page
stringlengths 33
136k
|
|---|
Dialectolog, filolog, folclorist și clasicist remarcabil, autor al unui important studiu despre Graiul din țara Oltului, distins cu premiul Hillel al Universității din București - în aceeași măsură în care a fost și un talentat critic și poet - elev preferat al lui Ovid Densușianu și colaborator activ la Viața nouă - Titu Dinu și-a risipit creațiile literare în colecțiile revistelor timpului. Moartea pretimpurie l-a împiedicat să-și strângă în volum versurile. |
Walter Hauser (1893 - 1959) a fost un arhitect american, care după o scurtă perioadă de învățământ la MIT (cunoscut acronim al Massachusetts Institute of Technology din Boston, Massachusetts) între 1919 și 1922, a fost membru al Egyptian Expedition organizată de Metropolitan Museum of Art. Din cauza neînțelegerilor cu Carter, a abandonat expediția înaintea terminării activitățile sale. |
Și-a completat studiile la Universitatea din Berlin, unde a susținut Doctoratul (1894). A fost primul american care a obținut titlul de doctor în egiptologie. Breasted face parte din avangarda arheologilor și istoricilor care au extins ideea de „civilizație occidentală” încorporând întregul Orient Mijlociu în rădăcinile culturale europene. În 1894 a ajuns docent al Universității din Chicago și în 1905 a fost numit profesor de egiptologie și de istorie orientală (prima catedră de felul acesta în America). Între timp însă, în 1901, a fost numit director al muzeului oriental din Haskell; chiar dacă acel muzeu conținea fie opere din Orientul Mijlociu fie opere din Extremul Orient interesul său s-a orientat spre Egipt. Astfel a început să lucreze la compilarea tuturor hieroglifelor cunoscute la acea vreme producând o operă ce va fi publicată în 1907 cu titlul: „Ancient Records of Egypt” (Antica Scriere a Egiptului), lucrare care și-n prezent reprezintă una dintre cele mai importante culegeri de texte traduse. Peter A. Piccione, în prezentarea ediției din 2001, observa pe bună dreptate: „această operă conține un număr de texte și de inscripții, care de atunci n-au mai fost traduse”. În 1919, John D. Rockefeller a donat Institutului Oriental din Chicago o sumă destul de importantă de bani, care i-au permis lui Breasted să efectueze - în cadrul unui proiect al Universității - primele sale (și-n același timp, americane) cercetări arheologice în Egipt. Breasted a perticipat la expediția Carter - Carnarvon, care în 1922 a descoperit în Valea Regilor (în Egipt), celebrul mormânt al faraonului Tutankhamon (KV62). Participarea lui la această expediție s-a realizat la învitația personală a Lordului Sir Carnarvon având ca scop precis redactarea părții istorice a descoperirii. Prea puținele date găsite în KV62 a limitat mult studiul și opera sa, oricum destul de prețioasă și așa. Atenția lui în această circumstanță s-a îndreptat spre nenumăratele (caractere săpate în piatră) cartigli împresi, asupra frescei de pe „ușa sigilată” a mormântului în care a identificat șapte „modele” diferite. S-a stins din viață de pneumonie pe 2 decembrie 1935, în timp ce se întorcea dintr-o călătorie făcută în Egipt. Rămășițile sale pământești au fost înhumate în cimitirul Greenwood din localitatea natală. Locul său de veci este marcat de un imens obelisc de marmură, oferit ca recunoștință de guvernul egiptean. În prezent Breasted este cunoscut ca fiind savantul care a introdus termenul „Semiluna Fertilă” pentru descrierea ariei cuprinsă între Egipt și Mesopotamia. |
A predat în Universitatea din Chicago din 1924 până în 1934. S-a ocupat îndeosebi de textele egiptene hieratice și cele de onomastică, îngrijind edițiile de bază în acest câmp precis de studii. Dintre scrierile sale sunt de amintit:Cele mai importante contribuții aduse de Gardiner filologiei egiptene sunt cele trei ediții ale operei sale „Gramatica egipteană” și tabelul corelat al principalelor hieroglife egiptene. Egyptian Grammar încă de la publicarea ei a constituit și constituie încă unul dintre puținele izvoare disponibile pentru studiul hieroglifelor. |
Guvernul General Ion Antonescu (1) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 4 - 14 septembrie 1940. Ministrul agriculturii și domeniilor Ministrul lucrărilor publice și comunicațiilor Ministrul sănătății și ocrotirii sociale |
Guvernul General Ion Antonescu (2) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 14 septembrie 1940 - 24 ianuarie 1941, în timpul celei de-a doua domnii a regelui Mihai al României. România a fost declarată la 14 septembrie 1940 stat național-legionar, multe instituții ale statului fiind dublate de pendante ale Mișcării legionare conduse de Horia Sima. Guvernul a luat capăt odată cu rebeliunea din ianuarie 1941, tentativă eșuată a legionarilor de a-l înlătura pe Antonescu și a guverna singuri. |
Ministrul agriculturii și domeniilor Ministrul lucrărilor publice și comunicațiilor Ministrul muncii, sănătății și ocrotirii sociale |
În principiu este o listă de lansări Nord-Americane și Europene în care se indică data lansării și firmele ce le-au publicat. De cele mai multe ori lansarea în Europa venea după mai multe luni (sau câteodată nici nu apărea) și era publicată de obicei de o diferită companie. Pentru o listă a jocurilor pentru Super Famicom în Japonia vezi: . Toate jocurile traduse din limba japoneză de fani care nu au fost lansate în America de Nord și/sau Europa vor fi acolo. Index de jocuri SNES cu imagini și descrieri |
Guvernul Petru Groza (3) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 30 decembrie 1947 - 14 aprilie 1948. Ministrul agriculturii și domeniilor Ministrul industriei și comerțului Ministrul minelor și petrolului Ministrul muncii și asigurărilor sociale |
Pe GameCube, jocurile sunt marcate într-o cutie galbenă pe carcasă. Jocurile PAL au cutii care sunt colorate argintiu sau auriu cu însemnele Player's Choice pe pertea dreaptă a cutiei la un joc pentru Nintendo 64 sau frontal pe cutia unui joc pentru GameCube. Gama de jocuri Player's Choice a fost introdusă pentru titlurile pe GameCube în Ianuarie 2003 . Primele titluri au fost Super Smash Bros. Melee, Pikmin, și Luigi's Mansion, toate au avut prețul de vânzare de $29.99. Mai târziu în același an, când alte 6 titluri au fost adăugate, Nintendo a împărțit prețul pentru diferite seturi de jocuri, prin urmare unele jocuri rămâneau la prețul prestabilit de $29.99, în timp ce altele scădeau la $19.99. Din cauza formatului bazat pe casetă, toate jocurile din gama Player's Choice pentru N64 au fost lansate la prețul de $39.95. |
În 776 a fost numit co-împărat de către tatăl său și a devenit împărat sub regența Irinei în 780. În 782 a fost logodit cu Rotrude, fiica lui Carol cel Mare, dar căsătoria a fost desfăcută în 788. În 790, Constantin s-a revoltat împotriva mamei sale, Irina, care se declarase împărăteasă. Dar Irina și-a păstrat acest titlu și a fost pe deplin acceptat în 792. Între 791 - 792, Balcanii au fost pustiiți de țarul Kardam al bulgarilor, iar în 793, Constantin a reprimat o răscoală în Armenia. În 797, a fost capturat și orbit de către suporterii mamei sale. După unele surse, el ar fi murit în același an. Cu prima soție, Maria de Amnia, Constantin VI a avut două fiice: Cu amanta și a doua soție, Teodora, Constantin a avut un fiu, Leon, care a murit în 797. |
Windows Genuine Advantage (WGA) este un program anti-piraterie controversat creat de către Microsoft care impune utilizatorilor sistemului de operare Microsoft Windows să își valideze autenticitatea copiei de sistem de operare Microsoft recent când accesează diferite servicii Microsoft Windows, precum Windows Update, și când descarcă de la Microsoft Download Center. De asemenea, face reclamă la Service Pack 2 pentru Windows XP, care necesită intervenție manuală pentru dezactivare. Deși înainte era opțională, utilizarea acestor servicii a devenit obligatorie din iulie 2005.Unele firewall-uri personale, nu și cel inclus în Windows, alertează utilizatorii cu privire la metoda de executare a wgatray. exe, precum în cazul firewall-ului Outpost, unde este identificat ca "proces ascuns". Procesul wgatray. exe poate fi blocat prin firewall, fără probleme aparente. Ștergerea referinței către WGALOGON.DLL folosind HijackThis pare să dezactiveze acest update, până în punctul în care el va fi oferit din nou și nu va fi marcat ca "nu arăta". O unealtă a fost eliberată de către un producător de firewall-uri pentru a preveni ca WGA să transmită informații de pe computerul cuiva. Versiunea de limbă a sistemului de operare. Informații despre BIOS-ul computerului (autor, versiune, dată). Setările locale ale utilizatorului. Rezultatele validării și instalării. |
Modelul atomic Rutherford, elaborat de Ernest Rutherford în 1911, este primul model planetar al atomului. Conform acestui model, atomul este format din nucleu, în care este concentrată sarcina pozitivă, și electroni care se rotesc în jurul nucleului pe orbite circulare, asemeni planetelor în Sistemul Solar. Modelul a fost dezvoltat în urma experimentelor realizate de către Hans Geiger și Ernest Marsden în anul 1909. Ei au studiat, sub îndrumarea lui Ernest Rutherford, împrăștierea particulelor α la trecerea printr-o foiță subțire din aur. Conform modelului atomic elaborat de Thomson, particulele trebuiau să fie deviate cu câteva grade la trecerea prin metal din cauza forțelor electrostatice. S-a constatat, însă, că unele dintre ele erau deviate cu unghiuri mai mari decât 90° sau chiar cu 180°. Acest fapt a fost explicat prin existența unei neuniformități a distribuției de sarcină electrică în interiorul atomului. Pe baza observațiilor efectuate, Rutherford a propus un nou model în care sarcina pozitivă era concentrată în centrul atomului, iar electronii orbitau în jurul acesteia. Noul model introducea noțiunea de nucleu, fără a-l numi astfel. Rutherford se referea, în lucrarea sa din 1911, la o concentrare a sarcinii electrice pozitive:"Se consideră trecerea unei particule de mare viteză printr-un atom având o sarcină pozitivă centrală N e, compensată de sarcina a N electroni." El a estimat, din considerente energetice, că, pentru atomul de aur, aceasta ar avea o rază de cel mult 3.4 x 10-14 metri (valoarea actuală este egală cu aproximativ o cincime din aceasta). Mărimea razei atomului de aur era estimată la 10-10 metri, de aproape 3000 de ori mai mare decât cea a nucleului. Rutherford a presupus că mărimea sarcinii pozitive ar fi proporțională cu masa atomică exprimată în unități atomice, având jumătate din valoarea acesteia. A obținut pentru aur o masă atomică de 196 (față de 197, valoarea actuală). El nu a făcut corelația cu numărul atomic Z, estimând valoarea sarcinii la 98 e, față de 79, unde e reprezintă sarcina electronului. Modelul propus de Rutherford descrie nucleul, dar nu atribuie nici o structură orbitelor electronilor. Totuși, în lucrare este menționat modelul saturnian al lui Hantaro Nagaoka, în care electronii sunt aranjați pe inele. Principalul neajuns al modelului consta în faptul că acesta nu explica stabilitatea atomului. Fiind elaborat în concordanță cu teoriile clasice, presupunea că electronii aflați în mișcare circulară, deci accelerată, emit constant radiație electromagnetică pierzând energie. Prin urmare, în timp, electronii nu ar mai avea suficientă energie pentru a se menține pe orbită și ar "cădea" pe nucleu. De asemenea, frecvența radiației emise ar fi trebuit să ia orice valoare, în funcție de frecvența electronilor din atom, fapt infirmat de studiile experimentale asupra seriilor spectrale. Modelul lui Rutherford a introdus ideea unei structuri a atomului și a existenței unor particule componente, precum și posibilitatea separării acestora. Reprezentând punctul de plecare al modelului Bohr, a dus la separarea a două domenii, fizica nucleară, ce studiază nucleul, și fizica atomului, ce studiază structura electronică a atomului. În ciuda deficiențelor, caracterul descriptiv al modelului a permis utilizarea ca simbol al atomului și energiei atomice. |
Biserică Romano-Catolică din Turda a fost construită între anii 1475-1504, pe amplasamentul unei biserici mai vechi, atestată documentar deja în anul 1342. Hramul actual al bisericii este Nașterea Maicii Domnului. În evul mediu i-a avut ca patroni pe Sfântul Nicolae și pe Sfântul Martin. Biserica este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii din România în anul 2015 ().În interiorul clădirii parohiei acestei biserici (Piața Republicii nr. 1) sunt incastrate în pereți două dintre cheile de boltă ale vechii biserici romano-catolice demolate în secolul al XV-lea (una dintre ele poartă însemnul "Cheile Sf. Petru" din 1472, putând fi ușor confundată cu foarte cunoscuta stemă a Vaticanului). Biserica actuală este o construcție bine închegată, cu fundațiile de la navă, cor si sacristie ridicate într-o singură etapă. Materialele folosite au fost piatra de carieră de dimensiuni medii, lespezi mari de piatră aduse din castrul roman Potaissa, rebuturi de piatră medievală prelucrată, precum și pietre refolosite de la construcția mai veche. Toate acestea au fost așezate în asize aproximativ regulate, egalizate cu pietre mici și fragmente de cărămizi romane. Mortarul este de bună calitate, dur, din nisip, var si pigment ceramic. Fundația este parțial clădită, parțial înecată în mortar. Elevația se delimitează printr-un decroș proeminent, atât la exterior, cât si la interior. Două fragmente de ziduri în ruină, vag surprinse la exterior și interior, pot indica o fază intermediară, între biserica veche și cea nouă. Relația este totuși ipotetică, urmând a fi clarificată în alte campanii arheologice. Necropola medievală indică două orizonturi de înmormântare, unul contemporan bisericii noi, altul anterior acesteia. Faptul că două morminte orientate nord-sud sunt tăiate de fundațiile bisericii din secolul al XV-lea, indică posibilitatea practicării acestei orientări în mediul catolic, încă înainte de încetățenirea Reformei Protestante. Biserica a fost construită în stil gotic, interiorul având inițial 3 nave. Nava principală, orientată est-vest, are lungimea de 50 m și lățimea de 18,20 m. Altarul are 20,2 m lungime. A suferit daune importante atacată fiind de către Giovanni Battista Castaldo în anii 1540, de Giorgio Basta în 1602, de generalul Tiege în 1706 și a luptelor din anii 1703-1711 între curuți și lobonți (evenimente înscrise în arhiva bisericii). Inițial, până în anul 1568, a aparținut cultului romano-catolic, apoi, între anii 1568-1721, cultului unitarian. În aceasta biserică a fost proclamată în anul 1568 înființarea Bisericii Unitariene. Pe peretele din dreapta, în interiorul bisericii, există o placă comemorativă, redactată în 3 limbi (maghiară, română, engleză) care amintește acest însemnat eveniment. După anul 1721 (respectiv după cucerirea Ardealului de către Austria catolică) biserica a fost retrocedată cultului romano-catolic și transformată în stil baroc. Biserica a avut în trecut 2 turnuri, demolate la lucrările de barocizare din secolul al XVIII-lea. Turnul principal a fost plasat exact unde acum e intrarea în biserică și a fost dărâmat, fiind avariat de mai multe trăznete. Ulterior nu s-a mai refăcut (biserica nu are în prezent turn). Intrarea principală în biserică trecea prin și pe sub acest turn. Celălalt turn a fost mai mic și nu se știe exact unde a fost amplasat. Un puternic incendiu a afectat lăcașul la începutul secolului al XIX-lea, când acoperișul incendiat a provocat prăbușirea bolților corului și navei, deteriorând grav interiorul bisericii. A urmat reconstrucția, în manieră neo-barocă, prin introducerea unor pilaștrii puternici, independenți de structura gotică. Noile travei ale navei și corului au fost acoperite de calote boeme. În exterior s-au păstrat o seamă de elemente gotice pe fațadele bisericii, cu excepția fațadei de vest, care s-a realizat tot în stil neo-baroc. De asemenea, s-au păstrat elemente și urmele unor elemente originale în podul bisericii. Lucrările, după cum arată inscripția de deasupra intrării, au fost conduse de meșterul constructor Francisc Lek și de dulgherul Francisc Szentmiklósi, fiind terminate în anul 1822. În 1903 au fost demarate noi lucrări de renovare. În câțiva ani s-a realizat tencuirea fațadelor, s-a reparat pardoseala și a fost înlocuit mobilierul sacristiei. Intervenții au avut loc și în 1945, când s-au remediat distrugerile suferite în cursul celui de al doilea război mondial, apoi în 1961 când s-a restaurat bolta corului. Printre valorile mai importante ale bisericii s-au numărat 3 picturi murale de pe bolta corului, cu scene din viața Sf.Maria, realizate în 1830 de Vitkay János, și vitraliile colorate ale corului. Dintre acestea, până astăzi, s-au conservat doar frescele, parțial repictate. Vitraliile au fost distruse în cel de al doilea război mondial. Biserica are 8 contraforturi, atȃt pe peretele sudic, cȃt și pe cel nordic. Pe contraforturile 2,4 și 6 de pe peretele sudic sunt încrustați anii 1504,1498 și 1478 (în cifre gotice). Biserica romano-catolică a acceptat cu greu la început trandafirul printre simbolurile creștine, din cauza folosirii lui în cadrul ritualurilor precreștine, mai ales la celebrarea zeilor dragostei. Datorită spinilor săi, trandafirul a devenit cu timpul un simbol al patimilor lui Isus, respectiv trandafirul roșu semnifică martiriul. Biserica romano-catolică din Turda ascunde și ea acest simbol. Pe cămașa lui Isus de pe statuia din partea dreaptă a bisericii, sculptorul a creat o cruce abia vizibilă ochiului liber. În centrul crucii a așezat o inimă, iar la baza crucii trandafirul simbolic. Cercetări arheologice efectuate în zona bisericii |
Biserica Reformată-Calvină din Turda Nouă (în ) a fost ridicată între anii 1500-1504, pe locul unei biserici și mai vechi ridicată în perioada 1311-1340 (prima biserică este menționată în documente din secolul al XII-lea). Biserica este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii din România în anul 2015 (). În anul 1179 a existat deja pe acest loc o biserică romano-catolică. Tătarii distrug în 1241 atât orașul, cât si biserica. După tradiție, biserica romano-catolică a fost reconstruită de regele maghiar Carol Robert de Anjou (1288-1342) în cinstea Sf.Ladislau, în stil gotic timpuriu. În conscrierea dijmei papale din 1332-1337, Turda Nouă figura ca parohie romano-catolică cu biserică. Cu ocazia lucrărilor de restaurare a bisericii din 1504, stilul gotic timpuriu a fost modificat (la sanctuar și la sacristie) în stil gotic târziu, care se păstrează și astăzi. Consolele de azi sunt în stil Empire, iar clopotnița în stil baroc. Pe contrafortul de sud al corului stă inscripția 1504 (cu cifre gotice), anul finisării noii biserici. Biserica a fost ridicată de aceași echipă de constructori, care a lucrat și la Biserica Romano-Catolică din Turda Veche. Edificiul se prezintă ca o biserică de tip sală (lungime 28 m, lățime 8 m, înălțime 11 m), cu altar poligonal, sacristie (pe latura de nord), un pridvor în fațada de sud și un turn-clopotniță in cea de vest. Fațadele de nord si de sud, precum si corul, sunt sprijinite de contraforturi masive. Fațadele navei si ale corului sunt lipsite de elemente decorative. Intrarea principală în biserică se află pe latura de sud, deschisă sub pridvorul acoperit cu o boltă semicilindrică, susținută de un arc dublu. Înspre exterior, ferestrele se încheie în arc frânt, având glaful simplu, lipsit de decor. În secolul al XV-lea s-a construit în jurul bisericii un zid fortificat de formă elipsoidală, înalt de 4-5 m, cu 6 bastioane semicirculare și un bastion patrat (bastionul patrat a fost totodată și locuința clopotarului). Zidul a fost întărit cu contraforturi la intervale de 4-5 m.Din bastioanele semicirculare a mai rămas doar unul singur ("Turnul Pârcălabului"-"Parcalab torony"), având incizat anul 1870.S-a păstrat până azi și bastionul patrat, care servește de intrare în curte (“Turnul de intrare”). În partea de nord-vest se observă în zid urma unui portal încheiat în arc frânt și alături inscripția: RENOVATUM ANNO 1740 TEMPORE CURATORIS KOMIVES. În secolul al XVI-lea biserica a trecut de la cultul romano-catolic la cultul reformat-calvin. Lăcașul a suferit distrugeri în timpul conflictelor militare din anii 1600-1601. In secolul al XVIII-lea nava principală a bisericii a fost restaurată în stil baroc cu stucaturi. Exteriorul bisericii s-a renovat în anii 1969-1972. Pe fațada de sud a bisericii se află incastrată o placă cu un text bilingv (în latină și maghiară). Textul latin si traducerea în limba română: |
Biserica Romano-Catolică Franciscană (în ) din Turda, str. Avram Iancu nr.49, a fost construită între anii 1735-1737 de călugări observanți franciscani, în cadrul contrareformei catolice. Lângă biserică se află o veche mănăstire romano-catolică (în prezent nefuncțională), construită între anii 1540-1550. După integrarea Principatului Transilvaniei în Imperiul Habsburgic prin Pacea de la Karlowitz (1699), politica imperială a Curții de la Viena a avut în vedere facilitarea întoarcerii ordinelor romano-catolice alungate din orașele transilvane care au trecut la Reforma Protestantă. Prin aceasta autoritățile imperiale au urmărit întărirea religiei romano-catolice, care să asigure liantul între diferitele țări ale Casei de Habsburg. Stabilirea călugărilor franciscani la Turda a fost sprijinită de credincioșii romano-catolici din cartierul Turda Nouă. În 1735 aceștia cumpără de la soții Gergelyffy József și Kovács Zsuzsanna moșia Gyárfás de pe Calea Clujului, pe care construiesc biserica Sf. Ladislau. Aceasta asigură stabilirea definitivă a călugărilor franciscani în această parte a orașului. În 1951 călugării sunt deportați în lagăre de muncă comuniste. Ultimul membru al ordinului, părintele Izidor, a avut grijă de clădire până la moartea sa survenită în 1994. În fața bisericii se află un crucifix din anul 1895. Pe soclul crucifixului este inscripționat "Facta est 1895" ("Executat în anul 1895"). |
Sarkozy a fost anterior de două ori ministru de interne al Franței, din 2002 până în 2004 în cabinetul Raffarin, și din 2005 până la 27 martie 2007 în cabinetul de Villepin. Din 28 noiembrie 2004 este președintele partidului neogaullist (de orientare conservatoare) UMP, formațiunea succesoare a partidului RPR, înființat în 1974 de Jacques Chirac. Pe 2 februarie 2008, se căsătorește cu Carla Bruni. Pe 19 octombrie 2011, Carla Bruni-Sarkozy a născut o fetiță numită Giulia, la clinica Muette din Paris. Nicolas Sarkozy este primul președinte în exercițiu în istoria Republicii franceze care a devenit tată. În primul tur de scrutin, desfășurat pe 22 aprilie, a obținut 31,18% din voturi și s-a clasat astfel pe prima poziție, înaintea candidatei socialiste Ségolène Royal, care a obținut 25,87% din sufragii. Al doilea tur de scrutin a avut loc pe 6 mai. Nicolas Sarkozy a obținut cel mai bun rezultat în departamentul Alpes-Maritimes, unde a fost votat de 43,59% din alegători (față de 17,9% obținute de contracandidata sa). În Paris a fost preferat de 35% din electori (32% doamna Royal). În turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2007, desfășurat pe 6 mai, a fost ales președinte al Franței. A obținut 53,1% din voturi și a învins-o astfel pe contracandidata socialistă Ségolène Royal. Sarkozy, decis să facă ordine în sistemul financiar mondial Candidați la alegeri prezidențiale franceze Francezi cu rădăcini evreiești |
Biserica Unitariană din Turda (în ) este un monument istoric și de arhitectură situat în municipiul Turda. Adresa: str. Dacia nr.3. Imobilele din str. Dacia nr.1 (fostul Gimnaziu Unitarian) și nr.3 (Biserica Unitariană) au format în trecut un complex armonios de arhitectură. Pe acest loc a fost construită inițial, în anul 1589, Școala Unitariană, în epoca nașterii Unitarianismului. Unitarienii au preluat în anul 1568 Biserica Romano-Catolică din Piața Republicii nr.54 pe care în anul 1721 au fost nevoiți să o retrocedeze cultului romano-catolic. După anul 1721 unitarienii din Turda a folosit provizoriu ca lăcaș de cult o aripă a Școlii Unitariene din str. Dacia 1, până în anul 1784, când a început construirea Bisericii Unitariene actuale (1784-1797), paralel cu reconstruirea Școlii Unitariene, respectiv a Gimnaziului Unitarian. Pe peretele de la intrarea in clădirea anexă bisericii (acolo unde în trecut funcționase Gimnaziul Unitarian) există o placă patratică cu inscripția latină: MUSIS ET VIRTUTIBUS SACRUM MDCCCLXV (Muzelor și virtuților sacre 1865). Biserica a fost reparată în anii 1828,1890,1903 și 1946. Într-o proporție mai mare a fost renovată în anul 1903, după planul arhitectului Lajos Pakey. Consilerul local turdean Iosif Pataki a reușit în anii 80-90 ai secolului al XX-lea să impresioneze prin sculpturile sale în lemn. Cea mai importantă realizare a sa a fost împodobirea interiorului și curții Bisericii Unitariene din Turda cu obiecte din lemn, sculptate cu o mare finețe. Din 1984, de când a început împodobirea bisericii, Iosif Pataki a realizat peste 60 de lucrări în lemn, de la candelabre, până la lambriuri și mese artizanale. Una dintre cele mai importante realizări ale sale este cupola amvonului, care are inscripționată pe frontispiciu credo-ul unitarienilor: Egy az Isten - Unul este Dumnezeu - Unus est Deus - God is One. |
Lucrările au fost finanțate în întregime de către Basiliu Rațiu, de către frații săi, împreună cu ceilalți membri ai familiei Rațiu de Noșlac, una din familiile nobile românești de vază din Turda. Numele bisericii păstrat până în anul 1948 evocă familia ctitorilor. Ȋn cimitirul din curtea bisericii sunt înmormântați o parte din membrii familiei Rațiu de Nagylak principali contributori la edificarea bisericii. Mormintele din stânga și dreapta bisericii au fost desființate după anul 1948. Pe o parte a terenului din spatele bisericii, care a avut destinația inițială de cimitir a fost construită în anii comunismului o casă parohială nouă. Fondurile au fost asigurate în principal de Basiliu Rațiu și frații săi din surse proprii și apoi din despăgubirea în bani pronunțată printr-o hotărâre judecătorescă împotriva confiscării ilegale a proprietăților familiei Rațiu de la Nagylak (Noșlac, județul Alba), în anul 1653 de către principele Gheorghe Rákóczi al II-lea. În anul 1829 după reatestarea titlului de nobilitate a familiei Rațiu și confirmarea dreptului de a locui în Turda, prima donație a permis cupărarea terenurilor, ridicarea bisericii greco-catolice a Rățeștilor, a caselor preotului, cantorului și crâsnicului (inclusiv teren agricol necesar subzistenței acestora), pentru cimitirul credincioșilor greco-catolici și a celor ortodocși, întrucât până atunci românii nu aveau voie sa fie înmormântați în orașul Turda. A doua donație, despăgubirea bănească, a stat la baza fondării în anul 1866 a Eforiei Fondului Cultural, care a permis consiliului parohial al Bisericii Rățeștilor să realizeze lucrări importante la biserică, înființarea unui fond care a permis unor tineri români să facă studii superioare și finanțarea construcției primei Școli confesionale românești din Turda Veche. La propunerea fondatorului Eforiei, Prepozitul capitular, canonicul Vasile Rațiu, primul președinte al Eforiei a fost ales Dr. Ioan Rațiu, viitorul memorandist. Eforia a funcționat până în anul 1948 potrivit prevederilor "Legământului și Statutelor".Pe parcursul timpului, datorită unor donații făcute de Dionisie Sterca Șulutiu, Ana Câmpean, Agapia Micușan și avocatul George Popescu, s-a ajuns ca parohia acestei biserici să fie cea mai puternică din oraș, din punct de vedere financiar, devenind proprietara pieții orașului, construcțiilor din jurul pieței, fostul hotel "Elisabeta" (vechiul palat al Eforiei), noul palat al Eforiei (str. G. Lazăr, folosit pe timpul comunismului ca autogara) precum și a școlii construite vizavi de biserică (într-o aripă acum funcționează o grădiniță). În anul 1929 biserica greco-catolică avea deja iluminat electric și încălzire cu gaz metan. În cimitirul din curtea bisericii sunt înmormântați unii membri ai familiei Rațiu, mai puțin Dr. Ioan Rațiu și Ion Rațiu, biserica fiind folosită din 1948 de o parohie ortodoxă. Reprezentanții acesteia s-au împotrivit prohodirii lui Ion Rațiu în biserica ctitorită de familia sa, ceremonia desfășurându-se din acest motiv în stradă, pe un ger pătrunzător. Din 1948, anul preluării bisericii de către cultul ortodox, trei tablouri de valoare ale unor membri de frunte ai familiei Rațiu au fost depozitate necorespunzător într-o magazie a bisericii (tablourile îi înfățișează pe prepozitul capitular greco-catolic Basiliu Rațiu, ctitorul bisericii, pe memorandistul Dr. Ioan Rațiu, primul președinte al Eforiei și pe protopopul greco-catolic Nicolae Rațiu). Abia de curând, tablourile au fost mutate în biblioteca bisericii. În data de 28 iulie 2011, cu aprobarea mitropolitului Andrei Andreicuț, a fost sfințită Pisania Bisericii Rățeștilor, reconstituită după pisania originală, care a disparut în condiții necunoscute după anul 1948. De asemenea au fost sfințite monumentele ctitorilor și principalilor contributori, monumente aflate în curtea bisericii. Reașezarea pisaniei a constituit un gest de recuperare istorică. Biserica a fost renovată în mai multe rânduri. Actuala pictură a fost făcută între anii 1965-1966, de către Cornel Cenan din Cluj. De o parte și alta în pronaos se găsesc două picturi murale pe tavan, care prezintă cele 12 zodii. Pe pictura din stânga sunt prezentate 6 zodii (Săgetător, Pești, Balanța, Scorpion, Crab, Leu), pe cea din dreapta celelalte 6 zodii (Taur, Vărsător, Capricorn, Gemeni, Unicorn, Fecioara). În anul 1967 s-a făcut iconostasul din lemn de stejar sculptat. Tot în 1967 au fost executate și alte lucrări (scaune arhierești, amvon, tetrapod), autori fiind meșterii sculptori Aurel Sămărtinean și Grigore Frătean din Turda. În 1971 s-a făcut reparația exterioară. Mircea-Dimitrie Rațiu (1923-2011), om de știință, inginer, doctor în științe tehnice, fratele lui Ion Rațiu Mircea N. Sabău (1934-2009), om de știință, doctor în fizică |
Pe la mijlocul secolului XIX-lea, românii și-au construit o biserică din lemn si piatră în deal, sub vii, în apropiere de cimitirul central. În această biserică au fost aleși ca episcopi ortodocși Vasile Moga (primul episcop român) și Andrei Baron de Șaguna în anul 1810 la 19 septembrie, respectiv 1847 în 2 decembrie. În anul 1861 vechea Biserică Între Români a fost trăznită și a ars din temelii. După marele incendiu cauzat de trăsnet, în mod provizoriu a fost ridicată o biserică din lemn, adusă din Sălciua. Între anii 1861-1865 mitropolitul ortodox Andrei Șaguna instituie o colectă publică, cu ajutorul căreia s-a construit o nouă biserică din cărămizi și piatră în cartierul Între Români, pe terenul de lângă râpa Arieșului. Biserica a fost ridicată de către meșterul Patița din Câmpeni. Noua biserică (plasată pe str. Sirenei nr.17, colț cu str. N.Vlăduțiu) a fost reconstruită în formă de navă, între anii 1861-1865. După numai câțiva ani turnul s-a dărâmat, fiind ridicat altul doar în anul 1942 când s-a făcut și o reparație generală. În 1919 pictura interioară a fost restaurată cu ocazia vizitei la Turda a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, care au vizitat și această biserică. Iconostasul din lemn a fost sculptat de elevii Școlii de Arte și Meserii din Turda sub conducerea meșterului Chiș Alexandru. A fost sfințită în anul 1948 de către episcopul Nicolae Colan. În această biserică, a ținut un mare discurs Samuil Micu, reprezentatnt de seamă al Școlii Ardelene. |
Daniel Marius Morar () este un jurist român, care a deținut funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), din august 2005. Din 2013 este judecător la Curtea Constituțională a României, mandat preconizat a se termina în 2022. După aceea a lucrat ca procuror stagiar la Procuratura Locală Târgu Mureș (1990-1992). În anul 1992 a promovat examenul de capacitate al procurorilor stagiari cu media 9,40 (clasându-se al 3-lea din 37 de participanți). A fost repartizat apoi ca procuror la Procuratura Locală din Cluj-Napoca (1992-1994). A îndeplinit apoi funcțiile de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj (1994-1997), procuror delegat (mai - noiembrie 1997) și procuror (1997-1998) la Secția de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj. În perioada 1 ianuarie 1999 - 25 iulie 2002 Daniel Morar a îndeplinit funcția de procuror șef la secția de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, încheindu-și mandatul prin demisie. În această perioadă, a fost delegat la Secția anticorupție, urmărire penală și criminalistică din Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, pentru finalizarea anchetei în dosarul Gabriel Bivolaru (fost deputat acuzat de fraudarea BRD, 1-10 martie 1999) și în dosarul Viorel Burzo (fostul șef al Secției Penale de la Curtea de Apel Cluj, acuzat de trafic de influență, 5 ianuarie - 5 martie 2001). Daniel Morar a obținut în anul 2002 diploma „Meritul judiciar” clasa a IV-a pentru rezultate meritorii obținute în activitate (calificativul „foarte bine” obținut în fiecare an de activitate). După ce a demisionat, a continuat să lucreze ca procuror la Secția de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj (26 iulie 2002 - 12 august 2005). El a instrumentat dosarul fraudării Băncii Dacia Felix, în care au fost trimiși în judecată Sever Mureșan, fost acționar și membru în consiliul de administrație, alături de Mircea Horia Hossu, fost prim-vicepreședinte al băncii, cei doi fiind acuzați că au sustras, prin mai multe inginerii financiare, aproximativ 160 de milioane de dolari. Morar a mai instrumentat dosarul „Alimentara”, în care fostul primar Gheorghe Funar a fost trimis în judecată sub acuzația de abuz în serviciu, după care judecătorii au luat decizia de scoatere de sub urmărire penală a fostului primar. O decizie controversată luată de Daniel Morar a fost propunerea de arestare a lui Liviu Ciupe, fost șef al Direcției Drumurilor Naționale Bistrița și vicepreședinte PD Bistrița, care a fost achitat în cele din urmă. Statul român a fost nevoit să-i plătească lui Ciupe despăgubiri de 1,4 miliarde lei vechi pentru cele patru luni de arest. Prin Decretul nr. 849 din 11 august 2005, Daniel Morar a fost numit, începând cu data de 12 august 2005, în funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Funcția era asimilată celei de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, mandatul fiind conform prevederilor art. 54 din Legea nr. 303/2004 de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată. La 2 decembrie 2008 a fost numit „Europeanul Anului” în categoria „Inspirația Anului” de către revista European Voice (din trustul The Economist). Printre ceilalți nominalizați au fost antreprenorul George Soros, omul de știință Lyn Evans (CERN) și Katerine Camilleri, directoare adjunctă al Serviciului de refugiați din Malta. Morar fusese nominalizat pentru „pentru că a ridicat lupta anticorupție la un nivel înalt”. Daniel Morar a publicat o serie de articole de drept în reviste de specialitate. |
Marți este în mod tradițional a doua zi a săptămânii (pentru țările în care săptămâna începe lunea), care cade între zilele de luni și miercuri. Ziua de marți este asociată cu planeta Marte și împarte cu ea simbolul ♂. Deoarece Marte guvernează zodiile Berbec și Scorpion, semnele acestora sunt de asemenea asociate cu ziua de marți. |
Sâmbătă este în mod tradițional a șasea zi a săptămânii (pentru țările în care săptămâna începe lunea), care cade între zilele de vineri și duminică. Din punct de vedere biblic sâmbăta este ziua a șaptea a săptămânii, Sabatul ebraic. |
Duminica este ziua săptămânii dintre sâmbătă și luni. Cuvântul provine din latinul Dies Dominus, adică Ziua Domnului. În lumea romană, înainte de creștinism, ziua de sărbătoare era Dies Solis, adică „Ziua Soarelui”, în cinstea divinității numite Sol Invictus; și astăzi această denumire se conservă în țările anglofone (Sunday) și în nordul Europei (Sonntag). În tradiția creștină, este o zi în care nu se lucrează și se participă la Sfânta Liturghie, zi dedicată propriei familii și celor bolnavi și suferinzi. Hotărârea de a alege duminica drept prima zi a săptămânii în cultul ortodox din România a fost decisă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. O formă similară a sistemului de numire a zilelor săptămânii mai apare în portugheză. Luni este "segunda-feira," care însemnă "ziua secundă," de asemeni arătând Duminica ("Domingo") să fie numărată ca prima ziua. Latina modernă folosește "feria secunda" pentru Luni. În limba malteză, din cauza originii sale siculo-arabice, Duminica este numită "Il-Ħadd," o corupere a lui "wieħed" care însemnă "unu".Luni este "It-Tnejn" care însemnă "doi".Similar Marți este "It-Tlieta" (trei), Miercuri este "L-Erbgħa" (patru) și Joi este "Il-Ħamis" (cinci). Totuși, în multe țări europeane calendarele aproape totdeauna arată Luni ca prima zi a săptămânii. În calendarul persan Duminica este ziua secundă a săptămânii dar ei o numesc un număr unu și este deoarece prima zi care este Sâmbăta este numărată ca 00. În România, duminica a devenit zi liberă în 1925, prin adoptarea Legii repausului duminical și în sărbătorile legale. |
În prezent, termenul s-a extins și asupra lungimii comune a acestor segmente, astfel că prin diametrul unui cerc (articulat) se înțelege acea lungime comună, egală ca valoare cu dublul lungimii razei cercului. Pentru o suprafață plană convexă, diametrul acelei suprafețe este cea mai mare distanță dintre două puncte aparținând (graniței) suprafeței. Un termen înrudit este lățimea suprafeței, aceasta fiind cea mai mică distanță dintre puncte aparținând graniței suprafeței. În teoria grafurilor, diametrul unui graf este cea mai mare distanță dintre două noduri aparținând grafului. |
Spărgătorul de gheață Ilici Vladimir Lenin lansat la apă în anul 1957, a fost primul spărgător de gheață și navă civilă din lume cu propulsie nucleară. Pentru spargerea gheții folosea, pe lângă forța de izbire, instalații ultrasonice de mare putere precum și fuzee (bombe termice) lansate de un elicopter ambarcat. Spărgătorul de gheață V. I. Lenin a lucrat în Arctica trei ani fără întrerupere și fără să fie alimentat cu combustibil datorită celor trei reactoare nucleare instalate la bord. S-a calculat că spărgătorul de gheață ar putea înconjura Pamântul de 8-10 ori fără reîncărcare cu combustibil a reactoarelor sale. Numai într-un singur an, în 1962, V. I. Lenin a eliberat dintre ghețuri 90 de vase. Spărgătorul de gheață V. I. Lenin a fost dezafectat în 1989, deoarece corpul navei s-a subțiat datorită frecării cu gheața. A fost reparat și transformat în navă muzeu în anul 2005 la Atomflot, o bază de spărgătoare de gheață nucleare din Murmansk. Deplasament fără balast - 16.000 t |
Guvernul Ion Ghica (2) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 15 iulie 1866 - 21 februarie 1867. După căderea guvernului anterior, a fost numit la cârma guvernului Ion Ghica, și pe baza faptului că el purtase la Constantinopol tratative cu turcii pentru recunoașterea noii situații a României (înlocuirea domnitoului Alexandru Ioan Cuza cu prințul Carol de Hohenzollern). Contextul intern și extern era precar. Pe plan intern țara se confrunta cu o foamete provocată de secetă, cu ultima epidemie de holeră, care a ucis cca. 24.000 de oameni, și cu acutizarea unei crize financiare care punea guvernul în situația să nu poată plăti administrația și armata. În plus, în Moldova se făceau simțiți separatiștii, motiv pentru care noul domnitor a făcut o vizită acolo, între 9 și 26 august. Pe plan extern, amenințarea intervenției turcești tot nu pălise. Adunarea Constituantă a votat pe 3 iulie 1866 o lege pentru înstrăinarea bunurilor statului până la totalul de 75 de milioane. Pe baza acestei vânzări, guvernul dorea să contracteze și un împrumut străin. În acest sens a fost mandatat Ion Bălăceanu, agentul diplomatic al României la Paris. Acesta a încheiat împrumutul cu un parizian Lefevre, pentru a constata că se încurcase cu un samsar care nu dispunea de cele 18,5 milioane de franci; odată anulată această tranzacție, Bălăceanu a obținut de la firma Oppenheim suma necesară la o dobândă de 13% și 3/4% comision; cerând guvernului un răspuns afirmativ sau negativ în 24 de ore și neobținându-l, a încheiat acordul, ceea ce a cauzat un scandal politic imens, întrucât chiar și domnitorul telegrafiase recomandând rezilierea. În septembrie 1866, tratativele cu poarta au intrat într-o fază ascendentă datorită implicării împăratului francez Napoleon al III-lea, soluționându-se printr-un acord agreat de ambele părți (8 octombrie 1866). Chiar a doua zi, Carol a plecat cu un alai mare, printre însoțitori fiind D. Ghica, D. Brătianu, Ioan Gr. Ghica, V. Boerescu, Gh. Costa-Foru, G. Știrbei, D.A. Sturdza și alții; vizita a fost un succes, deși domnitorul a semnalat prin gesturi că nu accepta vasalitatea în raport cu sultanul. În octombrie 1866 au avut loc alegeri cenzitare pentru camera inferioară; întrucât nici una dintre cele trei grupări (liberali, guvernamentali și cuziști/separatiști) nu a obținut majoritatea, s-a creat o situație excepțională: deși nici una dintre grupări nu agrea guvernul, nici una nu era dispusă să-l răstoarne, în schimb l-au hărțuit prin interpelări și prin refuzul de a vota bugetul. Doar după Înțelegerea de la „Concordia”, când s-au închegat grupările liberale, guvernul acesta a fost răsturnat printr-un vot (strâns), pe 21 februarie. |
Guvernul Dimitrie Ghica a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 16 noiembrie 1868 - 27 ianuarie 1870. Ministrul cultelor și instrucțiunii publice |
Guvernul Ion Ghica (3) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 18 decembrie 1870 - 11 martie 1871. Ministrul cultelor și instrucțiunii publice |
Familia Rațiu de Nagylak (Noșlac) din Turda este o veche familie nobiliară română din Transilvania cu rădăcini din secolul al XIV-lea. Familia Rațiu este una dintre cele mai vechi familii nobiliare românești de pe teritoriul Transilvaniei. Existența familiei Rațiu este atestată încă din perioada lui Sigismund de Luxemburg (secolul XIV). Originea familiei este în localitatea Noșlac din nordul comitatului Alba Inferioară, la limita acestuia cu comitatul Turda-Arieș, pe malul stâng (sudic) al râului Mureș. Ramura turdeană a familiei Rațiu se trage din Ștefan Rácz de Nagylak (Noșlac) înnobilat în anul 1625 la Alba Iulia de către Gabriel Bethlen principele Transilvaniei. Din cauza unor conflicte între familiile princiare, Gheorghe Rákóczi al II-lea retrage familiei diploma nobiliară, aceasta este alungată de la Noșlac și pămâturile confiscate. Vasile Rațiu și cei doi copii majori, Vasile și Ioan se refugiază la rudele din Teiuș, după care tatăl împreună cu cel de al treilea fiu minor, Coman s-au stabilit la Turda. Diploma nobiliară a fost reînnoită de către principele Mihai Apafi I în anul 1680. Datorită acestui fapt familia a putut să se așeze definitiv la Turda oraș nobiliar unguresc, în care conform regulilor medievale erau admise doar familiile care dețineau diplome nobiliare. Familia Rațiu de Noșlac a rămas singura familie veche nobiliară românească în Turda, celelalte au fost maghiarizate și au disparut din istorie. Mircea-Dimitrie Rațiu (1923-2011), om de știință, inginer, doctor în științe tehnice, fratele lui Ion Rațiu Mircea N. Sabău (1934-2009), om de știință, doctor în fizică |
Guvernul Nicolae Golescu a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 1 mai - 15 noiembrie 1868. Ministrul cultelor și instrucțiunii publice |
Guvernul Alexandru G. Golescu a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 2 februarie - 18 aprilie 1870. Ministrul cultelor și instrucțiunii publice |
La sfârșitul anului 1437 Budai a căzut în luptă în apropierea fortificațiilor Bisericii Calvaria de la Cluj-Mănăștur, după ce Clujul se alăturase răsculaților. Până în anul 1988 una din principalele străzi clujene i-a purtat numele. Odată cu valul de schimbări ale numelor de străzi care evocau personalități de etnie maghiară, Strada Budai Nagy Antal a devenit Calea Dorobanților. |
Guvernul Petre S. Aurelian a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 21 noiembrie 1896 - 26 martie 1897. Ministrul cultelor și instrucțiunii publice Ministrul agriculturii, industriei, comerțului și domeniilor |
Guvernul George Manu a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 5 noiembrie 1889 - 15 februarie 1891. Ministrul cultelor și instrucțiunii publice Ministrul agriculturii, industriei, comerțului și domeniilor |
Guvernul Dimitrie Brătianu a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 10 aprilie - 8 iunie 1881. Ministrul cultelor și instrucțiunii publice Ministrul agriculturii, comerțului și al lucrărilor publice |
Guvernul Ion C. Brătianu (2) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 25 noiembrie 1878 - 10 iulie 1879. Ministrul cultelor și instrucțiunii publice |
Guvernul Ion C. Brătianu (3) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 11 iulie 1879 - 9 aprilie 1881. Ministrul cultelor și instrucțiunii publice |
Guvernul Ion C. Brătianu (1) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 24 iulie 1876 - 24 noiembrie 1878. Ministrul cultelor și instrucțiunii publice |
Joseph Cartagena (), cunoscut sub numele de scenă Fat Joe, este un cântăreț de muzică rap, actor și compozitor american. Cartagena s-a născut în Bronx dintr-un cuplu de portoricani și cubanezi. El a fost popular pe scena [hop] undergound din New York la începutul și mijlocul anilor 1990.Deasemenea a fost membru al D.I.T.C. Crew („Diggin' in the Crates”), împreună cu rapperii/producătorii Showbiz and A.G., Buckwild, O.C., Diamond D, Big L și Lord Finesse, și a apărut și pe primele înregistrări ale altor artiști. Sub numele de scenă „Fat Joe da Gangsta” și ca membru al D.I.T.C., Cartegena a semnat contractul cu casa de înregistrări Relativity Records la începutul anilor 1990.În 1995, Fat Joe și-a lansat cel de-al doilea album, Jealous One's Envy, care a ajuns pe locul 71 în topul Billboard 200 și pe locul 7 în topul albumelor R&B/Hip Hop. Pe album apar alături de el, și artiști precum KRS-One și este produs de Diamond D.Hitul principal a fost „Success”, care nu a ajuns în topuri, însă cel de-al doilea single, „Envy” a ajuns pe locul 8 în topul Hot Rap Tracks. Succesul acestui album al lui Fat Joe i-a adus o colaborare cu LL Cool J, fiind alăturat pe remixul single-ului „I Shot Ya” împreună cu Foxy Brown, Keith Murray și Prodigy din trupa Mobb Deep. Oricum, al cincilea album al lui Fat Joe Loyalty, apărut în 2002 conținând și producții făcute de Irv Gotti, nu a avut succes. După acest eșec, Fat Joe a lansat un hit de top în 2004 cu trupa sa Terror Squad, cu o piesă produsă de Scott Storch, „Lean Back” ea fiind inclusă pe albumul True Story. Trei ani mai târziu, în 2005, Fat Joe lansează cel de-al șaselea album All or Nothin, memorabil pentru piesa „My Fofo” care era un atac asupra lui 50 Cent, acesta în prealabil atacându-l într-o piesă pe Fat Joe, motivând că lucrează cu gangsteri de studio, cum ar fi și Ja Rule. All or Nothing are ca hituri piesele „So Much More” și „Get It Poppin” fiind o colaborare cu Nelly, pe album de asemenea mai apar Eminem, Ma$e, Remy Ma, Mashonda, și R. Kelly. În 1998, Jay-Z a început scandalul când Terror Squad urmau să cânte următorii, iar Jay-Z refuza să părăsească scena. Se putea observa că Jay-Z este beat, însă Big Pun probabil l-a lovit în cap cu o sticlă de lichior. Acest incident a fost însă pus în umbră de un alt conflict, acela dintre Jay-Z și Nas. Fat Joe a comentat despre cearta celor doi rapperi într-un interviu MTV în 2003, unde și-a arătat tot sprijinul pentru Nas. Fat Joe mai menționase anterior că nu îi place rapperul Jay Z. Atât Fat Joe cât și Jay Z au lansat piese jignitoare țintind unul către celălalt, începând cu 1998. În 2005, se zvonea că Jay Z o să arunce noi săgeți către Fat Joe la concertul „I Declare War”, dar în schimb s-a împăcat cu Nas, fapt care l-a enervat pe Fat Joe, declarând că este șocat de cât de ușor Nas a cedat. Fat Joe a continuat atacurile verbale asupra lui Jay-Z, declarând că LL Cool J este unul dintre cei mai buni rapperi în viața sau despre cum Nas a câștigat acel conflict. Jay-Z a dat dovadă de lipsă de respect față de Fat Joe prin prisma faptului că își petrecea timp cu 50 Cent și zicând că a trebuit să se întoarcă pentru că era ultimul dintr-o ramură de culoare pe moarte care este menționată în ultimul său single, Blue Magic. Rapperul 50 Cent l-a atacat pe Fat Joe în 2005, când a lansat cântecul „Piggy Bank”, de pe albumul The Massacre. Supărat de colaborarea lui Fat Joe cu Ja Rule, 50 a declarat „acel nergu umflat a crezut că „Lean Back” a fost peste In Da Club / piesa mea a făcut milioane, a lui câțiva dolari”.La câteva zile după lansarea „Piggy Bank”, o piesă fără titlu lansată de Fat Joe era deja pe Internet refrenul fiind inspirat după cântecul celor din The Flintstones. La premiile MTV VMA din 2005, în timp ce îl prezenta pe cântărețul reggaeton Daddy Yankee, Fat Joe a făcut următoarea declarație „Mă simt în siguranță cu atâția polițiști în jurul meu, proprietatea G-Unit”. La scurtă vreme după acest incident 50 Cent și alți membrii G-Unit puteau fi auziți în timp ce îl injurau pe Fat Joe și nu au fost cenzurați în prima fază. Mai târziu în acel show, când 50 a urcat pe scenă, a strigat din nou obscenități către Fat Joe, de această dată fiind cenzurat, în timpul unei performanțe cu Mobb Deep și Tony Yayo. Pe 20 martie 2008, la scurtă vreme după lansarea albumului „The Elephant In The Room”, 50 Cent a lansat un videoclip pe internet, în care este prezentată o falsa înmormântare a lui Fat Joe. 50 Cent vorbeste despre vânzările slabe ale albumului lui Joe, mai declarând dealtfel ca a ajutat la dinamitarea carierei acestuia, exact ca și în cazul lui Ja Rule. |
Guvernul Ion C. Brătianu (4) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 9 iunie 1881 - 20 martie 1888. Ministrul cultelor și instrucțiunii publice |
Guvernul Ion I.C. Brătianu (3) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 4 ianuarie 1914 - 10 decembrie 1916. Ministrul cultelor și instrucțiunii publice Ministrul industriei și comerțului Ministrul agriculturii și domeniilor |
Guvernul Ion I.C. Brătianu (1) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 27 decembrie 1908 - 4 martie 1909. Ministrul cultelor și instrucțiunii publice Ministrul industriei și comerțului Ministrul agriculturii și domeniilor |
Lucrarea a fost posibilă si datorită donațiilor făcute de Banca Arieșeană, Societatea Femeilor Ortodoxe, de diverse întreprinderi și persoane particulare. Arhitectura este o îmbinare a stilurilor caracteristice celor trei provincii istorice românești. Planul este in formă tradițională de cruce. Sfințirea catedralei a fost făcută la data de 3 noiembrie 1935 de către episcopul Lucian Triteanu al Romanului. In anul 1955 a fost declarată monument de arhitectură, fiind una din podoabele arhitectonice ale orașului. Lăcașul a fost construit ca si Catedrală, capacitatea lui fiind de 1.200 de persoane si se află in centrul orașului. Terenul pe care a fost construită Catedrala, a fost cumparat de la Primaria Orașului Turda reprezentata de primarul Iuliu Gențiu, conform actului de vanzare-cumparare atasat mai jos (vezi "Legaturi externe: Actul de vanzare - cumparare teren). In istoricul Catedralei intra numele ctitorului protopop Iovian Mureșan care a păstorit-o în decurs de 38 de ani, sub conducerea caruia s-a zidit, s-a pictat si s-a sființit acest lăcaș de cult. Osemintele lui sunt așezate la loc de cinste sub altar. Piatra de temelie a fost pusă în anul 1926, iar lucrările au fost terminate în 1935. Caracteristică pentru această clădire este clopotnița. Ea are formă de culă oltenească și se aseamănă celei de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia. Icoanele iconostasului au fost pictate de pictorul Paul Molda (1884-1955), iar interiorul lăcașului de către Gheorghe Belizarie. Mobilierul, iconostasul, amvonul, tronurile arhierești, stranele, tetrapoadele, scaunele, au fost executate de prof. Aurel Pop din Tg. Mureș, ornamentate sculptural cu viță-de-vie, îngeri și frunze de acant stilizate. Un lucru inedit este și prezența în Catedrală a unei icoane a Fecioarei Maria cu Pruncul la care se roagă credincioșii. Icoana a fost adusa din Bucuresti, la inceputul secolului al XX-lea, si purtata in procesiune prin oras, de care cu boi. Unele mǎrturii afirmǎ cǎ aceastǎ icoanǎ este grabnic folositoare femeilor care nu pot rǎmâne însǎrcinate. De menționat este și prezența unei icoane cu chipul Mântuitorului, care are pe verso inscripția: "Donatǎ de o familie îndurerată de basarebeni, smulsă din sînul patriei. Rugați-vă pentru ei!". Datorită timpului, războiului, fumului de la lumânări, intreg ansamblul a necesitat restaurat. În anul 1986 s-a realizat restaurarea interiorului de către o echipa condusă de pictorul Dimitrie Banica din București. Ulterior a fost restaurat și exteriorul. În partea stângă a intrării în catedrală, se află o pictură a regelui Carol al II-lea, în uniformă de general de vânători de munte, cu pelerina "Ordinului Mihai Viteazul". Pictura a fost scoasă la iveală odată cu lucrările de restaurare. Pe un perete exterior al catedralei se găsește incastrat un proiectil din anii 30. Proiectilul este dezamorsat, nepericulos, dar nimeni nu știe de ce a fost înzidit tocmai acolo, în peretele unui lăcaș de cult. |
Guvernul Ion I.C. Brătianu (2) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 4 martie 1909 - 28 decembrie 1910. Acest guvern era aproape identic cu cel anterior din punct de vedere al componenței, singura înlocuire fiind cea a generalului Averescu de la Ministerul de Război. Ministrul cultelor și instrucțiunii publice Ministrul industriei și comerțului Ministrul agriculturii și domeniilor |
Guvernul Manolache Costache Epureanu (1) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 20 aprilie - 14 decembrie 1870, al treilea guvern condus de Manolache Costache Epureanu, constituit după lovitura de stat împotriva domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Ministrul cultelor și instrucțiunii publice |
Guvernul Manolache Costache Epureanu (2) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 27 aprilie - 23 iulie 1876, al patrulea guvern și ultimul prezidat de Manolache Costache Epureanu. Ministrul cultelor și instrucțiunii publice |
Guvernul Ioan Em. Florescu (1) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 4 - 26 aprilie 1876. Ministrul cultelor și instrucțiunii publice |
Guvernul Lascăr Catargiu (1) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 11 mai - 13 iulie 1866. Scopul acestui guvern de coaliție era, conform declarației prim-ministrului pe 13 mai 1866 în fața Camerei, de a munci „pentru a asigura drepturile noastre și pentru a susține pe alesul nostru Carol I”. Întrucât Turcia își masase trupe la sudul Dunării și exista frica unei invazii a țării, la 11 mai s-a hotărât mobilizarea armatei. Tabăra cea mai numeroasă a armatei române a fost stabilită pe râul Sabar, unde la 22 iunie erau concentrați 388 de ofițeri și 13.808 de soldați. Avanposturile erau plasate pe Dunăre, la Giurgiu și Oltenița. În ciuda încurajărilor primite de Turcia de la Austria, nu s-a ajuns la o confruntare, datorită atitudinii ferme a părții române și a descurajărilor venite din partea Franței și Marii Britanii. Lunile mai și iunie au fost marcate de dezbaterile prilejuite de Constituția din 1866. Noua lege fundamentală conform istoricilor Mamina și Bulei prima constituție românească „întocmită de reprezentanții legitimi ai națiunii române” avea trei principii de bază: principiul suveranității naționale, conform căruia toate puterile pornesc de la națiune, principiul guvernării reprezentative, conform căruia puterea era exercitată prin interpuși, și principiul clasic al separării celor trei puteri în stat. În ce privește monarhia, regele era deasupra partidelor, având o serie de atribuții esențiale, precum revocarea miniștrilor, demiterea guvernului, prorogarea sau dizolvarea parlamentului și amnistia. Se înlocuia de asemenea principiul electiv cu cel ereditar (primogenitură). În timpul dezbaterilor asupra articolului 6, care avea să devină articolul 7 în legea votată, a sosit în capitală Adolphe Crémieux, ale cărui intervenții au determinat un protest al populației bucureștene, care a atacat magazine evreiești și sinagoga neterminată. Conform istoricilor Mamina și Bulei, votarea de către Adunarea Constituantă a acelui articol, care prevedea că doar străinii de rituri creștine pot deveni cetățeni români, a marcat începutul problemei evreiești din România. Guvernul l-a trimis pe Ion Ghica la începutul lunii iunie la Constantinopol pentru a obține recunoașterea noii situații a țării de către Poartă, însă proiectul propus de aceasta era inacceptabil, astfel încât a fost respins de partea românească, care a demarat redactarea unei contrapropuneri. La 30 iunie 1866, Carol I depunea jurământul pe Constituție. Guvernul însă nu a ținut mult, din cauza neîncrederii dintre liberalii radicali (C.A. Rosetti și Ion C. Brătianu) și conservatorii lui Catargiu. Aceasta a fost potențată de respingerea soluțiilor financiare ale liberalilor radicali și de negăsirea unui punct de vedere comun privitor la atitudinea țării în cazul unui război între Prusia și Austria, ceea ce a dus la demisiile lui Rosetti și Brătianu, care au provocat căderea guvernului. Ministrul cultelor și al instrucțiunii publice |
Guvernul Lascăr Catargiu (2) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 11 martie 1871 - 30 martie 1876. Ministrul cultelor și instrucțiunii publice |
Cluj-Napoca este împărțit în peste 15 cartiere, unele dintre ele având și propria primărie de cartier. Ele sunt dispuse circular, în jurul centrului. Acesta din urmă dispune de o arhitectură îmbinată cu măiestrie, în stilurile gotic și baroc. Planurile primăriei din Cluj-Napoca includ dezvoltarea de primării de cartier în majoritatea cartierelor clujene. Consiliul local este compus din 27 de consilieri împărțiți astfel: Conducerea celor două instituții a fost desemnată în urma alegerilor locale și generale din 2004: |
Astfel a devenit imperioasă cerință a avea o metodă prin care să se găsească soluții la problemele morale, sau metode prin care să se poată evalua alegerile morale ale personalului din domeniul medical. Constantin Maximilian, genetician și unul din pionierii relansării bioeticii în România, în formula sa modernă, îi dădea bioeticii următoarea definiție concisă: bioetica este un punct de întâlnire al tuturor celor care urmăresc destinul uman supus presiunilor știintei. [ Una din metodele de abordarea a problemelor de bioetică este principiismul. Principiiștii plecă de la premisa că principiile sunt centrul vieții morale, că toate deciziile noastre din domeniul moral ar trebui făcute pe baza acestor principii. Cei doi autori propun o teorie orientată spre principii care abandonează marile teorii etice tradiționale, oferind o listă de verficare, o listă de criterii în funcție de care să judecam situțiile din bioetică. Abordarea principiista se bazeză pe mai multe premise. Cadrul metodologic pentru identificarea și rezolvarea problemelor morale e format din principii, reguli, norme, dar și drepturi, virtuți. Cele mai importante principii sunt: Cele patru principii au și reguli particulare sau specificări pentru a ne ghida în situațiile particulare. Atunci când ele intră în conflict trebuie cântarite reciproc. Nici un principiu nu este absolut , există excepții pentru fiecare dintre ele; nici un principiu nu este prima facie. În situațiile morale dificile, când principiile se află în conflict, decizia trebuie cântarită în raport cu judecățile chibzuite apartinând unui context sau altul, printr-un “model de justificare”de tipul “echilibrului reflectat în sens larg”.Cele patru principii sunt întemeiate pe moralitatea comună; termenul desemnează ansamblul normelor, reguluilor încetațenite de-a lungul timpului între toate persoanele “serioase moral”. Beauchamp si Childress admit că există reguli specifice pentru fiecare comunitate culturală dar există în același timp precepte universale, fundamentale, recunoscute de orice persoană serioasa moral(cum ar fi să nu furăm, sa nu mințim, să nu ucidem). Este vorba de standarde de conduită recunoscute de toata lumea. Se refera la exceptii sau situatii în care nu este evident ce principiu trebuie aplicat. |
Guvernul Lascăr Catargiu (3) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 29 martie - 3 noiembrie 1889. Ministrul cultelor și instrucțiunii publice Ministrul agriculturii, industriei, comerțului și domeniilor |
Guvernul Lascăr Catargiu (4) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 27 noiembrie 1891 - 3 octombrie 1895. Ministrul cultelor și instrucțiunii publice Ministrul agriculturii, industriei, comerțului și domeniilor |
Guvernul Theodor Rosetti (2) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 12 noiembrie 1888 - 22 martie 1889. Ministrul cultelor și instrucțiunii publice Ministrul agriculturii, industriei, comerțului și domeniilor |
Guvernul Theodor Rosetti (1) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 22 martie - 11 noiembrie 1888. Ministrul cultelor și instrucțiunii publice Ministrul agriculturii, industriei, comerțului și domeniilor |
Toamna este unul din cele patru anotimpuri ale climei temperate. Este anotimpul care face legătura între vară și iarnă. În emisfera nordică toamna începe în jurul lunilor august sau septembrie, pe când în emisfera sudică începutul toamnei este considerat în jurul lunii martie. În această perioadă frunzele foioaselor încep să cadă. Acestea se îngălbenesc, treptat capătă o culoare roșiatică sau brună, după care cad. De aceea, în America de Nord toamna este numită și fall însemnând cădere. Este anotimpul în care zilele devin din ce în ce mai scurte și mai răcoroase, nopțile devin din ce în ce mai lungi și mai friguroase iar în unele țări precipitațiile tind să crească treptat. Pe de altă parte, meteorologii asimilează lunile martie, aprilie, mai (în emisfera sudică) respectiv lunile septembrie, octombrie, noiembrie (în emisfera nordică) cu toamna deoarece pe perioada acestui anotimp perioada de lumină este vizibil din ce în ce mai mică. În unele țări, ca Statele Unite ale Americii dar și România toamna este considerată începutul anului școlar. Starea sufletească ce se desprinde din sărbătorile tomnatice este bucuria pentru fructele pământului amestecată cu melancolia pentru vremea mohorâtă. Toamna în poezie a fost des asociată cu melancolia. Posibilitățile verii au dispărut, iar răcoarea toamnei este la orizont. Cerul devine gri și posomorât. Rainer Maria Rilke, un poet de limba germană și-a exprimat aceste sentimente în cele mai cunoscute poeme ale lui, Herbsttag (Zi de toamnă), din care unele versuri spun: Deoarece nu există nicio traducere oficială, o traducere oarecare ar fi: Cine nu are o casă acum nu-și va mai clădi una, Cine este acum singur, va rămâne așa mult timp, va veghea, va citi și va scrie scrisori lungi înapoi și înainte pe bulevarde va hoinări neliniștit, când frunzele vor cădea. În special în Statele Unite toamna este asociată cu "anotimpul Halloween-ului", cu o campanie de marketing foarte răspândită care îl promovează. Televiziunea, filmele, cărțile, costumele, decorațiunile interioare și industriile de confecții folosesc această perioadă pentru a-și promova produsele. Promoțiile încep cu primele zile ale lunii septembrie și se încheie cu ziua de 31 octombrie, deoarece motivele lor își pierd rapid forța după această perioadă . Sarbatori si datini intre vara si toamna, 28 august 2009, Adrian Bucurescu, România liberă |
Guvernul Ioan Em. Florescu (2) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 21 februarie - 26 noiembrie 1891. Ministrul cultelor și instrucțiunii publice Ministrul agriculturii, industriei, comerțului și domeniilor |
Guvernul Petre P. Carp (1) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 7 iulie 1900 - 13 februarie 1901. Ministrul cultelor și instrucțiunii publice Ministrul agriculturii, industriei, comerțului și domeniilor |
Guvernul Petre P. Carp (2) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 29 decembrie 1910 - 27 martie 1912. Ministrul cultelor și instrucțiunii publice Ministrul industriei și comerțului Ministrul agriculturii și domeniilor Opoziția din alte vremuri. Acum un secol, național-liberalii și conservator-democrații au părăsit legislativul, 16 decembrie 2011, Simona Lazar, Jurnalul Național Fix acum 100 de ani, bucureștenii erau atacați la baionetă de jandarmi, 16 ianuarie 2012, Simona Lazar, Jurnalul Național |
Guvernul Titu Maiorescu (1) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 28 martie - 14 octombrie 1912. Ministrul cultelor și instrucțiunii publice Ministrul industriei și comerțului Ministrul agriculturii și domeniilor |
Guvernul Titu Maiorescu (2) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 14 octombrie 1912 - 31 decembrie 1913. Ministrul cultelor și instrucțiunii publice Ministrul industriei și comerțului Ministrul agriculturii și domeniilor |
Ca să zboare, păsările au făcut multe adaptări: a fost redusă masa oaselor și numărul lor (păsările au între 11 și 20 de vertebre, în funcție de specie). A aparut carena, ce asigură o mișcare mai bună a aripilor. În urma adaptării, scheletul păsării a devenit atât de ușor, încât nu cântărește mai mult de 5% din corpul oricărei păsări. Acest schelet este destul de elastic, păsările putând să-și întoarcă capul la un unghi de până la 180 de grade. Craniul păsărilor se împarte după: Craniul păsărilor constă din 3 părți: Abdomenul păsărilor costă din coaste,coracoid și osul iadeș, care se unesc prin intermediul carenei. Coastele se împart în mai multe regiuni: Aripile păsărilor sunt foarte dezvoltate. Umărul este alcătuit din Humerusul se unește cu ulna și radius pentru a forma cotul. Acestea din urmă sunt unite cu osul carpometacarpus, prin intermediul oaselor radiale și ulnare, care formează un fel de mână a păsării. Aceasta are 3 degete, dintre care 2 sunt nedezvoltate, fiecare deget constând din câte 2 falange. Pelvisul păsărilor este format din 4 oase și formațiuni osoase: Partea superioară a membrelor constă din osul femur lung. La genunchi se unește cu tibiotarsus și fibula. Acestea se unesc cu tarsiometatarsus, care constituie partea inferioară a membrelor. |
Guvernul George Gr. Cantacuzino (1) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 11 aprilie 1899 - 6 iulie 1900. Ministrul cultelor și instrucțiunii publice Ministrul agriculturii, industriei, comerțului și domeniilor |
Argumentul principal pe care cei care pledează pentru acțiuni militare ca răspuns la acest tip de atacuri este acela că valori precum democrația sau liberalismul sunt amenințate prin intermediul acestora. Ca urmare, în fața unui asemenea pericol ar trebui să nu se mai țină cont de procedurile și regulile obișnuite, scopul imediat fiind apărarea acestor valori. În aceste condiții funcționează un alt principiu care afirmă că în situații limită, de criză, atunci când chiar existența unui stat, sau a valorilor unanim acceptate în lumea europeană sunt amenințate, atunci se pot trece peste anumite principii, cum sunt de exemplu cele de dreptate în război. Aceste încălcări ale principiilor se justifică prin necesitatea iminentă de a lua măsuri cât mai rapide și mai eficiente, în absența cărora totul ar fi pierdut. Este ceea ce John Rawls numea „excepția în caz de urgență maximă” în cartea sa „The Law of People”. Exemplul pe care acesta îl folosește pentru a descrie o situație în care se aplică supreme emergency exemption este cea prezentată de Michael Walzer , al Marii Britanii la începutul anului 1940. În acel moment Marea Britanie era singurul stat liberal european care nu fusese cucerit de către naziști, iar Statele Unite nu intraseră încă în război pentru a o sprijini. Mai mult, exista o amenințare clară din partea naziștilor, care doreau să distrugă conducerea britanică cât și stilul de viață britanic. Luând în considerare aceste fapte, ar fi fost justificat ca guvernul britanic să folosescă, conform excepției în caz de urgență maximă, orice mijloace pentru a-și apăra statul liberal (inclusiv deschiderea focului asupra noncombatanților, sabotajul, și alte acte de „terorism”). După cum ne arată exemplul de mai sus, această ideea a excepției în caz de maximă urgență reflectă o interpretare filosofică a istoriei, și anume aceea că atunci când un popor, o populație, sau o cultură se confruntă cu iminența anihilării ei, atunci ea va face, va trebui să facă tot ce îi stă în putință pentru a se salva. Este un fel de instinct de autoconservare care funcționează de data aceasta asupra comunităților, și care nu ține cont de reguli sau coduri comportamentale. Lăsând la o parte inadecvarea ce se poate observa între excepția în caz de urgență maximimă și atentatele de la 11 septembrie din Statele Unite, imagine tipică pe care o construim atunci când vorbim despre terorism, și menținându-ne la un nivel mai general, acestui argument i se poate aduce o obiecție destul de serioasă. Occidentul (Europa și Statele Unite) cuprinde civilizații diferite, culturi diferite. Statele Unite reprezintă chiar un mozaic de culturi care au coexistat mai mult sau mai puțin pașnic pe parcursul istoriei. Vorbim despre o Europă multiculturală, despre Statele Unite spunem că reprezintă un model de coexistență pașnică a mai multor comunități diferite și chiar destul de puternice. Atunci când ne referim la occident o facem de obicei văzând în acesta o maturitate extraordinară și impresionantă în ceea ce privește multiculturalitatea și pluralismul. Ceea ce a făcut posibilă această “conviețuire” pașnică a nu a fost numai existența instituțiilor, care au reușit să facă aplicabile niște reguli abstracte și impersonale care au eliminat conflictele, ci divizarea și specializarea acestora pentru a se putea plia cât mai bine pe realitatea socială. Într-o lume în care popoarele de peste tot se definesc în termeni culturali, ce loc există pentru o societate atât de extinsă, fără un nucleu cultural și definită numai printr-un crez politic? Se pare că aceste instituții au reușit să creeze o cultură comună, un fel de supracultură: cea a libertății, a pluralismului, a democrației, a valorilor occidentale. După cum observa Samuel P. Huntington , Statele Unite au jucat un rol important în acest proces de occidentalizare, care acum suferă un oarecare regres. Dacă Statele Unite se dez-occidentalizează, “occidentul devine o peninsulă mică situată la extremitatea masivelor întinderi eurasiatice” . Cu alte cuvinte trebuie acționat cu multă atenție atunci când vorbim de multiculturalism extins în afara occidentului. O îndepărtare de cultura europeană prin multiculturalism ar reprezenta un pericol, dar o apărare cu orice preț a acestei culturi ar putea genera tensiuni și pericole și mai mari. Procesul de extindere al instituțiilor europene spre Europa de Est este destul de firesc cât privește această unitate necesară valorilor occidentale. Dar trebuie să remarcăm faptul că instituțiile și valorile occidentale despre care vorbeam mai sus au permis formarea cât și consolidarea unei baze solide pentru cultura europeană. Renunțarea la aplicarea corectă a acestora tocmai într-un moment în care acestea sunt cele care se află în pericol marchează un început al căderii în desuietudine al lor. Stabilitatea culturii occidentale ar fi mult mai slăbită de acest proces intern, iar credibilitatea acestora ar scădea. |
Guvernul George Gr. Cantacuzino (2) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 22 decembrie 1904 - 12 martie 1907. Ministrul cultelor și instrucțiunii publice Ministrul agriculturii, industriei, comerțului și domeniilor |
Își disimulează cicatricea purtând mustață. Are înălțimea de 1,82 m (5' 11½"). După un debut deosebit de promițător, criticii de film considerând că actorul va deveni un mare star al cinematografiei americane, următoarele filme au fost, potrivit acelorași critici, o risipă de talent. A trecut la filme de televiziune, dar, în timpul filmărilor serialului TV de succes Mike Hammer, în 1984, a fost găsit cu cocaină, la aeroportul din Londra, Regatul Unit, pentru care fapt a fost închis pe o perioadă de 9 luni. Această perioadă de timp petrecută la închisoarea Reading, l-a ajutat, ca sursă de inspirație, la construirea personajului Henry Pope din serialul TV Prison Break, potrivit declarațiilor actorului. Stacy Keach face comparația între închisoarea Reading, unde a fost el închis și închisoarea Joliet, unde s-au făcut filmările serialului TV Prison Break. Deși lumea vorbește cât este de înspăimântătoare închisoarea Joliet, despre aceasta din urmă, actorul spune că față de închisoarea Reading, este minunată, comparabilă cu un fel de club de la țară. Închisoarea Reading nu avea gratii, ci uși groase de metal, nu aveau ferestre în celule, ci doar mici fante, prin care nu se putea vedea lumina soarelui. Celulele erau foarte strâmte. În celule nu se aflau toalete, se aflau niște găleți din material plastic. Despre Brian Hargrove, directorul de la Reading, Stacy Keach spune că acesta seamănă mult cu Henry Pope: amândoi directorii sunt preocupați de soarta deținuților și sunt convinși de posibilitatea reabilitării acestora. Directorul Hargrove le spunea deținuților de la Reading cât este de important să ia hotărâri corecte, să-și umple timpul cu gânduri și fapte pozitive. Stacy Keach este unul din actori americani, cu o carieră de peste cincizeci de ani. |
Tribunalul General al Uniunii Europene, după intrarea în vigoare a tratatului de la Lisabona, Tribunalul, este o instanță specializată în cadrul Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu sediul la Luxemburg. Acesta aude acțiuni întreprinse împotriva instituțiilor Uniunii Europene de către persoane fizice și state membre, deși anumite chestiuni sunt rezervate Curții Europene de Justiție. Deciziile Curții Generale pot fi atacate la Curtea de Justiție, dar numai pe un punct de drept. Înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009, aceasta era cunoscută sub numele de Tribunalul de Primă Instanță. În temeiul dispozițiilor asupra cărora statele au fost de acord, Consiliul a emis hotărârea din 24 octombrie 1988 pentru înființarea Tribunalului. Tribunalul a început să funcționeze la 31 octombrie 1989, dată la care Decizia Președintelui Curții referitoare la constatarea legalității constituirii a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Tribunalul a fost creat pentru a consolida garanțiile judiciare acordate persoanelor fizice prin instaurarea unui al doilea nivel al autorității judiciare și pentru a permite Curtii de Justitie să se concentreze asupra atribuției sale de bază, interpretarea uniformă a legislației comunitare. După intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona (1 decembrie 2009), „Tribunalul de primă instanță” se numește „Tribunalul”. care sunt aleși dintre persoane care oferă depline garanții de independență și care au capacitatea cerută pentru exercitarea unor înalte funcții jurisdicționale. Aceștia sunt numiți de comun acord de către guvernele statelor membre, pentru o perioadă de șase ani. La fiecare trei ani are loc o înlocuire parțială. Membrii care și-au încheiat mandatul pot fi numiți din nou (art.257 TFUE). Tratatul a instituit un comitet care emite un aviz cu privire la capacitatea candidaților de a exercita funcțiile de judecător și avocat general în cadrul Curții de Justiție și al Tribunalului, înainte ca guvernele statelor membre să facă nominalizările (art.255 TFUE). Înainte de a-și exercita funcția, judecătorii depun în fața Curții de Justiție următorul jurământ: „Jur să îmi exercit funcția cu deplină imparțialitate și potrivit conștiinței; jur să nu divulg nimic din secretul deliberărilor.” Imediat după depunerea jurământului, judecătorii semnează o declarație prin care își iau angajamentul solemn de a respecta, pe durata funcției lor și după încetarea acesteia, obligațiile care decurg din această funcție, în special îndatoririle de a da dovadă de onestitate și de discreție în acceptarea anumitor poziții sau avantaje după încetarea funcției lor. Judecătorii beneficiază de imunitate de jurisdicție. În ceea ce privește actele îndeplinite de aceștia, inclusiv cuvintele rostite și scrise în calitatea lor oficială, judecătorii continuă să beneficieze de imunitate după încetarea funcției lor. Curtea de Justiție, întrunită în ședință plenară, poate ridica imunitatea. Consultarea Tribunalului cu privire la o asemenea problemă este obligatorie. În cazul în care, după ridicarea imunității, se declanșează o acțiune penală împotriva unui judecător, acesta poate fi judecat, în oricare stat membru, numai de instanța care are competența de a judeca magistrații celei mai înalte autorități judiciare naționale. Președintele Tribunalului este desemnat de judecători, dintre ei, pentru o perioadă de trei ani, mandatul putând fi reînnoit. Președintele nu poate fi desemnat avocat general. Dacă mandatul președintelui încetează înainte de expirarea mandatului, noul președinte este ales pentru perioada care a mai rămas din mandat. Președintele conduce lucrările și serviciile Tribunalului; acesta prezidează ședințele plenare, precum și deliberările desfășurate în camera de consiliu. Dacă face parte dintr-o cameră compusă din trei sau din cinci judecători, președintele Tribunalului prezidează această cameră. În situația în care președintele nu își poate exercita atribuțiile, funcția este preluată de unul din președinții camerelor, și anume acela care are cea mai mare vechime ca judecător. Dacă doi președinți de camere au aceeași vechime, are prioritate cel mai în vârstă. Avocatul general are rolul de a prezenta în ședință publică, cu deplină imparțialitate și în deplină independență, concluzii motivate cu privire la anumite cauze înaintate Tribunalului, pentru a-l asista în îndeplinirea misiunii sale. Tribunalul nu are avocați generali desemnați în plus față de judecători. În situația în care Tribunalul se întrunește în ședință plenară este asistat întotdeauna de un avocat general desemnat dintre judecători de către președintele instanței. În cazul în care Tribunalul se întrunește în cameră, necesitatea de a fi asistat de un avocat general se determină în funcție de dificultatea problemelor de drept sau complexitatea în fapt a cauzei. Decizia de a fi desemnat un avocat general într-o asemenea situație se ia de Tribunalul întrunit în ședință plenară, la cererea camerei căreia i-a fost repartizată cauza. Pentru fiecare cauză repartizată unei camere, președintele acesteia propune președintelui Tribunalului desemnarea unui judecător raportor. Grefierul Tribunalului este ales prin vot secret de toți judecătorii instanței. Este declarată aleasă persoana care obține voturile a mai mult de jumătate din judecători. Dacă niciun candidat nu obține majoritatea absolută, se organizează alte tururi de scrutin până aceasta este obținută. Mandatul grefierului este de șase ani. După expirarea mandatului, aceeași persoană poate fi aleasă grefier din nou. Înainte de exercitarea funcției, grefierul depune un jurământ care are același conținut ca și pentru judecători. Tribunalul poate numi, urmând aceeași procedură, unul sau mai mulți grefieri adjuncți care să îl asiste pe grefier. Grefierul are următoarele atribuții: răspunde de arhive și se îngrijește de publicațiile Tribunalului asistat de serviciile Curții, sub autoritatea președintelui Tribunalului, se ocupă de administrarea instanței, de gestiunea financiară și de contabilitate. Împotriva hotărârilor pronunțate de Tribunal în aceste materii se poate formula recurs la Curte. Recursul nu poate viza decât probleme de drept și nu poate viza exclusiv taxele și cheltuielile de judecată. Tribunalul judecă recursurile declarate împotriva deciziilor pronunțate de tribunalele specializate. Hotărârile date de Tribunal în aceste cauze pot fi reexaminate de Curte numai în cazul în care există un risc serios pentru unitatea sau coerența dreptului Uniunii. Tribunalul înființează în cadrul său camere compuse din trei și din cinci judecători și o Mare Cameră compusă din treisprezece judecători și decide cu privire la repartizarea judecătorilor pe camere. Decizia luată astfel se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Unele cauze pot fi judecate de un judecător unic, dacă lipsa dificultății problemelor de drept sau de fapt ridicate, importanța limitată a cauzei și absența altor împrejurări speciale pot duce la concluzia că este adecvat să fie astfel judecate. De asemenea, Tribunalul poate judeca o cauză în Marea Cameră (13 judecători) sau în ședință plenară atunci când dificultatea problemelor de drept sau importanța cauzei justifică această măsură. Mai mult de 80 % dintre cauzele cu care este sesizat Tribunalul sunt judecate de camere compuse din trei judecători. În principiu, procedura cuprinde o fază scrisă și o fază orală. O cerere introductivă scrisă de un avocat sau de un agent adresată grefei declanșează procedura. Aspectele principale ale acțiunii sunt publicate într-o comunicare, în toate limbile oficiale, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Cererea introductivă este comunicată de către grefier părții adverse, care dispune de un termen pentru a depune un memoriu în apărare. Reclamantul are posibilitatea de a prezenta o replică într-un termen determinat la care pârâtul poate răspunde printr-o duplică. Orice persoană, precum și orice organism, oficiu sau agenție a Uniunii Europene care justifică un interes în soluționarea unui litigiu aflat pe rolul Tribunalului, precum și statele membre și instituțiile Comunității pot interveni în procedură. Intervenientul depune un memoriu, prin care urmărește susținerea sau respingerea concluziilor uneia dintre părți, la care părțile pot ulterior să răspundă. În anumite situații, intervenientul poate să își prezinte observațiile și în cadrul fazei orale. În timpul fazei orale are loc o ședință publică. În cadrul acesteia, judecătorii pot adresa întrebări reprezentanților părților. Judecătorul raportor rezumă într-un raport de ședință starea de fapt expusă, argumentele fiecărei părți și, dacă este cazul, argumentele intervenienților. Acest document este pus la dispoziția publicului în limba de procedură. Ulterior, judecătorii deliberează pe baza proiectului de hotărâre redactat de către judecătorul raportor, iar hotărârea se pronunță în ședință publică. Procedura la Tribunal este scutită de taxe. În schimb, onorariul avocatului, care are dreptul să își exercite profesia în fața unei instanțe a unui stat membru și care trebuie să reprezinte partea, nu este în sarcina Tribunalului. Cu toate acestea, o persoană fizică poate solicita să beneficieze de asistență judiciară în cazul în care se află în imposibilitate de a face față cheltuielilor de judecată. Introducerea unei acțiuni la Tribunal nu are ca efect suspendarea executării actului atacat. Cu toate acestea, Tribunalul poate să dispună suspendarea executării acestuia sau să prescrie alte măsuri provizorii. Președintele Tribunalului sau, dacă este cazul, un alt judecător delegat cu luarea măsurilor provizorii se pronunță asupra unei astfel de cereri prin ordonanță motivată. Măsurile provizorii se dispun numai dacă sunt întrunite trei condiții: Ordonanța are doar un caracter provizoriu și nu prejudecă fondul asupra căruia Tribunalul se pronunță în acțiunea principală. În plus, aceasta poate fi atacată cu recurs în fața Curții de Justiție Această procedură permite Tribunalului să se pronunțe cu celeritate asupra fondului unui litigiu în cauze considerate ca prezentând o urgență deosebită. Procedura accelerată poate fi solicitată de reclamant sau de pârât. Oricare dintre cele 23 de limbi oficiale ale Uniunii Europene poate fi limba de procedură. De regulă, limba de procedură este aceea în care cererea introductivă a fost scrisă. Dezbaterile orale sunt interpretate simultan în mai multe limbi, după necesitate. Judecătorii deliberează într-o limbă comună. Hotărârea redactată în limba de procedură constituie versiunea originală a hotărârii. |
Pagină a orașului creată de săi foștii locuitori Orașul-fantomă care ar putea dispărea în câțiva ani, 23 august 2012, Capital |
Guvernul Dimitrie A. Sturdza (2) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 31 martie 1897 - 30 martie 1899. Ministrul cultelor și instrucțiunii publice Ministrul agriculturii, industriei, comerțului și domeniilor |
Guvernul Dimitrie A. Sturdza (3) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 14 februarie 1901 - 20 decembrie 1904. Ministrul cultelor și instrucțiunii publice Ministrul agriculturii, industriei, comerțului și domeniilor |
Guvernul Dimitrie A. Sturdza (4) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 12 martie 1907 - 27 decembrie 1908. Ministrul cultelor și instrucțiunii publice Ministrul agriculturii, industriei, comerțului și domeniilor Ministrul agriculturii și domeniilor Ministrul industriei și comerțului |
În Guvernul Petre Roman (2) au fost incluși și secretari de stat, provenind de la diverse partide. Consilier al primului ministru Secretar de stat sef al departamentului transporturilor din MLPTAT |
Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel înalt și mediu, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro. Începând cu anul 2013, DNA a investigat sute de cazuri în sfera politică. Potrivit unui raport al Uniunii Europene, Departamentul Național Anticorupție românesc este în primele cinci instituții anticorupție din UE, ce "a obținut rezultate impresionante în soluționarea cazurilor de corupție la nivel înalt și mediu". Conform unui sondaj INSCOP, încrederea românilor în DNA este foarte ridicată (59.8%), în comparație cu alte instituții precum Parlamentul (12.6%) sau Guvernul (22.6%). Prin cadrul legislativ creat de legea care înființa acestă organizație, Parchetului i s-a oferit jurisdicție(autoritate) în vederea combaterii corupției la nivel înalt și mediu. DNA este o entitate independentă în raport cu branșele(ramurele) judiciare, cu parchetele de pe lângă acestea, precum și în relațiile cu celelalte autorități publice. Infracțiunile care intră în jurisdicția(sub autoritatea) Parchetului sunt cele care au ca obiect al infracțiunii bunuri sau sume care sunt echivalentul a peste 10.000 de euro, în acest caz putând fi cercetate persoane indiferent de calitatea acestora. Parchetul poate cerceta și infracțiunile conectate actelor de corupție dacă aceste infracțiuni au cauzat o dauna mai mare de 200.000 de euro sau dacă aceste tipuri de activități au compromis grav bunul mers al autorităților publice, instituțiilor publice. DNA are jurisdicție exclusivă și nelimitată în combaterea corupției la nivel înalt, inclusiv în urmărirea membrilor Parlamentului. Acte de corupție comise de cei care sunt incluși în aceste ultime categorii revin procurorilor de la celelalte parchete de pe lângă instanțe. Orice tip de act de corupție este investigat de DNA, dacă cel care comite acest tip de infracțiune se încadrează în una din aceste categorii: conducătorii autorităților și instituțiilor publice centrale și locale și persoanele cu funcții de control din cadrul acestora, cu excepția conducătorilor autorităților și instituțiilor publice de la nivelul orașelor și comunelor și a persoanelor cu funcții de control din cadrul acestora, avocați etc. DNA are autoritatea de a ancheta și infracțiunile îndreptate împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene, indiferent de valoarea pagubei, precum și infracțiunile de macrocriminalitate economico-financiară, dacă acestea au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 de euro, în cazurile de: fraudă, formele abuzului în serviciu, anumite infracțiuni prevăzute în Codul Vamal, infracțiunile prevăzute în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. După expirarea mandatului, în cazul în care nu există alte propuneri, delegarea procurorilor în aceleași funcții pe care le-au îndeplinit este o practică obișnuită. Conform legislației care permite funcționarea acestei organizații în conceperea dosarelor de corupție și în alte activități specifice activității de urmărire penală, procurorii direcției sunt sprijiniți atât de ofițeri și agenți de poliție judiciară, cât și de alți specialiști calificați în domeniile: economice, financiare, bancare, vamale, informatice etc. Acești specialiști activează în cadrul unor echipe operative conduse, supravegheate și controlate de procurorul responsabil de caz. Din punct de vedere al resurselor financiare necesare desfășurării activităților, DNA are, prin lege, independență financiară, fondurile fiind asigurate de la bugetul de stat și sunt distribuite prin intermediul unui buget distinct în bugetul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procurorul șef al direcției este ordonator secundar de credite. Direcția Națională Anticorupție poate fi sesizată atât de cetățeni și persoane juridice cât și de alte autorități publice. De asemenea, DNA se poate sesiza din oficiu, ca urmare a informațiilor obținute de procurori în activitatea curentă sau ca urmare a materialelor publicate în mass-media. Sesizările din partea cetățenilor și a persoanelor juridice pot fi de trei tipuri: Plângerea - situația în care o persoană contactează DNA cu privire la o vătămare care i s-a cauzat printr-o infracțiune de competența acestei direcții Denunțul - situația în care o persoană, care deține informații despre săvârșirea unor infracțiuni de corupție, le comunică DNA Autodenunțul - situația în care o persoană, care a săvârșit o infracțiune de corupție și dorește să beneficieze de circumstanțe de atenuare sau de exonerare a răspunderii penale, anunță autoritățile judiciare despre comiterea infracțiunii, înainte ca acestea din urmă să fi aflat din alte surse. Următoarele autoritați pot de asemenea sesiza DNA: Alte servicii specializate în culegerea de informații În ianuarie 2009, procurorii DNA l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Alexandru Kiss, procuror șef al secției de urmărire penală în cadrul Parchetului Tribunalului Covasna, acuzat de luare de mită și favorizarea infractorului. Acesta a pretins unui denunțător suma de 4.000 lei pentru ca în schimb să-i restituie câteva obiecte reprezentând probe materiale într-un dosar, în care denunțătorul fusese trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni, între care și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Structura condusă de Laura Codruța Kövesi în perioada mai 2013 - mai 2014 a pornit 4183 de dosare pe numele persoanelor cu funcții înalte în stat, în decurs de un an fiind condamnați 4 miniștri, un fost europarlamentar, patru deputați, un senator, 11 primari, 5 judecători și 3 procurori. Raportul de activitate pe anul 2016, perioadă în care DNA a fost condusă de Laura Codruța Kövesi, a inclus următoarele aspecte. Cauzele trimise în judecată au crescut cu 13% față de anul 2015; 426 persoane ocupau funcții de conducere, control sau demnități publice la momentul trimiterii în judecată sau la data faptei; măsurile asiguratorii au crescut cu 72% față de 2015 în sumă totală de 667 milioane euro; 879 inculpați au fost condamnați definitiv și 226.8 milioane euro obținuți pentru confiscare și recuperare de produse infracționale având rechizitoriile emise de procurorii DNA; 1% dosare restituite și 10,5% soluții de achitare. DNA este format dintr-o structură centrală și o structură teritorială. Structura teritorială este formată din 15 servicii teritoriale și 3 birouri teritoriale. În aprilie 2014, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit că procurorii anticorupție nu au încălcat dreptul la viață privată atunci când au interceptat un medic militar care solicita șpagă. CEDO a reținut că interceptarea audio-video realizată de procurori nu a încălcat articolul 8 din Convenția Drepturilor Omului care legiferează Dreptul la respectarea vieții private și de familie. DNA este condusă de un procuror șef și doi procurori șefi adjuncți. Principalele atribuții ale procurorului șef DNA sunt: Verificarea repartizării cauzelor procurorilor, care trebuie să țină cont de: specializarea procurorului, volumul de activitate al procurorului, complexitatea și operativitatea soluționării cauzelor, evitarea conflictelor de interese sau a incompatibilităților în exercitarea funcțiilor Înființarea și desființarea secțiilor DNA, cu avizul Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), precum și a serviciilor, birourilor și a altor compartimente de activitate ale DNA Propune CSM numirea sau revocarea procurorilor în funcții de conducere în cadrul DNA Numește și revocă ofițerii de poliție judiciară ai DNA detașați prin ordin al ministrului internelor și reformei administrative Numește, cu avizul ministerelor de resort, specialiști cu înaltă calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte domenii Încadrează personalul auxiliar de specialitate și personalul economic și administrativ din cadrul DNA Repartizează procurorii și celelalte categorii de personal din cadrul DNA pe secții, servicii, birouri și alte compartimente de activitate Prezintă CSM și ministului justiției raportul anual privind activitatea DNA în 2012, când Daniel Morar a preluat conducerea interimară a parchetului general, Laura Oprean a devenit procuror șef interimar al DNA. DNA a fost criticat pentru utilizarea măsurii de arest preventiv ca pârghie împotriva suspecților, în unele cazuri, până la 180 de zile. Au existat de asemenea cazuri de arest preventiv indelungat, dar in urma procesului respectivele persoane au fost achitate definitiv (de exemplu, Dan Radu Rușanu). |
Varegi este numele sub care vikingii erau cunoscuți de către greci și slavii de est , care în secolele al IX-lea și al X-lea au migrat pe teritoriul actual al Rusiei, Belarusului și Ucrainei, punând bazele statului rus. Au navigat de la nord la sud pe cursurile Prutului, Nistrului, Niprului și Volgăi atât pentru a face comerț, cât și în expediții de jaf. Au atacat pe mare Constantinopolul, dar nu au reusit să-l cucerească. Au ajuns să facă comerț cu arabii; arheologii au găsit monede arabe în toate localitățile vikingilor. Harald a fost implicat în numeroase comploturi și a fost acuzat, printre altele, că a furat averea unuia dintre împărații pe care i-a slujit. Deși nu i s-a permis să plece acasă, Harald a reușit să fugă cu o corabie, forțând lanțul din Cornul de Aur. A ajuns apoi la Kiev, la curtea lui Iaroslav. Iaroslav I (sau Jarizleifr) era fiul unui vareg și a ajuns la putere în Kiev în urma războiului civil cu fratele său, Sviatopolk I, în urma bătăliei de la râul Alta, din anul 1019. În această bătălie, Iaroslav a avut de partea sa varegii, iar Sviatopolk era aliat cu pecenegii și românii (blakumen). Impresionat de averea câștigată de Harald, Iaroslav întreprinde o expediție de jaf împotriva Constantinopolului, în anul 1043, dar flota sa a fost distrusă cu ușurință de cea imperială. Harald s-a întors, în final, în Norvegia în 1045 reușind să ajungă rege. A invadat Anglia în 1066 și s-a luptat cu Harold, regele Angliei, la Podul Stamford, unde a fost omorât în luptă. Regele anglo-saxon a fost, de asemenea, omorât la puțin timp la Hastings, în confruntarea cu normanzii. Varegii făceau dese incursiuni spre Constantinopol, de comerț sau de pradă, folosind bărci construite dintr-un trunchi de copac și foloseau cursurile râurilor Nipru și Nistru. Constantin Porfirogenetul a menționat că de la gura de vărsare a acestor râuri, varegii navigau numai pe lângă malul mării, făcînd escale la Aspron (Cetatea Albă) apoi la Sulina fiind urmăriți îndeaprope de pecenegi. La fiecare escală, varegii debarcau și se păzeau de atacurile pecenegilor. După Sulina mai făceau escale la Conopa (lângă lacul Razelm ), Constanța și Varna De aici rezultă că drumul de la varegi la greci avea escale în Dobrogea actuală. Varegii au trecut pe teritoriul Dobrogei cu ocazia expedițiilor acestora împotriva Imperiului Bizantin din anul 968. Din secolul al IX-lea datează bisericuțele săpate în masivul de cretă de la Basarabi-Murfatlar. Printre inscripții și desenele de la Basarabi-Murfatlar se remarcă simboluri, dragoni și nave de-ale varegilor. Victor Spinei a scris despre bătălia de la râul Alta (de lângă Kiev), anul 1019, menționând că românii („blokumenn”) și pecenegii au luptat împotriva unei alianțe din care făceau parte și varegii.. Despre această confruntare a scris și Florin Curta A fost singura confruntare rămasă în documente între români și varegi. Pe o piatră comemorativă de pe insula Gotland, din localitatea Sjonhem, din secolul al XI-lea, se pomenește că varegul Rodfos, probabil o căpetenie vikingă, a fost omorât de ”blakumen în timpul călătoriei în străinătate”. Cel mai probabil evenimentul a avut loc la răsărit de Carpați pe drumul de-a lungul Nistrului de la varegi la greci În anul 1025, strategul Boioannes a primit ordinul de a se pregăti pentru recucerirea Siciliei. Campania era gândită și coordonată de împăratul Vasile al II-lea. Împăratul asamblează armata imperiului și o trimite în Italia. Din această armată multinațională mai făceau parte și românii balcanici și varegii. Participarea românilor (valahilor) și a varegilor în campanie este semnalată în cronica "Anales Lupi Protospatharii" numite și "Analele de la Bari". Împăratul Vasile a murit la mijlocul lunii decembrie în 1025 iar noul împărat Constantin al VIII-lea (fratele lui Vasile) a redus amploarea campaniei din Italia. În anul 1038, strategul macedonean Giorgios Maniakis cu trupe bizantine și un detașament de varegi condus de Harald Sigurdsson debarcă în Sicilia și cuceresc Mesina și Siracuza. Este posibil ca și românii balcanici să fi făcut parte din armata bizantină în acea expediție. Varegii și cumanii au avut un rol important în alungarea pe uzilor din teritoriile dintre Nistru și Carpați, în 1060,la sud de Dunăre în Imperiul Roman Într-o saga din secolul al XII-lea, "Miracolul Sfântului Olaf", se pomenește despre "Blokumannaland" sau țara valahilor. Lângă Brăila a existat o mică cetate numită Chiovița (sau Kiovița), menționată și în Cronica lui Nestor care datează din vremea incursiunilor varegilor Astăzi a mai rămas în toponimia locală doar denumirea Valea Chioveanul. Lozovan a confirmat și ipoteza lui G.I. Brătianu, că în nordul Moldovei (Șipeniț sau Onut) a existat o formațiune politică românească înainte de întemeierea Moldovei și probabil aflată sub influența varegilor La Vasileu, in fosta țară a Onutului (azi in Ucraina) există resturile unei biserici care avea un mormânt cu o lespede a ctitorilor cu semne și rune vikinge. Sarcofagele găsite în aceeași zonă sunt ale urmașilor vikingilor creștinați și slavizați (secolul al XII-lea). Filologul Ilie Gherghel, a scris un studiu despre cuvântul "valah" și despre cartierul Blachernae din Constantinopol și a concluzionat că numele cartierului derivă de la cuvântul Vlach (scris uneori Blach or Blasi); vlahii au venit la Constantinopol din zona Dunării de Jos, mai exact din Scithia Minor (Dobrogea) aproximativ în secolul al VI-lea Gherghel a comparat datele unor istorici ca Genesios cu datele din lexiconul Suidas și a considerat că răspândirea denumirii de vlah sau valah in Europa s-a făcut de la sud la nord prin intermediul varegilor. Săpăturile arheologice din România au scos la lumină diverse obiecte care au aparținut varegilor, in localitățile Păcuiul lui Soare, Dinogeția (Garvăn), Isaccea și Nufăru. La Păcuiul lui Soare a fost descoperit un fragment de sabie vikingă. La Muzeul de arheologie din Constanța sunt expuse trei săbii vikinge găsite în DobrogeaDe la varegi a ajuns în limba română cuvântul "târg", posibil prin intermediul slavilor. Cronica lui Nestor sau Cronica vremurilor trecute conține o listă a târgurilor din Moldova în care se remarcă Askâi Torg (Târgul Iașilor) și Romanov Torg (Târgul Roman). În limbile scandinave cuvântul există și astăzi în forma "torg".Fraenkel consideră că "torg" este un cuvânt împrumutat de varegi în urma comerțului cu Asia Centrală Asupra etimologiei acestui cuvânt există mai multe păreri. Cuvântul "viteaz", care aparent are o origine slavă, este considerat de mai mulți cercetători ca un cuvânt derivat din "viking".Cuvântul "chiovean" este de asemenea legat de varegii din Kiev, însemnând mai recent căruțaș, negustor Harta numelor românești indică o frecvență mare a acestui nume (Chioveanu) in judetele din apropierea Dunării (Brăila, Ialomița) fiind posibil denumirea locală dată varegilorFilologii A. Philippide și Eugen Lozovan consideră că in limba română, cuvântul "baranga" vine din mediul bizantin și se referă la varegi. Se dau și termeni derivați în toponimia românească: Baranga, Baranca, Bărangi și Barangești. Cuvântul Bărăgan este de asemenea un antroponim |
Leul din Pireu este una dintre cele 4 statui de lei expuse în fața Arsenalului din Veneția, unde a fost amplasată ca un simbol al sfântului protector al Veneției, Sfântul Marcu. La origine se afla in Pireu, vechiul port al Atenei. A fost luat ca și pradă de război de dogele Francesco Morosini în 1687 în războiul anti-otoman, cu ocazia asediului Atenei de către venețieni. Copii ale statuii pot fi văzute și la Muzeul Arheologic din Pireu și la Muzeul de Antichități Naționale al Suediei în Stockholm. Leul era o piesă emblematică în Pireu, unde se afla din secolele I-II.Datorita lui Portul își câștigase de la italieni numele de Porto Leone ("Portul Leului"). Leul este sculptat în poziție așezată, cu un gâtlej gol și prezintă urma unei conducte (astăzi pierdută) ceea ce sugerează o utilizare inițială de fântână. Statuia este din marmură albă și măsoară circa 3 m înălțime, și este demnă de atenție în mod special datorită inscripțiilor runice adăugate de scandinavi undeva în secolul al XI-lea. Runele sunt tăiate într-o formă elaborată cunoscută sub numele de lindworm - inscripție serpentiformă, asemănătoare celor de pe pietrele runice din Scandinavia. Runele au fost apoape sigur cioplite de varegi, mercenari scandinavi în slujba împăratului bizantin care îi trimisese în Grecia să înăbușească o revoltă. Un călător suedez numit Åkerblad a identificat inscripția ca fiind runică la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Aceasta are forma caracteristică de lindworm (un dragon ne-zburator serpentiform lipsit de membre) și a fost tradusă la sfârșitul secolului al XIX-lea de Carl Christian Rafn, secretar al Kongelige Nordiske Oldskrift-Selskab (Societatea Regala a anticarilor Nordici). Caracterele au fost erodate puternic de intemperii și afecatate de poluare. Traducerea a fost totuși posibilă, prin reconstituirea unora dintre caractere indescifrabile. Cele două inscripții și traducerea lui Rafn sunt date în cele ce urmează, cu runele lizibile îngroșate: Unii au încercat să lege inscripția de numele regelui Harald Hardrade, dar data la care a fost sculptată nu corespunde cu perioada când acesta s-a aflat în solda Împăratului. |
A scris peste 300 de lucrări, în parte pierdute. A dezvoltat în mod creator unele dintre elementele înaintate ale gîndirii aristotelice. El afirmă că lumea există dintotdeauna, ca și Dumnezeu, din care ar proveni nu ca o creație, cum susțineau teologii ci ca o emanație. A afirmat existența unei legături indisolubile între materie și mișcare și a unei legități naturale universale. Avicenna a avut o contribuție substanțială în domeniul științelor naturii (al mecanicii, mineralogiei, botanicii, zoologiei etc) contribuind la pregătirea științei experimentale moderne. Opera sa medicală a stat timp de cinci secole la baza studiului medicinii, atît în Orient cît și în Occident. Lucrările sale au început să fie traduse în latină în prima jumătate a secolului al XII-lea. Destinul îl aruncase pe Avicenna într-una din tumultoasele perioade din istoria Iranului, când noile elemente turcești schimbau dominația iraniană din Asia Centrală iar dinastiile locale iraniene încercau să obțină o independență politică față de califatul abbasid de la Bagdad. Însă puterea de concentrare și înzestrarea intelectuală a lui Avicenna au fost într-atât de puternice încât a fost capabil să își continuie munca de creație, nelăsându-se deloc influențat de turbulențele exterioare. A devenit medicul curții regale, și s-a bucurat de aprecierea conducătorului până într-atât încât a fost numit vizir în două rânduri. Ca de obicei, a suferit de asemenea și reacțiile politice și intrigile împotriva sa, fiind nevoit ca o vreme să se ascundă; la un moment dat chiar a fost întemnițat. |
Anseriformele au un corp robust, plutitor. Capul lor este relativ mare și comprimat lateral, cu ochii așezați pe laturi. Coada este de obicei scurtă. Ciocul este drept, lat, aplatizat (turtit de sus în jos) și este acoperit cu un strat cornos moale, afară de vârful mandibulei superioare, unde stratul cornos este îngroșat și întărit pe o porțiune în formă de unghie, încovoiată peste mandibula superioară, care servește la tăiatul vegetației cu care se hrănesc. Marginile interne ale ambelor mandibule sunt crestate (cu aspect de zimți mici) în formă de lame transversale, înguste și paralele între ele. Aceste lame a ciocului formează un dispozitiv pentru prinderea animalelor lunecoase din apă, pentru strecurare, lăsând apa să curgă afară din gură, și pentru reținerea alimentelor intrate în gură o dată cu apa. Ciocul lung și aplatizat și gâtul lung servesc pasărilor pentru a se întinde sub apă ca să se hrănească. Tarsul anseriformelor este de lungime mijlocie sau scurt și golaș. Picioarele sunt relativ scurte. Au patru degete. Primul deget de la picioare este foarte scurt, îndreptat spre spate și ridicat, iar celelalte trei, sunt îndreptate înainte și unite prin membrane (degete palmate), de unde li se trage și numele de "palmipede". Anseriformele își folosesc labele palmate pentru a se mișca prin apă. Pot să meargă și pe uscat, deși fac acest lucru cu un mers legănat. Anhimidele (Anhimidae) arată diferit de restul anseriformelor în mai multe privințe: au picioare mai lungi, aripi pintenate, cioc ca de pui și degete palmate doar la bază. Glanda uropigiană este bine dezvoltată și este situată deasupra cozii. Ea secretă un produs uleios, cu care pasărea își unge penele, servindu-se de cioc. Pasărea stimulează glanda cu ciocul și apoi își distribuie uleiul pe tot corpul frecându-și și curățându-și penele. Penele astfel unse nu sunt udate de apă. Îngrijirea penajului este importantă pentru păsările de apă, deoarece este esențial ca penele să rămână impermeabile. Penajul este compact, aspru. Penele sunt foarte dese și puful abundent, mai ales la partea inferioară a corpului; puful este prezent și la pui și la păsările adulte. Culoarea penelor, de obicei, nu este prea vie, dar este plăcută și variază după sex, vârstă și anotimp. Puful și stratul de grăsime de sub piele protejează anseriformele de frig. Când năpârlesc, majoritatea anseriformelor își pierd toate penele de zbor în același timp, putând să zboare. Pentru a se camufla de prădători în perioada în care nu pot să zboare, masculii capătă un colorit maroniu-gălbui, numit și penaj de eclipsă. Ciclul de reproducere al anseriformelor este adecvat vieții petrecute pe apă, care presupune adesea o expunere la frig și la prădători. Se înmulțesc o dată pe an. Dimorfismul sexual este slab sau puternic afirmat. Sunt păsări monogame, dar masculul nu participă de regulă la clocit și nici la creșterea puilor. Cuibăresc de obicei lângă apă, în mijlocul vegetației bălților sau pe malurile din apropiere, prin vegetația de la sol sau în semănături. Unele specii își fac cuibul în scorburile din arbori, crăpăturile dintre pietre sau folosesc cuiburile vechi ale altor păsări. Masculul are un organ de copulație bine dezvoltat, asemănător unui penis (un lucru neobișnuit în rândul păsărilor), care este introdus în cloaca femelei, făcând posibilă împerecherea păsărilor la suprafața apei. Femelele depun ouă multe, de culoare albă, albăstruie sau verzuie. Femelele unor specii (rațele sălbatice din nord) își smulg propriul puf pentru a face un înveliș izolator pentru ouă, ferindu-le de frig. Puii anseriformelor ies din ou în stare bine dezvoltată, cu ochii deschiși și sunt nidifugi, adică sunt acoperiți cu puf, imediat după ieșirea din ou; puful se usucă rapid. La câteva ore după ieșirea din ou, puii pot merge sau înota. Când părăsesc cuibul, ei urmează adultul în siguranța relativă a apei și în peste puțin timp încep să-și caute propria hrană. Anseriformele folosesc într-o măsură mai mare sau mai mică mersul, înotul, scufundatul și zborul. Sunt bune zburătoare, putând parcurge mii de kilometri între locul de iernat și cel de reproducere, în perioadele de migrație. Unele specii sunt capabile să depășească 100 km/oră în zbor. Anhimidele pot zbura ore în șir, adesea planând, datorită aripilor uriașe și oaselor foarte ușoare. Stoluri de anseriformele zboară într-o formație în formă de V. Stând în urma păsării conducătoare, cele din spate profită de mai puțină turbulență și economisesc astfel energie. Poziția păsării conducătoare care muncește din greu se schimbă periodic. Au mai multe mecanisme de adaptare care ajută să se miște cu ușurință prin apă. Labele palmate a pasărilor acționează ca niște vâsle puternice, iar conturul lin al corpului lor reduce rezistența apei și penajul gros le sporește flotabilitatea Unele specii de rață se scufundă pentru a găsi hrană și își netezesc penele pentru a elimina aerul și a reduce flotabilitatea înainte de scufundare. Unele anseriforme pot țâșni aproape vertical din apă, iar speciile mai grele recurg la o decolare din fugă. Lebedele au nevoie de o pistă de decolare și câștigă viteza bătând cu labele pe suprafața apei. Anseriformele se hrănesc cu vegetația acvatică și cea din locurile umede, semințe de la diferite plante, precum și unele nevertebrate acvatice sau din zone de inundație. Se hrănesc mai ales la suprafața apei, însă numeroase rațe se scufundă, căutând hrana, iar unele specii (gâștele, lebedele și anhimele) pasc pe uscat. Anseriformele sunt păsări acvatice și semiacvatice. Ele populează ținuturile din vecinătatea apelor dulci și salmastre. Anseriformele se numără printre păsările dominante din ținuturilor mlăștinoase de apă dulce. Se întâlnesc și în estuare și apele de la țărm, iar unele specii sunt complet marine. În România sunt deosebit de frecvente, ca specii și indivizi, în Delta Dunării, complexul lagunar Razim, precum și în multe bălți interioare din zonele joase și chiar pe lacurile de acumulare de la altitudini mai mari. Anseriformele sunt răspândite pe toate continentele, cu excepția Antarcticei; cele care cuibăresc în zonele reci și temperate sunt migratoare. Unele specii au fost domesticite, ca găștile și rațele. Prezintă un deosebit interes cinegetic. Sunt mult vânate pentru carnea și penele lor și la multe din ele se consumă și ouăle. Păsările din acest ordin alcătuiesc baza vânatului sportiv și profesional. Unele specii sunt ținute pentru valoarea lor ornamentală. |
În general sunt păsări greoaie, robuste și slabe zburătoare, de talie mare (cocoșul de munte), mijlocie (ierunca, găina), rareori mici (prepelița). Au aripi relativ scurte, rotunjite și bombate. Mușchii puternicii sunt ideali pentru fugă, dar sunt de regulă incapabili să susțină corpul lor greu în zbor pe distanțe lungi. Oasele sunt compacte, puțin pneumatic cu puține goluri. Capul este relativ mic, iar gâtul scurt sau de lungime potrivită. Ciocul este puternic, scurt, gros și dur, comprimat lateral. Mandibula superioară este boltită și recurbată mai mult sau mai puțin peste cea inferioară. Nările nu sunt separate printr-un sept osos. Picioarele sunt puternice, tetradactile, cele patru degete prevăzute cu gheare solide groase, lungi, ușor curbate sunt adaptate pentru a scurma pământul în căutarea hranei. La formele tericole, degetul posterior este mai mic, pe când la formele arboricole degetul posterior este bine dezvoltat. Masculul unor specii are pe tars un pinten. Penele sunt dese și moi, plăcut și variat colorate, în special la mascul. Multe specii au pe cap și pe gât sau bărbie porțiuni golașe sau formațiuni tegumentare (negi, rozete, creastă, bărbie) colorate în roșu. Dimorfismul sexual la unele specii (potârniche, prepeliță) nu este evident; la altele (păun, cocoș de mesteacăn) în schimb este permanent și foarte pronunțat. Esofagul formează o gușă voluminoasă, iar rânza bine dezvoltată are musculatură puternică. Galiformele sunt păsări terestre, mai rar arboricole. Sunt slabe zburătoare Glasul este caracteristic: al unora, de exemplu, al prepelițelor este plăcut, al celor mai multe însă este neplăcut. Păsările ce trăiesc la sol, au un penaj de camuflaj pentru a nu fi detectate. Alte specii, (cocoșul polar), își schimbă culoarea în funcție de anotimp. Majoritatea speciilor sunt poligame. Cuibul este simplu, rudimentar, și-l fac pe pământ, de regulă reprezintă niște adâncituri în sol. Depun ouă multe, unicolore sau puțin pătate. Față de alte ordine de păsări au o prolificitate mare: multe galiformele depun ouă mari, unele depun până la 20 de ouă. Femela clocește singur ouăle. Puii eclozează din ou acoperiți cu puf bogat, sunt nidifugi, în stare de a putea umbla și după câteva zile le cresc remigele și pot face zboruri mai scurte. Ei sunt capabili de la început să-și caute singuri hrana. Grija de puii revine femelei. Megapodele diferă din acest punct de vedere - în loc să clocească ouăle, le depun prin grămezii de resturi vegetale și țărână, mușuroaie, vizuini sau adăposturi; ouăle se clocesc la căldura rezultată prin fermentarea gunoiului. Galiformele sunt cosmopolite, răspândite pe întreg pământul, afară de arhipelagul polinezian și de regiunile antarctice, cele mai numeroase specii sunt răspândite în Asia. Cele mai multe trăiesc în păduri, dar sunt și specii care se întâlnesc în câmpii deschise și chiar în deșerturi, unde te miri cu ce trăiesc. Cocoșul de mesteacăn (Lyrurus tetrix) îl găsim în nordul Carpaților Răsăriteni, în apropierea golului alpin. Ierunca (Tetrastes bonasia) este răspândita îndeosebi în regiunea de păduri amestecate din Carpați, fiind cea mai frecventă dintre tetraonidele noastre. Potârnichea (Perdix perdix) se întâlnește mai ales în regiunile joase ale țării, în câmpie, și mai rar în golurile alpine. Prepelița (Coturnix coturnix) singura specie migratoare dintre galinaceele din țara noastră, este specifică ținuturilor cultivate din câmpie sau de pe dealuri. Potârnichea de stâncă (Alectoris graeca) se găsește la noi numai în zona Cazanelor, în locurile stâncoase de pe malul Dunării, fără terenuri împădurite. Fazanul de vânătoare (Phasianus colchicus). În România a fost introdus de om constituind o pasăre mult apreciată de vânători. Este originar din regiunile sudice ale Caucazului. Galiformele sunt păsări fitofage sau omnivore. Preferă hrana vegetală, dar nu o refuză nici pe cea animală: insecte, melci și viermi. Hrana, cu puține excepții, și-o caută hrana pe sol, scormonind pământul cu ghearele. Prezintă o mare importanță economică și cinegetică deoarece multe specii (fazanul, potârnichea, prepelița, ierunca) sunt vânate și valorificate pentru carnea lor gustoasă. Din vremuri străvechi unele specii au fost domesticite (găina, păunul, bibilica), fiind obținute multe rase domestice. |
Podicipediformes sunt un ordin de păsări, cunoscut sub denumirea comună de corcodel, cu sinonimele bodârlău, cufundar, scufundaci, scufundar sau furidac. Sunt în total 19 specii de corcodel. Penaj de culoare brun-galbenă. |
Falconiformes este un ordin, ce cuprinde toate păsările răpitoare diurne. Ciocul este încovoiat și puternic. |
Pentru evenimentele din primăvara anului 1968, vedeți articolul Primăvara de la Praga Insurecția din Praga a fost o încercare a rezistenței cehe de eliberare a orașului Praga de sub ocupația nazistă la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Insurecția a fost declanșată pe data de 5 mai 1945. Luptele au durat până pe 8 mai. Aproximativ 1.700 de luptători cehi au murit în timpul luptelor. Începând cu 30 aprilie 1945, Obergruppenführer SS general Waffen SS și general de poliție Karl Hermann Frank a anunțat la postul de radio Praga că va îneca "într-o mare de sânge" orice încercare a cehilor din oraș de ridicare la luptă. Pe 5 mai, insurecția a fost declanșată în dimineața zilei de o emisiune a radioului ceh. În limbile cehă și germană, a fost anunțat: "Este șase fix!". Un grup de polițiști cehi au încercat să ocupe clădirea postului de radio, fără să știe că un detașament SS era deja acolo, ceea ce a dus la lupte îndârjite. Pe fundalul sonor al luptelor, postul de radio a contunuat să emită îndemnuri la revolta armată. Cum zvonurile despre iminenta intrare a trupelor aliate în Praga deveneau din ce în ce mai puternice, cetățenii orașului au umplut străzile pentru a-i întâmpina pe eliberatori. Frank a ordonat ca mulțimea de pe străzi să fie împrăștiată, iar cei care nu se supuneau să fie uciși. În după amiaza zilei de 5 mai, primarul Pragăi a jurat formal credință Comitetului Națioanl. Cehii de pe străzi au dărâmat inscripțiile și semnele de trafic în limba germană. Ei au atacat pe orice german întâlnit și le-a rechiziționat armele. Germanii au răspuns cât de bine au putut. Pe la ora 10 dimineața, luptătorii rezistenței cehe au luat cu asalt clădirea radio, înfrângându-i pe pe soldații germani care o apărau. Un crainic al radioului praghez a cerut cetățenilor orașului să ridice baricade pe străzi. În acest timp, luptătorii rezistenței au ocupat sediile Gestapoului și poliției. Până în dimineața zilei de 6 mai, au fost ridicate peste 1.000 de baricade. Rezistența cehă a reușit să cucerească aproximativ jumate din oraș mai înainte ca forțele germane să reacționeze în forță. Unitățile germane din Praga au fost încercuite. Insurgenții au forțat forțele germane să se predea prin tăierea alimentării cu energie electrică, apă și legăturile telefonice. În această perioadă au avut loc diferite excese împotriva unor germani, în vreme ce unii dintre soldații SS s-au răzbunat împotiva civililor cehi necombatanți. Forțele germane din afara Pragăi au început să se deplaseze spre centrul orașului pentru a-și elibera conaționalii încercuiți și pentru a cuceri controlul asupra rețelei de căi ferate și de autostrăzi. Controlul asupra acestor noduri vitale de transport trebuia să asigure trecerea liberă a germanilor în retragere spre pozițiile americane, unde militarii germani ar fi dorit să se predea. În ziua de 6 mai, germanii au încercat să recucerească clădirea radio fără succes. În fața rezistenței apărătorilor cehi din clădire și de pe străzile baricadate din vecinătate, germanii au cerut ajutorul aviaței de bombardament. Atacul aerian a mai mult succes. Cu toate acestea, cehii au continuat să emită îndemnuri la rezistență din altă locație. Odată ce veștile despre faptul că americanii ajunseseră deja în Pilsen, speranțele praghezilor că ei aveau să fie eliberatorii orașului au crescut semnificativ. Dar insurgenții nu cunoșteau înțelegerile cu privire la liniile de demarcație dintre americani și sovietici stabilite la Yalta. Apelurile făcute la radioul ceh către trupele americane au rămas fără răspuns. Insurgenții nu aveau nicio informație asupra pozițiilor sovieticilor și a intențiilor lor în momentele atacurilor celor mai înverșunate ale germanilor. Pe 7 mai, unitățile de elită de tancuri și artilerie Waffen SS stațonate în afara Pragăi, nemulțunite de lipsa de progrese ale infanteriei Wehrmachtului, au lansat o serie de atacuri violente împotriva apărătorilor orașului. Situația cehilor a devenit brusc gravă. Luptătorii Waffen SS au folosti tancurile și sprininul avioanelor Luftwaffe. Au fost bombardate mai multe locații istorice din centrul Pragăi. În orele care au urmat, forțele de ocupație germane au copleșit treptat rezistența cehă. Cehii aveau puține arme antitanc ca să răspundă atacului masiv al blindatelor germane. În plus și stocurile de muniție a insurgenților erau pe terminate. În acest moment critic, rușii anticomuniști ai Armatei Ruse de Eliberare, așa-numita armată vlasovistă, au întors armele împotriva germanilor și i-au ajutat pe insurgenții cehi care luptau împotriva Waffen SS. Spre deosebire de insurgenți, forțele vlasoviste erau relativ bine echipate și antrenate. În scurtă vreme a devenit clar că rușii nu aveau de gând să rămână în Praga pe întreaga durată a insurecției. Rușii anticomuniști nu se bucurau de încrederea cehilor și în plus se temeau de apropierea forțelor Armatei Roșii. Pe 8 mai, în condițiile în care ajutoarele din partea aliaților nu păreau să sosească și în fața amenințărilor cu distrugerea toatală a orașului, insurgenții au fost forțați să negocieze și să accepte condițiile guvernatorului militar german, generalul Toussaint: libera trecere a forțelor germane și a civililor care doreau să plece din Praga. În schimb, germanii promiteau să nu distrugă orașul. Deși părea că acest compromis le asigura germanilor tot ceea ce doriseră, cehii erau siguri că naziștii nu aveau timpul fizic necesar să se bucure de rezultatele negocierilor. Pe 9 mai, Armata Roșie sovietică a sosit în apropierea orașului. Americanii fuseseră multă vreme mult mai aproape de Praga decât sovieticii, iar unitățile lor de recunoștere erau deja prezente în suburbiile orașului în momentul în care izbucnise insurecția. Totuși, americanii nu i-au ajutat pe cehi. În schimb, americanii au așteptat ca Armata Roșie să elibereze Praga, în conformitate cu unele înțelegeri mai vechi. Insurgenții erau etnici cehi rezidenți în Praga, mulți dintre ei forțați să lucreze pentru naziști. Deși ei au fost scutiți în cea mai mare parte de ororile războiului precum erau masivele bomabardamente aeriene, ei urau tot ce era german și s-au ridicat la luptă spontan, fără a aștepta comanda politică. Lipsiți de experiență și înarmați doar cu arme capturate de la germani, ei au luptat surprinzător de eficient și au reușit să-i întârzie pe atacanți printr-o rețea de baricade ridicate în grabă. Deși ei au semant un act de capitulare cu germanii pentru a câștiga timp, tactica folosită pentru blocarea traficului german s-a dovedit extrem de eficientă. Principalul obiectiv al cehilor era să-și demonstreze forța. În lupta pentru eliberarea Pragăi, fiecare oră era importantă și mulțumită insurgenților orașul a fost eliberat de proprii cetățeni, mai înainte de sosirea sovieticilor. Consiliul Național Ceh, loial președintelui Beneš aflat în Londra, i-a reprezentat în negocierile care au avut loc. Comuniștii participanți la lupte au rămas loiali guvernului provizoriu din Košice, Slovacia. Poliția guvernului Protectoratului, vameșii și alte forțe de securitate formate din nativi cehi s-au alăturat rapid insurgenților care luptau împotriva germanilor. Ei au predat micile lor stocuri de arme sau muniție și echipamentele de transmisiuni insurgenților. Ei ar fi trebuit să apere Praga împotriva inamicului intern. Ei se aflau într-o situație foarte delicată, fiind considerați trădători de către civilii cehi și de către germani. Wehrmachtul, armata regulată germană, era practic prinsă în capcană în interiorul și în împrejurimile Pragăi. Armata avea nevoie de rețeau extinsă de comunicații pentru a se putea deplasa spre vest, unde doreau să se predea americanilor. Având o superioritate evidentă în efective, echipament și pregătire de luptă, Wehrmachtul era pesat doar de timp. Până în cele din urmă, semnarea actului de redare cu reprezentanții Consiliului Național Ceh poate fi considerată doar o victorie parțială, de vreme ce doar o parte infirmă a germanilor a reușit să se deplaseze spre apus. Unitățile Waffen SS erau cele mai bine echipate, antrenate și motivate trupe germane. Erau formate în principal din Kampfgruppe Wallenstein, unități provenite din tabăra de antrenament a SS-ului de la Benešov. Au fost create două unități principale, compuse din 4 respectiv 3 regimente de infantereie, alături de care se aflau subunități de tancuri, artilerie și blindate ușoare. Unitățile Waffen SS aveau cel mai mult de pierdut în cazul în care ar fi căzut în mâinile inamicului, din partea căruia nu puteau să se aștepte la îndurare. Ele au refuzat să semneze actul de capitulare cu cehii, considerându-i pe cei care o făcuseră deja drept trădători. Au luptat cu îndârjire, fiind împinse și lichidate în luptă de Armata Roșie în pădurile din sud-vestul Pragăi până pe 11 mai. Civilii germani rezidenți în Praga erau în principal administratori, funcționari, membrii ai familiilor funcționarilor și militarilor germani. Ei au fost ținta ale furiei cehilor. Civilii germani au fost nevoiți să fugă prin orice mijloace ar fi avut la dispoziție, pentru a-și salva viețile. În timpul fugii lor din Praga, au existat numeroase acte de violență împotriva civililor făptuite atât de cehi împotriva germanilor, cât și de militarii germani (în special SS-iști) împotriva civililor cehi. Armata vlasovistă (Armata Rusă de Eliberare) era formată din naționaliști ruși și ucrainieni, recrutați în lagărele germane de prizonieri, cu scopul declarat de a lupta pentru eliberarea țărilor lor de sub stăpânirea comuniștilor. Vlasoviștii au sfârșit prin a întoarce armele împotriva germanilor în speranța că vor obține iertarea din partea sovieticilor. Ei i-au ajutat pe insurgenții cehi în momentul în care aceștia aveau cel mai mult nevoie de sprijin militar. Ei au salvat practic insurecționarii de la înfrângere. În ciuda acestor fapte, comuniștii din Consiliul Național Ceh au refuzat să-i considere aliați și au apreciat că vlasoviștii luptă în pe cont propriu. Mulți dintre naționaliștii Armatei Ruse de Eliberare au fost capturați de Armata Roși și au fost trimiși în lagărele de muncă din gulagurile siberiene. Generalul Vlasov a fost capturat de sovietici pe 12 mai 1945, judecat și executat la Moscova pe 2 august 1946. Armata Roșie a sosit în preajma Pragăi pe 9 mai, a intrat în orașul eliberat de insurgenții cehi și a eliminat ultimele puncte de rezistență ale SS-iștilor fanatici. A asigurat un important sprijin politic și logistic comuiștilor cehi, care aveau să cucerească în cele din urmă puterea în țară. În timp ce populația Pragăi întâmpina plină de entuziasm tancurile sovietice care intrau în oraș, ultimele unități germane părăseau urbea în condițiile actului de capitulare semnat cu insurgenții cehi. Deși în conformitate cu înțelegerile stabilite la Yalta, Praga trebuia securizată de Armata Roșie, insurgenții nu s-au bucurat de ajutorul sovietic, germanii semnând actul de capitulare cu 13 ore mai înainte ca primele tancuri sovietice să apară în oraș dinspre nord. Armata americană a fost forțată de politicienii de la Washington să joace un rol pasiv datorită unei înțelegeri anterioare care stabilea ca linia de demarcație să fie stabilită la 70 km vest de Praga. Deși armata americană ajunsă deja la Pilsen, fiind capabilă să ajungă la Praga în câteva ore, Înaltul Comandament Sovietic a insistat ca americanii să respecte pozițiile prestabilite. Armata lui Patton era dorită de toată lumea din Praga cu excepția comuniștilor, dar factorii politici de decizie americani i-au interzis generalului să avanseze spre oraș, chiar și când au primit rapoartele unităților de recunoaștere ajunse la numai 20 km sud de oraș. Misiunea trupelor americane a fost aceea de a avansa spre Boemia răsăriteană, pentru a-l convinge pe mareșalul german Shoerner să capituleze. În drumul lor, negociatorii americani s-au oprit pentru scurtă vreme la Praga și l-au convins pe generalul Toussaint, comandantul militar al Pragăi, să semneze actul de capitulare cu insurgenții cehi. În timpul insurecției din Praga, au fost uciși 1.694 de cehi, iar alți aproximativ 1.600 au fost răniți. Aproximativ 1.000 de germani au fost uciși, inclusiv civili. Armatat vlasovistă a pierdut 300 de oameni. Piederile sovietice s-au cifrat la aproximativ 30 de oameni. A existat un număr de victime care nu au putut fi identificate. Galerie foto a insurecției din Praga - de pe pagina oficială a Arhivelor orașului Praga |
Vlasov s-a născut în Lomakino, Regiunea Nijni Novgorod, și a început să studieze la un seminar ortodox rus. A părăsit seminarul după victoria revoluției bolșevice și pentru scurtă vreme a fost student la un institut agricol. În 1919 a intrat în rândurile Armatei Roșii, participând la lupte în Ucraina, Caucaz și Crimeea. S-a remarcat în lupte, avansând pas cu pas în ierarhia militară sovietică. Vlasov a devenit membru al partidului comunist în 1930. A fost trimis în China pe postul de consilier militar al lui Chiang Kai-shek. După reîntoarcerea în URSS, s-a ocupat de reorganizarea Armatei a 99-a sovietice, câștigând un deosebit respect pentru munca depusă. După izbucnirea celui de-al doilea război mondial, Vlasov a devenit unul dintre generalii favoriți ai lui I. V. Stalin. A jucat un rol de primă importanță în timpul luptelor pentru apărarea Moscovei. Pentru contribuția sa la apărarea capitalei, poza lui Vlasov a fost tipărită alături de fotografiile altor ofițeri superiori sovietici în ziarul Pravda sub titlul "Apărătorii Moscovei".Descris de unii istorici ca un personaj "carismatic", Vlasov a fost decorat pentru faptele de arme pe 24 ianuarie 1942 cu Ordinul Steagul Roșu. După succesul sovietic din fața porților Moscovei, Vlasov a fost numit la comanda unei forțe de intervenție, a cărei sarcină era spargerea încercuirii germane și ridicarea asediului orașului-simbol Leningrad. Expediția condusă de Vlasov a fost un dezastru, iar Armata a II-a de Lovire (2-ая Ударная Армия), a fost încercuită și distrusă în iunie 1942. După încercuirea armatei sale, lui Vlasov personal i s-a oferit un plan de evacuare. Generalul a refuzat să-și abandoneze soldații și s-a strecurat în zona ocupată de germani și a încercat să se ascundă. După zece zile de căutare, generalul a fost capturat de germani pe 12 iulie 1942, fiind trădat de un țăran local. Vlasov a fost interogat de generalul german Georg Lindemann. Cei doi au discutat despre detaliile încercuirii și ale bătăliei, după care prizonierul a fost trimis într-o închisoare specială pentru ofițerii de rang înalt în Vinnița. Vlasov a pretins mai târziu că în cele 10 zile în care s-a ascuns a ajuns să dezvolte convingeri antibolșevice, ajungând să creadă că Stalin este cel mai mare dușman al poporului rus. Criticii lui Vlasov, (precum mareșalul Chirill Merețkov și alți istorici militari sovietici sau ruși), susțin că generalul a decis să adopte o poziție progermană în închisoare din considerente care țineau mai degrabă de oportunism și carierism, dar și de frica represaliilor din partea lui Stalin pentru pierderea ultimei bătălii. În timpul în care se afla în închisoare, Valsov l-a întânit pe căpitanul Wilfried Strik-Strikfeldt, un etnic german originar din regiunea baltică, care făcuse mai multe tentative pentru organizarea unei Mișcări Ruse de Eliberare. Strikfeldt, l-a convins pe Vlasov să se implice în acest proiect politico-militar. Vlasov a fost dus la Berlin, fiind preluat de departamentul de propagandă al Wehrmachtului. Aici, Vlasov și alți ofițeri sovietici prizonieri la germani au început să facă planuri pentru crearea unui guvern provizoriu rus și pentru recrutarea unei armate pentru eliberarea Rusiei de sub dominația comunistă, armată care ar fi trebuit să se afle sub comandă rusă. Vlasov a fondat Comitetul Rus de Eliberare în speranța organizării unei Armata Rusă de Eliberare - ROA (Russkaia Osvoboditelnaia Armia). Împreună cu alți generali sovietici captivi la germani, Vlasov plănuia să răstoarne regimul stalinist și să creeze un stat independent rus. Un număr de soldați ruși prizonieri de război, sau care au citit volantele cu proclamația generalului, s-au arătat interesați să devină membri ai acestei armate. În primăvara anului 1943, Vlasov a scris o proclamație ("Proclamația de la Smolensk") răspândită mai apoi prin foi volante parașutate peste teritoriile controlate de sovietici an anti-Bolshevik leaflet. Mai multe mii de soldați sovietici au dezertat și au trecut de partea germanilor ca urmare a acestei acțiuni. Deși nu a existat o adevărată Armată Rusă de Eliberare, departamemtul nazist de propagandă a asigurat distribuirea unor însemne militare al ROA tuturor voluntarilor ruși și a încercat să folosească renumele lui Vlasov pentru a încuraja dezertările. Câteva sute de mii de foști cetățeni sovietici au luptat în cadrul armatei germane folosind aceste însemne militare, dar ei nu s-au aflat niciodată sub comanda directă a lui Vlasov. Hitler era îngrijorat de intențiile lui Vlasov. Într-un discurs ținut pe 3 aprilie 1943 în fața Înaltului Comandament German, Hitler a declarat că o asemenea armată nu trebuia să fie creată niciodată și a ordonat ca toate eforturile pentru crearea respectivei forțe militare să înceteze, sprijinitorii din armata germană a inițiativelor lui Vlasov trebuind să fie izolați. Hitler se temea că Vlasov ar fi putut să-l răstoarne pe Stalin și să creeze o Rusie independentă, ceea ce ar fi contravenit planurilor de expansiune nazistă până la Munții Urali. Au fost luate măsuri împotriva voluntarilor est-europeni, în mod special împotriva celor ruși, aceștia fiind transferați pe frontul de vest. Vlasov a primit permisiunea să facă mai multe călătorii în zonele ocupate de germani în Rusia, de exemplu în regiunea Pskov, unde a avut loc o paradă a voluntarilor ruși. Populația rusă a avut reacții amestecate la adresa inițiativelor lui Vlasov. Vlasov a făcut la Pskov o greșeală politică care putea să-i fie fatală, numindu-i într-un discurs pe germani "oaspeți", o poziție considerată inacceptabilă de Hitler. Vlasov a fost arestat la domiciliu și a fost amenințat că va fi predat Gestapoului. Vlasov a amenințat că va demisiona și se va reîntoarce în lagărul de prizonieri, dar a fost convins să renunțe în ultima clipă de unii dintre colaboratorii apropiați. Doar în septembrie 1944 au fost germanii de acord să-i dea undă verde lui Vlasov să creeze Armata Rusă de Eliberare, în principal datorită intervențiilor lui Heinrich Himmler, inițial un oponenet virulent al lui Vlasov. Vlasov a format și prezidat Comitetul pentru Eliberarea Popoarelor Rusiei și și-a făcut cunoscute intențiile prin Proclamația de la Praga de pe 14 noiembrie 1944. Vlasov a sperat să poată organiza congres panslav de eliberare, dar această inițiativă i-a fost interzisă. Singura ocazie în care Vlasov a trebuit să lupte împotriva Armatei Roșii a fost pe 11 februarie 1945, pe râul Oder. După trei zile de luptă împotriva unei forțe sovietice copleșitoare ca efective și dotare, Divizia I a ROA a fost forțată să se retragă spre sud spre Praga. Pe 6 mai 1945, Vlasov a primit o cerere din partea comandantului sus-menționate divizii, generalul Seghei Buniacenko, pentru a-i permite să întoarcă armele împotriva fortelor SS și să vină în ajutorul insurgenților din Praga. La început, Vlasov nu a fost de acord, iar mai apoi i-a acordat lui Buniacenko permisiunea să acționeze. Unii dintre istorici afirmă că nemulțumirile ROA față de atitudinea germanilor a provocat schimbarea lor de poziție, în vreme ce alți istorici mai critici consideră că singurul scop al acestei acțiuni a fost captarea bunăvoinței aliaților occidentali și posibil și a sovieticilor. Două zile mai târziu, Divizia I a fost forțată să părăsească Praga datorită acțiunilor partizanilor comuniști cehi care începuseră să rețină soldații ROA cu intenția vădită de a-i preda sovieticilor. În acest moment, Vlasov a primit o ofertă să fugă cu un avion în Spania, îmbrăcat în haine civile. Vlasov a refuzat din nou să-și părăsească soldații. Vlasov și restul forțelor de sub comanda sa, au încercat să se îndrepte către apus, unde sperau că se vor putea preda aliaților occidentali, lucru care l-au și reușit pe 10 mai 1945. Vlasov a fost luat prizonier de americani și a fost închis în orașul Tyrol. Vlasov și generalii săi au încercat să discute cu britanicii și americanii pentru a le explica principiile mișcării de eliberare, reușind în cele din urmă să primească pentru o scurtă perioadă de timp azil pentru militarii ROA. Comandanții aliați erau puternic divizați în ceea ce privește prizonierii ROA. În vreme ce unii dintre ofițeri îi considerau simpli trădători, alții priveau cu simpatie cauza lor, dar se temeau să nu se supună ordinelor superiorilor lor care încercau să nu pericliteze bunele relații cu Stalin. Pe 12 mai, în timpul deplasării de la interogatoriul cu un ofițer american, mașina în care se afla Vlasov a fost încercuită de o subunitate sovietică. Escorta americană a generalului a refuzat să se lupte cu sovieticii și Vlasov a fost arestat. Alți membri ai ROA au fost repatriați forțat în URSS. Cea mai mare parte a acestor militari au fost executați sau au fost internați în GULAG. Autoritățile militare sovietice de pe front l-au trimis pe Vlasov la Moscova. Aici a fost ținut prizonier în închisoarea Lubianka. După un proces sumar din vara anului 1946, președintele de ședință Victor Abakumov i-a condamnat pe Andrei Vlasov și alți 11 ofițeri superiori din armata sa la moarte. Cei 12 ai fost executați prin spânzurare pe 1 august 1946. În 2001, o organizatie socială rusă "Oбщественное движение"("Mișcarea obștească"), au făcut apel la un procuror militar pentru revizuirea cazului lui Vlasov. Procurorul militar, un veteran al Armatei Roșii din al doilea război mondial, a ajuns la concluzia că prevederile legii reabilitării victimelor represiunii politice nu pot fi aplicate și în cazul lui Vlasov și a refuzat să ia în considerație cazul. Voluntarii ruși din Wehrmachtul german în al doilea război mondial Vlasov, generalul care l-a trădat pe Stalin pentru Hitler, 27 mai 2011, România liberă'' Oameni executați pentru trădare Oameni executați prin spânzurare Ruși ai celui de-al doilea război mondial |
Cuculiformes este un ordin de păsări ce cuprinde numai familia (Cuculidae) din care face parte cucul cu ca. 140 de specii din care 50 depun ouăle în cuiburi străine. Păsările din acest ordin sunt de mărime mijlocie cu un dimorfism sexual accentuat, care preferă să trăiască în regiunile de pădure sau cu tufișuri. |
Konev s-a născut într-o familie de țărani în Podosinovski, (în prezent, în Regiunea Kirov), în Rusia Centrală. A urmat cursurile școlii primare sătești, după care s-a angajat ca lucrător la exploatările de cherestea. A fost recrutat în armata țaristă în august 1916. La izbucnirea revoluției ruse din 1917 a fost lăsat la vatră. În 1919 a intrat în rândurile Partidului Bolșevic și ale Armatei Roșii, într-o unitate de artilerie. În timpul războiului civil a luptat în rândurile Armatei Roșii în Orientul Îndepărtat Rus. Comandantul său din acele vremuri a fost Climent Voroșilov, un viitor colaborator apropiat al lui Stalin și Comisar al Poporului pentru Apărare. Camaraderia care l-a legat de Voroșilov a fost cheia carierei viitoare a lui Konev. În 1926, Konev a urmat cursurile Academiei Militare Frunze și după absolvire până în 1931 a deținut diferite funcții militare de importanță crescândă: șeful Districtelor Militare Transbaikal și Caucazul de Nord. În 1938 a fost numit la comanda unui corp de armată. Promovările în acea perioadă erau rapide pentru ofițerii care supraviețuiseră epurărilor staliniste din 1937-1938. Se pesupune că protecția lui Voroșilov a fost cheia supraviețuirii și avansării lui Konev. În 1937, Konev este ales deputat al Sovietului Suprem al URSS și în 1939 membru supleant al CC al PCUS. Când Germania Nazistă a declanșat atacul împotriva Uniunii Sovietice în iunie 1941, Konev a preluat comanda Armatei a XIX-a din regiunea Vitebsk, în fruntea căreia a participat la o serie de lupte de apărare, retrăgându-se mai întâi la Smolensk, iar mai apoi în apropierea Moscovei. A fost comandantul Frontului Kalinin din octombrie 1941 până în august 1942, jucând un rol de primă importanță în luptele din jurul capitalei și în contraofensiva sovietică din iarna 1941-1942. Pentru succesele în luptele din jurul Moscovei a fost avansat la gradul de general-colonel. Konev a ocupat funcții importante de comanda pentru tot restul războiului: comandant al Fronturilor de Vest (până în februarie 1943), de Nord-Vest (februarie-iulie 1943) și a celui Ucrainean - redenumit Frontul I Ucrainean (iulie 1943 - mai 1945). Cât timp s-a aflat la comanda Frontului Ucrainean a participat la Bătălia de la Kursk, ocupându-se de coordonarea flancului sudic al contra-ofensivei sovietice. În timpul anului 1944, armatele lui Konev au înaintat prin luptă din Ucraina și Belarus în Polonia și mai târziu în Cehoslovacia. În iulie, armatele lui Konev atinsesră aliniamentul râului Vistula în Polonia Centrală și mareșalul a fost răsplătit cu titlul de Erou al Uniunii Sovietice. În septembrie 1944, forțele de sub comanda sa, redenumite Frontul al IV-lea Ucrainean, au intrat în Slovacia, participând alături de partizanii locali la alungarea ocupantului german. În ianuarie 1945, Konev, alături de Gheorghi Jukov, au comandat forțele sovietice care au participat la masiva ofensivă de iarnă din vestul Poloniei, împingându-i de pe aliniamentul râului Vistula pe cel al râului Oder. În Polonia de sud, forțele lui Konev au eliberat Cracovia. În aprilie, forțele sovietice de sub comanda lui Konev și a lui Jukov au forțat Oderul și au atacat pe direcția Berlinului. Forțelele lui Konev au reușit să intre primele în Berlin, dar Stalin i-a oferit lui Jukov onoarea de a cuceri Reichstagul și a înălța steagul sovietic peste Berlin. Konev a primit ordinul să-și îndrepte armatele spre sud-vest, unde a făcut joncțiunea cu Armata Statelor Unite la Torgau și a participat la înfrângerea unităților fanatice ale SS-ului la finalul insurecției din Praga, intrând în oraș ca eliberator. După război, Konev a fost numit comandant al forțelor sovietice de ocupație din Germania Răsăriteană și Înalt Comisar Aliat pentru Austria. În 1946 este numit comandantul forțelor terestre sovietice și prim-adjunct al Ministrului Apărării al Uniunii Sovietice, în locul lui Jukov. A fost menținut în această funcție până în 1950, când a fost numit la comanda Districtului Militar Carpatic. Acest transfer a fost în mod clar o regresie pentru Konev și există speculații conform cărora a fost vorba de o politică deliberată a lui Stalin de îndepărtare a comandanților militari populari din al doilea război militar și plasarea lor în funcții modeste, de teamă ca aceștia să nu-i amenințe poziția de lider absolut. După moartea lui Stalin (1953), Konev a revenit în prim-planul vieții politice și militare sovietice. El a devenit aliat al noului lider sovietic, Nikita Hrușciov, fiind însărcinat cu arestarea șefului poliției secrete staliniste, Lavrenti Beria, in 1953. A fost numit din nou prim-adjunct al Ministrului Apărării și comandant al forțelor terestre, funcții îndeplinte până în 1956, când a devenit Comandant Suprem al Forțelor Armate ale Pactului de la Varșovia. La scurtă vreme de la numirea sa, Konev a condus brutala înăbușire în sânge a revoluției maghiare anticomuniste. A rămas la comanda Trupelor Pactului de la Varșovia până în 1960, când a fost trecut în rezervă. În perioada 1961 - 1962 a fost reactivat la comanda forțelor sovietice din Germania Răsăriteană. După anul 1962 a fost numit într-o funcție onorifică de Inspector-general al Ministerului Apărării. Konev a rămas unul dintre cei mai admirați comandanți militari ai Armatei Roșii până la moartea sa din 1973. A fost căsătorit de două ori, iar fiica sa Natalia a ocupat funcția de decan al Departamentului de Lingvistică și Literatură a Universității Militare Ruse. Ruși ai celui de-al doilea război mondial |
Discurs asupra originii și fundamentelor inegalității dintre oameni este un discurs scris de Jean-Jacques Rousseau în anul 1754, cu ocazia participării la un concurs organizat de Academia din Dijon. Tema era următoarea: „Care este originea inegalității dintre oameni și dacă ea este îngăduită de legea naturală”. Dorind ca în această carte să explice originea inegalităților, Rousseau susține că aceasta are la bază exclusiv apariția proprietății private. Rousseau preia în „Discurs” ideea „stării naturale” și ideea „contractului social”, care erau răspândite în filozofia socială a secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, dar le dă o interpretare proprie, corespunzătoare aspirațiilor sale democratice și revoluționare. După Rousseau, societatea trece în evoluția sa prin trei etape: apariția societăților omenești bazate pe proprietatea privată. Ideea „stării naturale” îndeplinește o anumită funcție teoretică: ea oferă baza pe care se întemeiază explicația genetică a vieții sociale. Rouseau este conștient de caracterul ipotetic al acestei idei: „starea naturală” este o supoziție necesară pentru a explica situația actuală a omului, și nicidecum un fapt istoric propriu-zis. Pentru el ideea stării naturale are un sens mai mult logic și metodologic decât empiric. Discursul este împărțit în patru părți importante: o dedicație republicii din Geneva, prefața, prima parte a discursului și cea de-a doua parte. În prima parte a Discursului, Rousseau descrie individul uman în starea de natură. Rousseau susține că în această primă epocă omul nu era încă corupt de societate. El era bun, pentru că omul se naște bun; era capabil de compasiune, nutrind milă față de cei aflați în suferință; era liber. De asemenea, în aceasta stare ipotetică, omul trăia după două principii: auto-conservarea și mila, deosebindu-l astfel de celelalte animale. În partea a doua a Discursului, Rousseau explică seria de evenimente ce au dus la trecerea individului de la starea de natură la societatea civilă. După starea naturală, deci, urmează etapa de constituire a primelor societăți omenești. Rouseau respinge ideea lui Aristotel despre sociabilitatea înnăscută a omului și e convins ca societatea apare și se dezvoltă după anumite legi obiective. Totodată, el se manifestă ca un mare dialectician, înțelegând ca progresul social nu este o ascensiune liniară, cum considerau contemporanii săi, grupați în jurul Enciclopediei. Perioada a doua este un progres, spune el, față de starea naturală, dar în ea apar deja primele semne ale decăderii. Progresele ulterioare, susține Rouseau, „au fost tot atâția pași în aparență spre perfecționarea individului, în realitate, însă, spre decăderea speciei”. Astfel, autorul Discursului descoperă caracterul contradictoriu al progresului social. Fără a nega progresul social, el sesizează laturile lui negative și atrage atenția asupra lor în mod special. Caracterul contradictoriu al progresului se observă cel mai bine în cea de-a treia etapa a istoriei - etapa apariției proprietății private. Izvorul inegalității, opinează filozoful, este proprietatea privata. Ea nu exista în „stare naturală” și de aceea nu este justificată de legea naturală: „Primul om care, împrejmuind un teren, s-a încumetat sa spună: «acesta este al meu» și care a găsit oameni destul de proști ca să-l creadă, a fost adevăratul întemeietor al societății civile”.Dar de câte crime, războaie, omoruri, de câte mizerii și orori ar fi scutit omenirea acel care, socotind țărușii sau astupând șanțul, ar fi strigat semenilor săi: „Feriți-vă să-l ascultați pe acest impostor; sunteți pierduți dacă uitați că roadele sunt ale tuturor și că pământul nu este al nimănui”. Apariția proprietății private duce la apariția conflictelor dintre oameni. Fiecare tinde sa-și mărească avuția și intra în lupta cu ceilalți. Așa apar dominația și sclavia, violența și jaful. Acea „luptă a tuturor împotriva tuturor”, despre care vorbește Hobbes cu referire la starea naturală, caracterizează, dimpotrivă, după Rouseau, societatea în sânul căreia s-a născut proprietatea privată. Proprietății private i s-a adăugat dominația politică, și astfel, un sistem artificial de inegalități i-a orânduit pe oameni într-un raport de dependență reciprocă. Natura umană este reprimată, iar rațiunea determină individul să acționeze contrar pornirilor sale naturale. Pentru a-și apăra avuția, cei bogați propun tuturor întemeierea statului, care ia naștere printr-un contract încheiat între oameni. Statul, deci, este o necesitate pentru cei bogați. Odată apărut, el aduce noi opresiuni pentru cel slab și noi puteri pentru cel bogat. Pentru a le apără libertatea, popoarele își aleg împărați, dar aceștia cu timpul se transformă din ajutoare ale statului în stăpânii lui. Abuzul conducătorilor statului culminează cu despotismul, care este treapta extremă a inegalității, „punctul final care închide cercul și atinge punctul de la care am pornit: aici toți particularii devin egali, pentru ca nu sunt nimic în raport cu despotul...aici totul ajunge sa se rezume doar la legea celui mai mare și, prin urmare, la o nouă «stare naturală» deosebită de ceea de la care am pornit prin faptul ca una era starea naturală în puterea ei, iar cealaltă este fructul unui exces de corupție”. Astfel, Rouseau ajunge la ideea dialectica a negării negației cu aproape două decenii înainte de nașterea lui Hegel. Despotul, spune Rouseau, domină numai prin forță, de aceea el nu se poate plânge când e răsturnat prin forță. Răscoala este, deci, un act legitim al poporului. |
Între sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XXI, Arheopteryx a fost în general acceptată de paleontologi și cărți de referință populare drept cea mai veche pasăre cunoscută (membru al grupului Avialae). Cu toate acestea, de atunci au fost identificați aviari potențiali mai vechi, inclusiv Anchiornis, Xiaotingia și Aurornis. Arheopteryx a trăit în Jurasicul târziu în urmă cu aproximativ 150 de milioane de ani, în sudul Germaniei de astăzi, într-o perioadă în care Europa era un arhipelag de insule într-o mare tropicală caldă, mult mai aproape de ecuator decât este acum. Similar ca dimensiune cu o coțofană, cei mai mari indivizi ar fi putut atinge dimensiunea unui corb. Archeopteryx ar fi putut crește până la aproximativ 0,5 m lungime. În ciuda dimensiunii ei mici, aripilor largi și a capacității slabe de a zbura, Arheopteryx a avut mai multe în comun cu alți dinozauri mici mezozoici decât cu păsările moderne. În special, avea următoarele caracteristici comune cu dromaozauridele și troodontidele: fălcile cu dinții ascuțiți, trei degete cu gheare, coada lungă osoasă, degetul secundar hiperextensibil („gheara ucigătoare”), pene (care sugerează, de asemenea, sânge cald) și diverse caracteristici ale scheletului. Aceste caracteristici fac din Arheopteryx un candidat clar pentru o fosilă de tranziție între dinozaurii non-aviari și păsări. Astfel, Arheopteryx joacă un rol important, nu numai în studiul originii păsărilor, ci și în studiul dinozaurilor. În 1861 a fost anunțat primul exemplar complet de Archeopteryx. De-a lungul anilor, încă zece fosile de Arheopteryx au ieșit la suprafață. În ciuda variației dintre aceste fosile, majoritatea experților consideră toate rămășițele descoperite ca aparținând unei singure specii, deși aceast lucru încă este dezbătut. Majoritatea acestor unsprezece fosile includ amprente de pene. Deoarece aceste pene au o formă avansată (pene de zbor), aceste fosile sunt dovezi că evoluția penelor a început înainte de Jurasicul târziu. Specimenenul tip de Archaeopteryx a fost descoperit la doar doi ani după ce Charles Darwin a publicat Originea speciilor. Arheopteryx părea să confirme teoriile lui Darwin și de atunci a devenit o dovadă cheie pentru originea păsărilor, dezbaterea fosilelor intermediare și confirmarea evoluției. În martie 2018, oamenii de știință au raportat că Archaeopteryx a fost probabil capabilă de zbor, dar într-un mod distinct și substanțial diferit de cel al păsărilor moderne. Cele mai multe exemplare de Arheopteryx care au fost descoperite provin din formația geologică Solnhofen din Bavaria, sudul Germaniei și datează din Jurasic, de acum aproximativ 150-148 milioane de ani în urmă. Arheopteryx avea aproximativ dimensiunea unui corb, cu aripi largi, rotunjite la capete și coadă lungă în comparație cu lungimea corpului său. Putea atinge până la 50 de centimetri lungime corporală, cu o masă estimată de 0,8-1 kilogram. Penele arheopteryx, deși mai puțin documentate decât celelalte caracteristici ale sale, erau foarte similare ca structură cu penele păsărilor din ziua de azi. În ciuda prezenței a numeroaselor trăsături aviare, Archaeopteryx a avut multe caracteristici de dinozaur teropod non-aviar. Spre deosebire de păsările moderne, Archaeopteryx avea dinți mici, precum și o coadă lungă, ososă, caracteristici pe care Arheopteryx le-a împărtășit cu alți dinozauri ai vremii. Deoarece afișează caracteristici comune atât pentru păsări, cât și pentru dinozaurii non-aviari, Arheopteryx a fost deseori considerată o legătură între ele. În anii '70, paleontologul american John Ostrom, în urma ideii lui Thomas Henry Huxley în 1868, a susținut că păsările au evoluat din dinozauri teropozi și Archeopteryx a fost o piesă critică pentru această afirmație; avea mai multe caracteristici aviare, cum ar fi: furcula, pene de zbor, aripi și un prim deget parțial întors cu capul în jos, pr lângă caracteristicile tipice ale teropodelor. În special, Ostrom a descoperit că Archaeopteryx era remarcabil de asemănătoare cu familia teropod Dromaeosauridae. Exemplarele de Arheopteryx sunt notabile pentru penele lor de zbor bine dezvoltate. Acestea au fost semnificativ asimetrice prezentând structura penelor de zbor ale păsărilor moderne. Penele de la coadă erau mai puțin asimetrice, la fel ca la păsările moderne. Penajul corporal al Arheopteryx este mai puțin bine documentat și a fost cercetat în mod corespunzător doar în exemplarul bine conservat din Berlin. Deoarece mai multe specii pot fi implicate, cercetarea penelor specimenului din Berlin nu se aplică în mod necesar restului speciilor de Archaeopteryx. Specimenul Berlin are un fel de „pantaloni” de pene bine dezvoltate la picioare; unele dintre aceste pene par să aibă o structură de bază a penei de contur, dar sunt oarecum descompuse (le lipsesc barbulele ca la ratite). Cu toate acestea, sunt parțial ferme și, prin urmare, sunt capabile să susțină zborul. Pe spatele său se găsește o pata de pene destul de asemănătoare cu penele de contur ale penajului corporal al păsărilor moderne, fiind simetrice și ferme, deși nu sunt la fel de rigide ca penele de zbor. Nu există nici un indiciu că în partea superioară a gâtului și a capului existau pene însă acest lucru ar putea fi un efect de conservare. Se pare că majoritatea exemplarelor Archeopteryx au fost înglobate într-un sediment anoxic după ce spatele lor a stat ceva timp în mare - capul, gâtul și coada sunt în general îndoite în jos, ceea ce sugerează că exemplarele tocmai au început să putrezească atunci când au fost înglobate, cu tendoane și mușchi relaxați, astfel încât s-a obținut forma caracteristică a specimenelor fosile. Acest lucru ar putea însemna că pielea era deja înmuiată și slăbită, ceea ce este întărit de faptul că, la unele exemplare, penele de zbor au început să se detașeze în momentul înglobării în sediment. Așadar, se consideră ipoteza că exemplarele s-au mutat de-a lungul albiei în apa superficială pentru o perioadă de timp înainte de îngropare, penele capului și ale gâtului superior s-au detașat, în timp ce penele de la coadă, mai bine fixate, au rămas. În 2011, cercetătorul Ryan Carney de la Universitatea Brown și colegii lui au efectuat primul studiu de culoare pe un specimen Archeopteryx. Folosind tehnologia de microscopie electronică de scanare și analiza de dispersie a radiațiilor X, echipa a reușit să detecteze structura melanozomilor în exemplare izolate de pene descrise în 1861. Măsurile rezultate au fost apoi comparate cu cele din 87 de specii moderne de păsări, și s-a determinat cu o probabilitate de 95% că penajul Archeopteryx era negru. Studiul nu vrea să spună că Arheopteryx era complet negru, dar sugerează că a avut o colorație neagră. Carney a subliniat că acest lucru este în concordanță cu ceea ce știm despre caracteristicile zborului modern, prin faptul că melanozomii negri au proprietăți structurale care întăresc penele pentru zbor. Într-un studiu din 2013 publicat în Journal of Analitic Atomic Spectrometry, noi analize ale penelor Archeopteryx au relevat că animalul ar fi putut avea un penaj de culoare deschisă și închisă, cu o pigmentare mai închisă la vârfurile penei de zbor. Această analiză a distribuției culorii s-a bazat în principal pe distribuția sulfatului pe fosile. Un comunicat de presă și un rezumat al conferinței de Carney argumentează împotriva studiului din 2013, cu toate acestea, nu au fost publicate noi dovezi. |
S-a născut în satul Varfalău (azi Moldovenești), la vest de Turda, dintr-o familie de țărani români (numele părinților fiind Dochia-Domițiana și Vasile Moldovan). A efectuat studii de istorie și de teologie, ca elev și continuator al lui Timotei Cipariu. Profesor de teologie la Seminarul Greco-Catolic din Blaj, a publicat numeroase lucrări istorice. A deținut funcția de președinte al Societății Astra între anii 1894-1901 (după decesul lui Gheorghe Barițiu). În anul 1895 a fost ales membru activ al Academiei Române din București. În memoria lui Ioan Micu Moldovan, satul Varfalău a fost redenumit in perioada interbelică în Moldovenești (nume păstrat până astăzi). |
Fondurile Europene Structurale și de Investiții (fondurile ESI) sunt instrumente financiare, administrate de către Comisia Europeană, al căror scop este să acorde sprijin la nivel structural. Sprijinul financiar din fondurile ESI este destinat, în principal, regiunilor mai puțin dezvoltate, în scopul de a consolida coeziunea economică și socială în Uniunea Europeană. Scopul acestor fonduri sunt crearea mai multor locuri de muncă, asigurarea unei economii europene solide și un mediu sănătos. UE și-a asumat angajamentul de a crea locuri de muncă mai numeroase și de calitate mai bună și o societate favorabilă incluziunii sociale. Aceste obiective constituie nucleul Strategiei Europa 2020. Scopul fondurilor ESI este acela de a sprijini realizarea Strategiei Europa 2020, precum și a misiunilor specifice fondurilor, inclusiv coeziunea economică, socială și teritorială. Fondurile ESI se concentrează în principal pe 5 domenii:Cadrul financiar multianual (CFM) stabilește cuantumurile anuale maxime („plafoane”) pe care UE le poate cheltui în diferite domenii de politică („rubrici”) în cursul unei perioade de cel puțin 5 ani. Actualul CFM acoperă șapte ani: perioada 2014-2020. Acesta oferă un cadru pentru programarea financiară și disciplina bugetară, asigurând previzibilitatea cheltuielilor UE. Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) - promovează dezvoltarea echilibrată în diversele regiuni ale Uniunii Europene. Fondul social european (FSE) - sprijină proiectele legate de ocuparea forței de muncă în toată Europa și investește în capitalul uman al UE (lucrători, tineri și persoane aflate în căutarea unui loc de muncă). Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) - se concentrează pe soluționarea problemelor specifice cu care se confruntă zonele rurale din UE. Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM) - îi încurajează pe pescari să adopte practici durabile și ajută comunitățile din zonele de coastă să își diversifice activitățile, pentru un trai mai bun. In perioada 2007-2013, României i-a fost alocată, prin instrumentele structurale, suma de 19,7 miliarde de euro. Suma a fost disponibilă prin intermediul a șapte programe operaționale sectoriale și regionale, la care s-au adăugat opt programe de cooperare teritorială cu alte state. Pentru programele operaționale sectoriale și regionale, în cadrul ministerelor de linie corespunzătoare a fost desemnată câte o Autoritate de Management responsabilă cu gestionarea și implementarea programului. În funcție de specificul programului operațional, în relația dintre Autoritatea de Management și beneficiar pot interveni Organisme Intermediare, centrale sau regionale. Prin POS Creșterea Competitivității Economice, s-a acordat finanțare IMM-urilor, întreprinderilor mari, autorităților locale ș.a. pentru extinderea capacității de producție, modernizarea întreprinderii; accesul instituțiilor publice și IMM-urilor la internet și servicii conexe etc. Prin POS Transport administrațiile infrastructurii naționale de transport ș.a. puteau obține finanțare pentru modernizarea și dezvoltarea axelor prioritare TEN-T, cu aplicarea măsurilor necesare pentru protecția mediului înconjurător, modernizarea și dezvoltarea rețelelor naționale de transport, în conformitate cu principiile dezvoltării durabile etc. POS Mediu a acordat finanțare pentru proiecte pentru sectoarele apa/apa uzata, managementul deseurilor/reabilitarea terenurilor poluate istoric, termoficare, protecția naturii, protecția împotriva inundațiilor și reducerea eroziunii costiere. Beneficiarii au fost organizații non-guvernamentale, autorități publice ș.a. Proiectele finanțate prin POR au urmărit, între altele, îmbunătățirea calității vieții și a înfățișării orașelor, precum și cresterea rolului lor în regiune, modernizarea serviciilor sociale: școli, clinici, servicii de intervenție în situații de urgență etc. și au fost derulate de autorități ale administrației publice locale, organizații neguvernamentale, companii private ș.a. Acest program operațional a acordat finanțare pentru proiecte de studii și cercetări privind experiențele de reformă ale administrației locale din alte state membre, de asistență tehnică pentru elaborarea de strategii privind informatizarea instituțională, de training și asistență tehnică pentru sprijinul receptării bunelor practici etc. Au putut obține finanțare organisme ale administrației centrale și locale, ONG-uri etc. Prin POSDRU s-a finanțat organizarea de seminarii de instruire, proiecte de dezvoltare și promovare a abilităților manageriale moderne, s-a sprijinit înființarea de start-upuri și structuri de economie socială, s-au acordat burse pentru doctoranzi etc. Au obținut finanțare între altele, școli, universități, camere de comerț, furnizori de formare profesională, start-upuri, structuri de economie socială, ONGuri etc. PO Asistență Tehnică a finanțat, între altele, asigurarea sprijinului și a instrumentelor adecvate în vederea unei coordonări și implementări eficiente a instrumentelor structurale pentru perioada 2007-2013 și pregătirea pentru următorea perioadă de programare a instrumentelor structurale. Au beneficiat de finanțare Autoritățile de Managament responsabile de gestionarea Programelor Operaționale; Organismele Intermediare ș.a.Premiile „Regiostars” reprezintă una din inițiativele importante din politica de comunicare a regiunilor pentru schimbare economică și au drept scop identificarea de exemple de bune practici cu privire la dezvoltarea regională si creșterea vizibilității acelor proiecte de dezvoltare care pot servi ca modele pentru alte regiuni europene. Lansată la inițiativa Comisiei Europene (Informarea asupra Regiunilor pentru Schimbare Economică Com 2006/675), competiția „Regiostars” vizează diseminarea la scară europeană a proiectelor de succes (modelelor de bune practici) și promovarea unor exemple inovative care pot servi drept sursă de inspirație pentru alte regiuni europene. În România, competiția care promovează proiectele de succes implementate cu finanțare europeană este Gala Fondurilor Structurale derulată pentru prima dată în 2014 și reluată în 2017. Inițiativa este gestionată de Reprezentanța Comisiei Europene în România și fonduri-structurale. ro.În cadrul celor două ediții ale Galei au fost apreciate și premiate proiecte finanțate din fondurile europene aferente perioadei 2007 - 2013 (dar și din surse alternative) care au generat impact și au adus valoare adăugată și care pot genera efect multiplicator prin „puterea exemplului”. Câștigătorii au realizat vizite de studiu la Bruxelles, la sediul Comisiei Europene. Perioada 2014-2020 a venit cu noutăți. Astfel, accentul s-a pus mai puternic pe rezultate, respectiv ținte mai clare și măsurabile pentru un grad sporit de răspundere, simplificarea, care a presupus același set de norme pentru cinci fonduri. Schimbări au fost și la nivelul condițiilor, introducându-se anumite precondiții specifice anterior canalizării fondurilor. Consolidarea dimensiunii urbane și combaterea excluziunii sociale, prin care o sumă minimă din FEDR a fost alocată proiectelor integrate la nivelul orașelor și din FSE, pentru susținerea comunităților marginalizate au fost cuprinse în lista de noutăți aduse de Comisia Europeană. POR 2014-2020 își propune creșterea competitivității economice și îmbunătățirea condițiilor de viață ale comunităților locale și regionale prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, a condițiilor infrastructurale și a serviciilor, care să asigure o dezvoltare sustenabilă a regiunilor, capabile să gestioneze în mod eficient resursele, să valorifice potențialul lor de inovare și de asimilare a progresului tehnologic. POCU 2014-2020 urmărește integrarea nevoilor de dezvoltare a resurselor umane în ansamblul programelor și politicilor publice ale României, ca SM al UE și are în vedere valorizarea capitalului uman, ca resursă pentru o dezvoltare sustenabilă în viitor. POCA 2014 - 2020 promovează crearea unei administrații publice moderne, capabilă să faciliteze dezvoltarea socio-economică, prin intermediul unor servicii publice competitive, investiții și reglementări de calitate. POC 2014-2020 contribuie la creșterea competitivității și la dezvoltarea economică prin îmbunătățirea accesului, securității și utilizării TIC și prin consolidarea CDI. POIM 2014-2020 are ca obiectiv global dezvoltarea infrastructurii de transport, mediu, energie și prevenirea riscurilor la standarde europene, în vederea creării premiselor unei creșteri economice sustenabile, în condiții de siguranță și utilizare eficientă a resurselor naturale. POAT 2014-2020 are drept scop asigurarea unui proces de implementare eficientă și eficace a Fondurilor Europene Structurale și de Investiții în România în conformitate cu principiile și regulile de parteneriat, programare, evaluare, comunicare, management, inclusiv management financiar, monitorizare și control, pe baza responsabilităților împărțite între Statele Membre și Comisia Europeană. PNDR 2014 - 2020 este programul prin care se acordă fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană și Guvernul României pentru dezvoltarea economico - socială a spațiului rural din România. POPAM 2014 - 2020 își propune în principal creșterea producției în acvacultură și procesare. De asemenea, își propune creșterea profitabilității operatorilor, conservarea biodiversității și protecția mediului, menținerea și crearea de locuri de muncă, în special în zonele pescărești. Comisia a propus un buget pe termen lung echivalent cu 1,114 % din venitul național brut (VNB) al UE-27. În prezent, Uniunea cu 27 de membri investește 1,16 % din VNB-ul UE-27, inclusiv prin Fondul european de dezvoltare. Prin urmare, bugetul propus este deja mai mic în comparație cu bugetul actual. Conform acestor propuneri, vor fi majorate fondurile de coeziune pentru Italia și alte state membre din sudul continentului afectate de criza economică și valul de emigranți, urmând ca în paralel să fie redusă finanțarea pentru regiunile mai sărace din statele estice ale blocului comunitar. Potrivit unor surse comunitare, Polonia se poate aștepta la o reducere cu 23% a fondurilor de coeziune în timp ce o scădere de 24% este avută în vedere pentru Ungaria. In schimb, Italia se poate aștepta la o creștere de 6%. Bugetul pentru perioada 2021-2027, primul după ce Marea Britanie va ieși din UE, ar urma să crească până la 1.100 miliarde euro, de la 1.000 miliarde euro în actuala perioadă de șapte ani. Propunerile Comisiei vizează alocarea unor resurse mai mari pentru cercetare, securitate și economie digitală precum și limitarea fondurilor pentru regiunile mai sărace și fermieri. În cadrul următorului buget pe termen lung al UE pentru 2021-2027, Comisia propune modernizarea politicii de coeziune, principala politică de investiții a UE. Investițiile în dezvoltare regională se vor axa mai ales pe obiectivele 1 și 2. Acestor priorități li se vor aloca 65 % - 85 % din resursele FEDR și ale Fondului de coeziune, în funcție de prosperitatea relativă a statelor membre. Arhitectura programelor operaționale prin intermediul cărora va fi administrat bugetul alocat României în perioada 2021 - 2027 este semnificativ modificată față de actualul sistem. Conform unor documente publicate de Ministerul Fondurilor Europene (MFE), următoarea perioadă financiară aduce schimbări importante atât în structura instituțională, cât și în cea strategică. În cadrul politicii de coeziune Ministerul propune 9 tipuri de programe, Programul Operațional Regional urmând a fi gestionat descentralizat la nivelul Agențiilor de Dezvoltare Regională din fiecare dintre cele 8 regiuni ale țării (pe model polonez): |
A fost ridicat în anul 1942, în memoria a 15 aviatori români, căzuți în luptele aeriene purtate, în acea perioadă, împotriva aviației sovietice. A fost realizat de sculptorul Eduard Costin în 1942. După 1944, când comunismul s-a instalat și la Turda, plăcii originale a monumentului i s-a schimbat semnificația, aplicându-i-se motivația fictivă că ar fi fost ridicat pentru eroii căzuți în Turda, când acest oraș a fost între septembrie-octombrie 1944 ocupat de trupele maghiare și germane. Monumentul are forma unui trunchi de piramidă alungită, de plan pătrat și este realizată din blocuri de piatră cioplită. In partea superioară se află un vultur din bronz, cu aripile intinse, purtând o cruce în cioc, iar în gheare o sabie. A fost recondiționat prin grija clubului Rotary Turda, cu sprijinul Primăriei Turda, în octombrie 2008, dată la care a fost montată o placă comemorativă menită să păstreze vie amintirea celor 15 eroi aviatori căzuți la datorie în anul 1942. Pe placa de bronz scrie: „Slavă eroilor români căzuți in luptele pentru eliberarea orașului Turda”. |
Casele în stil baroc din Turda au fost construite în anul 1784 (Piața Republicii nr.46,47 și 48). Casa nr.46 păstrează fațada inițială în stil baroc rural din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Casele nr.47-48 (ale familiei nobiliare Kimpel), datând din epoca barocă, prezintă blazonul nobiliar și anul construcției (1784) în relief, pe frontonul arcuit al porții de intrare. |
Casele în stil Secession din Turda construite în jurul anului 1900 (Piața Republicii nr.7, str. Coșbuc nr.12 și str. Coșbuc nr.13) sunt înscrise pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii din România în anul 2015 (, și ). Clădirea din Piața Republicii nr.7, semnalată din anii 1880-1897, cu parter din piatră, a fost reconstruită cu etaj și mansardă în stil Secession (Arta 1900), înainte de anul 1910. În casa din str. Coșbuc nr.12 se află în prezent parohia Bisericii Unitariene din Turda. În același stil au fost construite și Palatul Finanțelor (Piața Republicii nr.15) și Vila Mendel (str. Dr.Ioan Rațiu nr.25). Palatul Finanțelor a fost construit între anii 1901-1902. Nu se cunoaște numele proiectantului, care a realizat o compoziție eclectică cu puternice influențe secesioniste. Este o clădire cu etaj, în porțiunea ieșită din linia feței se află gangul cu acces carosabil, marcat cu coloane. Destinația inițială a clădirii a fost Palat de Finanțe, dar ulterior a găzduit primăria, judecătoria, poșta, astăzi bănci și magazine. |
Biserica Sf. Arhangheli Mihail și Gavril este un monument istoric și de arhitectură situat în localitatea Săndulești (3 km vest de Turda). Edificiul a fost construit de comunitatea română unită (greco-catolică) în anul 1702. Ca un rezultat al efortului constructiv și de emancipare națională a micii nobilimi românești poate fi considerată această mică si valoroasă biserică din Săndulești. Monument de proporții relativ modeste, lăcașul de cult este asemănător, ca plan, ctitoriilor cneziale din ținutul Hunedoara, ca bisericile din Bârsău și Leșnic, construite în secolul al XV-lea. Biserica din Săndulești este compusă dintr-o absidă poligonală cu unghi în ax, un naos aproape patrat și un pronaos, având contraforți pe fațadele de sud și de nord. Deasupra pronaosului se află o clopotniță de lemn, înălțată în secolul al XVIII-lea. În anul 1948 biserica a fost confiscată de către autoritățile comuniste și trecută în folosința Bisericii Ortodoxe Române. Lăcașul de cult a fost declarat monument istoric. Cu toate acestea, în anul 1976 biserica a fost părăsită, iar comunitatea ortodoxă și-a construit o altă biserică, mai încăpătoare, nu departe de vechea biserică. Comunitatea greco-catolică din sat (majoritară în perioada interbelică 1918-1944), reintrată în legalitate după 1989, a redobândit posesia lăcașului de cult în cursul anului 2005, după care l-a renovat. Deși localitatea se află în prezent în județul Cluj, parohia greco-catolică Săndulești, la fel ca întregul protopopiat român unit Turda (teritoriul fostului județ Turda), este subordonată canonic Arhieparhiei de Făgăraș și Alba Iulia. In anul 1946 au început lucrări de edificare a unei noi biserici greco-catolice, în centrul satului, lȃngă actuala primărie. Pȃnă în anul 1948, anul desființării bisericilor greco-catolice din Romȃnia, s-a executat fundația, care există și în prezent. Proiectul a rămas nefinisat. După reinstaurarea în drepturi legale ale bisericii greco-catolice după 1989 comunitatea greco-catolică a satului a folosit vechiul lăcaș de cult din 1702, în care se desfășoară și în prezent slujbele religioase. Mica biserică din Săndulești (nr. casă: 164), cu zidurile groase durate din piatră și cu toacă de lemn, este înscrisă pe Lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii din România în anul 2015 (). |
Conform recensământului din 2000 orașul are 38.816 locuitori, 16.611 gospodării, și 9.518 familii rezidente. Densitatea populației este de 2.932,9/km². |
Compania Națională Poșta Română S.A. (Poșta Română) este operatorul național de servicii poștale și de curierat din România, furnizor unic de serviciu universal pe întreg teritoriul țării, la tarife accesibile tuturor utilizatorilor și standarde ridicate de calitate. Poșta Română a fost desemnată furnizor unic de serviciu universal în decembrie 2013 de către ANCOM (Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații). Desemnarea Poștei Române ca furnizor unic de serviciu universal s-a făcut din oficiu, având în vedere că "în urma anunțului de intenție publicat în luna septembrie 2013, nicio companie nu a depus o cerere care să îndeplinească condițiile de formă, dar și de eligibilitate pentru a fi desemnată ca furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poștale". Poșta Română este cel mai mare operator de profil din România și dispune de o rețea teritorială de peste 5.500 oficii poștale, distribuind săptămânal peste 10 milioane de trimiteri poștale. Poșta Română are ca obiect de activitate: II. Servicii poștale altele decât cele de bază. C. Alte prestări de servicii conexe celor menționate mai sus și orice alte activități conform legislației în vigoare. Poșta Română este și acționar unic la Romfilatelia - societatea specializată în editarea și comercializarea mărcilor poștale românești. La sfârșitul anului 2014, Poșta Română avea peste 27.000 de angajați, din care peste 11.000 erau factori poștali. Timbrele poștale și istoria poștală a României Revista telegrafică, telefonică și poștală Companii din România cu capital majoritar deținut de stat |
Biserica Unitariană din satul Săndulești (nr. casă: 202) datează din anul 1796 și este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2015 (). In curtea bisericii a fost dezvelit la data de 10.09.2011 un monument pentru cei 43 militari maghiari (honvezi) morți in luptele din septembrie 1944 la Săndulești și în împrejurimi. Cimitirul unitarian (coordonate: 46.575889,23.726355, la sud de sat, nu departe de „Tăul Mare“) este în prezent abandonat. Aici este înmormântat Bors Mihály, personalitate locală. În anul 1922 el a fost ales superintendent al Bisericii Unitariene în fostul comitat Turda-Arieș "Aranyostorda". |
Grupul Rompetrol () este o companie multinațională, cu activități in 12 țări și activitate constantă în regiunea Mării Negre și Mării Mediterane. Rompetrol este marca principală a KMG International și unul dintre cele mai cunoscute și populare branduri de origine românească la nivel internațional. Brandul Rompetrol este asociat cu istoria sa îndelungată de peste 40 de ani, fiind inițial compania care reprezentă industria romanească de petrol și gaze la nivel internațional, dezvoltându-se ulterior într-o companie petrolieră internațională cu operațiuni în 12 țări, cunoscută ca The Rompetrol Group N.V. Cele aproximativ 20 de firme care alcătuiesc Grupul Rompetrol activează în principal în rafinare și downstream (în aval), cu implicare în proiecte complementare din explorare și producție, foraj, servicii petroliere, servicii de ecologie industrială și alte servicii conexe, în Franța, România, Spania și Sud-Estul Europei. În 2007, KazMunaiGaz cumpără 75% din acțiunile Grupului devenind acționarul majoritar, iar în 2009 achiziționează restul de 25% din acțiuni. KMG International N.V. (fostul Grup Rompetrol N.V.) este subsidiară a KazMunayGas (KMG), compania națională de petrol și gaze din Kazahstan, companie cu activități în domenii precum: rafinare, petrochimie, retail, trading, explorare, producție și servicii industriale. În 2014, Consiliul de Administrație a adoptat o rezoluție prin care Rompetrol Group a fost redenumit 'KMG International. Schimbarea numelui companiei a făcut parte din strategia de dezvoltare a brandului - KazMunayGas, dar și de valorificare a activităților sale. Brandul “umbrelă” este o condiție prealabilă pentru consolidarea poziției pe piață a grupului de firme sub marca KMG, atât în România, cât și pentru intrarea cu succes pe alte piețe externe. Deși numele a fost schimbat în KMG International, marca Rompetrol va continua să fie utilizată în cadrul segmentului de distribuție la nivelul întregii companii, fiind un brand puternic, atât la nivel local cât și la nivel internațional. Rețeaua de retail a companiei operează sub brandul "Rompetrol" și include peste 1.100 de puncte de distribuție carburanți în România, Georgia, Bulgaria, Republica Moldova, în Franța și Spania, unde deține și marca Dyneff. KMG International va continua extinderea pe piețele principale, va optimiza în continuare activitatea curentă, cu scopul de a dezvolta brandul Rompetrol pe piața europeană; de asemenea, va continua să reprezinte cea mai importantă investiție a statului kazah pe piața internațională. Compania Rompetrol a fost înființată în anul 1974 ca să exporte know-how-ul românesc în domeniul industriei de petrol și gaze pe plan internațional. A avut lucrări de: construcție conducte, foraj, construcție rezervoare de depozitare în Libia, Iordania, Yemen, Egipt. În anul 1993, compania este privatizată prin metoda MEBO, iar cifra de afaceri scade în următorii ani la aproximativ 6 milioane de dolari. (Rafinăria Petromidia nu făcea parte din companie). În anul 1998 Dinu Patriciu cumpără pachetul majoritar de acțiuni împreună cu un grup de investitori. În anul 1999 Rompetrol cumpără Rafinăria Vega din Ploiești, unicul producător de solvenți de polimerizare, benzină de extracție, white spirits, diverse categorii speciale de bitum și catalizatori pentru sectoarele de procesare a țițeiului și petrochimice. În anul 2000 este creat holding-ul Rompetrol Group B.V., cu sediul central în Amsterdam, Olanda, care include firma Rompetrol și companiile asociate. Este achiziționată compania Petros (în prezent Rompetrol Well Services) - furnizor unic de servicii și echipamente (închiriere) pentru sondare și foraj. Cea mai importantă achiziție a grupului a fost cumpărarea rafinăriei Petromidia, în anul 2001. Rompetrol a fost cel mai mare exportator din România în anul 2008, cu un volum total al vânzărilor pe piețele externe de peste 1,6 miliarde de dolari. Rompetrol SA era înainte de 1989 una din cele 45 de companii de export-import ale României. Rompetrol Rafinare este cea mai modernă rafinarie din România, cu o capacitate instalată de prelucrare de 4,8 milioane de tone de materie primă pe an și 3,3 milioane de tone de țiței prelucrate în 2005. Rafinăria Vega, cu o capacitate instalată de prelucrare de 500.000 de tone pe an, este o rafinărie mică dar flexibilă care s-a specializat pe prelucrarea de materii prime alternative și pe producția de solvenți ecologici, bitum cu destinație specială, carburanți ecologici pentru încălzire și alte produse specializate. La sfârșitul anului 2010, Rompetrol Downstream opera 788 de stații (131 stații proprii, 153 stații Partener, 151 stații Expres și 353 baze interne). În anul 2007, Rompetrol a rulat o cifră de afaceri de 43,5 milioane euro prin cele 25 de benzinării din Georgia. ÎM. Rompetrol Moldova SA își începe activitatea în anul 2002. În prezent (2014) filiala deține 77 de stații de alimentare cu petrol în Republica Moldova, din acestea 25 sunt în Chișinău. Pe lânga acestea, compania mai dispune de baruri, magazine, stații de carburanți și spălătorii auto amplasate în perimetrul benzinăriilor.„Energia vine din suflet” este platforma de CSR a companiei multinaționale Rompetrol și are rolul de a sprijini și oferi finanțare în diferite domenii care au nevoie. Platforma încurajează micile comunități să-ți promoveze inițiativele, fapt pentru care în 2009 a fost creat programul „Împreună pentru fiecare”, cel mai reprezentativ proiect din cadrul platformei. Pe lângă programul național „Împreună pentru fiecare„ aceasta mai include și diferite parteneriate cu diferite organizații non-uvernamentale. Între acestea există un parteneriat cu SMURD și Ispectoratul General de Aviație, prin care sprijină transportul medical aerian de urgență și cu Ovidiu Rom Association prin care promovează campania „Fiecare Copil în Grădiniță”. De asemenea au susținut și Festivalul de Muzică George Enescu, atât în 2011 cât și în 2013, festival care se desfășoară timp de o lună în mai multe orașe din țară. În anul 2009, compania deținea 1.060 puncte de vânzare (majoritatea benzinării), din care majoritatea sunt în România. În Franța, compania a cumpărat lanțul Dyneff în anul 2005. Evoluția numărului de puncte de vânzare: Cea mai mare și una din cele mai profitabile companii românești, Rompetrol a fost implicată într-un scandal legat de privatizarea rafinăriei Petromidia și de listarea la bursă a Grupului. Fostul acționar majoritar Dinu Patriciu (unul din liderii Partidului Național Liberal) și colaboratorii săi au fost acuzați de diverse infracțiuni economice de natură penală. Procesele Petromidia au însă un pronunțat caracter politic, fiind comparabile cu procesul care a afectat compania rusă Yukos. Suspendarea președintelui Traian Băsescu din aprilie 2007 a fost legată în presă de "petro-liberali", aluzie voalată la Rompetrol. Altă situație controversată a privit ștergerea datoriilor Rompetrol de catre Guvernul Romaniei, în ianuarie 2014, în contextul privatizării rafinăriei Midia Năvodari. Premierul Victor Ponta a semnat actul normativ prin care statul și-a propus să încaseze efectiv doar 270 din cele 760 de milioane de dolari cu care a creditat Rompetrol în 2003. |
Această listă cuprinde titluri de basme românești. Broasca țestoasă cea fermecată Băiatul cel bubos și ghigorțul Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat Ciobănașul cel isteț sau țurloaiele blendei Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul Doi feți cu stea în frunte , de Ioan Slavici Fata cea frumoasă și fântâna cu apă tulbure, de Petre Crăciun Fata cea urâtă și omul cel nătâng, de Petre Crăciun Fata de împărat și fiul văduvei Făt-Frumos cu carâta de sticlă Luceafărul de ziuă și luceafărul de noapte Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă Omul de flori cu barba de mătasă Prâslea cel voinic și merele de aur Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte Voinicul cel cu cartea în mână născut |
Fußball-Club Bayern München e.V., cunoscut ca FC Bayern München (), FCB, sau Bayern, este un club de fotbal din München, Germania, care evoluează în Bundesliga. Datorită celor 14 trofee europene, dar și celor 54 de trofee naționale câștigate de-a lungul timpului, Bayern reprezintă cel mai important club german și unul dintre cele mai de succes cluburi de fotbal. Franz Beckenbauer și-a făcut debutul în Regionalliga Süd și a câștigat primul meci cu FC St. Pauli la 6 iunie 1964. În anul următor, acesta a promovat cu echipa în prima ligă și a câștigat atât Cupa Germaniei, cât și mai multe trofee europene. Bayern este singura echipa germană de până acum care a câștigat toate trofeele importante (Campionatul Germaniei, Cupa Germaniei, Campionatul Mondial al Cluburilor și Liga Campionilor, Cupa Cupelor). Această performanță a fost realizată după un sezon precedent de coșmar pentru bavarezi, pierzând toate cele 3 trofee. Jupp Heynckes și-a luat rămas bun de la Bayern cum nu se poate mai bine pentru el, predând ștafeta lui Josep Guardiola. Principala rivală a acestei echipe este Borussia Dortmund. Bayern și Dortmund s-au luptat pentru multe titluri în Bundesliga. Cele două echipe au jucat una împotriva celeilalte în 3 finale din DFB-Pokal din 2008,2012 și 2014. Bayern și Dortmund au jucat de asemenea și în DFL-Supercup în 1989,2008,2012,2013 și 2014. Apogeul rivalității a fost când Bayern a învins-o pe Dortmund cu scorul de 2-1 în finala UEFA Champions Leauge 2012-2013. Bayern este una dintre cele 3 cluburi profesionale de fotbal din Munchen. O altă rivală din zona Munchen-ului este TSV 1860 Munchen, care a fost cel mai bun club al anilor '60, câștigând campionatul și o cupă. La început culorile bavarezilor erau alb și albastru, dar clubul folosește până în 1905 tricouri albe și șorturi albastre, atunci când Bayern intră în MSC. MSC decide că jucătorii trebuie să joace în șorturi roșii. Bayern a jucat în roșu și alb în cea mai mare parte a existenței sale și culoarea albastră a folosit-o ca alternativă. În sezonul 1960-1970 Bayern a folosit ca echipament un tricou cu dungi, având culorile albastru și alb, pantaloni scurți și jambiere albastre. Un stil similar l-a avut în 1995, când culoarea albastră a devenit culoarea dominantă pentru prima dată. Din 1999 Bayern a revenit la culoarea sa inițială. În deplasare au avut de-a lungul anilor o varietate de culori, inclusiv alb, negru, albastru, auriu și verde. În 2009 Bayern a avut un echipament roșu. Bayern München este unul dintre cluburile sportive care au avut cele mai mari succese posibile din istoria fotbalului. |
Teoria formelor este cunoscută mai ales prin opera lui Platon și critica ei adusă de Aristotel. Teoria este de natură ontologică, în sensul ca ea răspunde la problema ființei si a ființărilor. Pentru a intelege teoria formelor(ideilor)trebuie inteles termenul de formă. Înțelegerea termenului este însă destul de dificilă datorită distanței în mentalitați între înțelegerea greacă și mentalitatea noastră contemporană. Vom începe de la termenul grecesc pentru formă. Termenul uzual pentru formă în greacă este "μορφη" . Acest termen indică exact ceea ce ințelegem și noi formă, adică înfățișarea unui lucru. Insa el nu descrie in mod corespunzator ceea ce înțelegea Platon prin "forma".Termenul corespunzator este "ειδος"(eidos), tradus in limba română în mod oarecum forțat tot prin formă. |