constatat că cei doi aveau un interes comun în Simon & Garfunkel și armoniile vocale.
În acea seară au compus melodia "Sweetness" la casa lui Squire, melodie ce va fi inclusă pe primul album Yes.
În iunie 1968 toboșarul Hagger a fost înlocuit cu Bill Bruford care a postat un anunț în Melody Maker.
Între timp Banks a părăsit și el formația pentru a se alătura formației Neat Change iar organistul și pianistul Tony Kaye a devenit claviaturist.
Noua formație a interpretat în subsolul cafenelei The Lucky Horseshoe între 10 iunie și 6 iulie 1968.
Banks a revenit și a devenit al cincilea membru, înlocuindu-l pe Clive Bailey pe 26 iulie 1968.
Anderson a sugerat ca noua formație să se numească Life în vreme ce Squire a sugerat să se numească World.
După ce au adoptat numele Yes la sugestia lui Banks au interpretat primul lor spectacol pe 4 august în East Mersea, Essex.
În primele lor spectacole au interpretat melodii ale unor formații precum The Beatles, The 5th Dimension și Traffic.
Pe 16 septembrie Yes a interpretat la clubul Blaise pentru a înlocui formația Sly & the Family Stone care nu s-a prezentat.
Au fost bine primiți de public, inclusiv de gazda Roy Flynn care în acea seară le-a devenit manager.
În acea lună Bruford a decis să renunțe la interpretare pentru a studia la Universitatea din Leeds.
A fost înlocuit cu Tony O'Reilley.
Anderson a reușit să îl convingă pe Bruford să revină pentru ca Yes să interpreteze în deschiderea concertului de adio al formației Cream la Royal Albert Hall pe 26 noiembrie.
După ce au văzut un concert King Crimson în 1969 membrii Yes și-au dat seama că aveau competiție în Londra și că trebuie să devină mai buni din punct de vedere tehnic, organizând repetiții mai frecvente.
Au semnat cu Atlantic Records și au lansat albumul eponim de debut în august 1969.
Alcătuit în mare parte din melodii originale, albumul include interpretarea melodiilor "Every Little Thing" al celor de la The Beatles și "I See You" al celor de la The Byrds.
Deși albumul nu a intrat în topurile britanice a primit recenzii pozitive din partea revistei Rolling Stone unde Lester Bangs a lăudat "simțul stilului, gustului și subtilității" al albumului.
Tony Wilson de la publicația Melody Maker a numit Yes și Led Zeppelin ca fiind formațiile cele două formații "cu cele mai mari șanse de succes".
După un turneu în Scandinavia alături de formația Small Faces Yes a interpretat un concert solo la Queen Elizabeth Hall pe 21 martie 1970.
A doua parte a concertului a inclus fragmente din al doilea lor album, Time and a Word, acompaniați de o orchestră formată din 20 de membri.
Banks, nemulțumit de ideea de a înregistra cu o orchestră și de concedierea lui Flynn în acel an, a părăsit formația în mai 1970 cu două luni înainte de lansarea albumului.
Banks a declarat că a fost dat afară de Squire și Anderson și că Bruford și Kaye nu știau că acest lucru se va întâmpla.
Albumul a reușit să ocupe locul 45 în Regatul Unit.
Banks a fost înlocuit cu Steve Howe, chitaristul formației Tomorrow, care a fost fotografiat cu formația pentru coperta ediției americane a albumului, deși nu a interpretat deloc pe acest album.
Yes a pornit într-un turneu european de 28 de zile împreună cu formația Iron Butterfly în ianuarie 1971.
Tony Kaye a interpretat ultimul său concert cu Yes la Crystal Palace Bowl în luna august a acelui an.
Decizia a fost luată după dezvoltarea unei relații tensionate între Kaye și Howe în acel turneu și din cauza reticienței sale de a folosi mellotronul și sintetizatorul Moog.
Tales from Topographic Oceans a fost al șaselea album de studio al formației, lansat pe 14 decembrie 1973, un album care a polarizat atât fanii cât și criticii.
Albumul dublu era bazat pe interpretarea lui Anderson a scripturilor Shastra din cartea Autobiography of a Yogi scrisă de Paramahansa Yogananda.
Albumul a fost primul din istoria muzicii britanice care să obțină Discul de Aur înainte de lansarea oficială pe baza comenzilor.
A ocupat prima poziție a topurilor britanice timp de două săptămâni în vreme ce în Statele Unite a ocupat locul 6, devenind al patrulea album consecutiv al formației care să obțină Discul de Aur.
Wakeman nu a fost mulțumit de acest album și a criticat mare parte din material.
A crezut că anumite secțiuni au fost "sângerate până la moarte" și conțineau prea multă umplutură muzicală.
Wakeman a părăsit formația după turneul din 1973-1974; albumul său solo Journey to the Center of the Earth a ocupat prima poziție a topurilor britanice în mai 1974.
Turneul a inclus cinci concerte consecutive cu casa închisă la Rainbow Theatre, prima dată când o formație rock a reușit această performanță.
Yes era o trupă neobișnuită pentru scena muzicii rock de la acea vreme deoarece niciunul dintre membri nu consuma droguri iar patru dintre membrii "formulei clasice" erau vegetarieni.
Între 1975 și 1976 fiecare membru al formației a lansat un album solo.
Turneul american din 1976 cu Peter Frampton a inclus unul din concertele formației cu cel mai mare număr de spectatori.
Concertul din 12 iunie de pe stadionul John F. Kennedy din Philadelphia a atras peste 100.000 de spectatori.
La sfârșitul anului 1976 formația a călătorit în Elveția pentru a înregistra albumul Going for the One la Mountain Studios în Montreux.
Atunci Anderson a trimis lui Wakeman primele versiuni ale melodiilor "Going for the One" și "Wonderous Stories" pentru a-l convinge să revină în formație.
Moraz a fost eliberat iar Wakeman a revenit ca muzician de studio.
La lansarea albumului în iulie 1977 Going for the One a ocupat prima poziție în Regatul Unit timp de două săptămâni și a ocupat locul 8 în Statele Unite."Wonderous Stories" și "Going for the One" au fost lansate ca single și au ocupat locurile 7, respectiv 25 în Statele Unite.
Deși coperta albumului a fost realizată de Hipgnosis, includea logoul formației realizat de Roger Dean.
Turneul de promovare al albumului din 1977 a durat șase luni.
Tormato a fost lansat la sfârșitul anului 1978 la apogeul mișcării punk rock în Anglia, perioadă în care presa muzicală critica formația Yes pentru că reprezentau excesele rockului progresiv de la începutul anilor 1970.
Albumul a continuat orientarea formației spre melodii tot mai scurte; nicio melodie nu era mai lungă de opt minute.
Albumul a ocupat locul 8 în Regatul Unit și locul 10 în Statele Unite.
În ciuda criticilor interne și externe cu privire la album, turneul din 1978-1979 a fost un succes comercial.
Yes a primit premiul "Golden Ticket Award" pentru încasări de peste un milion de dolari.
În octombrie 1979 formația s-a întâlnit în Paris cu producătorul Roy Thomas Baker.
Abordările diferite au creat tensiuni în cadrul formației deoarece Anderson și Wakeman preferau o abordare mai fantastică și delicată în vreme ce restul membrilor preferau o abordare mai apropiată de hard-rock.
Howe, Squire și White refuzau toate melodiile pe care Anderson le oferea în această perioadă deoarece erau prea ușoare și nu aveau greutatea pe care ei le ofereau în propriile lor sesiuni.
Sesiunile din Paris s-au încheiat neașteptat când White și-a fracturat piciorul în urma unei căzături cu rolele.
Când formația, fără Wakeman (care a declarat că va interpreta la claviaturi doar când melodiile erau gata să fie înregistrate), s-a reîntâlnit în februarie pentru a relua lucrul la proiect diferențele muzicale tot mai accentuate, combinate cu tensiunile tot mai puternice din interior, au dus la încetinirea proiectului.
La sfârșitul lunii martie Howe, Squire și White au început să înregistreze demouri ca un trio instrumental, fiind tot mai nehotărâți cu privire la implicarea lui Anderson.
În cele din urmă nici el nici Wakeman nu au participat la album.
După turneul Drama formația s-a întâlnit în Londra pentru a decide următorul pas.
L-au eliberat pe Lane ca manager iar Horn a decis să înceapă o carieră ca producător muzical.
White și Squire au fost următorii care să plece, Downes și Howe rămânând singurii membri.
Au ales să nu continue cu formația și s-au despărțit în decembrie 1980.
A fost dat un anunț în martie 1981 din partea conducerii formației care confirma faptul că Yes s-a destrămat.
Downes și Howe s-au reunit pentru a forma Asia împreună cu fostul basist al formației King Crimson, John Wetton și toboșarul Carl Palmer de la Emerson, Lake & Palmer.
Squire și White au continuat să lucreze împreună inițial cu Jimmy Page pentru un grup propus cu numele de XYZ (prescurtare de la "ex-Yes-and-Zeppelin") în vara anului 1981.
Și fostul coleg de la Zeppelin, Robert Plant, a fost invitat dar și-a pierdut entuziasmul fiind prea afectat de moartea fostului toboșar de la Led Zeppelin, John Bonham.
Au înregistrat câteva demouri, o parte dintre acestea fiind înregistrate mai târziu ca melodiile Yes "Mind Drive" și "Can You Imagine?".La sfârșitul anului 1981 Squire și White au lansat "Run With the Fox", un single de Crăciun cu Squire solist vocal și versuri scrise de Peter Sinfield care a fost difuzată la posturile de radio în timpul sărbătorilor de iarnă din anii 1980 și 1990.
În 1982 Squire și White s-au întâlnit cu chitaristul sud-african Trevor Rabin pentru a înființa o nouă formație inititulată Cinema.
Rabin a devenit inițial cunoscut ca membru al formației Rabbitt și a lansat apoi trei albume solo, lucrând în același timp și ca producător.
Squire l-a recrutat și pe un fost muzician Yes, Tony Kaye.
În ciuda prezenței a trei membri Yes, Cinema nu și-a propus să fie o continuare a formației Yes.
Cinema a mers inițial în studio pentru a înregistra un album.
Deși Rabin și Squire erau inițial soliștii vocali, a fost invitat și Trevor Horn ca un potențial solist vocal dar a ales să devină în schimb producătorul formației.
Neînțelegerile dintre Horn și Kaye (complicate de faptul că Rabin interpreta majoritatea părților de claviatură în timpul înregistrărilor) au condus la plecarea lui Kaye după șase luni de repetiții.
Între timp, Jon Anderson a lansat două albume solo după ce a părăsit Yes și înregistra succes în cadrul proiectului Jon & Vangelis.
După ce l-a întâlnit pe Anderson la o petrecere din Los Angeles Squire i-a prezentat demourile Cinema și l-a invitat să devină solistul vocal al formației.
Anderson s-a alăturat în ultimele săptămâni ale sesiunilor, neavând mari contribuții în afară de solist vocal și rescrierea unor versuri.
La sugestia executivilor casei de discuri Cinema și-a schimbat numele în Yes.
Rabin s-a opus inițial acestei idei deoarece se găsea acum în cadrul unei formații cu o istorie și cu așteptări și nu în cadrul unei formații noi.
Totuși, prezența a patru foști membri Yes în formație a sugerat că schimbarea numelui formației era doar o strategie comercială.
Noul album a marcat o schimbare radicală deoarece Yes a adoptat o orientare pop-rock în care nu mai erau deloc prezente elementele rockului progresiv ce au caracterizat formația în anii 1970.Această nouă formulă a formației a fost uneori numită "Yes-West" datorită schimbării centrului de operațiuni al formației din Londra în Los Angeles.
Yes a lansat albumul de revenire 90125 (numit astfel după numărul de serie din catalogul Atco Records) în noiembrie 1983.
A devenit cel mai bine vândut album al lor, fiind vândut în peste șase milioane de exemplare și a introdus formația unei generații mai tinere de fani.
Melodia "Owner of a Lonely Heart" a ocupat prima poziție în Billboard Hot 100 timp de două săptămâni în ianuarie 1984, prima și singura melodie Yes care să reușească această performanță.
În cele din urmă Kaye a fost convins să revină în formație.
Single-urile "Leave It" și "It Can Happen" au ocupat locurile 24, respectiv 57.
De asemenea Yes a câștigat primul și singurul Premiu Grammy pentru "Cea mai bună interpretare rock instrumentală" pentru melodia "Cinema".Au mai primit o nominalizare la categoria "Cea mai bună interpretare a unui duet sau grup cu voce" pentru "Owner of a Lonely Heart" și "Cea mai bună interpretare rock a unui duet sau grup cu voce" pentru album.
Turneul de promovare al albumului din 1984-1985 a fost cel mai profitabil din istoria formației din care a rezultat 9012Live, un concert regizat de Steven Soderbergh.
La sfârșitul anului 1988 Anderson se simțea lăsat deoparte de Rabin și Squire și a început să fie nemulțumit de direcția muzicală pe care a abordat-o Yes.
A părăsit formația declarând că nu va fi niciodată membru Yes doar pentru bani și a început să lucreze în Montserrat la un proiect solo care va implica în cele din urmă pe Wakeman, Howe și Bruford.
Această colaborare a dus la speculații că va avea loc un fel de refacere a formulei clasice Yes, deși încă de la început proiectul l-a inclus pe basistul Tony Levin, care a lucrat cu Bruford în King Crimson.
Din punct de vedere contractual formația nu putea prelua numele de Yes deoarece Anderson, White, Squire, Rabin și Kaye dețineau drepturile asupra numelui.
Grupul a devenit cunoscut sub numele de Anderson Bruford Wakeman Howe, ceea ce îi convenea lui Bruford deoarece dorea să stea departe de numele "Yes".
După finalizarea turneului grupul a revenit în studio pentru a înregistra al doilea album care trebuia să se numească Dialogue.
După ce a auzit melodiile Arista Records a refuzat să lanseze albumul deoarece considera mixajele ca fiind prea slabe.
Au încurajat grupul să caute alți autori, de preferat unii care pot compune hituri.
Anderson l-a contactat pe Rabin pentru această problemă iar Rabin i-a trimis o casetă cu patru demouri cu condiția ca ABWH să aleagă o melodie iar pe celelalte să le trimită înapoi.
Arista le-a ascultat pe toate patru și le dorea pe toate dar Rabin nu a fost de acord cu această cerere.
Grupul "Yes-West" lucra la un nou album și au început să caute un nou solist vocal.
Fostul solist vocal al formației Supertramp, Roger Hodgson, a refuzat postul; deși i-a plăcut să lucreze și să compună cu grupul considera că ar fi neînțelept să lanseze melodiile sub numele Yes.
Formația a lucrat și cu solistul vocal al formației Kansas, Steve Walsh, și cu Billy Sherwood de la World Trade.
Walsh a petrecut o singură zi cu ei dar Sherwood și formația au lucrat suficient de bine împreună și au continuat sesiunile de compunere.
Aria a sugerat ca grupul "Yes-West", cu Anderson solist vocal, să înregistreze cele patru melodii și să le includă pe albumul care va fi lansat sub numele Yes.
Aproape toți membrii și-au declarat nemulțumirea cu privire la album.
Bruford nu a fost de acord cu albumul ca întreg iar Wakeman a declarat că a fost incapabil să își recunoască propriile părți de claviatură din mixajul final și a aruncat exemplarul său al albumului pe geamul limuzinei.
De atunci el numește albumul "Onion" ("Ceapă") deoarece îi vine să plângă de fiecare dată când se gândește la el.
Elias a declarat mai tâziu public că Anderson, în calitate de producător asociat, știa de implicarea muzicienilor de studio.
Turneul Union din 1991-1992 i-a inclus pe toți opt membri.
După acest turneu Bruford a ales să nu rămână în Yes și a revenit la proiectul său jazz Earthworks.
În 1993 a fost lansat albumul Symphonic Music of Yes ce conține versiunile orchestrate ale melodiilor Yes aranjate de David Palmer.
Howe, Bruford și Anderson interpretează pe acest disc împreună cu Orchestra Filarmonică din Londra, Orchestra de Cameră din Londra și London Community Gospel Choir.
Următorul album de studio Yes, la fel ca și Union, a fost supravegheat de o casă de discuri și nu de membrii formației.
Victory Music l-a contactat pe Rabin cu propunerea de a lansa un album cu formula de pe 90125.
Rabin a venit cu o contraofertă, cerând să fie implicat și Wakeman.
Rabin a început să pregătească albumul la el acasă utilizând conceptul de studio digital și utilizând material compus de el și Anderson.
Albumul era în producție în anul 1993 dar implicarea lui Wakeman a fost anulată.
În noiembrie 1995 Howe și Wakeman au revenit în formație și au interpretat pe două melodii noi: "Be the One" și "That, That Is".
Formația s-a reunit pentru trei concerte în martie 1996 la Fremont Theater din San Luis Obispo, California care au fost înregistrate și lansate, împreună cu noi melodii de studio, în luna octombrie a acelui an ca Keys to Ascension.
Albumul a ocupat locul 48 în Regatul Unit și locul 99 în Statele Unite.
Yes a continuat să înregistreze noi melodii în studio, înregistrând unele melodii din perioada proiectului XYZ.
La un moment dat melodiile noi trebuiau să fie lansate sub forma unui album de studio dar casa de discuri a decis ca melodiile să fie alăturate restului concertelor de la San Luis Obispo și au fost lansate în noiembrie 1997 ca Keys to Ascension 2.
Albumul a reușit să ocupe locul 62 în Regatul Unit dar nu a intrat în topurile americane.
Wakeman a părăsit formația după lansarea albumului.
A fost nemulțumit de felul în care un album de studio a fost sacrificat în favoarea albumelor Keys to Ascension.
În 2001 melodiile de studio de pe ambele albume au fost lansate sub compilația Keystudio.
Squire a format un grup numit Conspiracy împreună cu Billy Sherwood care a inclus contribuții aduse de Alan White.
Cei doi au refăcut demourile inițial propuse pentru Conspiracy pentru a le transforma în melodii Yes.
Anderson și Howe erau mai puțin implicați în procele de compoziție și producție și și-au manifestat mai târziu nemulțumirea pentru acest fapt.
Implicarea integrală a lui Sherwood în compunere, producție și interpretare au condus la alăturarea sa în Yes ca membru oficial, luând rolul de claviaturist și chitara a doua.
Yes a lansat al șaptesprezecelea album de studio, Open Your Eyes, în noiembrie 1997 prin casa de discuri Beyond Music.
Nu a înregistrat un succes comercial, ocupând doar locul 151 în Billboard 200 și a eșuat să intre în topurile britanice.
Single-ul "Open Your Eyes" a reușit să ocupe locul 33 în topul Mainstream Rock.
În timpul turneului din 1997 și 1998 formația a interpretat doar câteva melodii de pe album, concentrându-se mai mult pe melodiile mai vechi.
În acest turneu rolul de claviaturist a fost preluat de rusul Igor Horoșev care a interpretat în câteva melodii de pe albumul Open Your Eyes.
După turneul din 2004 Yes a intrat într-o perioadă de inactivitate timp de patru ani.
Formația nu a mai putut efectua turnee datorită problemelor de sănătate ale lui Anderson care, spre deosebire de ceilalți membri, nu era interesat să înregistreze un nou album de studio după vânzările dezamăgitoare ale Magnification.
A declarat că înregistrarea unui album "nu mai era logică".
Turneul aniversar de 40 de ani Close to the Edge and Back era programat pentru anul 2008 și urma să includă pe claviaturistul Oliver Wakeman deoarece tatăl său Rick a fost sfătuit de medici să nu mai interpreteze în concerte.
Turneul a fost anulat în mai 2008 după ce Anderson a fost diagnosticat cu insuficiență respiratorie acută.
Anderson a declarat că avea "nevoie doar de o pauză dar ceilalți membri erau nemulțumiți de acest lucru".
Pe 7 martie 2013 a decedat chitaristul original al formației, Peter Banks, la vârsta 65 de ani în urma unui atac de cord.
În martie 2013 formația a pornit în turneul Three Album Tour în care au interpretat integral albumele The Yes Album, Close to the Edge și Going for the One.
În august 2013 a fost începută o campanie a fanilor pentru ca Yes să fie inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.
Totuși Yes nu a fost inclusă pe 16 octombrie 2013 când au fost anunțați laureații.
Jon Anderson a menționat în mai multe ocazii că ar dori să revină în formație undeva în viitor și să realizeze "turneul pe care toți îl visează".Squire și White au declarat că "ușa este deschisă" pentru a lucra din nou cu Anderson.
Recent, Anderson a spus despre includerea formației Yes în Rock and Roll Hall of Fame în 2015 ca motiv pentru o posibilă reuniune.
Squire a spus că este posibil și ca Yes să facă "o formulă extinsă" asemănătoare cu cea de pe albumul Union din 1991.
Pe 19 mai 2015 formația a anunțat că basistul Chris Squire a fost diagnosticat cu leucemie și că va fi înlocuit temporar în concertele deja programate cu Billy Sherwood.
Aceasta este prima dată de la înființare când Yes interpretează fără Squire.
Pe 27 iunie 2015 Squire a decedat la vârsta de 67 de ani în casa sa din Phoenix, Arizona.
Pe 21 iulie 2015 White a declarat într-un interviu pentru revista Billboard că Yes va merge mai departe, Sherwood înlocuindu-l pe Squire.
|
Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (97,52%).
Pentru 1,98% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.
Comuna Căpreni este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri.
Primarul, , de la , a fost ales în . Începând cu alegerile locale din 2016, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:
|
Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt romano-catolici (97,67%).
Pentru 1,5% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.
Comuna Lunca de Jos este administrată de un primar și un consiliu local compus din 15 consilieri.
Primarul, , de la , a fost ales în . Începând cu alegerile locale din 2016, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:
|
În decembrie 1989 este arestat pentru organizarea și participarea la mișcarea revoluționară conspirativă de la Iași, din 14 decembrie 1989.
Va fi eliberat din detenția politică în amiaza zilei de 22 decembrie 1989.
În ianuarie 1990 a fondat noua serie a revistei Timpul din Iași (care a apărut, sub conducerea sa, până la sfârșitul lui octombrie 1991) .
În noiembrie 1991 a înființat Editura Timpul, pe care o conduce și în prezent.
În perioada noiembrie 1991 - noiembrie 1992 lucrează ca redactor la revista Cronica din Iași, apoi la Evenimentul zilei (decembrie 1992 - decembrie 1994).
Între anii 1993-1995 este redactor-colaborator la postul TV Europa Nova din Iași.
În iunie 1994 a fondat revista de cultură poetică Poezia, unde va fi redactor-șef, iar din 2000 director fondator.
În octombrie 1995 inițiază revista "Caietele de la Durău" și devine cofondator și redactor coordonator al acestei publicații.„Cassian Maria Spiridon este un poet remarcabil, care și-a creat propriul său stil poetic, un stil unic.
În ceea ce-l privește, poezia poate fi o floare care înflorește sub cer.
Divinitatea, conștiința, spiritul de libertate și atitudinea de explorare reprezintă nu numai forța motrice în interiorul poeziei sale, dar și temele poetice permanente ale poeziei sale.
Poemele sale sunt concise, sincere, ferme, pline de tensiune interioară, cu dialoguri profunde între suflet și trup, între om și lumea cu care rezonează.
Având în vedere contribuția remarcabilă a poetului Cassian Maria Spiridon la poezia contemporană, îi conferim Premiul internațional de poezie Li Bai și Du Fu pe anul 2018.
A debutat în presa literară, în anul 1970, în revistele Amfiteatru și România literară.
Este câștigător al premiului de debut în volum pentru anii 1979-1980, al Editurii Junimea din Iași și apoi Laureat al Festivalului național de poezie „N. Labiș“ (1980).
Are apariții în diverse antologii din țară și străinătate, fiind tradus în franceză, engleză, germană, spaniolă, suedeză, rusă, chineză, finlandeză, maghiară, polonă, cehă, slovacă, coreeană, italiană etc.
Este publicat în toate revistele importante din țară.
Apariții în diverse antologii din țară și străinătate.
Prezent cu texte la radio și televiziune (locale și naționale).
Numeroase articole publicistice și eseuri în presa locală și națională.
A participat la festivaluri naționale și internaționale de literatură și poezie:„România devenise o uriașă închisoare“, 18 decembrie 2009, Adevărul
|
Comuna Băsești este administrată de un primar și un consiliu local compus din 9 consilieri.
Primarul, , , a fost ales în . Începând cu alegerile locale din 2016, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:
Sătenii din Băsești nu mai cred în politicieni, 13 noiembrie 2009, Evenimentul zilei
|
Comuna Săuca este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri.
Primarul, , de la , a fost ales în . Începând cu alegerile locale din 2016, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:
|
Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (96,81%).
Pentru 2,67% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.
Comuna Apoldu de Jos este administrată de un primar și un consiliu local compus din 9 consilieri.
Primarul, , de la , a fost ales în . Începând cu alegerile locale din 2016, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:
Săpăturile făcute de-a lungul timpului au adus dovezi materiale că zona a fost locuită încă din cele mai vechi timpuri, astfel la ieșirea din satul Sângătin s-au găsit materiale arheologice din diferite epoci, neolitic, roman și medieval.
În vatra satului Apoldu de Jos s-au găsit zidurile de piatră în opus incertum ale unor construcții ce conțineau material tegular, cărămizi cu ștampila Legiunii a III-a Gemina, țigle, cărămizi pavimentare , olane și tuburi pentru apeduct.
În jurul așezării antice, pe drumul roman ce duce la Apulum au fost identificate urmele unor amplasamente villae rusticae.
Pe teritoriul comunei s-a mai descoperit un tezaur monetar format din 206 monede de argint, dintre care 189 denari de la Clodius Albinus la Gardian III și cinci antoninieni de la Trebonianus Gallus.
Pe teritoriul localității Apoldu de Jos a fost semnalată o biserică cu hramul "Sfântului Toma", anul 1384 și o fortificație în jurul bisericii, în anul 1658, când trupele principelui Gheorghe Rákóczi al II-lea ocupă și jefuiesc întregul ansamblu.
Apoldu de Jos a aparținut până în anul 1876 de Scaunul Miercurea, unitate administrativă componentă a organismului de administrare al sașilor transilvăneni, numit Șapte Scaune.
Economia așezării este una predominant agricolă bazată pe cultura plantelor (cartof și leguminoase), viticultură și creșterea animalelor dar și pe industria de prelucrare primară a lemnului, comerț și agroturism.
Biserica Ortodoxă "Buna Vestire", Apoldu de Jos, construită la începutul secolului al XIX-lea, în formă de cruce, cu pronaos, naos și altar, având fiecare propria cupolă sprijinită pe arcade.
Biserica Ortodoxă de lemn "Sfântul Ioan Evanghelistul", Apoldu de Jos, o inscripție ce desparte naosul de pronaos atestă construcția bisericii ca fiind din secolul al XVIII-lea.
|
El a susținut Familia Regală a României și a fost un important anti-comunist, refuzând să sprijine regimul comunist sprijinit de sovietici în procesul de instalare în România în 1945-1947.
Patriarhul Nicodim a decedat de pneumonie.
La 23 ianuarie 1935 a fost ales mitropolit al Moldovei (înscăunat 4 februarie 1935).
La 30 iunie 1939 a fost ales patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (înscăunat 5 iulie), păstorind până la moarte.
Români pe monede și bancnote românești
Preoți victime ale regimului comunist din România
Decese cauzate de boli pulmonare
|
Alcaloizii tropanici () reprezintă o clasă de alcaloizi de tipul biciclo[3.2.1], care se regăsesc în compoziția unor medicamente sau substanțe toxice.
Conțin în structura lor un nucleu tropanic.
Sunt compuși esterici.
Exemple de schelete tropanice:
Exemple de alcalaozi tropanici care sunt esteri formați din reacția unui acid cu un tropanol:
|
A studiat la Liceul Charlemagne din Paris, unde tatăl său, Amédée Hadamard, era profesor de istorie, gramatică și literatură clasică.
Paradoxal, la început era slab la matematică, dar continuând studiile la „Liceul Ludovic cel Mare”, unde se transferase tatăl său, termină studiile liceale (1883) cu notă maximă la matematică și mecanică.
Cariera sa universitară a început la Facultatea de științe a Universității din Bordeaux, unde a predat mai întâi ca lector de astronomie și mecanică rațională (din iulie 1893 până în februarie 1896), apoi ca profesor titular.
S-a întors apoi la Paris în calitate de conferențiar universitar înlocuindu-l pe (din octombrie 1897) la Facultatea de Științe a Universității din Paris.
Tot în 1897, din noiembrie, îl suplinește pe profesorul la catedra de mecanică analitică și mecanică cerească de la Collège de France.
A obținut titlul de profesor asistent în februarie 1900.
În urma cazului Dreyfus (soția lui Alfred Dreyfus era fiica lui David Hadamard, un văr al lui Amédée Hadamard, tatăl lui Jacques), s-a angajat politic, din 1897, în recunoașterea drepturilor evreilor.
Jacques Hadamard a fost președinte de onoare al asociației . În 1956 a primit medalia de aur a CNRS (Centre national de la recherche scientifique) pentru ansamblul lucrărilor sale științifice.
În 1957 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
Unul dintre rezultatele care l-a făcut celebru pe Jacques Hadamard a fost demonstrația pe care a dat-o în 1896 teoremei numerelor prime, care descrie distribuția asimptotică a numerelor prime (teoremă demonstrată independent, în același an, și de ).De asemenea, el a definit conceptul de „problemă bine pusă” în domeniul ecuațiilor diferențiale.
Numele său a fost dat „” utilizate în „transformata Hadamard” (o generalizare a transformatei Fourier) și având un vast domeniu de aplicare: , procesarea semnalelor, compresia datelor etc.
Tot numele său îl poartă „produsul lui Hadamard” a două serii, folosit la dezvoltarea în serie a funcțiilor meromorfe, precum și (o varietate Riemann completă, simplu conexă și de curbură strict negativă).
Jacques Hadamard rămâne în istoria matematicii și pentru cunoscutele sale Lecții de geometrie elementară, publicate începând din anul 1898, și care au cunoscut numeroase reeditări, atât în Franța, cât și în alte țări (printre care și România).
Specialiști în teoria numerelor
|
Premiul Camões (în portugheză Prémio Camões), denumit astfel după Luís de Camões, cel mai mare poet portughez, este cel mai important premiu literar al lumii lusofone.
Este un premiu internațional anual acordat de către Fundația Bibliotecii Naționale a Portugaliei și Ministerul Culturii din Brazilia.
A fost Instituit în 1988 prin Protocolul Adițional de Acord Cultural dintre cele două țări, în scopul „consacrării în fiecare an a unui autor de limbă portugheză care, prin valoarea intrinsecă a operei sale, contribuie la îmbogățirea patrimoniului literar și cultural al acestei limbi”.
Literaturile de limbă portugheză
|
Strâmtoarea Naruto (în limba japoneză Naruto Kaikyō, 鳴門海峡?) este o strâmtoare care separă insulele Shikoku la sud-est și Awaji la nord-est.
Are o lățime maximă de 1,3 km.
Este un drum de acces în Marea interioară a Japoniei (Harima Nada).
Strâmtoarea este traversată de podul Ohnaruto (876 m între piloni) care leagă cele două insule.
|
Sabina Brătianu-Cantacuzino a fost membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bacău.
A fost pasionată de muzica, teatru și arte plastice și a deținut colecții de pictură românească și de obiecte de artă populară.
De asemenea, a ajutat la înființarea Muzeului de artă „Toma Stelian” și a Universității Libere.
A lucrat la Așezământul Regina Maria pentru bătrâni și săraci și a fost președintă a Asociației pentru Profilaxia Tuberculozei.
De asemenea, a înființat un cămin de copii iar în timpul Primului Răboi Mondial a condus Spitalul nr. 108 din București.
A murit în urma unui cancer esofagian în data de 23 august 1944.
|
Între două fronturi (1914-1918) este un roman istoric, autobiografic, existențialist și de analiză psihologică scris de Dr. Dominic Stanca, medic militar de front în timpul Primului Război Mondial.
Cartea are la bază pagini din jurnalul autorului din timpul războiului, dezvăluind experiența anilor de luptă în linia întâi.
În același timp, este o frescă exemplară a dramei românilor din Austro-Ungaria, târâți într-un război fratricid.
Cartea cuprinde două mai părți.
Prima parte rememorează evenimentele din perioada petrecută pe Frontul de Est, succesivă perioadei petrecute ca medic militar la Viena, iar a doua parte descrie evenimentele petrecute pe Frontul din Italia.
Cartea a apărut la Cluj la Editura Patria în 1935 și a avut 324 de pagini.
Cartea aparține literaturii cu origine în tragica experiență a Primei Conflagrații Mondiale, literatură care s-a constituit într-un atac la eroismul mitizant și de paradă, specific perioadei anterioare anului 1914 și, a fost în fapt o pledoarie pentru pacifism.
Romanul constituie un document istoric fracționat în micronarațiuni memorialistice într-o manieră postmodernă, prin care paginile de jurnal ale autorului din timpul Marelui Război sunt conjugate cu interpretări memorabile ale trăirilor și sentimentelor, pe tema răului provocat de om împotriva semenului său.
Războiul este văzut astfel ca un dezgustător și tragic complot împotriva ființei umane, iar textul autorului devine o curajoasă excursie într-o lume a zbuciumului sufletesc, protagonistul fiind suspendat între propria sa datorie ca militar și iubirea de neam.
Acest zbucium aduce în lumină frământările adânci ale ființei scriitorului, dar relevă și o complexă geometrie interioară a personajului principal, geometrie capabilă să țină piept absurdului.
Există două instanțe narative, zvârcolirile permanente ale eroului principal și ființa națională a românilor ardeleni periclitată și aflată în derivă.
Din text, se conturează disperarea celui obligat să-și închege o identitate personală autentică, în condițiile în care militarul a fost obligat împotriva voinței și principiilor sale să întoarcă arma împotriva confraților săi.
Pe de altă parte, același text reconstituie imaginea identitară etnică a prsonajului, imagine care a fost subiectul consecințelor câtorva sute de ani de mutilare ideologică.
Timpul - care alunecă pe furiș, se constituie într-un un suprapersonaj al romanului.
|
Eugen Todoran este numele complet al mai multor personalități:
Eugen Todoran (1918-1997), filolog, istoric literar și eminescolog
|
Ursula Mariana Șchiopu (nume la nastere: Ursula Mariana Biji; căsătorită Schiopu; ) a fost o psihologă și poetă română.
A contribuit la dezvoltarea psihologiei despre pace, război și terorism.
A debutat în literatură cu o plachetă de versuri, Drum prin zodii, publicată în 1938, în colecția „Universul literar".
|
Olga Bede () a fost o scriitoare română de limbă maghiară.
Ea și-a terminat studiile în Târnăveni în 1925 și a lucrat ca funcționară în mai multe orașe din Transilvania.
A debutat la sfârșitul anilor '50 cu poezii, povești și piese de teatru pentru copii și tineret difuzate la radio.
A lansat la Casa de creații a poporului din Târgu Mureș o serie de spectacole de marionete și de teatru pentru copii.
Cea mai cunoscută lucrare a fost piesa de teatru de păpuși Amintiri din pădure, jucată în 1964.
Scriitori români de limbă maghiară
Scriitori de literatură pentru copii
|
Figurinele uli sunt niște statui de lemn din insula Noua Irlandă a Papuei Noi Guinee.
La fel ca vecinii lor din nord și din sud, tradiția artistică a creatorilor figurinelor uli, din centrul Noii Irlande se concetrau pe ceremoniile funerare.„Statuia lui A'a din Rurutu”, o altă operă de artă importantă a artei oceanice„Figurina unei zeități din Rarotonga”
|
Warre Bradley Wells () a fost un scriitor, jurnalist, traducător și redactor de ziar irlandez.
Născut la Dublin, Irlanda și membru al Bisericii din Irlanda, el a editat ziarul The Church of Ireland Gazette din 1906 până în 1918, a îndeplinit pentru o perioadă funcțiile de redactor asistent și redactor principal la ziarul Irish Times din 1911 până în 1918.
și a servit în calitate de corespondent de război, scriind rubrica săptămânală The War this Week.
|
Lavra Peșterilor din Kiev, cunoscută și sub denumirea de Lavra Pecerska, (în , în ) este o mănăstire istorică creștin-ortodoxă de la care își are numele sectorul orașului Kiev în care se află.
De la fondarea sa ca în 1051, lavra a fost un centru proeminent al creștinismului ortodox în Europa de Est.
Alături de Catedrala Sfânta Sofia, a fost înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Complexul mănăstiresc este considerat rezervație (sanctuar) istorico-culturală națională separată, acesta fiind statutul național ce i s-a acordat pe 13 martie 1996.
Lavra nu doar că se află în altă parte a orașului, dar este parte a unui sanctuar național diferit de Catedrala Sfânta Sofia.
În timp ce este o atracție culturală, mănăstirea este din nou activă, aici locuind 100 de călugări.
A fost desemnată una dintre cele pe 21 august 2007, pe baza voturilor experților și a comunității de pe internet.
|
Cauțiunea este un set de restricții care sunt impuse unui suspect în așteptarea procesului, pentru a se asigura că acestea sunt conforme cu procesul judiciar.
În unele țări, în special Statele Unite, cauțiunea implică de obicei o cauțiune bond.
Acest lucru constă în bani sau o anumită formă de proprietate, care este depusă la curte de suspect, în schimbul eliberării din arestul preventiv.
Dacă suspectul nu se întoarce la tribunal, cauțiunea este reținută, iar suspectul poate fi acuzat de sustragere de la executarea pedepsei.
Dacă suspectul se întoarce pentru a face toate înfățișările necesare, cauțiunea este returnată după încheierea procesului.
În alte țări, precum Marea Britanie, cauțiunea este mult mai probabil să conste dintr-un set de restricții pe care suspectul va trebui să le respecte o anumită perioadă de timp.
Sub această utilizare, cauțiunea poate fi administrată atât înainte, cât și după pronunțarea sentinței.
Cauțiunea judiciară, resituirea cauțiunii.
Închisori și centre de detenție
|
Dezvoltarea eco-industrială este un cadru în care industria se poate dezvolta, reducându-și în același timp impactul asupra mediului..
Aceasta utilizează un ciclu de producție cu circuit închis pentru a aborda o gamă largă de probleme de mediu, cum ar fi poluarea solului și a apei, deșertificarea, protejarea speciilor în pericol, gestionarea energiei, sinergia produselor secundare, eficiența resurselor, calitatea aerului etc.
Legăturile benefice dintre industrie, sistemele naturale, energie, materialele și comunitățile locale devin factori esențiali în proiectarea proceselor industriale de producție.
Abordarea în sine este în mare măsură voluntară și orientată spre piață, dar este adesea determinată de un tratament favorabil al guvernului sau de eforturile de cooperare pentru dezvoltare.
De la începutul anilor 1990, ideea de dezvoltare eco-industrială a evoluat din conceptul de simbioză biologică.
Acest concept a fost creat de către ecologiștii industriali în căutarea unor abordări inovatoare pentru rezolvarea problemelor legate de deșeuri, lipsa de energie și degradarea mediului.
Se utilizează o abordare continuă pentru îmbunătățirea atât a rezultatelor de mediu, cât și a celor economice.
În 1992,comunitatea internațională a început oficial cooperarea de dezvoltare pentru a susține protecția mediului pentru prima dată.
La Conferința Națiunilor Unite privind Mediul și Dezvoltarea, din Rio de Janeiro, Brazilia, aproape 180 de state au semnat Declarația de la Rio din cadrul conferinței.
Deși nu este obligatorie, Declarația de la Rio privind Mediul și Dezvoltarea a stabilit 27 de principii care să ghideze interconectarea sporită a cooperării pentru dezvoltare și durabilitate.
În plus, redactarea documentelor a fost însoțită de o prezentare care descrie pentru prima dată ideea dezvoltării eco-industriale.
Articole care necesită citări suplimentare
În următorii ani, dezvoltarea eco-industrială a devenit populară pe teritoriul Statelor Unite.
Aleasă recent, Administrația Clinton a stabilit o întâlnire al reprezentanților lumii de afaceri, ai forței de muncă, guvernului și ai agențiilor de protecție a mediului pentru a dezvolta în continuare abordarea.
Această întâlnire a stabilit ideea parcurilor eco-industriale, însă a realizat curând că, la început, trebuie realizat un management mai eficient al materiilor prime, energiei și deșeurilor.
De atunci, obiectivele generale și principiile de aplicare ale dezvoltării eco-industriale nu s-au schimbat prea mult și s-au adaptat la progresul tehnologic rapid.
În 2012 IGEP Foundation pentru promovarea comerțului, a publicat un raport numit Calea spre o dezvoltarea industrială ecologică în India-Concepte și cazuri.
Obiectivul principal al dezvoltării eco-industriale este de a îmbunătăți semnificativ și de a continua atât performanța în afaceri, cât și a mediului.
În acest context, noțiunea de industrie nu se referă numai la producția din sectorul privat, ci include și întreprinderea de stat, sectorul serviciilor și transportul.
Orientarea geografică a dezvoltării eco-industriale se reflectă în mod specific în eco-industrial, deoarece seamănă în același timp cu ecologia (scăderea poluării și deșeurilor) și economia (creșterea succesului comercial).
Pentru a construi un cadru de definire a performanței durabile a unei întreprinderi la nivel micro, optimizarea utilizării resurselor, minimizarea deșeurilor, tehnologii mai puțin poluante și limite de poluare sunt utilizate pentru atingerea unei game largi de obiective în dezvoltarea eco-industrială :
Eficiența utilizării resurselor minimizează consumul de energie, materiale, apă și transport.
Acest lucru, la rândul său, reduce costurile de producție datorită economiilor în aproape toate domeniile de activitate
Producția mai puțin poluantă este o măsură legată de mediu, care vizează reducerea sau chiar substituirea de toxine, de control al emisiilor sau re-utilizarea materialelor reziduale.
Sursele regenerabile de energie atât în ceea ce privește utilizarea energiei, cât și a materialelor, elimină orice poluare prin intermediul combustibililor fosili.
Ecologizarea clădirilor sau a siturilor de producție instalează standarde înalte de energie și de mediu, bazându-se pe inovații în arhitectura sau ingineria verde.
În plus, proiectarea noilor clădiri și a infrastructurii poate spori semnificativ calitatea vieții în comunitățile învecinate.
Sisteme de management de mediu , cum ar fi ISO 14000 asigură o îmbunătățire continuă prin audituri periodice și stabilirea progresivă a obiectivelor de mediu.
Planificarea ecologică a sitului poate combina fiecare dintre aceste aspecte, dezvoltând o înțelegere clară a capacităților sistemului aerian, apei și a solului în întregul ecosistem din jur.
Prin urmare, dezvoltarea eco-industrială explorează posibilitatea îmbunătățirii la nivel local.
În analizele unice de la caz la caz, se investighează o anumită geografie, potențialul uman sau climatul de afaceri.
Spre deosebire de rasa larg răspândită de susținere guvernamentală de sus în jos, cum ar fi reducerea impozitelor, dezvoltarea eco industrială pune accentul pe succesele realizate pe plan local și pe locurile pentru îmbunătățiri.
Ca urmare, aplicările intenționate ale planurilor de acțiune pot aduce o mare diferență prin optimizarea interacțiunii sistemelor de afaceri, comunitare și ecologice.
Dezvoltarea ecologică include și utilizează patru instrumente conceptuale majore.
Scopul acestor abordări este să combine procesele aparent antitetice ale dezvoltării industriale și să susțină durabilitatea.
Ecologia industrială se concentrează atât pe comportamentul industrial, cât și pe cel al consumatorului.
Prin evaluarea fluxurilor de energie și materiale, abordarea determină influențele fluxurilor asupra mediului.
La rândul său, ea explorează căi și mijloace de optimizare a întregului lanț de producție de la fluxul și utilizarea resurselor până la transformarea lor finală.
În timpul acestor analize, influențele factorilor economici, politici, de reglementare și sociali sunt esențiale.
Conceptul de simbioză industrială se bazează în principal pe cooperarea voluntară a diferitelor industrii.
Prin conglomerarea întreprinderilor complementare și prin adaptarea lor la lanțurile de producție respective, prezența fiecăruia poate crește viabilitatea și rentabilitatea celorlalte.
Prin urmare, simbiozii consideră deficitul de resurse și protecția mediului drept factori esențiali în dezvoltarea industriilor durabile și a profiturilor.
Simbioza industrială de întâlnește des în parcurile ecologice industriale.
Sistemele de management ale mediului includ o gamă largă de abordări de management de mediu diferite, pentru a asigura o îmbunătățire continuă a durabilității.
În stadiile incipiente, companiile de monitorizare facilitează identificarea aspectelor de mediu dăunătoare.
În continuare, obiectivele și țintele sunt stabilite în funcție de cerințele legale.
În cele din urmă, instituirea unor audituri periodice și a altor sisteme de raportare, combinate cu obiective continue de urmărire, vor asigura o îmbunătățire constantă către o producție industrială mai ecologică.
Conceptul Design pentru Mediu își are originea în disciplinele de inginerie, precum și din analiza ciclului de viață al produsului.
Este o evaluare simplă, dar cuprinzătoare a impactului potențial al unui produs asupra mediului, începând de la energie și materiale utilizate pentru ambalare, transport, consum
|
Un contract smart (din eng. contract inteligent) este un program pe calculator destinat să faciliteze, verifice, sau să aplice negocierea sau executarea unui contract.
Contractele smart permit executarea de tranzacții credibile fără părți terțe care să valideze tranzacțiile.
Aceste tranzacții sunt publice și ireversibile.
Contractele smart au fost propuse pentru prima dată de către Nick Szabo în 1994.
Susținătorii contractelor smart susțin că mai multe tipuri de clauze contractuale pot fi auto-executate și auto-aplicate parțial sau complet.
Scopul contractelor smart este de a oferi securitate superioară contractelor tradiționale și de a reduce riscurile și costurile de tranzacție asociate cu aceste contracte.
Mai multe criptomonede au implementat diverse tipuri de contracte smart.
Algoritmi de toleranță de tip bizantin au permis securitate digitală prin descentralizare, pentru a forma contracte smart.
În plus, limbaje de programare, cu diferite grade de Turing-completeness în unele tehnologii blockchain, fac posibilă crearea de logică sofisticată pentru contracte smart.
Exemple notabile de implementare a contractelor smart sunt:
Criptomonedele descentralizate permit contracte smart cu securitate și criptare descentralizate și încredere limitată în părți terțe și se potrivesc definiției lui Szabo a unui acord digital cu observabilitate, verificabilitate, și elemente ce obligară părțile să execute contractul.
Bitcoin oferă un limbaj de programare Turing-incomplet care permite crearea de contracte smart personalizare peste protocolul Bitcoin, precum conturi cu mai multe semnături, canale de plată, sisteme de garanție de tip escrows, time locks, tranzacționare atomică între diferite blockchain-uri, oracole, sau loterii între mai multe persoane fără niciun operator.
Ethereum implementează un limbaj de programare Turing-complet, mai expresiv decât cel al Bitcoin, având un framework proeminent de contracte smart.
Namecoin este un serviciu de nume de domeniu ce folosește contracte smart.
Avantajele unui contract smart față de instrumentul financiar echivalent includ minimizarea riscului ca celălalt membru al tranzacției să nu își respecte promisiunea, reducerea timpului de tranzacționare și creșterea transparenței.
În anul 2015, banca elvețiană UBS a început să experimenteze cu contracte smart, care folosesc blockchain pe bază de bitcoin, în care fluxurile de plăți ar putea fi complet automatizate.
|
În electronică, un divizor de tensiune (de asemenea, cunoscut ca un divizor de potențial) este un circuit liniar pasiv care produce o tensiune de ieșire(Vout), care este o fracțiune din tensiunea de intrare (Vin).
Divizarea tensiunii reprezintă rezultatul distribuirii tensiunii de intrare între componentele divizorului.
Un exemplu simplu de divizor de tensiune îl reprezintă două rezistoare conectate în , cu tensiunea de intrare aplicată pe perechea de rezistoare iar tensiunea de ieșire culeasă din punctul de legătură dintre ele.
Divizoarele rezistive de tensiune sunt frecvent utilizate pentru a crea tensiuni de referință, sau pentru a reduce amplitudinea tensiunii astfel încât acesta poate fi măsurată, și de asemenea, poate fi folosit ca atenuator de semnal la frecvențe joase.
Pentru curent continuu și frecvențe relativ joase, un divizor de tensiune poate fi suficient de precis dacă este realizat numai din rezistoare; în cazul în care este nevoie de un răspuns în frecvență într-un interval larg (de exemplu într-un osciloscop), un divizor de tensiune poate avea elemente capacitive adăugate pentru a compensa capacitatea sarcinii.
În transmiterea energiei electrice, un divizor de tensiune capacitiv este folosit pentru măsurarea tensiunilor înalte.
Un divizor de tensiune față de împământare este creat prin conectarea a două impedanțe electrice în serie, ca în Figura 1.
Tensiunea de intrare este aplicată celor două impedanțe Z1 și Z2 iar tensiunea de ieșire este culeasă de pe Z2.
Z1 și Z2 pot fi formate din orice combinație de elemente, cum ar fi rezistoare, inductoare și condensatori.
Dacă curentul în conductorul de ieșire este zero, atunci relația dintre tensiunea de intrare, Vin, și tensiunea de ieșire, Vout, este:
Funcția de transfer (de asemenea cunoscută sub numele de raportul de divizare a tensiunii) din acest circuit este:
În general, această funcție de transfer este o funcție complexă, a frecvenței.
Un divizor rezistiv este cazul în care ambele impedanțe, Z1 și Z2, sunt pur rezistiv2 (Figura 2).
Dacă Vout=6V și Vin=9V (cel mai des utilizate tensiuni), atunci:
și prin rezolvare folosind algebra, R2 trebuie să fie de două ori valoarea R1.
Orice raport Vout/Vîn mai mare de 1 nu este posibil.
Adică folosind doar rezistori nu este posibil fie să se inverseze tensiunea sau să crească Vout peste Vîn.
Să considerăm un divizor format dintr-un rezistor și condensator ca în Figura 3.
Comparativ cu cazul general, vedem că Z1 = R și Z2 este impedanța condensatorului, dată de:
unde XC este reactanța condensatorului, C este capacitatea electrică a condensatorului, j este unitatea imaginară, și ω (omega) este a tensiunii de intrare.
Acest divizor va avea raportul de tensiuni:
Produsul τ (tau) = RC se numește a circuitului.
Raportul depinde de frecvență, care în acest caz este descrescător odată cu creșterea frecvenței.
Acest circuit este de fapt, un de bază (de ordinul întâi).
Raportul conține un număr imaginar, și de fapt conține atât informația de amplitudine cât și filtrului.
Pentru a extrage doar amplitudinea, se calculează raportului, care este:
Divizoarele inductive împart tensiunea alternativă de intrare în funcție de inductanță:
Ecuația de mai sus este pentru inductanțe ce nu interacționează; inductanța mutuală (ca într-un ) va modifica rezultatele.
Divizoarele inductive împart tensiunea continuă de intrare în funcție de rezistența elementelor ca în cazul divizorului rezistiv de mai sus.
Prin divizoarele capacitive nu trece tensiunea continuă de intrare.
Pentru o tensiune alternativă de intrare o ecuația capacitivă simplă este:
Orice scurgere de curent în elementele capactive necesită utilizarea expresiei generalizate cu două impedanțe.
Prin selectarea elementelor paralele R și C în proporții corespunzătoare, același raport de divizare poate fi menținut pe o gamă utilă de frecvențe.
Acesta este principiul care se aplică în sondele compensate pentru osciloscop pentru a crește lățimea de bandă măsurată.
Pentru a obține o tensiune de ieșire suficient de stabilă, curentul de ieșire trebuie să fie stabil (și astfel să fie parte din calculul valorilor divizorului de potențial) sau limitat la un procent mic apropiat curentului de intrare a divizorului.
Sensibilitatea sarcinii poate fi diminuată prin reducerea impedanței ambelor jumătăți ale divizorului, deși acest lucru crește curentul de intrare al divizorului și rezultă un consum mai mare de energie (și pierdere de căldură) în divizor.
Regulatoare de tensiune sunt adesea folosite în loc de divizoare pasive de tensiune, atunci când este necesar să se adapteze la curenți de sarcină mari sau fluctuanți.
Divizoarele de tensiune sunt utilizate pentru ajustarea nivelului unui semnal, pentru polarizarea dispozitivelor active din amplificatoare și pentru măsurarea tensiunilor.
O punte Wheatstone și un ambele includ divizoare de tensiune.
Un este folosit ca un divizor variabil de tensiune în controlul volumului în multe radiouri.
Divizoarele de tensiune pot fi folosite pentru a permite unui microcontroler să măsoare rezistența unui senzor.
Senzorul este conectat în serie cu o rezistență cunoscută pentru a forma un divizor de tensiune și o tensiune cunoscută este aplicată la capătul celălalt al divizorului.
Convertorul analog-digital al microcontrolerului este conectat la punctul centrul al divizorului, astfel încât se poate măsura tensiunea de mijloc, și cu ajutorul tensiunii măsurate și al rezistenței și tensiunii cunoscute, poate calcula rezistența senzorului.
Un exemplu, care este frecvent utilizat implică un potențiometru (rezistor variabil) ca unul dintre elementele rezistive.
Atunci când axul potențiometrului este rotit, rezistența fie crește fie scade, schimbarea rezistență corespunzând schimbării unghiulare a axului.
Dacă este cuplat cu o tensiune de referință stabilă, cu tensiunea de ieșire poate fi alimentat un convertor analog-digital iar un afișaj poate arăta unghiul.
Astfel de circuite sunt utilizate frecvent în citirea butoanelor de control.
Rețineți că potențiometrul trebuie să aibă o cursă liniară.
Un divizor de tensiune poate fi folosit pentru a reduce o , astfel încât aceasta poate fi măsurată cu un voltmetru.
Înalta tensiune este aplicată la celălalt capăt al divizorului, iar ieșirea divizorului - care scoate o tensiune joasă în domeniul de intrare al aparatului - este măsurată de aparat.
Sondele divizoare rezistive de înaltă tensiune concepute special pentru acest scop, pot fi utilizate pentru a măsura tensiuni de până la 100 kV.
Rezistoare speciale de înaltă tensiune sunt utilizate în astfel de sonde, deoarece ele trebuie să fie capabile de a tolera tensiunile mari de intrare, și pentru a produce rezultate corecte, trebuie să fi compensat și cei de foarte joasă tensiune.
Sondele cu divizor capacitiv sunt folosite de obicei pentru tensiuni de peste 100 kV, deoarece căldură cauzată de pierderile de putere în sondele cu divizor rezistiv ar putea fi excesivă la astfel de tensiuni înalte.
Un divizor de tensiune poate fi folosit ca un schimbător brut de nivel logic, pentru a interfața două circuite care folosesc tensiuni diferite de operare.
De exemplu, unele circuite logice funcționează la 5V în timp ce altele funcționează la 3.3 V.
Interfațând direct o ieșire logică de 5V la o intrare de 3.3 V, poate provoca daune permanente circuitului de 3.3 V.
În acest caz, un divizor de tensiune cu un raport la ieșire de 3.3/5 ar putea fi utilizate pentru a reduce semnalul de 5V la 3.3 V, pentru a permite circuitellor să funcționeze fără a deteriora circuitul de 3.3 V.
Pentru ca acest lucru să fie posibil, impedanța sursei de 5V și a celei de intrare de 3.3 V trebuie să fie neglijabilă, sau acestea trebuie să fie constante iar valorile divizorului rezistiv trebuie să țină cont de impedanțele lor.
Dacă impedanța de intrare este capacitivă, un divizor pur rezistiv va limita datele.
Acest lucru poate fi aproximativ depășit prin adăugarea unui condensator în serie cu rezistorul de sus, pentru a face ambele picioare ale divizorului atât capacitive precum și rezistive.
SparkFun divizor de tensiune tutorial
Divizor de tensiune calculator
|
A revenit în Moldova în 1953.
A lucrat ca profesoară la o școală de cultură și a început activitatea literară prin scrierea povestirilor pentru copii.
Mai târziu, a scris romane, printre care Valul lui Traian (1968), Tăceri răscolite (1982), Labirintul (1990).
|
Irina Bulmaga () este o jucătoare româncă de șah născută în Republica Moldova, care a obținut titlurile de mare maestru la feminin (2012) și maestru internațional (2013).
Ea a reprezentat România la cinci Olimpiade de Șah (2008,2010,2012,2014,2016), fiind câștigătoare a medaliei de bronz în 2014, și, de asemenea, la trei Campionate Europeane de Șah între echipe (2011-2015).
De asemenea, ea a reprezentat România la Campionatul Mondial Feminin pe Echipe 2013.
|
Monumentul lui Stamen Panchev este unul din simbolurile orașului Botevgrad, Bulgaria.
Este situat în scuarul Eliberării („Освобождение“) din centrul orașului și a fost ridicat în cinstea poetului și ofițerului bulgar .Inițiativa de a construi monumentul a venit de la societatea ofițerilor în rezervă „Sursuvul”.
Stamen Panchev însuși a fost un ofițer, care a murit în Primul Război Balcanic.
El fusese rănit, dar s-a întors la luptă când a aflat despre căderea cetății Edirne.
A fost avansat post-mortem în grad de locotenent și, tot după moartea sa, oamenii din Botevgrad au început să descopere talentul său de poet.
În 1938, la 25 de ani de la moartea sa, a fost organizat un fond cu scopul de a aduna bani pentru monument.
Piatra de temelie a fost pusă la 24 mai în același an, ceremonia fiind condusă de căpitanul Krastev, prieten al lui Pancev pe front.
Monumentul a fost inaugurat oficial la 22 octombrie 1939, în prezența soției poetului, Raina, și a fiului lor, Pavel, căruia Stamen îi dedicase poezia Fiul meu („Сине мой“).
În anii 1950, în același scuar a fost construită și amenajată gara auto a orașului, cu rute de autobuz către orașe mari ale Bulgariei, ceea ce a dus la demontarea monumentului.
Următorii câțiva ani, basorelieful de bronz, uitat, a fost păstrat într-o școală din apropiere.
Rudele lui Stamen Pancev s-au adresat la cu cererea ca monumentul să fie restabilit.
Drept răspuns, în ianuarie 1954, a trimis o telegramă consiliului local, și personal conducătorului acestuia Savo Doncev, cu ordinul de a restabili monumentul cât mai curând posibil.
Astfel, pe parcursul a câteva zile reci de iarnă, peretele de granit a fost reconstruit în curtea școlii unde era păstrat basorelieful.
Monumentul a rămas aici timp de 43 de ani.
În 1996, societatea „Orhanieț” („Орханиец“ - „Oamenii Botevgradului”) a trimis o scrisoare primarului Gheorghi Peev și consiliului local, solicitând ca monumentul să fie reinstalat în locul inițial, în scuarul Eliberării.
Ministerul Culturii a aprobat cererea, astfel încât la 31 mai a avut loc a doua inaugurare a monumentului.
La ceremonie au participat nepoți și strănepoți ai lui Stamen Pancev, precum și oameni din oraș.
|
Secțiunea eficace nucleară a unui nucleu este folosită pentru a caracteriza probabilitatea ca o reacție nucleară să aibă loc.
Concetul de secțiune eficace nucleară poate fi cuantificat fizic ca o „suprafață caracteristică” unde o suprafață mai mare înseamnă o probabilitate de interacție mai mare.
Unitatea de măsură standard pentru secțiunea eficace nucleară (notată prin σ) este barnul, care este egal cu 10-28 m² sau 10-24 cm².
Secțiunile eficace pot fi măsurate pentru toate procesele de interacție posibile împreună, caz în care acestea sunt numite secțiuni eficace totale, sau pentru anumite procese, ca împrăștierea elastică și împrăștierea inelastică; pentru aceasta din urmă, secțiunile eficace de absorbție prezintă un interes deosebit printre secțiunile eficace neutronice.
În fizica nucleară se obișnuiește considerarea particulei incidente ca particulă punctuală, cu diametru neglijabil.
Secțiunile eficace se pot calcula pentru orice fel de proces, precum împrăștiere-captură, producție de neutroni, etc.
În multe cazuri, numărul de particule emise sau împrăștiate în procesele nucleare nu se măsoară direct; se măsoară numai atenuarea produsă într-un fascicul paralel de particule incidente prin interpunerea unei grosimi cunoscute dintr-un anumit material.
Secțiunea eficace obținută în acest fel se numește secțiune eficace totală și este notată de obicei cu σ sau σT.Secțiunile eficace nucleare sunt folosite la determinarea vitezei de reacție nucleară, și sunt guvernate de ecuația vitezei de reacție pentru o anumită serie de particule (privite de obicei ca un experiment mental cu „fascicul și țintă” în care o particulă sau un nucleu este „ținta” [de obicei în repaus] iar cealaltă este tratată ca un „fascicul” [proiectil cu o anumită energie]).
Pentru interacțiile neutronilor incidenți pe o foiță subțire de material (ideal produs dintr-un singur tip de izotop), ecuația vitezei de reacție nucleară se scrie ca:
r_x : numărul de reacții de tipul x, unități: [1/timp/volum]
În tabelul de mai jos sunt prezentate valorile pentru câteva secțiuni eficace care au importanță pentru funcționalitatea neutronilor în reactoarele pe bază de apă.
Secțiunile eficace din domeniul termic sunt mediate conform spectrului Maxwell corespunzător iar secțiunile eficace din domeniul rapid sunt mediate conform spectrului neutronilor de fisiune a uraniului 235.
Secțiunile eficace provin din biblioteca de date JEFF.
Secțiunea eficace a neutronilor poate fi foarte mare dacă neutronul intră în rezonanță cu nucleul.
Secțiune eficace de împrăștiere
|
Este o sculptură faimoasă care a devenit un simbol pentru Punta del Este de la finalizarea sa în februarie 1982 și, la rândul său, a devenit unul dintre reperele cele mai recunoscute ale Uruguayului.
Sculptura a fost realizată de artistul chilian Mario Irarrázabal în vara anului 1982, în timp ce participa la prima Întâlnire anuală Internațională a Sculpturii Moderne în Aer Liber din Punta del Este.
Au fost nouă sculptori și el a fost cel mai tânăr.
A fost o luptă pentru locurile desemnate într-o piață publică, așa că a decis să-și facă sculptura pe plajă.
A fost inspirat să facă o sculptură de o mână „înecându-se“ prezentată ca avertisment pentru înotătorii, întrucât apele de la La Barra aveau valuri mai puternice care erau mai bune pentru surfing, în timp ce în altă parte, apele de la Solanas erau mult mai potrivite pentru practicile de înot și activitățile de windsurfing.
Deși Irarrázabal a avut întreaga vară pentru a finaliza proiectul, el a reușit să termine în primele șase zile, în ciuda întârzierilor minore datorate puternicului vânt sud-estic, care este comun în Punta del Este.
Degetele din beton și plastic au fost armate cu bare de oțel, plasă de metal și un solvent rezistent la degradare care acoperă plasticul din exterior.
|
Biserica de lemn din Doseni, comuna Albeni, județul Gorj, a fost construită în anul 1748.
Are hramul „Sfinții Arhangheli”.
Biserica se află pe lista monumentelor istorice sub codul LMI: .
Satul Doseni este situat dincolo de pădure, biserica aflându-se la capătul său de început, pe deal, deasupra Gilortului.
Anul construcției este incizat pe o bârnă, în dreapta intrării: „văleat 7256” (1748-1749).
Mai jos este trecut anul unei renovări: „7334-7335” (1825); acesteia îi aparțin cadrele actuale ale intrărilor.
Biserica are dimensiuni modeste: nava 5,67 m/4 m; laturile altarului între 1,22 și 1,52 m, iar prispa îngustă, 0,90 m.
Planul este dreptunghiular, cu absida altarului decroșată, poligonală, cu cinci laturi.
Din sistemul de construcție se remarcă îmbinările în „coadă de rândunică”, ce se coboară și la bârnele temeliei, dispuse în decroș.
Lăcașul este acoperit în prezent cu tablă și și-a păstrat forma inițială, fără clopotniță peste acoperiș.
Din pictura de bună calitate, realizată în timpul șantierului de renovare de la 1825, s-au mai păstrat ușile împărătești „Buna Vestire”, cu chipurile lui Solomon și David în medalioane, stinghea cu portretele proorocilor și al Mariei, în medalioane, dar și panourile decorative cu căni cu flori.
Din patrimoniul bisericii se mai remarcă cele două cruci de lemn mobile, pe una fiind incizată Maria cu Pruncul, pe cealaltă Cuvioasa Paraschiva, alături de multe nume care ar putea fi pomelnice ctitoricești.
Viitorul acestui monument pitoresc este foarte incert datorită depopulării satului Doseni, în care mai trăiesc doar câțiva locuitori și drumului de acces prin pădure, aproape impracticabil pentru vehicule.
|
O lavră (în Λαύρα; chirilic: Лавра) este un tip de mănăstire constând dintr-un grup de chilii sau peșteri pentru pustnici, cu o biserică și, uneori, o sală de mese în centru.
Lavrele aparțin tradiției ortoodoxe.
Termenul este de asemenea folosit de către unele comunități romano-catolice.
În limba greacă, inițial, termenul însemna o pajiște sau o alee într-un oraș.
Începând cu secolul al V-lea, termenul grecesc de lavră s-ar putea referi în mod special la așezări monahale semi-eremitice din deșertul iudeu, unde lavrele erau foarte numeroase.
Primele lavre din Palestina au fost fondate de Sfântul Hariton (născut în secolul al III-lea, decedat pe la anul 350):
Lavra Pharan (la nord-est de Ierusalim), Lavra Douka (la vest de Ierihon) și Lavra Souka sau Lavra Veche în zona Văii Tekoa.
Sfântul Gherasim a stabilit un sistem similar în Valea Iordanului, la mijlocul secolului al V-lea, cu 70 de chilii în jurul unui cenobium și cu călugări care se întorc în chilii după timpul petrecut în cenobium.
În timpul săptămânii stăteau în chilii, stând pe o rogojină aspră, având o cantitate mică de alimente și frunze de palmier din care să facă frânghii și coșuri.
Sâmbăta călugării duceau rezultatul muncii lor la cenobium și asistau la liturghie împreună, apoi reveneau la chiliile lor duminică seara.
Chiliile erau lăsate deschise, și cei în nevoie puteau lua ce doreau dintr-o o chiliile, dacă o găseau goală.
Lavra avea un preot, care era contactul cu lumea exterioară, și cel puțin doi diaconi hirotoniți.
Cele mai mari și mai importante mănăstiri ortodoxe ruse au fost numite lavre și au fost subordonate direct patriarhului Moscovei.
În 1721 au fost subordonate Sfântului Sinod.
|
Stan și Bran (seria animată) este o serie de televiziune animată americană și o versiune actualizată a actului comedic al lui Stan și al lui Bran de la studioul de animație Hanna-Barbera de la Hal Roach.
Au fost realizate în total 156 de episoade, având fiecare opening-uri și ending-uri proprii, pentru a le face ușor de recunoscut.
În timp ce atât Stan, cât și Bran au murit în timpul acestei serii (Stan a murit cu un an înainte ca seria să se difuzeze), Larry Harmon și Jim MacGeorge, au facut vocile lui Stan și Bran.
Mai târziu, ei își vor relua rolurile într-un episod din Noile filme cu Scooby-Doo.
Dublajul a fost realizat de studioul Mediavision.
|
Prințesa Stea contra Forțelor Răului este o serie de televiziune animată americană creată de Daron Nefcy și dezvoltată de Jordana Arkin și Dave Wasson, care difuzează pe Disney XD.
Prima serie Disney XD creată de o femeie și cea de-a treia generație pentru Disney Television Animation (în urma lui Pepper Ann și Doc McStuffins), urmează aventurile lui Star Butterfly (exprimat de Eden Sher), moștenitorul tânăr turbulent al tronului regal în dimensiunea lui Mewni, care este trimisă pe Pământ pentru a-și putea finaliza educația și a învăța să fie o prințesă demnă, și Marco Diaz (Adam McArthur), adolescent uman care devine colega ei de cameră și cel mai bun prieten, și du-te pe aventuri în alte dimensiuni.
Prințesa Stea contra Forțelor Răului se difuzează în mod obișnuit într-un format de două segmente independente, de 11 minute, pe fiecare episod, cu scrieri individuale și credite direcționate pentru fiecare dintre ele, deși uneori optează pentru o singură poveste de 22 de minute.
Primul episod a difuzat pe 18 ianuarie 2015; devenind cel mai vizionat debut de serie animat în istoria Disney XD; primul sezon ulterior a avut premiera oficial pe Disney XD la 30 martie 2015.
Al treilea sezon a început pe 15 iulie 2017 și sa încheiat la 7 aprilie 2018.
La 28 februarie 2017, seria a fost reînnoită oficial pentru un al patrulea sezon.
Aproape un an după reînnoire, a fost anunțat că spectacolul se va muta în Disney Channel pentru al patrulea sezon.
La San Diego Comic-Con, la 19 iulie 2018, a fost anunțat că sezonul 4 a fost premiat pe 10 martie 2019.
Seriale de televiziune americane
|
Floristica reprezintă activitatea de producție și vânzare de flori.
Floristica cuprinde îngrijirea florilor, design-ul, realizarea de aranjamente florale, prezentarea lor, vânzarea și livrarea florilor.
În domeniul floristic, firmele de distribuție vând flori la vrac, în cantități foarte mari, iar florăriile vând flori și aranjamente florale.
Clienții finali pot achiziționa aranjamentele florale din florării, magazine online, supermarketuri sau magazine specializate.
Cele mai vechi aranjamente florale menționate documentar au fost realizate în Egiptul Antic, în jurul anului 2.500 î. Hr.
Egiptenii au fost primii care au tăiat florile într-un mod estetic și le-au organizat în aranjamente florale în vase, pentru a decora locurile în care locuiau.
Tot egiptenii sunt primii negustori de flori.
La înmormântări, procesiuni religioase sau pentru decorațiuni, egiptenii apelau la oameni specializați în aranjamente florale.
Acești floriști se ocupau de selectarea unor flori cu valoare simbolică potrivită, inclusiv din punct de vedere religios.
Pentru ghirlandele de flori purtate în cadrul înmormântărilor, se vindeau foarte multe flori.
În culturile greacă și romană s-au folosit pentru prima oară ierburi și ramuri de măslin în realizarea aranjamentelor florale.
Floarea preferată a romanilor a fost trandafirul.
Mesele romanilor erau, de multe ori, împodobite cu aranjamente realizate de trandafiri.
Grație parfumului foarte puternic al trandafirilor, masa era numită și ”Ora Trandafirului”.
Designul floral reprezintă ara creării de aranjamente florale fie în vaze, boluri, coșuri sau alte recipiente, fie ca buchete și alte compoziții din flori, plante și iarbă ornamentală.
În limba română, termenii ”design floral” și ”floristică” sunt considerați sinonime.
Educația formală și informală reprezintă un segment cheie al industriei de florării.
Floriștii experimentați susțin cursuri în cadrul cărora împărtășesc din experiența lor cursanților interesați de design-ul floral, fie ca hobby fie profesional.
Aceste cursuri sunt organizate în România în mediul privat și mai puțin sub umbrela unor instituții de învățământ.
Aranjamentele florale ajung în Europa în jurul anului 1000 d. Hr..
În prima etapă au fost foarte populare în biserici și mănăstiri, după care s-au extins spre ornarea meselor și decorarea bisericilor.
Pe măsură ce cruciații s-au întors din Orientul Mijlociu, au adus cu ei plante noi și interesante.
În consecință, țările europene au început să folosească plante care le erau necunoscute anterior.
În această epocă, călugării erau renumiți pentru grădinile cu ierburi și flori sălbatice.
În cea mai târzie parte a perioadei gotice, florile au atins un rol mai dominant, cum ar fi florile care apar pe picturile de pe altar si manuscrise.
Un aspect important al vietii mănăstirii era existența unei grădini de plante medicinale, care să furnizeze medicului produsele farmaceutice necesare pentru tratamenele sale.
Sa crezi doar in puterea plantelor , fără referire la creatorul lor [Dumnezeu] era, totuși, considerat ca nepotrivit pentru un creștin . Pentru că Dumnezeu "face ierburiele să crească", utilitatea lor medicală este fundamental spirituală . În plus, multe plante au fost folosite de călugări și creștini, în general, în ritualuri sacre și ceremonii.
Potrivit unei analize de piață citată de Televiziunea Română în anul 2019, în România, deficitul de personal calificat în domeniul floral este de 10.000 de floriști:”În prezent, peste 8.000 de firme din toată țara își împart evenimentele de la care nu lipsesc aranjamentele de flori cu dichis.
Patronii se plâng de lipsa floriștilor, mai puțini cu 10.000 în acest moment față de nevoile reale.”
|
Întreprinderea de Autoturisme Timișoara (înainte se numea Tehnometal) a fost o fabrică din Timișoara unde s-a fabricat Dacia 500.
Fabrica a fost închisă în anul 1991, din cauza falimentului.
Constantin Hlebovschi, unul dintre inginerii din echipa de probe, descrie condițiile de lucru în fabrica timișoreană:
|
Chimia actinidelor este chimia elementelor actinide, fiind parte a chimiei nucleare.
În general se prepară prin reducerea AnF3 sau AnF4 cu vapori de Li, Mg, Ca sau Ba la 1100-1400 oC.
Sunt destul de electropozitive, reacționează cu apa fierbinte sau cu acizi slabi cu eliberare de hidrogen molecular.
Au o structură foarte densă (U: 19 g/cm3).
Plutoniul prezintă cel puțin 6 forme alotropice.
Actinidele prezintă stări de oxidare diverse în compuși, stabilitatea acestora depinzând dramatic de starea de agregare a respectivelor combinații chimice.
Americiul și californiul formează halogenuri în această stare de oxidare.
Există studii spectroscopice care indică faptul că și actinidele mai grele decât californiul ar forma compuși în această stare de oxidare.
Starea de oxidare 3+ este întâlnită în toată seria, cu excepția thoriului și protactiniului.
Există o similaritate evidentă între toate aceste elemente în starea de oxidare 3+, precum și cu lantanidele în aceeași stare de oxidare.
Din această cauză, separarea elementelor și a compușilor acestora este - de multe ori - dificilă.
Similar, starea de oxidare 4+ este frecventă pentru thoriu, protactiniu, uraniu, neptuniu, plutoniu, berkeliu, fiind întâlnită și în unii compuși ai americiului, curiului și californiului (în special, în soluții).
Stări de oxidare superioare sunt specifice actinidelor, nefiind întâlnite în seria lantanidelor.
Protactiniul poate atinge starea maximă de oxidare 5+.
Uraniul, neptuniul și americiul pot apărea în starea de oxidare 5+ și 6+.
Doar neptuniul și plutoniul pot atinge starea de oxidare 7+.
Actinidele formează compuși anorganici diverși precum hidruri, halogenuri, boruri, carburi, nitruri, oxizi (simpli sau complecși), fosfați, sulfați, carbonați, silicați, oxalați, etc.
Oxizii, carburile și nitrurile uraniului și plutoniului sunt (sau pot fi) folosite precum combustibili nucleari.
De asemenea, au fost sintetizați diverși compuși de coordinație sau supramoleculari ai actinidelor în diverse stări de oxidare.
În prezent, anumite actinide sunt utilizate drept ținte în vederea sintezei elementelor supergrele.
Tabelul periodic al elementelor
|
Igor Volke () este un ufolog estonian și cercetător al anomaliilor mediului.
Volke a absolvit Școala din Tallinn nr. 21 în 1968 și Universitatea de Tehnologie din Tallinn în 1972.
A lucrat în departamentul de pompieri din Tallinn în perioada 1970-2000, iar din 2000 lucrează la Biblioteca Națională a Estoniei ca specialist în domeniul securității muncii.
Este căsătorit și are trei copii.
Cartea Ufopäevikud ( UFO Diaries ) constă în mare parte din rapoartele OZN din întreaga lume, începând cu anii 1940, cu secțiuni speciale la sfârșit pentru rapoartele din Estonia și Finlanda.
|
Stockel / Stokkel este stația terminus a liniei a metroului din Bruxelles și este situată în cartierul cu același nume din comuna Woluwe-Saint-Pierre, în Regiunea Capitalei Bruxelles din Belgia.
Împreună cu stația Crainhem / Kraainem, Stockel / Stokkel a fost deschisă pe 31 august 1988, odată cu darea în exploatare a liniei , devenind capătul estic al acesteia.
În aceeași zi a fost inaugurată și extinderea liniei de tramvai de la Piața Dumon, situată în apropiere, până la stația Ban-Eik din comuna Wezembeek-Oppem.
În tunelul dintre stațiile Stockel / Stokkel și Crainhem / Kraainem a fost construită și o amorsă, o porțiune de linie care ar putea fi folosită în cazul unei eventuale extinderi a traseului liniei . Încorporarea stației Stockel / Stokkel într-un supermagazin a făcut totuși ca o eventuală extindere să fie mult mai dificilă.
Soluția ar putea fi crearea unui fel de racord, dar ideea nu a fost niciodată pusă în practică din cauza situării stației la granița cu Regiunea flamandă și din cauza gradului limitat de urbanizare a zonei.
După reorganizarea, pe 4 aprilie 2009, a rețelei de metrou, Stockel / Stokkel este deservită de garniturile liniei .
Stația Stockel / Stokkel este situată în apropiere de Piața Dumon, un spațiu care îndeplinește multiple funcții, aceea de piață propriu-zisă, de loc de montare a unor ecrane imense în timpul unor importante competiții sportive sau de târg anual de Crăciun.
Stația este prevăzută un peron central, liniile fiind situate de o parte și de cealaltă a acestuia.
Peronul continuă cu o pantă dulce, care permite ieșirea prin partea sudică fără a fi nevoie de utilizarea scărilor rulante.
Acest acces este situat în interiorul centrului comercial Stockel Square, dar este accesibil și duminica sau în sărbătorile legale când acesta este închis.
Vizavi de ieșirea sudică se află stația tramvaiului . Corespondența cu linia se realizează în zona buclei de întoarcere din Piața Dumont.
Ieșirea nordică din stație se face prin intermediul unei scări către strada Dominique de Jonghe.
Sub titlul Tintin la metrou, peste 140 de personaje din 22 de albume de benzi desenate din colecția Aventurile lui Tintin a lui Hergé sunt vizibile pe două fresce afișate pe pereții laterali ai stației.
Fiecare frescă are 135 de metri lungime.
Schițele lucrărilor au fost executate chiar de către autor, cu puțin înainte de moartea sa, și finisate apoi de Studio Hergé.
Bulele de dialog cuprind texte în diverse limbi, între care și dialectul brusselar.
|
Alexandru Suciu () este un fotbalist român retras din activitate, jucător în echipa națională de fotbal a României.
În data de 27 martie 1985 a debutat în echipa națională a României, într-un meci cu echipa națională de fotbal a Poloniei.
|
Hancharou a început să se antreneze trambulina la vârsta de șase ani.
El și-a făcut debutul a competițiile de seniori în 2012 și a câștigat medalia de aur la trambulina din Cupa Mondială de la Sofia.
Primul Campionat Mondial la care Hancharou a concurat a fost cel de la Sofia, Bulgaria.
În 2014, Hancharou a început să ajungă pe podium în cadrul mai multor evenimente de la Cupa Mondială.
El a câștigat aurul individual la Campionatul European din 2014 și bronzul la proba pe echipe.
La Campionatul Mondial din 2014 din Daytona Beach, Statele Unite, a câștigat bronzul la individual și argintul la sincron.
În 2015, Hancharou a câștigat medalia de argint la individual și sincron la ediția inaugurală a Jocurilor Europene din 2015, care au avut loc la Baku, Azerbaidjan.
El și-a repetat performanța la Campionatul Mondial din 2015, câștigând medalii de argint la individ, sincron și bronz cu echipa.
În august 2016, a câștigat medalia de aur olimpică în proba de trambulina individual la masculin la Jocurile Olimpice de Vară de la Rio.
Aceasta a fost singura medalie de aur câștigată de Belarus la aceste jocuri.
|
Născut la Niš, Radonjić a jucat în academia de tineret a clubului local Radnicki în primii ani ca fotbalist.
Inițial a jucat pentru echipele locale Medijana și Železničar, unde a învățat abecedarul fotbalului.
Fiind unul dintre copiii cei mai talentați din academie, Radonjić s-a transferat la Partizan, unde a petrecut mai mulți ani, dar s-a declarat ulterior ca fiind fanul rivalei Steaua Roșie Belgrad.
Apoi a petrecut câteva luni la Academia de Fotbal Gheorghe Hagi din România, înainte de a semna un contract de cinci ani cu AS Roma în 2014, care l-a împrumutat la Empoli pentru un sezon.
La începutul anului 2016, Radonjić s-a întors în Serbia, fiind împrumutat la Čukarički.
A marcat un gol la debutul său pentru Čukarički din Superliga Serbiei.
În meciul următor, împotriva lui Jagodina, a marcat un gol de la aproximativ 30 de metri distanță și a dat o pasă de gol.
Jucând cu Čukarički, Radonjić a adunat 31 de meciuri cu 4 goluri în toate competițiile până la sfârșitul sezonului 2016-2017.
La 21 iulie 2017, Radonjić s-a transferat la Steaua Roșie Belgrad.
El a semnat un contract pe cinci ani cu noul său club fiind împrumutat în mod oficial până în vara anului 2019, când contractul său cu AS Roma s-ar fi terminat.
El a ales să poarte tricoul cu numărul 49 la noul său club.
Radonjić și-a făcut debutul pentru Steaua Roșie Belgrad în turul celei de-a treia runde de calificare pentru UEFA Europa League 2017-2018, în locul lui Ricardo Cavalcante Mendes în minutul 61 al meciului cu Sparta Praga, jucat la 27 iulie 2017.
Radonjić a marcat primul său gol pentru club în returul play-offului pentru UEFA Europa League, în victoria cu 2-1 împotriva lui FC Krasnodar.
Radonjić a jucat primul său derby etern pe 27 august 2017, înlocuindu-l pe Aleksandar Pešić în minutul 67 al meciului.
Radonjić a marcat al doilea gol pentru Steaua Roșie în meciul încheiat la egalitate, scor 1-1, cu BATE Borisov la 14 septembrie 2017.
Radonjić a suferit o fractură la osul metatarsal în timpul meciului împotriva lui Rad la 18 noiembrie 2017.
A devenit al treilea jucător din echipă care s-a accidentat în același fel de la începutul campaniei 2017-2018, după Branko Jovičić și Vanja Vučićević.
Întorcându-se pe teren, Radonjić a marcat primul său gol în campionat pentru Steaua Roșie Belgrad în derbiul cu Partizan, jucat la 14 aprilie 2018.
Mai târziu, Radonjić a marcat patru goluri în cinci meciuri jucate până la sfârșitul sezonului, inclusiv în ultimul meci de campionat împotriva lui Vozdovac, când a câștigat primul trofeu din carieră.
În mai 2018, Radonjić a fost ales în echipa sezonului din Superliga Serbiei 2017-2018, stabilită prin voturile căpitanilor și antrenorilor din campionatul sârb.
La 25 iulie 2018, Radonjić a marcat de două ori în turul celei de-a doua rundă de calificare pentru sezonul de UEFA Champions League 2018-2019, după care a fost numit, de asemenea, omul meciului în victoria cu 3-0 obținută în fața lui Sūduva.
Marcând în prelungirile meciului împotriva lui Spartak Trnava la 14 august 2018, echipa lui Radonjić și-a asigurat locul în Europa League 2018-2019 după ce a pierdut în play-offul Ligii Campionilor împotriva lui Red Bull Salzburg.
La 29 august 2018, Steaua Roșie a l-a cumpărat de la Roma, semnând un contract cu Radonjić până în iunie 2021.
La 30 august 2018, Radonjić a semnat cu echipa franceză Olympique de Marseille, după ce a ajutat-o pe Steaua Roșie Belgrad să se califice în grupele Ligii Campionilor.
El a primit tricoul cu numărul 7 la noul său club.
Suma de transfer a fost de aproximativ 12 milioane de euro plus 2 milioane în bonusuri.
Radonjić și-a făcut debutul pentru club pe 16 septembrie 2018 în victoria cu 4-0 acasă asupra lui Guingamp din Ligue 1, înlocuindu-l pe Dimitri Payet în minutul 84.
La echipa națională a Serbiei sub 17 ani, Radonjić a marcat 5 goluri în 6 meciuri între 2012 și 2013, inclusiv un [într-un meci cu Belarus.
A făcut parte și din loturile echipelor naționale sub 18 ani și sub 19 ani.
Radonjić a fost chemat în echipa națională a Serbiei sub 20 de ani în noiembrie 2016 de antrenorul Nenad Lalatović, când a debutat pentru echipa într-un meci împotriva Muntenegrului.
Ca antrenor al echipei Serbiei sub 21 de ani, Nenad Lalatović l-a convocat pentru Campionatul European sub 21 de ani din 2017.
În noiembrie 2017, Radonjić a fost chemat la echipa națională de fotbal a Serbiei pentru un turneu în Asia de către antrenorul interimar Mladen Krstajić.
El a debutat pentru Serbia într-un meci amical cu Coreea de Sud la 14 noiembrie 2017, înlocuindu-l pe Andrija Živković în minutul 81 al meciului.
În iunie 2018, antrenorul Serbiei, Mladen Krstajić, a fost inclus de Radonjić în lotul definitiv de 23 de jucători care a făcut deplasarea la Campionatul Mondial din 2018.
Acolo a jucat în doua meciuri, împotriva Elveției și Braziliei.
|
NGC 23 este o galaxie spirală localizată în consteleța Pegasus.
Aceasta a fost descoperită de către William Herschel, în 10 septembrie 1784.
|
Clemens Graf von Schönborn-Wiesentheid () a fost un ofițer al Forțelor Aeriene Germane care a comandat Fliegerführer Arad și escadrila 77 de bombardament în picaj (Sturzkampfgeschwader 77, StG 77) în cadrul invaziei puterilor Axei în Iugoslavia din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
A murit într-un accident de zbor care a avut loc la Sofia (Bulgaria) în 30 august 1944.
Intenționa să participe la o întâlnire a Statului Major General, când avionul său s-a prăbușit din cauze necunoscute.
Decese cauzate de accidente aviatice
|
Constantin Florescu () a fost un general de intendență român care a îndeplinit funcția de primar al municipiului București (29 noiembrie 1941 - octombrie 1942).
Generalul în rezervă Constantin Florescu a fost numit pe 29 noiembrie 1941 în funcția de primar al municipiului București în locul generalului în rezervă Rodrig Modreanu, demisionat.
|
Dirck Jacobsz () a fost un pictor renascentist olandez.
Locul său exact de naștere nu este cunoscut, dar a fost undeva lângă Amsterdam.
Născut într-o familie de pictori, el a fost inițiat prima dată de tatăl său, Jacob Cornelisz van Oostsanen.
Jacobsz a fost profund influențat de stilul manierist al colegului său din Amsterdam, Jan Van Scorel.
Pictura sa, Arbaletrierii (1529), a fost considerată cea mai importantă lucrare a sa și a fost primul portret al unei miliții din istoria olandeză.
S-a căsătorit cu Marritgen Gerritsdr în 1550, și au avut doi copii, Maria Dircksdr și Jacob Dircksz.
Jacob a devenit mai târziu pictor.
A pictat două portrete ale grupurilor de gardieni civici, care se află la Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg.
|
Gene Nelson () a fost dansator, actor, scenarist și regizor american.
A obținut în 1950 Premiul Globul de Aur pentru cel mai bun actor debutant.
S-a născut cu numele de Leander Eugene Berg în orașul Astoria din Oregon și s-a mutat la Seattle când avea un an.
A dorit încă din copilărie să devină dansator, urmărind filmele lui Fred Astaire și Ginger Rogers.
După ce a servit în armată în cel de-al Doilea Război Mondial, în timpul căruia a jucat în musicalul This is the Army, Nelson a obținut primul său rol pe Broadway în spectacolul Lend an Ear, pentru care a primit Premiul World Theatre.
A apărut pe scenă, de asemenea, în Follies, pentru care a obținut o nominalizare la premiul Tony, și în Good News.
Partenera de dans profesionist a lui Nelson în anii 1950 a fost actrița JoAnn Dean Killingsworth.
În 1959 a apărut împreună cu Keith Larsen și Buddy Ebsen în serialul Northwest Passage în rolul unui tânăr care încerca să-și dovedească nevinovăția într-un caz de crimă.
Nelson a apărut în episodul din 17 martie 1960 al serialului You Bet Your Life, prezentat de Groucho Marx.
El și fiica lui Groucho, Melinda, au interpretat împreună un număr de dans.
A interpretat în 1971 rolul Buddy în musicalul Follies de pe Broadway, pentru care a obținut o nominalizare la Premiul Tony din 1972 pentru cel mai bun actor într-un musical.
Spectacolul a avut muzica compusă de Stephen Sondheim și a fost coregizat de Michael Bennett și Harold Prince.
Nelson a murit de cancer, la vârsta de 76 de ani, în Los Angeles.
I-au supraviețuit cei trei copii ai săi, Douglas, Victoria și Chris.
Regizori de televiziune americani
Americani de descendență germană
|
Gilbert (Giselbert) a fost un vasal al regelui Carol cel Pleșuv.
El a fost conte de Maasgau, pe valea inferioară a râului Meuse.
Originile lui Gilbert nu sunt cunoscute.
Similaritatea numelui fiului său, Reginar, cu cel de "Ragnar" a fost folosită ca argument pentru a sugera o conexiune cu vikingii.
O altă posibilitate este ca el să fi fost înrudit cu un necunoscut pe nume Reginar, fiu al lui Meginhere (un nobil de la curtea lui Carol cel Mare).
Gilbert a servit sub regele Lothar I, însă a defectat, trecând de partea fratelui vitreg al acestuia, Carol cel Pleșuv, în timpul războiului civil din 840-843.
Domeniile lui Gilbert au trecut în cele din urmă sub stăpânirea lui Lothar, iar drepturile sale comitate au fost revocate.
În 846, Gilbert a răpit pe o fiică nenumită a lui Lothar și a soției acestuia, Ermengarda de Tours.
El a dus-o pe principesă în Aquitania și a luat-o de soție, într-o încercare de a=l forța pe Lothar să îi restituie domeniile.
Istoricul S. Rösch sugerează că soția lui Gilbert s-ar fi numit tot Ermengarda, însă fără a stabili dacă este vorba de aceeași persoană.
Albert, menționat doar ca frate al lui Reginar.
|
Larsson s-a născut în Eskilstuna iar inițial a jucat la clubul din orașul său natal, IFK Eskilstuna.
A ajuns la Arsenal la vârsta de 16 ani, fiind curtat de un scout care l-a văzut evoluând pentru echipa națională de fotbal a Suediei de juniori.
Și-a făcut debutul la prima echipă împotriva lui Manchester City în Cupa Ligii Angliei pe 27 octombrie 2004 unde a jucat pe poziția de fundaș stânga.
Larsson a ajuns la Birmingham City pentru un an, fiind împrumutat până în august 2006, cu o opțiune de cumpărare permanentă.
Acesta a produs un impact imediat ce a fost titularizat, marcând în primele sale meciuri contra lui Crystal Palace și lui Shrewsbury Town.
A marcat 2 goluri împotriva lui Newcastle în Cupa FA.
Spre sfârșitul lui ianuarie 2007 a semnat pentru 4 ani cu albaștrii, pentru o sumă de 1 milion de lire sterline.
A marcat golul sezonului contra lui Sheffield Wednesday în aprilie 2007.
Singurul trofeu pe care a reușit să-l cucerească cu Birmingham City a fost Cupa Ligii Angliei în 2011, după ce albaștrii au reușit să bată în această competiție echipe precum Aston Villa, West Ham United și finalista Arsenal, fosta sa echipă, fiind de asemenea singurul trofeu pe care l-a obținut în toată cariera sa până în prezent.
Pe data de 22 iunie 2011, Larsson a semnat cu Sunderland, contractul lui începând după regulament de pe 1 iulie, antrenorul său fiind fostul de la Birmingham City, Steve Bruce.
Pentru sezonul 2011-2012 i s-a oferit numărul 7.
Debutul și l-a făcut cu un gol în repriza a doua din voleu pe Anfield împotriva lui Liverpool.
Debutul la naționala mare și l-a făcut în februarie 2008 împotriva echipei naționale de fotbal a Turciei la Istanbul unde a jucat toate cele 90 de minute.
Primul gol al său la naționala mare a survenit împotriva Moldovei, într-o victorie a echipei naționale de fotbal Suediei cu 2-1.
|
Conrad a fost căsătorit cu Ermengarda, fiică a contelui Otto al II-lea de Zutphen.
Conrad al II-lea a murit fără a avea urmași pe linie masculină, drept pentru care comitatul de Luxemburg a revenit Imperiului.
Însă împăratul nu își dorea ca posesiunea să fie guvernată de cea mai apropiată rudă a lui Conrad, Henric de Grandpré, care era un senior francez, iar comitatul ar fi putut fi astfel atașat coroanei Franței.
Ca urmare, el a acordat comitatul lui Henric, văr al lui Conrad și viitor conte de Namur.
|
Goðafoss (islandeză: Cascada lui Dumnezeu) este una dintre cele mai spectaculoase cascade din Islanda.
Este localizată în districtul Mývatn din partea nordică-centrală la începutul drumului Sprengisandur.
Apa râului Skjálfandafljót cade de la o înlțime de 12 metri pe o lățime de 30 de metri formând cascada.
Impresionanta poveste este redată pe un vitraliu al Catedralei din Akureyri.
În anul 2000, lângă Ljósavatn, aflat la circa 5 km nord-vest de Goðafoss, a fost ridicată Þorgeirskirkja (Biserica lui Þorgeir), pentru a comemora adoptarea Creștinismului în Islanda.
|
Studiul dezvoltării orbitelor centaur a condus recent la un număr mare de descoperiri neașteptate, dar nu este încă posibil să se construiască un model clar asupra originii acestora datorită datelor limitate privind parametrii fizici ai acestor corpuri.
Modelarea arată că una dintre principalele surse de centauri este centura Kuiper, de unde pot fi aruncate ca urmare a perturbațiilor gravitaționale.
Partea internă a discului împrăștiat poate servi și ca sursă de acest tip de obiecte în unele cazuri, dar culorile lor nu se încadrează în schema centaur cu două culori.
Dar o schemă de culori similară are plutino - corpuri care sunt în rezonanță orbitală cu Neptun.
Se presupune că, datorită perturbațiilor gravitaționale de la Pluto, nu toate rețelele pluto pot avea orbite stabile, dar un număr de puncte din această ipoteză au nevoie de o explicație mai detaliată.
Grupuri sau familii de asteroizi
|
Deși serialul a avut un contract pentru realizarea a cinci sezoane, el a fost brusc anulat după ce s-a încheiat producția celui de-al patrulea sezon.
Coproducătorul Brian Henson a cumpărat ulterior drepturile de autor ale serialului, ceea ce a dus la producerea unui miniserial de trei ore, denumit The Peacekeeper Wars, pe care Henson însuși l-a regizat.
În 2007, a fost anunțată viitoarea realizare a unui web-serial, dar producția a fost amânată de numeroase ori.
O miniserie de benzi desenate a fost lansată în decembrie 2008.
Seriale de televiziune științifico-fantastice
|
Maria Sibylla Merian () a fost un naturalist, entomolog și ilustrator știintific german, care a studiat plantele și insectele, făcând ilustrații (desene) detaliate ale acestora.
A trăit, a studiat și a activat în Germania și în Țările de Jos.
A făcut o călătorie în Surinam, de unde și-a procurat o mare parte din materialul științific pentru cea mai importantă și faimoasă lucrare a sa: Metamorphosis insectorum Surinamensium, privind metamorfoza insectelor.
Deși pentru o lungă perioadă de timp contribuțiile științifice ale Mariei Sibylla Merian au fost neglijate, spre sfârșitul secolului XX acestea au fost reconsiderate, ca urmare a calității muncii sale artistice și științifice.
Ea este considerată în prezent printre cele mai importante personalități care au contribuit la dezvoltarea entomologiei.
Ca o recunoaștere a importanței activității ei, Germania a introdus portretul Mariei Sibylla Merian pe ultimele bancnote de 500 DM emise înainte de trecerea la Euro.
Anna Maria Sibylla Merian s-a născut la 2 aprilie 1647, la Frankfurt pe Main (pe atunci Reichsstadt, oraș imperial liber).
Tatăl său, Matthäus Merian, era gravor intaglio și editor; el a murit în 1650, când Maria Sibylla avea doar trei ani.
Mama sa, Johanna Sybilla Heim, de origine valonă, era a doua soție a lui Matthäus Merian; la un an după decesul acestuia (în 1651) s-a recăsătorit cu pictorul Jacob Marrel.
Marrel a învățat-o pe Maria Sibylla Merian să deseneze și să picteze, astfel încât la vârsta de 13 ani ea a pictat primele imagini (care s-au păstrat) ale unor plante și insecte pe care le prinsese.
La vârsta de 18 ani (în 1665) Maria Sibylla Merian s-a căsătorit cu Johann Andreas Graff, pictor specializat în arhitectură, care studiase cu tatăl ei vitreg (pictorul Jacob Marrel).
Doi ani mai târziu s-a născut primul copil al noii familii: o fetiță, Johanna Helena.
S-au mutat cu toții la Nürnberg, orașul natal al lui Johann Andreas Graff.
Ea a observat cu atenție fenomenul de metamorfoză, făcând desene minuțioase ale stadiilor de omidă, crisalidă (pupă) și fluture adult.
Aceste desene și schițe vor forma baza primei sale cărți, apărută în 1675 sub titlul Neues Blumenbuch („Noua carte de flori”).
Autoarea avea atunci 28 ani; ea nu a comercializat această carte prin intermediul magazinului soțului ei, ci a vândut-o pe cont propriu.
În 1678 o naște pe a doua sa fiică, Dorothea Maria.
Un an mai târziu, în 1679, publică a doua sa carte:Der Raupen wunderbare Verwandlung und sonderbare Blumennahrung („Omida, minunata ei metamorfoză și strania sa hrănire florală”).
Nu se cunosc exact motivele pentru care, în 1685, Maria Sibylla s-a separat de soțul ei.
Împreună cu cele două fiice, ea a plecat la cumnatul ei, la Castelul Waltha din Frizia occidentală, unde trăia o mică comunitate pietistă, întemeiată de Jean Le Labadie.
În 1690 Maria Sibylla Merian cere autorităților din Frankfurt divorțul de soțul ei, Johann Andreas Graff, divorț declarat oficial în același an.
Doi ani mai târziu, în 1692, comunitatea pietistă de la Waltha s-a desființat, iar Maria Sibylla Merian se stabilește la Amsterdam cu sprijinul pietiștilor, îndeosebi al lui Frederik Ruysch (1638-1731).
Ea a fost și profesoară a fiicei acestuia, Rachel Ruysch (1664-1750), care a devenit ulterior o pictoriță renumită.
În acea perioadă Maria Sibylla Merian își câștiga existența realizând ilustrații pentru diferiți editori; astfel, ea a creat 127 de planșe pentru traducerea în limba franceză a lucrării Metamorphosis et historia naturalis insectorum de Jan Goedart (1620-1668).
În perioada petrecută la Castelul Waltha, Maria Sibylla Merian îl cunoscuse pe Cornelis van Sommelsdijk, fost guvernator al Surinamului (pe atunci colonie olandeză, cunoscută sub numele de Guyana olandeză).
Acesta îi arătase colecția sa de fluturi exotici, în mare parte proveniți din Surinam.
În iulie 1699, la vârsta de 52 de ani, Maria Sibylla s-a decis să plece împreună cu fiica sa Dorothea Maria Graff în acea țară îndepărtată, pentru a studia flora și fauna tropicală sud-americană.
Pentru această călătorie ea a fost sponsorizată de primăria orașului Amsterdam.
De asemenea, și-a vândut colecțiile sale de insecte și picturi și a lansat o listă de subscripție pentru cartea pe care voia să o publice la sfârșitul călătoriei sale.
După o călătorie pe mare care a durat două luni, Maria Sibylla Merian și fiica ei au ajuns la Paramaribo, capitala Guyanei olandeze.
Efectuând mai multe expediții în interiorul Surinamului, Maria Sibylla a observat cu atenție și a descris cu minuțiozitate metamorfoza insectelor tropicale, realizând un mare număr de desene și acuarele cu acest subiect.
În jurnalul ei sunt reflectate și relațiile sale dificile cu plantatorii olandezi din Surinam.
Ea scrie că aceștia râd de ea „pentru că pe mine mă mai interesează și altceva decât trestia de zahăr” și îi critică pe acești plantatori și fermieri pentru faptul că nu se interesează de plantele autohtone, pe care le-ar putea cultiva în mod profitabil.
Îmbolnăvindu-se de malarie, Maria Sibylla Merian a fost obligată să-și întrerupă călătoria și să se întoarcă în Olanda (1701).
A adus o bogată colecție de insecte tropicale și numeroasele desene și schițe realizate acolo; acestea au constituit baza pentru o lucrare de mare amploare referitoare la flora și fauna din Surinam.
După trei ani de muncă intensă, Maria Sibylla Merian a publicat cea mai importantă carte a ei: Metamorphosis insectorum Surinamensium, apărută la Amsterdam în 1705.
Cartea nu i-a adus niciun câștig financiar, datorită probabil și prețului ridicat (55 florini exemplarul), dar a adus-o pe Maria Sibylla Merian în centrul atenției comunității științifice europene din acea perioadă.
|
S-a născut în 1818, în Basel, fiind al patrulea din șapte copii.
Provenea dintr-o veche familie din Basel.
Mai mulți dintre strămoșii săi fuseseră teologi, printre ei și tatăl său, Jacob Burckhardt, care era paroh al bisericii reformate din Basel.
În casa părintească și la școală a primit o educație umanistă cuprinzătoare, fiindu-i dezvoltate cunoștințele de franceză, italiană, limbi clasice și încurajate înclinațiile literare și istorice.
În orașul natal a început în 1837 să studieze teologia evanghelică, pentru a îndeplini dorința tatălui său.
S-a ocupat în paralel de istorie și filologie, pentru a se muta după patru semestre la Universitatea din Berlin, unde s-a dedicat studiului istoriei, istoriei artei și filologiei.
Datorită a două lucrări inspirate de Ranke, despre Karl Martell și Konrad von Hochstaden, Burckhardt a primit in absentia doctoratul de la Universitatea din Basel.
Deja în anul următor, al a primit calificarea de a preda în învățământul superior (în ) istoria și a devenit cadru universitar în 1845 (în ).
În anii de după 1844 Jacob Burckhardt a lucrat intermitent ca redactor politic la un ziar conservator din Basel.
În 1845 a întrerupt prima dată această activitate, pentru a renunța complet la ea, întrucât articolele sale despre starea tensionată a Elveției erau controversate.
Între 1846 și 1848 a petrecut de două ori mai multe luni în Italia și a locuit între timp în Berlin, unde a contribuit la redactarea lucrării Brockhaussches Konversationslexikons ().
Din 1855 până în 1858 a fost profesor universitar pentru arheologie la Eidgenössisches Polytechnikum in Zürich (astăzi ETH Zurich).
În 1858 a preluat la Universitatea din Basel profesura de istorie și istorie a artei, post pe care l-a păstrat până în 1893.
De atunci înainte, s-a concentrat pe cursurile sale, care la început au acoperit toate epocile culturii europene, pentru a se rezuma după 1886 doar la istoria artei.
În paralel și-a întărit reputația de vorbitor prin diferite conferințe publice.
Chiar și Friedrich Nietzsche, care se mutase de la Leipzig la Basel, fiind cel mai tânăr profesor universitar al Germaniei, și avea deja la 24 de ani reputația de excepțional filolog, l-a descris pe Burckhardt drept „marele, cel mai mare profesor al nostru”
În 1872 a refuzat invitația Universității din Berlin de a deveni urmașul lui Ranke.
Ultimii 30 de ani din viață și i-a dedicat activității pedagogice în Basel, nepublicând alte opere în acest interval de timp.
Printre studenții săi a fost și istoricul artei Heinrich Wölfflin (1864-1945).
În 1886 a renunțat la catedra sa, continuând pentru următorii șapte ani să țină cursuri de istoria artei la universitate.
A murit la 8 august 1897, în etate de 79 de ani, necăsătorit și fără a lăsa copii în urmă.
|
Situat în regiunea istorică Silezia Luzațiană, el acoperă 3,5 km² din pământul Poloniei și 2,1 km² din cel al Germaniei.
Parc se întinde pe ambele părți ale Neissei Lusatiane, care constituie granița dintre cele două țări.
Zona bufer de 17,9 km² din jurul parcului a cuprins orașul german Bad Muskau în vest și orașul polonez Łęknica (fostul Lugknitz) în est.
În timp ce Castelul Muskau este situat la vest de râul, inima parcului sunt zonele parțial împădurite ridicate pe malul de est numit Parcul pe terase.
În 2003, un pod pietonal care se întinde pe Neisse a fost reconstruit pentru a uni cele două părți.
La data de 2 iulie 2004 UNESCO a adăugat parcul în lista Patrimoniului Mondial UNESCO, ca un exemplu demn de urmat a colaborării culturale transfrontaliere între Polonia și Germania.
Acesta a fost adăugat în listă după două criterii: pentru extinderea orizonturilor în termeni de dezvoltare față de idealul peisajului făcut de om și pentru influența sa în dezvoltarea arhitecturii peisagistice ca o disciplină.
Existența unei cetăți pe Neisse la Muskau a fost menționată pentru prima dată încă din secolul al XIII-lea, sub domnia Margrafului Henric al III-lea de Meissen.
Fondatorul parcului adiacent a fost prințul Hermann von Pückler-Muskau (1785-1871), autorul influentei Sugestii cu privire la amenajare peisagistică și proprietarul țării Muskau din 1811.
După studiile îndelungate din Anglia, în 1815 în momentul în care partea de nord-est a Sileziei Luzațiane a căzut la Prusia, el a întins Parcul.
Odată cu trecerea timpului, el a înființat o școală internațională de management al peisajului în Bad Muskau și a subliniat construirea unui vast parc peisajistic care ar învălui orașul „într-un mod care nu a fost făcut înainte la o astfel de scară mare”.Lucrările constau din remodelarea „Castelului Vechi” în stil baroc - actual o fostă poartă de castel - și construirea unei capele neogotice, o cabană engleză, mai multe poduri, și o orangerie proiectate de către Friedrich Ludwig Persius.
Pückler a reconstruit cetatea medievală ca un „Castel Nou”, centrul arhitectural al parcului, cu o rețea de căi ce radiază de la el și un teren al plăcerii influențat de ideile lui Humphry Repton, fiul căruia, John Adey, a lucrat la Muskau din 1822.
Extensiile au continuat până în 1845, când Pückler din cauza datoriilor sale enorme a fost constrâns să-și vândă patrimoniului.
În anul următor el a fost achiziționat de către Prințul Frederic al Țărilor de Jos, care l-a angajat pe Eduard Petzold, discipol a lui Pückler și un grădinar peisajistic bine-cunoscut, pentru a finaliza proiectul său.
După moartea sa din 1881, el a fost succedat de fiica sa Prințesa Maria, care a vândut imobilulu familiei Arnim.
Pe parcursul Bătăliei Berlinului, ambele castele au fost nivelate și toate cele patru poduri de peste Neisse au fost distruse.
Von Arnims au fost deposedați de Administrarea Sovietică Militară din Germania și de la implementarea Liniei Oder-Neisse din 1945, parcul a fost împărțit de frontiera de stat dintre Polonia și Germania, două treimi din aceasta fiind pe partea poloneză.
Nu până în 1960 autoritățile acceptat treptat moștenirea „Junkerului” Prinț Pückler.
Castelul Vechi a fost reconstruit de asministrația Germaniei de Est în 1965-1972, în timp ce Castelul Nou și podurile erau încă în curs de restaurare.
Reparația lui Englische Brücke („Podul Englez”) de peste râul Neisse a fost finisată la 17 octombrie 2011, după ce au fost distruse de explozivi în 1945.
După Revoluțiile de la 1989 administrația germană și poloneză și-au unit forțele pentru reamenajarea ansamblului parcului.
Din momentul când Polonia a aderat la Spațiul Schengen în 2007 vizitatorii se pot plimba liber pe ambele părți ale parcului fără controalele de la frontiere.
|
Ciprian Rogojan a fost percuționistul formației Sistem.
Împreună cu Luminița Anghel, Sistem a reprezentat România la Concursul Muzical Eurovision 2005 cu piesa „Let Me Try”.
În finala din 21 mai 2005, piesa a obținut locul al treilea, cu 158 de puncte adunate de la jurii și televoting.
În 2018, Ciprian Rogojan și Alexandru Anastasiu au pus bazele 2 Vibes Symphony, un proiect muzical de scurtă durată în cadrul căruia cei doi au susținut o serie de concerte dedicate Centenarului Marii Uniri.
Tot în 2018, Ciprian Rogojan a fondat împreună cu Doru Todoruț, fostul solist de la Deepcentral, formația 2 Gents.
Primul single al lor se numește „Ielele” și a fost selectat pentru participa în semifinala Eurovision România 2019.
Ciprian Rogojan a intrat în PDL în 2012, de unde și-a dat demisia pentru a-l urma pe Traian Băsescu în PMP, partid pe care l-a părăsit, ulterior, pentru a se înscrie în UNPR.
În mai 2016 și-a depus adeziunea la PNL Baia Mare.
Rogojan a candidat în 2012 la alegerile parlamentare pe listele ARD, obținând un mandat de senator PDL.
Ca senator, a propus un proiect privind castrarea chimică a violatorilor și pedofililor.
|
După absolvirea facultății de drept, în 1997, s-a mutat în Manhattan unde a lucrat pentru Winston & Strawn.
Mai apoi s-a dedicat scrisului, în 2001, când s-a mutat în Londra.
Primul ei roman Lily Holding True, a fost respins de către opt edituri.
Giffin a început, atunci, să scrie romanul, intitulat pe atunci , Rolling the Dice, devenind între timp un bestseller numit Something Borrowed.
Cărțile sale au devenit bestsellere internaționale.
Trei dintre ele au apărut simultan în lista "Top 150" a celor de la USA Today.
Something Borrowed a fost ecranizată în 2011, iar continuarea cărții, numită Something Blue, va apărea și aceasta pe marile ecrane.
Revista Glamour descrie cartea Something Borrowed ca fiind încântătoare, surprinzător de captivantă și de reală, iar Lauren Weisberger, autoarea romanului Diavolul se îmbracă de la Prada, spune despre carte că: "Nu trebuie să fii îndrăgostită de iubitul celei mai bune prietene pentru a prețui acest roman...
Ai în fața ta o carte pe care n-ai să vrei să o lași din mână și de a cărei eroină te vei atașa negreșit.
Mi-a plăcut la nebunie".
Rachel White and Darcy Rhone au fost prieteni buni încă din copilărie.
Rachel este o fată bună, muncitoare, aflată mereu în umbra prietenei sale egoiste.
Aceasta își sărbătorește cea de-a treizecea aniversare, la o petrecere surpriză organizată de prietena ei cea mai bună, Darcy.
După câteva pahare în plus, sărbătorita ajunge în brațele lui Dex, prietenul ei din facultate și logodnicul lui Darcy.
Deși hotărâtă să uite această aventură de o noapte și să meargă mai departe, Rachel constată cu stupoare că sentimentele ei față de Dex sunt la fel de puternice ca în facultate.
Pe măsură ce data nunții dintre Darcy și Dex se apropie, ea înțelege că trebuie să facă o alegere dificilă.
Căci granița dintre bine și rău poate fi extrem de neclară, finalurile nu sunt întotdeuna fericite și uneori trebuie să riști totul pentru a obține adevărata fericire.
Acest roman te va amuza, te va face să plângi și să pui mâna pe telefon și să-ți suni cea mai bună prietenă.
Continuarea de la Something Borrowed, Something Blue spune povestea lui Darcy Rhone, care a crezut că are totul plănuit, că totul i se cuvine, că o față frumoasă garantează o viață minunată.
La începutul cărții "Something Borrowed" aceasta apare ca o eroină imatură, obișnuită să obțină tot ceea ce-și dorește, indiferent de mijloacele pe care trebuie să le folosească pentru a obține totul.
Desigur, acest tip de comportament va atrage după sine unele probleme.
Rămâne însărcinată, logodnicul ei o părăsește pentru cea mai bună prietenă a ei, iar cel cu care rămâne însărcintă o părăsește și el.
Nici măcar părinții ei n-o mai susțin în momentul în care aceștia află că ea este însărcinată.
După toate aceste întâmplări nefaste, ea realizează cât de superficială și vanitoasă a fost și încearcă să îndrepte lucrurile.
Aceasta fuge în Anglia, la singurul prieten care i-a mai rămas, Ethan.
Aici lucrurile încep să-i meargă foarte bine.
Se creează o relație minunată între ea și Ethan.
Aceștia devin mai maturi împreună, între ei dezvoltându-se anumite sentimente.
Această carte este despre sentimente, realitățile vieții, viața însăși și despre cât de importantă este susținerea venită din partea unui prieten adevărat.
Mai întâi vine dragostea, apoi căsătoria, apoi ...
un cărucior?
Nu este asta tot ceea ce-și doresc femeile?
Nu și pentru Claudia Parr.
Aceasta era pregătită să renunțe la iubire, asta până îl întâlnește pe bunul și minunatul Ben.
Lucrurile păreau să meargă perfect.
S-au îndrăgostit și au fost de acord că pentru amândoi erau mai importante carierele lor, decât un copil.
Atunci neașteptatul se întâmplă: unul din ei se răzgândește și-și dorește un copil.
Cartea este o poveste sinceră despre ceea ce se întâmplă într-un cuplu perfect, atunci când cei doi își doresc lucruri diferite, despre stabilirea a ce e mai important în viață, despre ceea ce sunt dispuși să facă cei doi, unul pentru celălalt, din dragoste.
Relația dintre Ellen și Andy a fost perfectă în primul an.
Devotamentul lor unul față de celălalt era evident și fiecare scoatea tot ce e mai bun din celălalt.
Asta până la acea după-amiază nefastă când Ellen îl reîntâlnește pe fostul ei iubit Leo, pentru prima dată după opt ani.
Deși Leo a scos la suprafață toate părțile ei urâte și a lăsat-o cu inima frântă, fără nicio explicație, el este și iubirea pe care ea n-a putut-o uita niciodată.
Această reapariție a fostului iubit reaprinde sentimente uitate în inima lui Ellen, care începe să se întrebe dacă viața pe care ea o trăiește acum, e cea pe care trebuie să o trăiască.
Tessa Russo este mamă a doi copii și soția unui chirurg pediatru renumit.
În ciuda avertismentelor mamei ei, Tessa a renunțat la cariera sa pentru a se concentra asupra familiei ei și pentru a trăi fericită alături de aceasta.
Valerie Anderson este avocat și mama singură a unui copil de șase ani, Charlie, un băiat care nu și-a cunoscut niciodată tatăl.
După mai multe dezamăgiri, Valerie a renunțat la dragoste, și într-o anumită măsură, chiar și la prieteni.
Deși atât Tessa, cât și Valerie trăiesc în aceeași suburbie din Boston, cele două au relativ puține în comun, în afara faptului că sunt mame.
Cu toate acestea, un accident tragic face ca viețile lor să se întâlnească.
Marian Caldwell în vârstă de treizeci și șase de ani este o producătoare de televiziune de succes, a cărei viață este pe cale să se schimbe în momentul în care Kirby Rose, în vârstă de optsprezece ani, apare la ușa ei.
Giffin s-a căsătorit în 2002.
În 2003, aceasta, împreună cu soțul ei, părăsesc Anglia pentru a se muta în Atlanta.
Câteva luni mai târziu, de Anul Nou, aceasta dă naștere unor gemeni, Edward și George.
Mai are o fiică, Harriet, care s-a născut în 24 mai 2007.
|
A fost fiul lui Jan (învățător rural) și al Juliei, născută Jacyn.
A terminat liceul Fraciszek Józef în Dębica(191) iar la Universitatea Jagiellonă și-a început studiile de limbă engleză; a studiat la UJ până în 1914, mai târziu de asemenea în anii 1921-1923.
Înafară de studii de limbă engleză, a mai studiat germanistică și romanistică, unul dintre mentorii lui a fost Roman Dyboski.
Între anii 1913-1914 a făcut parte din Asociația de trăgători; în timpul primului război mondial a servit în regimentul 5 de infanterie a Legionarilor polonezi, iar în această perioadă a fost încarcerat de câteva ori.
Câțiva ani mai târziu după război și i-a petrecut în coloniile britanice, între anii 1923-1925 și-a completat studiile (engleze și romane) la universitățile din Londra, Paris si Dijon.
A lucrat ca învățător de limba engleză la liceu la Cabana Regală (în prezent Chorzów-1925) și Liceul Stefan Batori din Varșovia (1925-1929).
În 1927 și-a susținut doctoratul UJ în baza lucrării lui Józef Addison, critic literar.
Interesele sale științifice au cuprins istoria literaturii engleze, istoria teatrului englez și american, lingvistică engleză, istoria literaturii nord-americane și australiene.
S-a ocupat de legăturile polono-engleze din anii 1831-1856 precum și de imigrația poloneză din Anglia în secolul XIX.
A analizat presa engleză a secolului XIX precum și opera lui John Galsworthy, Thomas Hardy și George Meredith.
A elaborat metode originale de predare a gramaticii limbii engleze, a pregătit ediția de antologie anglo-americană (1935), a fost autorul a câtorva manuale de predare a limbii engleze.
|
Hristo Nikolov a început ca jucător de fotbal, tatăl său fiind fotbalist profesionist.
După o scurtă perioadă în care a jucat tenis de câmp, Hristo a fost recrutat în 1997 de echipa locală de baschet, Dolphin, de la care, la vârsta 15 ani a fost transferat de CSKA Sofia.
La un an de la transferul în capitala Bulgariei, la vârsta de 16 ani, Hristo a jucat primul său meci pentru echipa de baschet CSKA Sofia.
În anul 2005, beneficiind de o bursă, Hristo Nikolov a plecat în statul Wyoming, SUA, unde timp de un an a fost legitimat la echipa de baschet a Colegiului Casper.
Din cauza faptului ca la nivel european activase ca jucător profesionist, Nikolov nu a avut drept de joc în liga universitară nord-americană de baschet, NCAA.
După sezonul petrecut peste ocean, Hristo Nikolov a revenit în Bulgaria, la CSKA Sofia, la care în cele 9 sezoane, a câștigat o cupă a Bulgariei, în sezonul 2003-2004.
În sezoanele 2008-2009 și 2009-2010, Hristo Nikolov a fost legitimat la clubul bulgar de baschet Lukoil Akademik alături de care a câștigat două titluri de campion național.
În urma unor amicale susținute cu Lukoil Akademik în România, Nikolov a fost invitat de antrenorul Teo Cizmic să dea probe la echipa din capitala României.
În sezonul 2010-2011,sub comanda antrenorului croat Niksa Bavcevici, Nikolov a jucat 38 de meciuri în liga masculină și 5 meciuri în Cupa României, câștigând medalia de argint.
La sfârșitul sezonului, Nikolov a părăsit echipa bucureșteană după ce aceasta a fost retrogradată din motive financiare.
La insistențele fostului antrenor de la BC Steaua Turabo București, Niksa Bavcevici, Hristo Nikolov a fost transferat la gruparea de pe malul Someșului Mic, unde este legitimat și în prezent.
În tricoul „unviersitarilor”, Nikolov a jucat 33 de meciuri în Liga Națională de Baschet și a câștigat medalia de argint în Cupa României, în sezonul 2012-2013, după o finală pierdută cu 62-76 în compania formației CS Gaz Metan Mediaș.
La finele sezonului Cupei României, Hristo Nikolov a fost desemnat cel mai eficient jucător al competiției, contabilizând un coeficient de 18,7/meci.
Hristo Nikolov este component al naționalei de seniori a Bulgariei, unde joacă pe poziția de extremă de forță și poartă numărul 10.
Extrema bulgară a căștigat titlul european la Campionatul European U20.
|
În august 1972 Camel a semnat un contract cu MCA Records iar albumul lor omonim de debut a fost lansat șase luni mai târziu.
Albumul nu a avut succes iar Camel a părăsit MCA Records, semnând cu Deram Records, subsidiară a Decca Records.
În 1974 au lansat al doilea album, Mirage, în care Latimer a demonstrat că stăpânește bine flautul.
Albumul a fost un succes critic și, deși nu a intrat în topurile britanice, a avut succes pe coasta vestică a Statelor Unite, ducând la decizia formației de a susține un turneu de trei luni acolo.
Al patrulea album, Moonmadness din 1976, a continuat succesul formației dar a fost ultimul cu formația în formula originală.
Saxofonul și flautul lui Mel Collins din turneul de promovare al albumului au dus la o asociere de opt ani a acestuia cu formația.
Toboșarul Ward dorea ca formația să se îndrepte spre jazz iar această cerință asupra lui Ferguson a dus la decizia lui Ferguson de a părăsi formația la începutul anului 1977.
Actualmente Ferguson este agent imobiliar.
Noua formulă a lansat albumul mai comercial I Can See Your House from Here (1979) care a cauzat probleme pentru publicitate datorită coperții sale cu un astronaut răstignit ce privește spre Terra.
În ciuda nemulțumirii unor fani pentru direcția comercială, albumul se încheie cu melodia instrumentală de zece minute "Ice" în care sunt demonstrate abilitățile lui Latimer de chitarist solo.
Pentru următoarea lansare discografică Camel s-a întors la ideea de album conceptual.
Nude (1981) este inspirat după povestea reală a unui soldat japonez (Hiroo Onoda) găsit pe o insulă la mulți ani după ce s-a încheiat Al Doilea Război Mondial, fără să realizeze că războiul s-a încheiat.
Duncan Mackay a interpretat la clape în locul lui Watkins și Schelhaas care erau implicați în alte proiecte dar au revenit pentru turneu.
Acesta a fost primul album care să aibă versuri scrise de viitoarea soție a lui Latimer, Susan Hoover.
La mijlocul anului 1981 Ward a încetat să mai cânte la tobe din cauza abuzului de droguri și alcool iar Camel s-a destrămat în mod discret.
Câțiva ani mai târziu s-a dezvăluit că Ward a avut o tentativă de sinucidere.
Fără o trupă dar cu un contract de îndeplinit și presiunea creată de Decca pentru a produce un hit, Latimer a strâns o serie de muzicieni de studio și invitați, inclusiv David Paton, Chris Rainbow și Anthony Phillips în studioul Abbey Road la începutul anului 1982.
Albumul ce a rezultat, întitulat în mod ironic The Single Factor, a fost un efort dezamăgitor comparativ sunetul hard rock/progresiv de la început al trupei dar a reușit să intre în jumătatea inferioară a topurilor, permițând suținerea unui turneu pentru aniversarea a zece ani de la înființarea formației cu Latimer acompaniat de Paton, Rainbow, Watkins, Stuart Tosh (tobe) și Andy Dalby (chitară).
Neînțelegerile legale cu privire la drepturile de autor au început cu fostul lor manager iar acest conflict a avut nevoie de cinci ani pentru a fi rezolvat.
Ton Scherpenzeel (membru al formației olandeze de rock progresiv Kayak) s-a alăturat drept noul claviaturist al formației Camel împreună cu Paul Burgess la tobe pentru albumul Stationary Traveller (1984).
Bass s-a întors (permanent) pentru a îndeplini rolul de basist al turneului.
Pentru spectacolele de la Hammersmith Odeon care au fost filmate a fost adăugat un claviaturist suplimentar, Richie Close iar foștii membri Peter Bardens și Mel Collins au apărut în calitate de invitați.
După o pauză de șapte ani Latimer a readus la viață numele de Camel lansând un nou album, Dust and Dreams, în 1991.
Parte din acest album a fost înregistrat în 1988, înainte de plecarea lui Latimer în Statele Unite și i-a inclus pe toți membrii precedenți ai formației:
Bass, Burgess, Scherpenzeel împreună cu o serie de muzicieni suplimentari.
În mare parte un album instrumental, Dust and Dreams a fost inspirat după romanul Fructele mâniei al lui John Steinbeck.
A fost lansat prin propria casă de discuri a lui Latimer, Camel Productions și, deși a fost văzut de unii drept o revenire triumfătoare la rădăcinile lor progresive, alții l-au văzut drept un efort dezamăgitor.
Inspirat după moartea tatălui lui Latimer, acesta și Hoover a scris material pentru albumul Harbour of Tears pe care l-a lansat sub numele Camel în 1996.
În 1999 Latimer, Bass, LeBlanc și Clement au înregistrat Rajaz.
Desfășurat în perioada antichității, Rajaz a fost o compoziție spontană inspirat după ritmul pașilor unei cămile care ajutau călătorii să ajungă la destinația lor.
Latimer a fost încântat de această temă iar albumul a fost văzut drept adevărata revenire a formației la rădăcinile lor progresive.
Stewart a părăsit trupa când a primit șansa să administreze un magazin de tobe din Scoția înainte de începerea turneului, fiind înlocuit de francezul canadian Denis Clement la tobe;
Scherpenzeel a părăsit și el trupa, fiind înlocuit de Guy LeBlanc, consolidând formula trupei care există și în prezent.
Sub noua formulă Camel a susțiut un turneu în America de Sud în 2001.
În 2002 Camel a lansat albumul A Nod and a Wink - un album reflexiv și moale, predominant cu Latimer la flaut.
Albumul este dedicat fostului claviaturist și unul dintre fondatorii formației, Peter Bardens, care a decedat în ianuarie 2002.Datorită situației tot mai problematice a turneelor din ultimii ani, Camel Productions a anunțat că turneul din 2003 va fi "Turneul de Adio".
Guy LeBlanc a trebuit să renunțe cu puțin timp înainte de începerea turneului datorită bolii soției sale și a fost înlocuit cu Tom Brislin (pentru concertele din Statele Unite) și cu Ton Scherpenzeel (pentru concertele din Europa); pe parcursul acestui turneu Scherpenzeel a călătorit cu trenul.
Principalul moment al fazei din Statele Unite al turneului a fost apariția cap de afiș la NEARfest, cel mai important festival dedicat rock-ului progresiv din lume.
Latimer a început să lucreze la versiuni acustice ale unor melodii Camel mai vechi dar acest proiect a fost abandonat.
În 2006 Latimer a acceptat invitația pentru a fi audiat pentru postul de chitarist/voce pentru turneul lui Roger Waters dar acest post a fost obținut de Dave Kilminster.
În mai 2007 Susan Hoover a anunțat prin site-ul Camel Productions că Andrew Latimer a suferit de o afecțiune a sângelui numită policitemia vera din 1992 care s-a transformat într-o mielofibroză.
Acesta a fost un motiv pentru care formația Camel nu a mai susținut turnee.
Lattimer a făcut chimioterapie și a fost supus unui transplant de măduvă în noiembrie 2007.
A răspuns bine la tratament dar a suferit din cauza oboselii și a ciclurilor de durere severă.
În septembrie 2008 același site a anunțat că Latimer își revine și au declarat că există posibilitatea ca formația Camel să susțină un mini-turneu și să lanseze un nou album de studio.
Starea de sănătate a lui Latimer s-a îmbunătățit și a contribuit cu chitară și voce pe albumul Random Acts of Beauty (2010) al lui David Minasian.
În septembrie 2010 Camel Productions a anunțat că Latimer și Denis Clement au început să scrie material pentru un nou album Camel.
Camel Productions a anunțat în ianuarie 2013 posibilitatea unui nou turneu în septembrie/octombrie 2013 întitulat "Retirement Sucks Tour".
În martie 2013 Barbican Arts Centre din Londra a anunțat că pe 28 octombrie 2013 Camel v-a interpreta integral albumul The Snow Goose; aceasta va fi prima interpretare integrală a albumului după concertul de la Royal Albert Hall din 1975.
În afară de turneu formația a re-înregistrat albumul Snow Goose pe care l-au lansat pe 4 noiembrie 2013.
|
Rugăciunea în islam reprezintă cel de-al doilea stâlp al islamului și cel mai important dintre actele care, în termeni occidentali, constituie credința musulmană.
Rugăciunea poate fi personală și individuală, numită du’ā, ea este considerată a fi spontană și nu este supusă nici unei reglementări și nu face parte dintre obligațiile rituale esențiale, spre deosebire de rugăciunea rituală, numită salāt, care trebuie rostită întotdeauna în limba arabă.
În lumea musulmană se folosesc doi termeni pentru a exprima sensul de rugăciune: du’ā și salāt.Du’ā este chemarea, invocarea lui Dumnezeu, pe care un musulman o poate spune în gând, de unul singur iar salāt este rugăciunea rituală pe care musulmanii sunt obligați să o spună de cinci ori pe zi.
Salāt reprezintă esența credinței musulmane.
Ea este de obicei săvârșită individual, dar este de asemenea săvârșită în comunitate, fie în moschee, fie în altă parte, pe trotuar, acasă.
Astfel, Coranul precizează: "Eu sunt Dumnezeu!
Nu este Dumnezeu în afară de Mine, Mie închină-te!Săvârșește-ți rugăciunea întru amintirea mea" Coran, 20:14.
Pentru a săvârși salāt-ul, musulmanii trebuie să se asigure că sunt în starea de puritate rituală, care se obține prin spălarea anumitor părți ale corpului într-un mod și într-o ordine prestabilite.
De asemenea , hainele trebuie să fie curate din punct de vedere ritual, noroiul nu constituie o problemă, dar sângele da.
Curățarea rituală necesară pentru a restabili o stare de puritate, durează circa două minute.
Odată atinsă starea de puritate, musulmanii trebuie să găsească un loc potrivit pentru a ține salāt-ul.
Este bine ca în apropiere să existe o moschee, dar nu este necesar ca spațiul să fie izolat.
Un musulman pentru a putea îndeplini ritualul de rugăciune, trebuie să fie curat, conform unui verset coranic: "Dumnezeu îi iubește pe cei care se căiesc Lui, așa cum îi iubește și pe cei care se curăță".
Starea de puritate se numește tahāra și pentru atingerea acesteia este necesară îndeplinirea unui ritual de purificare, cu reguli stricte.
Acest ritual se numește abluțiune, spălarea feței, mâinilor și brațelor până la cot, apoi a picioarelor, inclusiv glezna.
În caz de necesitate, spălarea cu apă poate fi înlocuită cu frecarea cu nisip:
Rugăciunea rituală se efectuează de cinci ori pe zi, în mod obligatoriu, de toți musulmani, care au depășit vârsta de șapte sau de nouă ani, sau care au ajuns la adolescență.
Timpul pentru fiecare rugăciune era stabilit conform poziției soarelui pe cer, în zilele noastre el este comunicat prin mijloace moderne aflate la dispoziție, astfel locul muezinului care chema la rugăciune este luat de difuzoarele plasate în marile moschei.
În funcție de momentul în care se desfășoară rugăciunea, ele sunt fagr, de când se ivesc zorii până cu puțin înainte de răsărit, zuhr de la miezul zilei până după-amiază, asr de după-amiază târziu până cu puțin timp înainte de începerea apusului, magrib, după apus până se sfârșeste ziua și isa, noaptea până la miezul nopții.
Aceste rugăciuni trebuie săvârșite de credincios îmbrăcat cuviincios și întors cu fața spre Mecca.
În moschei, spațiul în care se efectuează rugăciunea este strict delimitat, este sacralizat, iar pentru aceasta se utilizează, de obicei un covoraș special numit saggāda.
Rânduială rugăciunii este reglementată strict.
Aceasta este compusă din două până la patru rak'a, în funcție de timpul zilei: la asr și după apus, trei în momentul apusului și numai două în zori.
Aceste rugăciuni pot fi săvărșite acasă, sau în orice loc în care se află, cu condiția să realizeze anumite condiții de purificare.
Cei aflați în grup în acel moment trebuie să se pună sub conducerea unui imam sau îndrumător, care poate fi oricare dintre credincioși, cu condiția să cunoască ritualul rugăciunii.
Dacă este vorba de un grup numeros, se vor aranja cu toții în rănduri, iar femeile vor sta în ultimul rînd.
Cât despre rak'a, ea este alcătuită din aplecarea trupului de mai multe ori, apoi prosternarea completă cu fruntea la pământ, numită sugud, apoi pe jumătate așezat și, în fine pe jumătate îngenuncheat.
Rugăciunea începe cu proclamarea intenției de rugăciune, continuă cu un takbir, adică rostirea formulei Allahu'akbar.
Se recită apoi prima sură, al-Fatiha, credinciosul stând succesiv în picioare, înclinat sau prosternat complet.
Se încheie cu "rugăciunea Profetului", apoi cu salutul către cei de față, care este rostit cu întoarcere spre dreapta și spre stânga.
Acest ansamblu de poziții și formule poate fi prelungit, intercalându-se după al-Fatiha, alte invocații, sure sau grupuri de versete coranice.
De menționat este faptul că, folosirea arabei este obligatorie.
De asemenea, Coranul menționează de mai multe ori și rugăciunea de noapte, făcută în călătorie, în caz de primejdie, sau de război, cât și în cazul morții unei persoane.
Rugăciunea de vineri este obligatorie pentru toți bărbații musulmani:
|
Religia tradițională africană este un termen ce reprezintă totalitatea religiilor tradiționale ale popoarelor africane.
Este imposibil să găsim o origine comună a tuturor acestor religii africane și nici nu exstă hărți care să ne permită să le urmărim răspândirea pe tot cuprinsul continentului.
Totuși, în ciuda varietății cultelor care există în Africa, putem găsi anumite puncte comune cu alte religii .
În primul rând, în toate religiile africane la care ne referim, este adorat în principal un singur zeu, pe care istoria religiilor îl definește drept Ființa Supremă.
Se spune că după ce a creat lumea, acest zeu nu mai este interesat de problemele umane și nu se mai amestecă în ele.
Rareori este venerat acest zeu suprem, care este considerat mult prea îndepărtat de umanitate, în schimb, cultul și adorația se concentrează asupra unei serii de forțe spirituale, care acționează ca mediatori între umanitate și Ființa Supremă.
Aceste spirite sunt de două feluri: spiritele naturii, care sunt considerate protectoare ale unor locuri din natură cum ar fi munți, păduri, deșerturi, ape etc, aceste spirite fiind uneori binevoitoare și alteori răuvoitoare, și mai suntspiritele umane, care sunt considerate sufletele decedaților ce protejează tribul de forțele răului.
În al doilea rând, niciuna dintre aceste religii nu are cărți sfinte, astfel învățăturiile religioase și tradițiile sunt răspândite pe cale orală de către preoții și bătrânii tribului.
Cultul strămoșilor ocupă un loc central în activitatea religioasă a popoarelor africane.
În ciuda faptului că fiecare trib , clan sau chiar familie are propriul ritual și propriile practici particulare, există o serie de caracteristici comune ale acestui cult.
Moartea nu transformă în mod normal o rudă în strămoș.
Sunt necesare o serie de condiți și de ritualuri.
În general, o persoană fără urmași nu poate ajunge să fie strămoș, de aceea este foarte important pentru oameni să aibă mulți copii, pentru ca aceștia să îi pomenească, iar răposații să devină astfel strămoși.
Adeseori, un nou-născut primește numele unui strămoș, pentru ca acesta să ocrotească în continuare familia.
Dacă este tratat cu respectul cuvenit și dacă i se aduc frecvent ofrande, strămoșul , care trăiește de obicei alături de familia sa pentru a o proteja, poate aduce multe beneficii precum sănătate, viață lungă, recolte bogate, dar poate fi și extrem de nociv dacă este uitat sau dacă nu mai este venerat.
Comunicarea cu strămoșii este posibilă prin intermediul viselor sau al profeților.
În toate religiile tradiționale africane există persoane specializate în probleme religioase, fiind conducători spirituali ai comunități.
La fel cum se întâmplă în creștinism și în islam, preoții sunt cei ce se ocupă cu oficierea ritualurilor și sunt cei ce conduc și îndeplinesc ceremoniile.
Aceste persoane joacă un rol intermediar între lumea oamenilor și cea a strămoșilor.
Deoarece se crede că recoltele sărace și bolile sunt provocate de forțe spirituale, nu este de mirare faptul că preoții, pe lângă meseria lor de intermediari între cele două lumi, sunt cei responsabili cu îndeplinirea unor funcții complementare, precum cele de medic, judecător sau prezicător.
În numeroase societăți africane, ghicirea viitorului constituie nu numai un alt aspect cultural, ci și o componentă vitală a stabilității și supraviețuirii comunității.
Practiciile de profeție se fac în următorul fel.
Pe un covor sunt așezate la un capăt statuete antropomorfe, ce reprezintă spiritele, iar la celălalt capăt al covorului stau ghicitorul si clientul său . Ghicitorul aruncă pe covor oase și scoici formând cuvinte, ce sunt interpretate ca mesaje ale spiritelor ce transmit viitorul, că va avea mulți copii, va locui într-un trib bogat etc.
O altă practică răspândită printre africani este vrăjitoria.
Nu trebuie însă confundat un vrăjitor cu un magician , deoarece un vrăjitor se naște cu puteri supranaturale, în timp ce un magician le câștigă în urma unor studi profunde.
De obicei, vrăjitoria este considerată o practică malefică, ce aduce boli și năpastă asupra triburilor, de aceea când vrăjitori sunt descoperiți sunt exilați.
Cu toate acestea în religia Vaudou, vrăjitoria și magia neagră joacă un rol important, practicanții acestei religi folosindu-se de vili (păpuși Vaudou) pentru a face farmece persoanelor.
|
A urmat studiile universitare la Skopje, studii postuniversitare și masterat la Belgrad, urmate de un doctorat la Skopje.
A avut specializări la București (1968-1969) și Paris (1974-1975).
Este profesor titular de limbă franceză și lector de limbă română la Facultatea de Filologie a Universității „Chiril și Metodie”, lector de limbă macedoneană la INALCO (Institut national des langues et civilisations orientales) - Paris și conferențiar de balcanistică la Istituto Universitario Orientalé, Napoli.
Opera sa științifică acoperă lexicografia, lingvistica românească (dialectele - meglenoromân și aromân) și cea romanică.
În cursul anului 1995, prin decretul primului ministru al Franței, a primit distincția de Cavaler al OrdinuluiPalmes Académiques, cu mențiunea: „pour services rendus à la culture française”, iar în anul 2008, Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de ofițer, prin decretul președintelui României, Traian Băsescu.
În noiembrie 2011, Facultatea de Litere a Universității din București i-a acordat titlul de Professor Honoris Causa.
Asociația ”Răsăritul Românesc” din Republica Moldova i-a acordat, în anul 2013, Diploma de Excelență pentru întreaga activitate în domeniul lingvisticii românești.
În anul 2014, la împlinirea vârste de 75 de ani, ca omagiu pentru o viață întreagă dedicată lingvisticii, a fost publicat volumul РОМАНИСТИКА И БАЛКАНИСТИКА, Зборник на трудови во
|
Maná este o formație mexicană de rock alternativ și pop rock, înființată în 1987.
Membrii formației sunt:
|
Numele orașului provine de denumirea văilor din împrejurimi.
Orașul Șagor a fost format prin fuziunea a trei consilii locale arabe, ca și majoritatea satelor arabe din Galileea au fost în principal așezări agricole.
Principalele culturi cultivate sunt măslinele, smochine, citrice și rodii.
Toate cele trei sate au fost ocupate de forțele israeliene la 30 octombrie 1948 în timpul operațiunii Dekel.
În timpul războiului dintre Israel și Hezbollah, cel puțin 43 de rachete Katiușa, provenid din Liban, au căzut în zona orașului, ucigând 4 patru civili.
Majd al-Krum (în arabă الكروم) acoperă întreaga parte de vest a Șagor-ului.
Numele se traduce din arabă ca "via proslavită".
Majd Al-Krum a primit acest nume datorită istoriei sale de creștere de strugurilor.
Ruinele antice (situate la marginea orașului), constituite din gropi construite în stânci, unde locuitorii zdrobeau cândva cu picioarele strugurii pentru a obține vin.
|
prefix=
Lista monumentelor istorice din județul Mureș
searchbuttonlabel=Căutare în liste
|
În analiză numerică, polinomul de interpolare Newton, numit după inventatorul său Isaac Newton, este polinomul de interpolare, exprimat sub forma Newton, folosind diferențe divizate.
Având un set de k + 1 puncte de date diferite între ele:
polinomul de interpolare în forma Newton este o combinație liniară din polinoamele Newton polinoame de bază
unde polinoamele Newton de bază sunt definite astfel:
Astfel, polinomul Newton poate fi scris ca:se numește formula diferențelor divizate ale lui Newton".
Atunci polinomul de interpolare este format ca mai sus folosind mențiunile cel mai de sus din fiecare coloană ca coeficienți.
Pentru utilizarea unei precizii de 6 zecimale, vom construi tabelul
Având în vedere o acuratețe mai mare în tabel, coeficienții primul și al treilea vor fi egali cu zero.
|
Dregătoriile au fost înființate treptat, odată cu organizarea Țării Românești și Moldovei, ca state nou înființate.
Ele erau departamente medievale publice sau de curte domnească în statele românești din evul mediu.
Chiar dacă izvoarele atestă aceste dregătorii treptat și târziu, cele mai multe dintre ele datează din perioada de început a statului.
Dregătorii (în sens modern, Înalți funcționari) puteau îndeplini sarcini din porunca domnească indiferent de atribuțiile principale ale funcției lor.
În general pot fi deosebite două tipuri de dregătorii: dregătorii publice, în care posesorul avea atribuții publice (administrative și judecătorești) și dregătorii de curte, în care posesorii prestau în primul rând activități admistrative și de protocol la curtea domnească.
Principalul dregător în Țara Românească, conducea administrația din Oltenia, judecător cu dreptul de a pronunța sentința capitală în acest teritoriu supus jurisdicției sale.
Inițial a fost conducătorul curții domnești; treptat a cumulat cele mai importante atribuții judecătorești în Țara Românească și Moldova.
În Moldova au existat doi vornici, în perioada împărțirii țării între urmașii lui Alexandru cel Bun și permanent din secolul al XVI-lea.
Era conducătorul cancelariei domnești; supraveghea redactarea actelor domnești, punea sigiliul domnesc pe aceste acte.
Treptat a devenit primul dregător în sfatul domnesc.
Se ocupa de administrația fiscală a țării, de evidența veniturilor și cheltuielilor, a contribuabililor și a scutiților.
Avea un rol mai important în Țara Românească în domeniul militar; conducea corpul de oaste călare, purta spada domnului la ceremonii.
Aveau atribuții administrative și judecătorești în teritoriul circumscris jurisdicției lor, adică a ținutului din jurul cetăților.
Apare în documente în timpul lui Ștefan cel Mare și al lui Vlad Țepeș; avea sarcina îndeplinirii pedepselor decise de domn și de sfat.
În Țara Românească se ocupa de hotărnicirea moșiilor, de primirea soliilor la curte.
În Moldova soliile erau primite de ușar.
Portarul de Suceava, care avea și atribuții militare, a fost chiar membru al Sfatului domnesc o perioadă în timpul lui Ștefan cel Mare.
Apare în secolul al XVI-lea, ca substitut al portarului în Moldova.
Principala atribuție era cea militară, pe care a preluat-o de la portari și pârcălabi.
În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, hatmanul a ocupat locul al patrulea în sfatul domnesc.
Treptat a cumulat și atribuții fiscale.
Era dregătorul cel mai apropriat de persoana voievodului, putând intra în iatacul domnului chiar și nechemat.
Treptat a dobândit sarcina de a introduce la domnitor soliile și pe cei veniți în audiență.
Era ultimul membru al sfatului domnesc.
Numărul postelnicilor a crescut în secolul al XVI-lea.
Îi turna apă domnului pentru a-și spăla mâinile.
În secolul al XVI-lea marele medelnicer era membru al Sfatului domnesc.
Avea în grijă viile și pivnițele domnești.
Se ocupa de aprovizionare și de ospețele domnești, în special cu vin.
Gusta vinul înainte de a fi servit de domn, pentru a verifica dacă nu era otrăvit.
Apare târziu în Sfatul domnesc.
În Moldova se mai numea ceașnic sau cupar.
Răspundea de masa voievodului și de servirea acestuia la ospețe, de aprovizionarea cu alimente.
Răspundea de magaziile și depozitele domnești.
În Moldova exista și jitnicerul, care se ocupa de depozitele de grâne.
Pregătea pâinea pentru domn și pentru slujitorii sau ostașii cu rație zilnică de pâine.
În secolul al XVII-lea a devenit mebru al sfatului.
Se ocupa cu aprovizionarea și distribuirea rațiilor de carne.
Avea grija grajdurilor și a cailor domnești.
A apărut în secolul al XVI-lea și se ocupa de corturile armatei în timp de război; rolul său sporește în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, când apare în sfat.
A apărut în a doua jumătate a secolului al XVI-lea - era comandantul pedestrașilor, fiind subordonat spătarului în Țara Românească și hatmanului în Moldova.
La mijlocul secolului al XV-lea dregătorii au început să ocupe un rol mai important în Sfatul domnesc.
La finele aceluiași secol Sfatul domnesc a ajuns să fie format numai din dregători și foști dregători.
Dregătorii nu aveau leafă, fiiind răsplătiți cu danii și scutiri de către domn, cu plata serviciilor prestate locuitorilor (judecăți, hotărnicii, strîngerea dărilor), cu daruri.
|
James Knox Polk () a fost cel de-al unsprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii, servind un singur mandat prezidențial între 4 martie 1845 și 3 martie 1849.
Polk s-a născut în Mecklenburg County, Carolina de Nord, dar a trăit și a reprezentat statul Tennessee.
|
Tropaeum Traiani este un monument triumfal roman în Adamclisi, județul Constanța, ridicat în cinstea împăratului roman Traian între anii 106-109 d.Hr.
pentru a comemora victoria romanilor asupra dacilor în anul 102 d.Hr.
Construcția este situată în regiunea podișului Negru Vodă, în comuna Adamclisi, la 60 km sud-vest de Constanța, pe drumul național Călărași - Constanța.
Monumentul a fost reconstituit în 1977, după unul dintre modelele ipotetice ale vechiului monument aflat în ruine, fiind declarat în prezent monument istoric, cu codul . Inaugurarea monumentului a avut loc în cadrul festivităților prilejuite de aniversarea unui secol de la cucerirea independenței Principatelor Române.
Ansamblul este format din următoarele monumente:
Tropaeum Traiani este unul dintre cele mai importante monumente antice de pe teritoriul României.
Primele săpături au fost întreprinse începând cu anul 1882 de către Grigore Tocilescu.
Înălțimea monumentului împreună cu trofeul este aproximativ egală cu diametrul bazei și anume circa 40 m.
De jur împrejur, cele 54 de metope din calcar de Deleni, înfățișează în basorelief scene de război.
Metopele erau lespezi dreptunghiulare cu înălțimea de 1,48-1,49 m.
Din cele 54 metope inițiale, se mai păstrează 48.
Deasupra metopelor se află o friză cu 26 de creneluri, din care s-au păstrat numai 23, sculptate și ele în basorelief, care alcătuiesc coronamentul nucleului circular.
Ansamblul, din care făcea parte monumentul, mai cuprindea un altar funerar, pe ai cărui pereți se aflau înscrise numele celor aproximativ 3.800 de soldați romani căzuți probabil în lupta de la Adamclisi, și de asemenea un mausoleu, cu trei ziduri concentrice, în care se pare că a fost înmormântat comandantul (praefectus castrorum), care, cu prețul vieții sale, a decis victoria din anul 102.
La 2 km vest de monumentul triumfal a fost întemeiată de Traian cetatea romană Tropaeum Traiani, care este menționată în inscripții pentru prima dată ca municipiu în anul 170.
Cetatea romană a fost întemeiată de Traian pe locul vechii așezări geto-dacice.
Făcea parte din sistemul limesului ofensiv creat de Traian la Dunărea de Jos.
Cetatea se află pe o prelungire joasă a dealului pe care a fost construit monumentul, de care se leagă printr-o limbă de pământ îngustă.
Platoul este înconjurat pe toate celelalte laturi de pante mai mult sau mai puțin abrupte, care constituie o protecție naturală.
Incinta închide o suprafață de cca. 10 ha.
Planul exact al cetății confirmă afirmația lui V. Pârvan că turnurile nu sunt nici egale, nici distanța dintre ele nu este aceeași.
Diferențele provin dintr-o nonsimultaneitate a construirii lor.
Turnurile semicirculare sunt anterioare celor dezvoltate pe un plan dreptunghiular cu frontul semicircular, care, la rândul lor, le preced pe cele în formă de potcoavă.
În ceea ce privește densitatea turnurilor, se constată frecvența lor deosebit de mare între colțul de nord-vest și poarta de vest, unde distanța dintre ele variază între 18 și 25 m.
Situația este motivată de panta naturală a platoului mai puțin pronunțată.
Pe latura de nord, distanța dintre turnuri este de cca. 35 m, relativ egală cu cea dintre turnurile de pe partea sudică a incintei de vest.
Distanța liniară între turnul T 1 (al porții de est) și turnul T 2 este de 90 m, iar distanța dintre turnul T 21 și turnul de poartă T 22 este de 120 m.
Pe sectorul nordic al laturii de est, zidul de incintă s-a păstrat pe cea mai mare înălțime.
Emplectonul dezbrăcat de blocurile de parament are pe unele porțiuni înălțimea de 4 m peste nivelul actual al solului.
La sud-vest de punctul central al intersecției celor două axe principale de circulație s-a construit o grandioasă bazilică civilă numită forensis.
Bazilica are o suprafață de 18 x 50 m, cu axul lung orientat nord-sud și compartimentată în trei nave, cu două rânduri de coloane de mari dimensiuni.
S-au păstrat in situ doar câte 18 baze de coloane pe fiecare aliniament.
Accesul se făcea atât dinspre cardo, cât și din decumanus maximus.
Laturile lungi sunt prevăzute cu "contraforți" (12 pe fiecare latură).
Basilica forensis de la Tropaeum Traiani este asemănătoare celei de la Pompei, având, ca și aceea, pe axul lung, vis-à-vis de intrarea principală latura îngustă un spațiu rezervat.
În general, aceste construcții aveau nava centrală supraînălțată față de cele laterale.
În nivelul superior se practicau galerii, loc de întâlnire și de plimbare.
Descrierea unei bazilici și a rostului ei a fost transmisă de Vitruvius (V,1).
Bazilica de la Tropaeum se înscrie în parametrii descriși de Vitruvius.
Clădirea muzeului, inaugurată în 1977, este concepută ca un lapidarium și cuprinde numeroase vestigii arheologice descoperite în cetate și împrejurimi.
Pe o parte a muzeului sunt expuse metopele, friza inferioară și cea superioară, pilaștrii, crenelurile și blocurile de parapet ale stilului attic festonat.
În centrul sălii, este expusă statuia colosală a trofeului, inscripția și friza cu arme.
Celelalte exponate sunt constituite de colecțiile ceramice (vase aparținând culturii Hamangia, ceramică getică, amfore grecești, romane și bizantine), opaițe, unelte, podoabe, fragmente de apeducte, sculptură, documente epigrafice.
|
Sistemul nervos periferic cuprinde acele componente ale sistemului nervos, care se află în afara creierului și a măduvei spinării (cele două formând sistemul nervos central: SNC): nervii cranieni, nervii spinali și ganglionii spinali cu prelungirile lor.
Sistemul nervos periferic nu este protejat de oase sau de o barieră, cum este bariera hematoencefalică pentru creier.
Ca și în sistemul nervos în totalitatea lui, și în sistemul nervos periferic se deosebesc două componente:
Fibre nervoase somatice eferente (motorii) destinate vieții de relație, cu terminație în organele efectoare, în general în placa motorie musculară, responsabil de mișcarea voluntară sau reflexă, și fibre nervoase aferente (senzitive sau senzoriale), provenind de la formațiile receptoare, care transmit informații de la periferie în sistemul nervos central.
Fibre nervoase vegetative eferente sau aferente (simpatice sau parasimpatice), care depind de sistemul nervos autonom, responsabile pentru organele interne (viscere) și activitatea glandulară (funcții care sunt inconștiente).
|
Aceraceele (Aceraceae) sunt o familie de plante lemnoase, care cresc în păduri (ex. arțarul, jugastrul, paltinul etc.), cu frunze opuse, întregi, simple sau uneori compuse, lipsite de stipele.
Florile, mărunte, alb-verzui, sunt grupate în inflorescențe.
Fructele, numite samare sunt formate din una-două aripioare de consistența hârtiei, putând fi ușor răspândite de vânt.
Arborii din această familie sunt folosiți în industria de mobilă sau ca plante decorative.
În sistemul de clasificare APG III familia Aceraceae este inclusă în familia Sapindaceae.
În România vegetează 5 specii spontane și 3 specii cultivate ca plante ornamentale:
Acer negundo = Arțar american - cultivat
Acer saccharinum = Paltin argintiu - cultivat
|
Iason (în greacă: Ιάσων; în etruscă: Easun) este un personaj din mitologia greacă, conducătorul argonauților.
El este eroul care recuperează Lâna de Aur, fiind ajutat de vrăjitoarea Medeea, fiica regelui Eetes, domnitor al Colchidei, cu care se căsătorește mai târziu, după care o părăsește pentru fiica lui Creon, regele Corintului.
Iason este fiul lui Eson, regele din Iolcos.
|
Ianus (sau Ianus bifrons) a fost una dintre cele mai vechi divinități din mitologia romană.
La origine, Ianus a fost un rege care a domnit în Latium în epoca de aur.
După moarte a fost divinizat fiindcă sădise în supușii săi evlavia și puritatea morală.
Ca zeu protector al Romei i se atribuia un miracol care a salvat cetatea de o invazie a sabinilor: în timp ce dușmanii se pregăteau să treacă peste zidurile Capitoliului, Ianus a făcut să țâșnească în fața lor un șuvoi fierbinte, care i-a silit să se retragă.
În amintirea acestui fapt persista la Roma obiceiul de a lăsa în timp de război porțile templului lui Ianus deschise, pentru a-i da posibilitate zeului să vină în ajutorul romanilor.
În timp de pace ele se închideau.
Ianus era înfățișat cu două fețe opuse: una privea înainte, cealaltă, înapoi.
Era zeul ușii, al sărbătorilor și riturilor de trecere și al fenomenelor de tranziție.
|
Radiotelescopul este un instrument astronomic de măsură prevăzut cu antene speciale, metalice, folosit la recepționarea și la studierea undelor radio cuprinse între frecvențele de la câțiva kHz până la 3 GHz, emise de unele corpuri cerești.
Cea mai mare antenă parabolică monolitică o deține radiotelescopul de la Arecibo, Puerto Rico, cu un diametru de 300 m.
Deoarece pe atunci această descoperire n-a avut un ecou deosebit în lumea astronomilor, primul radiotelescop a fost construit abia în anul 1937, și anume de către inginerul american Grote Reber (1911 - 2002) din Wheaton, Illinois.
În cinstea lui asteroidul 6886 a fost denumit "Grote".În 1956 se construiește în Germania primul radiotelescop mobil (cu un diametru al antenei de 25 m), supranumit „Stockert” (Astropeiler), lângă localitatea Eschweiler din regiunea Eifel (din 1999 obiect de muzeu).
Cele mai multe radiotelescoape au o antenă din metal parabolică, care joacă rolul unei oglinzi concave, concentrând prin reflexie, într-un focar, undele recepționate.
Azi radiotelescoapele constau din mai multe antene parabolice (engl. array = ordonare, așezare, serie, câmp, rețea).
Antenele dintr-un array sunt cuplate între ele, astfel încât suprafața tuturor antenelor sale constituie o suprafață totală mare.
Avantajul este că pot fi observate concomitent mai multe obiecte (surse) cerești.
Azi astfel de radiotelescoape obțin imagini de o rezoluție comparabilă cu imaginile telescopului optic.
Există radiotelescope fixe (fixate permanent spre zenit) dar și mobile, care pot fi rotite, mărind cosiderabil domeniul de recepție.
Calitatea rezultatelor obținute e influențată nu numai de diametrul antenei, dar și de sensibilitatea instrumentelor care detectează impulsurile primite.
În timp ce telescoapele mari pot recepționa unde radio cu lungimile de undă cuprinse între metri și câțiva centimetri, telescoapele mai mici, ca de exemplu telescopul IRAM din Spania sau KOSMA din Elveția cu diametrul antenei de 30 m, pot recepționa unde cu lungimi de ordinul milimetrilor.
Radiotelescoapele sunt utilizate și la observarea corpurilor cerești lansate de om, prin recepționarea datelor emise de sondele spațiale îndepărtate.
Cel mai mare radiotelescop cu lungimi de undă de ordinul milimetrilor este radiotelescopul de 50 m din statul federal mexican Puebla, iar cel mai mare radiotelecop array este Very Large Array din Socorro, New Mexico, SUA, format din 27 de telescoape fiecare cu un diametru de 25 m, amplasate sub forma literei Y.
Un proiect important al radioastronomiei este localizarea [în
|
Apare la autorii moderni și în forma eronată de Kogaion.
Despre peștera lui Zamolxis sau locuința sa subterană din munte a relatat și istoricul Herodot.
|
Ca jucător, a activat la cluburi precum Vålerenga I.F., Sarpsborg și Frigg.
A fost considerat un jucător îndeajuns de bun pentru echipa naționala a Norvegiei, pentru care a jucat 16 meciuri între anii 1964-1971.
Ca antrenor, a lucrat cu o mulțime de cluburi de la 1972, dar a devenit cu adevărat faimos în perioada 1990-1998, când a antrenat echipa națională a Norvegiei cu mare succes.
De fapt, sub conducerea lui, echipa a obținut cele mai bune rezultate care le-a avut vreodată, calificându-se pentru campionatul mondial în 1994 și 1998.
Înainte de a antrena echipa națională a Irakului (2007-2008), Egil Olsen a lucrat ca analist pentru echipa Vålerenga I.F. (2006).
De la 1 ianuarie 2009, este din nou antrenorul echipei naționale a Norvegiei.
Antrenori norvegieni de fotbal
Antrenori ai echipei naționale de fotbal a Norvegiei
|
Aliații din al Doilea Război Mondial reprezintă grupul de țări care s-au opus Puterilor Axei în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale.
În 1938, Cehoslovacia s-a aliat oficial cu Uniunea Sovietică și Franța, dar când Germania Nazistă a încercat să anexeze Sudetenland (parte a Cehoslovaciei), nici URSS nici Franța nu s-au arătat dornice să-și ajute aliatul.
Franța și Marea Britanie au aprobat în schimb anexarea Sudeților de căte Germania, act legiferat de Acordul de la München.
Și alte zone cehoslovace au fot mai apoi ocupate de Polonia (octombrie 1938) și Ungaria (în noiembrie 1938).
Ceea ce a mai rămas din teritoriul Cehoslovaciei a fost ocupat de Germania Nazistă în martie 1938.
Primul ministru britanic, Neville Chamberlain, a declarat că dacă Hitler va ataca Polonia, care părea cea mai amenințată în acel moment de atacul celui de-al treilea Reich, atunci atât Franța cât și Anglia aveau să acorde Poloniei "tot sprijinul de care erau capabile".
Această proimisiune a fost extinsă și în cazul Greciei și României, după cucerirea de către Italia a Albaniei pe 7 aprilie 1939.
O alianța oficială a fost semnată între Anglia, Franța și Polonia pe 6 aprilie 1939.
Între timp, încercările sovieticilor de a negocia o alianță cu Franța și cu Marea Britanie au dat greș.
Mai mult, la mijlocul anului 1938 și între mai și august 1939, URSS a fost implicată într-un război local nedeclarat cu Japonia (vezi și Bătălia de la lacul Hasan și Bătălia de la Halhin Gol).
Încercând să evite conflictul cu Germania, pe 23 august 1939, Uniunea Sovietică a semnat pactul Molotov-Ribbentrop cu Germania Nazistă.
Statele Unite ale Americii s-au alăturat Aliaților după atacul de la Pearl Harbor, de pe 7 decembrie 1941.
Declarația Națiunilor Unite de pe 1 ianuarie 1942 a unit în mod oficial 26 de națiuni într-o alianță antifascistă.
Declarația aceasta a format de asemenea baza pentru formarea Organizația Națiunilor Unite.
Alianța neoficială a celor 4 Mari formată din Uniunea Sovietică, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii si China a devenit tot mai strânsă până la începutul celei de-a doua jumătăți a războiului, iar deciziile celor trei au hotărât în cele din urmă strategia Aliaților în timpul războiului pe tot globul.
Aceste țări erau unite printr-un sistem de pacte comune de apărare și alianțe militare semnate mai înainte de izbucnirea războiului.
Alianța franco-britanică data încă de pe vremea semnării Antantei Cordiale din 1904, continuată cu Tripla Antantă din 1907, activă în timpul primei conflagrații mondiale.
Alianța franco-poloneză a fost semnată în 1921 și a fost reînnoită în 1927 și 1939.
Aliații originali au fost aceia care au declarat război Germaniei Naziste după invadarea de către aceasta din urmă a Poloniei în septembrie 1939.
Guvernul polonez în exil (format după 1939) a continuat lupta împotriva forțelor Axei pe câteva fronturi cu câteva sute de mii de membri ai Armatei Poloneze în Franța, marea Britanie, că și în teritoriile naționale ocupate de naziști (Armia Krajowa).
Uniunea Sovietică nu a recunoscut acest guvern și în 1943 a organizat Armata Populară Poloneză sub comanda generalului Konstantin Rokossovsky și un guvern în exil obedient.
Coloniile britanice, olandeze și franceze au luptat alături de metropole și multe dintre ele au continuat să contribuie la războiul împotriva Axei și după capitularea metropolelor.
Alături de Regatul Unit au declarat separat război Germaniei mai multe țări independente membre ale Commonwealthului Națiunilor, așa numitele Dominioane, în aceeași zi cu metropola, sau câteva zile mai târziu.
În cel de-al treilea deceniu al secolului trecut, guvernul Kuomintangul (Partidul Naționalist Chinez - KMT) era sprijinit de Uniunea Sovietică, care încerca să contracareze amenințările japoneze împotriva Siberiei.
Până la urmă, Generalul Chiang Kai-Shek a epurat politicienii de stânga din partidul său și a refuzat să se aliaze cu comuniștii chinezi în lupta împotriva niponilor, dar, în schimb, a ales să se lupte atât cu invadatorii, cât și cu Partidul Comunist Chinez.
Situația a rămas neschimbată chiar și după incidentul Mukden și după instaurarea regimului marionetă din Manciuria în 1931.
Începând din al treilea deceniu, Germania și China au devenit parteneri apropiați în domeniile schimburilor militare și industriale.
După 1933, datorită politicii anticomuniste a liderului chinez Chiang, Germania a asigurat aprovizionarea cu arme a Chinei.
Instructorii militari germani au sprijinit armata Kuomintangului.
Ofițeri chinezi, inclusiv cel de-al doilea fiu al lui Chiang, au fost instruiți și au efectuat stagii în Wehrmachtul german.
Naziștii au denunțat crimele de război japoneze din China, așa cum a fost Masacrul din Nanking din 1937.
Totuși, naziștii au încetat cooperarea cu chinezii în mai 1938, când germanii au recunoscut existența Manchukuo.
După incidentul de la podul Marco Polo din 8 iulie 1937, forțele chinezești s-au angajat într-un conflict pe scară largă cu trupele Imperiului Japonez, conflict care a continuat până în 1945.
În 1936 generalii KMT Zhang Xueliang și Yang Hucheng (având sprijinul liderului comunist Zhou Enlai), l-au răpit pe Chiang Kai-shek în timpul a ceea ce s-a numit incidentul din Xi'an și l-au forțat să-și unească eforturile cu cele ale comuniștilor într-un front comun împotriva niponilor.
Chiar dacă între cele două părți chinezești a fost pusă în practică o încetare a focului, armatele lor nu au luptat niciodată sub o comandă comună și ambele tabere încercat să-și păstreze forțele pentru înfruntarea finală dintre ele.
Deși China a luptat cel mai mult dintre forțele Aliaților, ea nu s-a alăturat alianței decât după atacul de la Pearl Harbor din 7 decembrie 1941.
Chiang Kai-shek a simțit că victoria occidentalilor era asigurată de intrarea SUA în război, și a declarat război Germaniei și celorlalte puteri ale Axei.
|